Dreptul mediului. Noţiuni. de Costel Ene

Recenzie de carte

În referirile la această carte pornesc de la recunoaşterea meritelor autorului, indiferent de „agrementul” acestuia în mediul profesional de specialitate, având totodată în vedere micile orgolii nejustificate ale unora şi marile invidii justificate ale aceloraşi şi/sau ale altora.
În sensul acesta cred că îl regăsesc pe autorul inginer şi jurist Costel Ene exact în locul în care se află şi care, de altfel, este meritoriu din toate perspectivele, indiferent de confirmările sau contestările ce vor mai veni.
Deşi tânăr jurist, Costel Ene este la a treia carte de specialitate la care este autor (aceasta), sau coautor, toate fiind editate de prestigioasa Editură „C.H. Beck”, din Bucureşti.
Pentru aceste eforturi transformate în izbânzi, îl felicit din toată inima şi îi doresc sincer noi realizări, urări de bine pe drum de împlinire, ca să parafrazez după titlul unei cărţi a altui autor.
Tema şi/sau tematica abordată în carte este una de permanentă stringentă actualitate, fiind un ,,culoar” inspirat abordat de autor.
Despre mediu vorbesc mulţi, dar fac ceea ce trebuie făcut puţini.
Printre aceşti puţini autori meritorii care au abordat şi abordează cu curaj şi competenţă tema despre dreptul mediului se remarcă, în mod deosebit, Costel Ene.
Din însăşi conceptul acestei cărţi, cu titlul „Dreptul mediului. Noţiuni”, rezultă cu evidenţă că autorul abordează exhaustiv tema, că prin această carte ne introduce doar în tematică, prezentând deocamdată ,,noţiunile”, rezultând neechivoc că va continua să scrie şi despre alte aspecte legate de dreptul mediului, adjudecându-şi şi asumându-şi acest demers ştiinţific de specialitate.
Abordând tema sistematic, ca orice autor care se respectă, Costel Ene porneşte de la noţiunile de bază privind mediul, poluarea şi efectele ei, ocrotirea mediului înconjurător, face referire la dreptul mediului şi la izvoarele acestuia, la principiile lui, ca şi la diferitele forme de poluare, măsuri de protecţie împotriva acestora, reglementări legale şi răspunderi.
Principalele probleme de mediu pe care ni le semnalează autorul în cartea sa sunt:
- poluarea apei, aerului, solului;
- radiaţiile, zgomotul, accidentele;
- igiena muncii, asistenţa socială, estetica mediului înconjurător etc..
În raport de acestea şi altele care pot apărea se prezintă şi obiectivele protecţiei mediului care, printre altele, trebuie să aibă în vedere:
- îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale populaţiei şi implicit reducerea decalajelor economice atât între state, cât şi între persoanele individuale ale statelor;
- creşterea economică echilibrată şi echitabilă;
- echilibrul între creşterea populaţiei şi asigurarea resurselor pentru acoperirea nevoilor acesteia;
- echilibrul între populaţiile urbane şi cele rurale cu toate consecinţele ce decurg din acestea, ţinând seama de specificul fiecărei ţări etc..
Deşi problemele de mediu, de calitatea acestuia, cu influenţe directe asupra calităţii vieţii sunt de multă vreme, reglementările mai vechi fiind modeste, dreptul mediului ca ramură distinctă de drept s-a cristalizat mai târziu, această ramură a dreptului fiind destul de tânără.
Conştientizarea necesităţii abordării concrete, ştiinţifice, cu reglementările legale corespunzătoare, cu alte cuvinte trezirea umanităţii la realitate sub acest aspect a avut loc odată cu ameninţările efective, datorită poluării de orice fel, nu numai la condiţiile de viaţă ci însăşi la existenţa vieţii.
Elemente de reglementare a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos sunt cuprinse în Charta ONU adoptată la San Francisco, la 26 iunie 1945, şi în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală ONU, la 10 decembrie 1948, documente internaţionale care proclamă cele patru categorii de drepturi fundamentale ale omului, şi anume:
- drepturile economice şi sociale;
- drepturile culturale;
- drepturile civile;
- drepturile politice.
Din prima categorie, ca drept fundamental, atât individual al omului cât şi colectiv, ca drept al popoarelor face parte şi dreptul la un mediu sănătos.
Din această perspectivă, punctul meu de vedere (conturat în cele arătate mai sus) cu privire la controversa din doctrină în legătură cu caracterul dreptului la un mediu sănătos, de a nu fi un drept subiectiv individual, ci unul colectiv, de solidaritate - într-una din opinii, ori de a fi atât un drept individual, cât şi colectiv cu condiţia ca exercitarea lui să fie posibilă şi de către o singură persoană - într-o altă opinie, îl concluzionez în sensul celei de a doua opinii.
Dreptul fundamental la un mediu sănătos a fost consacrat pentru prima dată în Declaraţia de la Stockholm, din 1972: „Omul are dreptul la un mediu a cărui calitate să-i permită să trăiască în demnitate şi bună stare”.
Principiile generale şi cadrul de acţiune al protecţiei mediului în aşezările umane au fost stabilite, în 1976, în Conferinţa ONU de la Vancuver (Canada).
Ulterior, statele au preluat aceste prevederi, adoptând reglementări corespunzătoare în propriile legislaţii.
Lucrarea face referiri la legislaţia internaţională în materie şi la legislaţia internă specifică, cu trimitere evident şi la prevederile corespunzătoare din Constituţia României (art. 35).
Tema abordată a fost, este şi va fi de permanentă actualitate pentru toate timpurile, mai ales cele viitoare.
Aceasta nu numai pentru faptul că sunt „la modă” crizele de tot felul, criza mediului, a poluării mediului mai precis, nefăcând excepţie. Cu atât mai mult cu cât, oricâte măsuri declarative de protecţie a mediului se iau şi oricât se dezvoltă legislaţia, teoria şi practica judiciară în materie, constatăm că măsurile concrete, practice de protecţie a mediului, cu tot ceea ce implică acestea, nu sunt suficiente, nu-şi ating pe deplin scopurile.
Curiozitatea şi paradoxul constă în faptul că în toate, şi bune şi rele, rolul determinant este factorul „OM”. Neajunsurile, relele şi belelele pleacă de la factorul „om”, dar a celui ce corespunde nu majusculelor, ci minusculelor, adică omului mic („om”), nepregătit, insuficient pregătit, indolent, indiferent, delăsător. În acest context, el este evident inconştient că orice nesocotire şi, cu atât mai mult, orice încălcare a normelor de orice fel (legale şi morale) de protecţie a mediului îi cauzează prejudicii morale şi materiale, medicale, estetice, de confort etc., care atrag inevitabil răspunderile corespunzătoare pentru cei ce încalcă normele şi respectiv, reparaţiile pentru cei cărora li se încalcă drepturile şi interesele legitime.
Dar, ce este şi mai grav este că o încălcare a normelor, regulilor privind protecţia mediului, chiar dacă este individuală, ea produce efecte, evident negative, pentru comunitate, pentru sistemul micro şi macro-social.
De aceea, cred că şi în demersurile legate de protecţia mediului funcţionează perfect, sau ar trebui să funcţioneze, principiul muşchetarilor: „Toţi pentru unul şi unul pentru toţi!”. Poate chiar mai mult, adică „TOŢI PENTRU TOŢI”!
Suntem datori cu toţii să facem tot ceea ce ne stă în putinţă a ne educa şi conştientiza reciproc asupra necesităţii protecţiei mediului - condiţie axiomatică a însăşi existenţei vieţii pe această planetă, numită „albastră”, Terra, Pământ, ea însăşi existentă… deocamdată.
Prin forma, conceptul, modul de abordare şi de adresare al autorului prin această carte, care este ştiinţifică de specialitate, dar inclusă, totodată, în categoria „Manuale Beck”, autorul realizează mai multe obiective cu privire la problematica de mediu. Cartea este utilă atât specialiştilor, cât şi celor care tind spre specializare - studenţilor în drept, ca şi cetăţeanului simplu care se poate informa despre problemele de mediu, cauzele şi efectele afectării în orice mod a mediului, modalităţile de acţiune pentru îmbunătăţirea condiţiilor de mediu şi salvarea efectivă a civilizaţiei umane.
Felicitări încă o dată lui Costel Ene pentru preocuparea pentru una dintre cele mai importante teme din tematicile legate de condiţiile existenţei şi, sperăm, evoluţiei vieţii pe PĂMÂNT.

