Dr. Dorin Florea a fost ales primar al municipiului Târgu-Mureş pentru a patra oară consecutiv

Actualitatea ardeleană - Mureș

Autor:

În urma scrutinului de duminică, dr. Dorin Florea (foto) a câştigat al patrulea mandat în fruntea Primăriei Târgu-Mureş, din partea Alianţei pentru Mureş, cu 50,07% din voturi, devansându- l pe principalul său contracandidat, senatorul Gyorgy Frunda, din partea UDMR, care a obţinut 37,26% din sufragii.
Dorin Florea, care este şi vicepreşedinte al Partidului Democrat Liberal, a fost ales pentru prima oară ca primar al municipiului Târgu-Mureş în anul 2000, iar în perioada 1996-2000 a fost prefect al judeţului Mureş.
Este medic chirurg, a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie din municipiu, iar după anul 2000 a urmat şi Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureş, fiind absolvent de Administraţie Publică, şi a urmat cursuri de perfecţionare în domeniul administraţiei publice la Roma, Berlin şi Bonn.
Dorin Florea a declarat, pe parcursul campaniei sale electorale, că în viitorul mandat îşi va concentra energia pe atragerea marilor investitori străini în municipiu, fapt ce reprezintă etapa a treia a planului său.
Florea a arătat că în primele sale mandate a insistat pe nişte etape importante - prima etapă a fost reconcilierea româno-maghiară, după conflictul interetnic din martie 1990, etapa a doua a fost punerea bazelor unei infrastructuri moderne prin accesarea a 27 de proiecte însumând investiţii de peste 140 milioane de euro, iar etapa a treia urmează să fie implementată, în sensul atragerii marilor investitori.
„Acesta e momentul pentru care ne pregătim acum şi acesta este motivul pentru care mă lansez în această cursă (al patrulea mandat - n.r.), pentru că ştiu ce am de făcut. În momentul în care am considerat că oraşul este pregătit pentru această abordare am făcut temele şi toate planurile pentru a scoate oraşul în lume. A-i găsi o ţină, un parcurs în ceea ce înseamnă noua istorie a Târgu-Mureşului pe care o făurim împreună”, a spus Florea.
Edilul a subliniat că a pus bazele unui oraş modern şi că se urmăreşte acum atragerea marilor investiţii şi a unor companii multinaţionale, printre care şi realizarea proiectului „Târgu-Mureş - Oraşul ştiinţific în domeniul medical şi informaţional”.
Pentru aceasta municipalitatea a pregătit deja 116 hectare de teren pentru a le pune la dispoziţia investitorilor şi depune eforturi pentru a-şi reîntregi patrimoniul.
Dorin Florea a spus că „politicienii au dovedit că Mureşul nu contează la Bucureşti”, că pe fondul scăderii populaţiei s-a gândit la o variantă de resursă umană prin lipirea unor comune de municipiu şi că atât românii, cât şi maghiarii doresc un oraş prosper.
„Ofer un parteneriat tuturor târgumureşenilor care se raliază la acest plan care înseamnă marile investiţii la Târgu-Mureş, oraşul mare şi puternic, acesta este proiectul nostru. Am demonstrat acest lucru... avem toate premisele şi atunci nu mai este loc de învrăjbiri etnice, nu mai este loc de plânsete, şi îi invit pe toţi cu onestitate, indiferent ce politici fac, să pună Târgu-Mureşul mai presus de orice, să pună judeţul mai presus de orice”, a accentuat Florea.
Acesta a precizat că abia în 2017 va putea vorbi despre un plan încheiat.
Alianţa pentru Mureş - formată din Partidul Democrat Liberal (PDL), Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) şi Partidul Ecologist Român (PER) - în numele căreia Dorin Florea a candidat, a avut sloganul „Uniţi suntem învingători”.
Potrivit datelor finale furnizate de Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 1 Târgu-Mureş, Dorin Florea a obţinut 38.757 voturi (50,07%), Gyorgy Frunda (UDMR) a obţinut 28.837 (37,26%), Cornel Brişcaru (USL) a fost votat de 6.463 (8,35%), urmat de Smaranda Enache, candidat independent, cu 2.038 de voturi (2,63%) şi de dr. Benedek Imre (PCM), care a obţinut 1.298 de voturi (1,67%).
La Consiliul Local Târgu- Mureş, UDMR a obţinut 10 mandate, cu 28.382 de voturi, Alianţa pentru Mureş a obţinut 7 mandate în urma primirii a 22.239 de voturi, iar USL a primit 6 mandate, după ce a fost votată de 17.594 alegători. (…)

Categorie: