†) Dreptcredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, „păstorul cel bun” al Neamului, om al Credinţei şi al Evangheliei (II)

2 iulie

Fără credinţă, Ştefan nu era nimic. Fără credinţă, omul nu poate face cu adevărat binele celuilalt. Există doar două căi, şi asta poate părea greu, dar să ţinem cminte: ori îl slujeşti pe aproapele tău din iubire, ori îl exploatezi. Calea slujirii este calea jertfei, ne-a arătat-o Hristos Domnul: N-am venit să stăpânesc, ci am venit să slujesc (Matei 20, 28). Calea cealaltă, a egocentrismului, a exploatării aproapelui, este inerentă în absenţa primei căi. Ca Sfântul Ştefan să slujească poporul acesta 47 de ani, gândiţi-vă că în fiecare dintre cele 26 de bătălii putea muri. Numai atât şi să slujească poporul, credinţa l-a ţinut. Dar ce înseamnă credinţa? Credinţa este o relaţie. Nu este numai o cunoştinţă intelectuală - deşi este ceva şi din aceasta. Nu este nici numai un obicei practic, o tradiţie - deşi este şi asta, se exprimă prin aşa ceva şi se înmulţeşte prin aşa ceva. Dar, credinţa este o legătură cu Dumnezeu, este relaţia noastră cu Dumnezeu. Aceasta este credinţa. Ca orice relaţie, creşte sau descreşte, în funcţie de ce facem. Credinţa Sfântului Ştefan a crescut continuu pentru că a plinit continuu voia lui Dumnezeu.
Smerenia şi mândria sunt două repere importante pe aceste drumuri. Smerenia este un fel de indicator, de busolă care ne arată că ne aflăm pe drumul jertfei pentru aproapele şi al iubirii. Mândria este indicatorul care ne arată că ne află pe drumul egocentrismului, implicit al exploatării aproapelui pentru binele, plăcerea, interesul, confortul şi scopurile noastre. Este foarte greu pentru noi să-l vedem pe Sfântul Ştefan smerit, pentru că este uriaş. Chiar şi cei care-l neagă, îi neagă, ca să spun aşa, excelenţa sa. E atât de mare încât îi covârşeşte şi de aceea simt nevoia să o atace, neînţelegând-o. Cum să vezi smerenia unui conducător de ţară? O să vă dau două exemple. După victoria de la Vaslui din 1475 - atunci a fost numit de către Papa atlet al credinţei creştine -, o victorie impresionantă împotriva turcilor, sultanul de la Istanbul a spus că de multă vreme n-au mai fost turcii înfrânţi atât de tare. Ce face Sfântul Ştefan după o asemenea victorie? Dă ordin ca nimeni să nu-i atribuie lui victoria, ci numai lui Dumnezeu! Alungă, adică, orice urmă de mândrie. Să luăm o înfrângere, cea de la Războieni; bătălia aceasta a fost una de sacrificiu. Acolo au murit un număr impresionant de boieri şi de ostaşi. A trebuit să ducă acea bătălie împotriva lui Mahomed al II-lea Cuceritorul din varii motive şi a fost lăsat cumva singur de cei de la care se aştepta să-l sprijine din afară. A pierdut bătălia. Dar vorbind despre lupta de la Războieni, Sfântul Ştefan spune aşa: „Pentru păcatele mele a îngăduit Dumnezeu să fie înfrânţi creştinii de păgâni”. Cu alte cuvinte, dacă eram drept în faţa lui Dumnezeu, mă ajuta. Aceasta înseamnă smerenia. Smerenie în biruinţă, smerenie în înfrângere. Ca să ajungi la aceste piscuri ale smereniei, nu se poate dintr-o dată, ci pas cu pas, zi de zi, an de an. Aşa s-a smerit şi Ştefan Voievodul.
Şi încă un exemplu de smerenie a lui Ştefan cel Mare: ascultarea. Nu există smerenie ca virtute în sine, ci este un dar de la Dumnezeu pentru ascultare şi de aceea se dobândeşte atât de greu, pentru că ne e greu să ascultăm, pentru că asta înseamnă să ne înfrângem orgoliul. Cei doi sfetnici din mediul bisericesc pe care i-a avut au fost Sfântul Daniil Sihastrul, la care ajungea mai rar, pentru că se afla la o distanţă mai mare, şi Mitropolitul Teoctist, cel care a văzut în Ştefan alesul lui Dumnezeu şi l-a uns Domn în Duminica Paştilor - vă daţi seama ce semn a fost pentru popor acest gest al Mitropolitului Teoctist I, să-l ungă pe tânărul Domn în Duminica Paştilor?!; a simţit că este de la Dumnezeu. Iar Sfântul Ştefan l-a cinstit pe Mitropolit ca pe un părinte; cât de greu îi este unui tânăr de 18 ani să asculte de un bătrân, însă Ştefan l-a luat în Sfatul Domnesc, ca să asculte de el?! A sfinţit Mănăstirea Putna în 3 septembrie 1469. 3 septembrie, în calendarul Bisericii Ortodoxe, este pomenirea Sfântului Teoctist din Palestina. Adică a ales pentru sfinţirea mănăstirii ziua onomastică a Mitropolitului Ţării. Şi l-a şi înmormântat aici, în pridvorul mănăstirii Putna. Ascultarea aceasta este un alt exemplu de virtute a Voievodului Ştefan.
- Ce însemna Mănăstirea Putna pentru Voievodul Ştefan? Un negustor din spaţiul rusesc avea obiecte scumpe de vânzare ce puteau fi folosite fie la curte, fie în spaţiul bisericesc. Şi spune aşa negustorul: O să merg la Ştefan Voievod pentru că sigur o să cumpere el ceva pentru „mănăstirea lui cea iubită”, adică pentru Putna. Prima ctitorie a închinat-o Adormirii Maicii Domnului, într-un moment în care simţea nevoia să mulţumească pentru cele reuşite până atunci şi a ales-o de la început ca necropolă, a ales de la început ca aici să fie înmormântat, în mijlocul codrilor; erau atunci, în pământul acesta, vatră de sihaştri. Sfântul Daniil Sihastrul este, poate, cel mai cunoscut, şi poate ultimul din acel secol. Dar, cu cel puţin 70 de ani înainte, aici au fost sihaştri. Marile mănăstiri să ştiţi că aproape întotdeauna sunt ctitorite pe un loc în care s-a sfinţit cineva, în care a curs sudoarea aceasta a nevoinţei, în care au curs lacrimile pocăinţei pentru întreaga lume - că asta e călugărul.
Cine se roagă Maicii Domnului, ocrotitoarea aleasă de Sfântul Ştefan pentru acest sfânt locaş, cine se roagă Sfântului Ştefan, cine vine şi-şi pleacă genunchii la mormântul său, primeşte ceea ce are nevoie, peste aşteptări, şi chiar mai mult decât atât. În Bucureşti, în perioada interbelică, s-a închipuit un mormânt din lemn al Sfântului Ştefan. Şi acolo oamenii veneau, îngenuncheau şi se rugau. Iconic, ca şi cum ar fi mormântul lui. Se rugau şi erau ascultaţi!
Este datoria noastră, a românilor, să-l cunoaştem pe Sfântul Ştefan cel Mare. Este datoria noastră, a fiilor, faţă de acest părinte să ne limpezim puţin în ceea ce priveşte umbrele pe care din neştiinţă sau din alt motiv le aruncăm asupra sa. I se atribuie uneori Sfântului Ştefan lucruri care vor să întunece. Adesea se spune că a avut mulţi copii în afara căsătoriei. Un istoric de la Iaşi, Sorin Iftimi, dedică un articol întreg acestei probleme. Şi concluzia este următoarea: în afară de Petru Rareş, despre care nu ştim cu certitudine, toţi ceilalţi copii din afara căsătoriei sunt rodul fanteziei istoricilor sau scriitorilor. Iar în legătură cu Petru Rareş vreau să spun următoarele: există un canon care spune, foarte dur: Anatema cel care spune că sfinţii n-au avut păcate. Anatema este pedeapsa maximă, despărţirea de Biserică. Sfinţii sunt sfinţi, ne rugăm lor, sunt în Împărăţia Cerurilor. Dar ei sunt sfinţi în Hristos, nu prin ei înşişi. Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a fost un om care şi-a sfinţit viaţa.
Sfântul Ştefan a fost un dar către acest popor. Astfel de daruri Dumnezeu poate face oricând, dacă oamenii îl cer şi dacă, primind darul, oamenii îl cultivă şi îl păstrează. De când se zămisleşte trupul omului, din acel moment Dumnezeu creează un suflet unic, înzestrat cu chemările pe care le are. Sfântul Ştefan a fost chemat să fie conducător. Alţii sunt chemaţi să fie monahi.
Dar, de la acel moment iniţial, sunt două perioade de parcurs: întâi primele nouă luni [din viaţa intrauterină]. Aceste luni sunt o perioadă fundamentală pentru sufletul copilului. Dacă mama, mai ales, este conştientă că acel copil este un dar de la Dumnezeu şi intră împreună cu el în iconomia mântuirii, atunci acel copil va avea o credinţă de nestrămutat, dobândită din pântecele mamei sale. Prima etapă trebuie străbătută toată, trebuie să se nască copilul, pentru că ştiţi că noi, în această Ţară, suntem numai jumătate din câţi ar fi trebuit să fim. Din 1951, jumătate dintre români n-au mai apucat să se nască. Şi a doua etapă este creşterea şi educarea. Părinţii sunt datori să cultive în copil darul pe care Dumnezeu l-a pus în el. Şi, pentru a putea să cultive acest dar - probabil că majoritatea dintre noi ştim ce înseamnă să pliveşti buruienile -, părinţii trebuie să vadă şi înclinaţiile care sunt mai puţin bune, care sunt rele. Şi asta se face, cu multă dragoste şi discernământ, cu sfătuirea unui duhovnic. Cu ajutorul lui Dumnezeu, poate vor mai fi conducători buni şi pentru Ţara aceasta şi pentru lumea întreagă.
(După părintele Dosoftei Dijmărescu de la Mănăstirea Putna, www.cuvantul-ortodox.ro)
(final)