Românii, deschizători de drumuri şi în domeniul dreptului mediului

prof. Vasile Stancu
(Sfântu-Gheorghe)

Am considerat că este necesar, pentru înţelegerea şi evoluarea la adevărata valoare a volumului, să purtăm o scurtă discuţie cu autorul, inginerul silvic şi juristul Costel Ene.
- O carte deosebită. O întreprindere inedită. De ce „Dreptul Mediului. Noţiuni”?
- Trebuie să înţelegem de ce s-a ajuns la apariţia unei noi ramuri de drept. Dreptul mediului, ca ramură distinctă de drept, a apărut în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Lumea este într-o continuă schimbare, transformare, cu bune, dar şi cu rele. În societatea modernă se vorbeşte tot mai mult despre protecţia mediului înconjurător, protecţia mediului, dezvoltare durabilă. Termeni noi într-o lume tot mai „agitată”. Omenirea realizează, dacă nu direct atunci în mod indirect, că poluarea şi folosirea iraţională a resurselor vor conduce inevitabil la distrugerea societăţii omeneşti. Termenul de „sustainnable developement” a fost consacrat în anul 1987, la un an de la catastrofa de la Cernobâl, fiind definit în aşa-numitul Raport Brundtland, WCED, cu titlul „Viitorul nostru comun”, în care se arată că „dezvoltarea durabilă este aceea care urmăreşte nevoile prezentului fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface nevoile”. Din punctul meu de vedere, sunt mândru de ideea românească exprimată de Barbu Ştefănescu Delavrancea în opera „Apus de soare”, în care acesta îi atribuie domnitorului Ştefan cel Mare cea mai concisă şi cuprinzătoare definiţie a dezvoltării durabile: „Ţineţi minte cuvintele lui Ştefan, care v-a fost baci până la adânci bătrâneţe... Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri şi a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor...”. Cu alte cuvinte, am fost deschizători de drum şi în acest domeniu. Titlul cărţii exprimă un început, adică în orice domeniu trebuie început cu definirea noţiunilor şi identificarea temei şi tematicii, adică a problemelor a căror soluţie se urmăreşte. Sincer, sunt mulţumit că această temă şi manuscrisul s-au bucurat de atenţia şi încrederea prestigioasei Editurii C.H. Beck din Bucureşti.
- Noi, românii, unde suntem în acest context?
- România s-a aliniat la acest deziderat, iar după Conferinţa Mondială în domeniul protecţiei mediului de la Stockholm desfăşurată sub egida ONU (5-16 iunie 1972), a emis Legea nr. 9/1973 privind protecţia mediului, prima lege modernă din domeniu. Ulterior, a fost elaborată în urma altor conferinţe internaţionale privind protecţia mediului Legea nr. 137/1995, iar în prezent este în vigoare OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului aprobată şi modificată prin Legea nr. 265/2006. Data de 5 iunie a fost aleasă ca Ziua Internaţională a Protecţiei Mediului. Din punct de vedere legislativ, afirmăm dorinţa instituţională de a proteja mediul. În ceea ce priveşte conduita noastră de zi cu zi, din păcate mai sunt multe de făcut, în educaţie şi în aplicarea fermă şi cu celeritate a legii.
- Chiar şi un specialist se poate „descurca” cu greu în hăţişul problematicii şi legislaţiei privind protecţia mediului. Dumneavoastră cum credeţi că trebuie „abordată” această realitate?
- Dreptul mediului este o ştiinţă interdisciplinară deoarece factorii care compun noţiunea de mediu sunt diferiţi şi se află într-o strânsă interdependenţă, generând conexiuni şi relaţii de tip feed-back, acţiune-contracţiune, acţiune-răspuns. Din aceste motive, abordarea problemelor de protecţie a mediului, implică o cercetare pluridisciplinară, iar noţiunile de bază, specifice fiecărui domeniu protejat, sunt în legile speciale, toate acestea constituind pe lângă legea-cadru noua disciplină de drept numită dreptul mediului. Astfel, pe lângă legea-cadru, au fost elaborate norme şi legi pentru diverse activităţi desfăşurate de om: în domeniul protecţiei apelor, protecţiei pădurilor, protecţiei vânatului, protecţiei activităţii nucleare, legea construcţiilor, legea privind regimul ariilor protejate etc.. Tocmai de aceea am deschis „culoarul” cunoaşterii, cu această primă carte, „Dreptul Mediului. Noţiuni”.
- Am înţeles, însă, că aţi mai publicat şi alte lucrări în domeniu?
- Da, am analizat şi legile speciale în domeniul silvic şi cinegetic şi, împreună cu juristul Cornel Vlad, am publicat în 2006 „Infracţiunile silvice. Teorie şi practică judiciară” - o analiză a situaţiei din domeniul silvic, potrivit Codului Silvic aflat atunci în vigoare (principiile enunţate şi argumentate fiind permanent actuale şi valabile), iar în anul 2007 „Legislaţie cinegetică. Doctrină şi jurisprudenţă”, ambele tot la Editura C.H. Beck din Bucureşti, o editură renumită în domeniul juridic. Dar în societatea românească noutăţile deranjează de cele mai multe ori „cutumele” şi „obişnuinţele” formate în ultimii 50 de ani. Se discută în aceste „vremuri” despre Codul Silvic, despre Legea vânătorii. Soluţiile aplicate au rădăcini adânci în trecutul apropiat caracteristic unei alte organizări social-economice, neţinând cont de noile realităţi sociale şi legislative. Factorii de decizie ar trebui să analizeze aprofundat acţiunile umane care au influenţă asupra mediului, cu deosebire acele acţiuni distructive ale celor care vor doar să se îmbogăţească de pe urma pădurii. Şi, desigur, vor trebui aplicate cu fermitate acele măsuri tehnice şi juridice care pot stopa distrugerea pădurii.
- Mulţumesc, domnule inginer, pentru acest scurt interviu!
- Cu plăcere. Vă mai aştept şi altă dată pentru a discuta această problemă de importanţă primordială pentru umanitate.

Categorie: