Expoziţia „Icoane tradiţionale ortodoxe din Turcia prin ochii unui secui catolic”

Actualitatea ardeleană - Covasna

Autor:

Aproape 40 de fotografii reprezentând icoane tradiţionale ortodoxe din Turcia au fost expuse duminică în incinta Muzeului Spiritualităţii Româneşti de la Catedrala Ortodoxă din Sfântu- Gheorghe. Acestea au fost realizate la Biserica Chora (secolul XIV) din Istanbul de Karda Zoltan, un tânăr profesor de geografie din Sfântu-Gheorghe.
„Am descoperit această biserică, acum muzeu de artă, în timpul călătoriilor mele în Orient şi am fost impresionat de icoanele pe mozaic pictate cu aur. (...) Realizarea lor a durat aproape 150 de ani şi din fericire s-au păstrat până în ziua de azi. Sunt unicat şi eu cred că biserica Chora este una dintre cele mai frumoase din câte există”, a declarat Karda Zoltan.
Acesta a menţionat că a realizat peste 3.000 de fotografii, dar a ales să prezinte publicului 40 dintre cele mai importante. De asemenea, şi-a exprimat dorinţa ca aceste fotografii să fie expuse şi în bisericile reformate şi romano-catolice, pentru ca membrii acestor comunităţi religioase să cunoască iconografia ortodoxă din Orient.
„Între cele două comunităţi (română şi maghiară - n.r), încă există nişte pereţi care nu pot fi dărâmaţi decât prin cunoaştere şi apropiere paşnică”, a mai spus Karda Zoltan, care s-a autodefinit drept „un secui catolic”.
Preotul paroh Sebastian Pârvu de la Catedrala Ortodoxă din Sfântu-Gheorghe a declarat, la rândul său, că Muzeul Spiritualităţii Româneşti a fost înfiinţat în anul 1992, iar una dintre ideile iniţiale a fost ca acest spaţiu să găzduiască şi alte expoziţii tematice pe lângă cea de bază care cuprinde icoane, cărţi bisericeşti şi documente valoroase, datând din secolele XVIII-XIX.
„E o bucurie că după atâta vreme avem prima expoziţie itinerantă care vine aici în muzeul nostru. Avem bucuria de a avea în faţa noastră momente de artă sacră - Biserica Chora care este înfăţişată prin ochii unui secui catolic. (...) Ideea expoziţiei mi s-a părut foarte incitantă, iar ceea ce vrem noi să transmitem e că suntem creştini cu toţii şi că există unitate în diversitate. Şi dacă icoana e cea care face legătura între lumea aceasta şi lumea nevăzută, ne trimite la împărăţia lui Dumnezeu, iată că Dumnezeu rânduieşte oameni care să ne aducă minunea în faţa ochilor noştri”, a declarat preotul Sebastian Pârvu.
În urmă cu aproape doi ani, profesorul Karda Zoltan a făcut o expediţie în India pe urmele orientalistului Korosi Csoma Sandor, care în urmă cu două secole a plecat în Asia pentru a căuta originile poporului maghiar. Vara aceasta, Karda Zoltan intenţionează să plece, împreună cu alte şase persoane, într-o expediţie pe fluviul Amazon.

Categorie: