†) DREPTCREDINCIOSUL VOIEVOD ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT, „păstorul cel bun” al Neamului, om al Credinţei şi al Evangheliei (I)

2 iulie

Ca să respecţi, trebuie să cunoşti. Ca să cunoşti, trebuie să te osteneşti puţin, pe de o parte, iar pe de alta trebuie să-ţi dea cineva. Creşte copilul şi trebuie să se ostenească. Dacă vrem să ştim cine suntem acum, trebuie să ştim de unde venim. Prima sursă, izvorul vieţii noastre, este de la Dumnezeu. Cine nu reuşeşte să-şi înţeleagă acest izvor, această obârşie, nu se va cunoaşte niciodată pe sine. În afara înţelegerii noastre ca fii ai lui Dumnezeu nu ne putem înţelege deplin fiinţa noastră.
Al doilea element identitar profund este Neamul în care ne naştem. Şi de-abia al treilea Familia. Neamul ne oferă un drum în istorie pe care l-a lucrat Dumnezeu. Fiecare neam este un drum în istorie prin care l-a purtat Dumnezeu. Pe acest drum au existat puncte fundamentale, noduri. Drumurile se pot închide. Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, ctitorul Mănăstirii Putna, ctitor de Ţară, ctitor de cultură, ctitor de biserică, este un astfel de nod fundamental în Istoria Românilor, a României, a Europei şi a Mântuirii Neamului Omenesc. Ceea ce este veşnic e mereu actual. Ceea ce este pieritor, nu este actual nici măcar atunci când este prezent, pentru că s-a consumat.
Sfântul Ştefan a fost actual în timpul vieţii sale pentru că a reuşit să prindă gândul lui Dumnezeu. Într-o cronică aşa se spune: Şi a fost gândul lui Dumnezeu cu Ştefan Voievod.
Sfântul Ştefan este acum actual în primul rând pentru că se roagă pentru noi şi mijloceşte pentru noi. Şi cei care i se roagă simt aceasta deplin. În al doilea rând, aş spune că este actual pentru că oferă exemplul unui om împlinit. Nu toţi dintre noi suntem chemaţi a fi conducători, mai ales conducători de ţară şi mai ales domn, cum era el. Însă fiecare dintre noi suntem chemaţi să ne împlinim ce a sădit Părintele Ceresc în sufletul nostru. Sfântul Ştefan a reuşit cu foarte multe osteneli şi cu foarte mult efort şi cu foarte multă jertfă, cu o neînchipuit de mare jertfă, să plinească acest chip al lui Dumnezeu în el. Ceea ce i-a dat Dumnezeu, aceea el a lucrat şi strălucirea pe care noi astăzi i-o vedem este chipul pe care l-a pus Dumnezeu în el.

Ştefan cel Mare, înainte de a fi domn, a fost om

De la Adam şi Eva până la ultimul om vom avea fiecare de înfruntat aceleaşi slăbiciuni, aceeaşi natură căzută a firii noastre. Şi aş începe cu ceva ce este foarte greu de făcut astăzi şi este greu nu numai pentru că mereu a fost greu, ci pentru că nu ni se propune ca reper al existenţei noastre, şi anume iubirea de vrăjmaşi. Sfântul Ştefan a avut 36 de lupte; două le-a pierdut şi 34 a câştigat. Erau luptele Ţării. Vrăjmaşii lui personali sunt cei care i-au ucis tatăl. Şi atunci mama sa l-a luat pe Sfântul Ştefan, copilandru, şi au mers în Transilvania. S-a întors foarte tânăr, nu ştim exact când s-a născut, dar se pare că în jurul vârstei de 18 ani s-a întors, l-a învins într-o luptă în Săptămâna Mare pe cel care-i ucisese tatăl şi a fost încoronat domn în Duminica Paştilor de către Mitropolitul Ţării. În ultimii 25 de ani, Ţara fusese sfâşiată de grupări rivale. Au fost nouă domni cu unsprezece domnii între bunicul său, Alexandru cel Bun, şi el. O medie de un an şi un pic. O perioadă de şi mai mare instabilitate ca cea de acum. Şi vine Sfântul Ştefan şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu darul lui Dumnezeu, domneşte 47 de ani. O perioadă uriaşă. Cum? Pentru că a pus început bun. Primul gest pe care l-a făcut, fundamental, a fost iertarea vrăjmaşilor personali. O parte din boieri, cei care l-au susţinut pe cel care-i omorâse tatăl, au fugit în Polonia. Le-a trimis scrisori, chemându-i înapoi: Nu vă fac nimic. Rămâneţi în demnităţile voastre, vă păstraţi viaţa, vă păstraţi proprietăţile. A trecut, pentru interesul Ţării, peste orice durere personală. Aceasta arată un caracter extrem de puternic din tinereţe şi un caracter care îşi pune puterea în folosul Ţării, nu al intereselor lui personale.
(După părintele Dosoftei Dijmărescu de la Mănăstirea Putna, www.cuvantul-ortodox.ro)
(va urma)