Fotografia te învaţă să vezi

Interviu cu regizorul, operatorul de imagine şi artistul fotograf Dan Mihalcea

Aproape de fiecare dată când merg la Braşov intru şi la Librăria Okian de pe „Mureşenilor”, pentru a vizita câte o expoziţie de fotografie sau pictură, să ascult o conferinţă pe temă religioasă sau o prezentare de carte. De fiecare dată mă întâmpină un domn înalt, maiestos, bonom, dar şi boem în acelaşi timp, un intelectual rasat pe nume Florin Ichim, cel de care depinde bunul mers al lucrurilor acolo. Ne-am văzut şi ne-am vorbit de atâtea ori că aproape am devenit prieteni. Zilele trecute am intrat special să văd o expoziţie de fotografie cu un titlu incitant - Canonicon, de Dan Mihalcea.
Expoziţia aceasta cuprinde 20 de lucrări la dimensiunea de 84/60 cm fiecare fotografie. Maniera de lucru este clarobscur şi detaliu. Aflu că fotografiile au fost realizate în decursul a 4-5 ani de zile în pelerinajele pe care autorul le-a făcut la mănăstirile din frumoasa noastră Ţară.
Dan Mihalcea este regizor, operator de imagine şi artist fotograf. Este născut în Râmnicu-Vâlcea, judeţul Vâlcea. A absolvit Facultatea de Arte, specializarea Regie de Film şi Televiziune, a Universităţii „Hyperion” din Bucureşti. S-a format ca om de televiziune la cele două televiziuni locale din oraşul natal, Vâlcea 1 şi Etalon. A lucrat aici din 1995 până în 2002 pe poziţiile, în ordine cronologică: editor de montaj, regizor de montaj, operator de imagine, realizator de film documentar. Din 2003, a lucrat la televiziunile centrale: B1 TV, Prima TV, Realitatea TV, Antena 1, Antena 3, GSP TV, Kanal D şi la Studioul „Sahia Film” pe poziţiile: regizor artistic, regizor de platou, operator de imagine şi operator de film.
- „Canonicon” - un titlu incitant pentru o expoziţie fotografică, domnule Dan Mihalcea...
- În urmă cu câţiva ani am vorbit cuiva, nu mai ştiu cui, despre faptul că sunt autorul lucrărilor acestei expoziţii şi că mi-am făcut şi un site cu acelaşi nume. Ai fost iute, mi-a zis, ai ocupat domeniul Canon şi Nikon la un loc. N-are nici măcar o legătură. Este, însă, adevărat că există samsari ai site-urilor care ocupă domenii cu nume importante de persoane şi de firme pe care le vând apoi cu bani mulţi.
- Despre ce ne vorbiţi în această expoziţie? Care este mesajul ei?
- În lucrările expoziţiei itinerante de fotografie religioasă Canonicon vorbesc despre dogmă, drum drept şi lumină, mai ales despre lumină, în ceea ce priveşte semnificaţia. Din punct de vedere plastic, vorbim despre clar-obscur şi detaliu. Prin lucrările Canonicon încerc să ating o vibraţie, aşa... ca o mişcare a minţii în somn. Aşa vorbeşte Ioan Scărarul despre vis, că este mişcarea minţii în somn odată cu nemişcarea trupului.
- Acum expuneţi la Braşov până în data de 31 martie, dar cum a fost la vernisaj?
- La vernisajul expoziţiei de la Braşov am întâlnit un domn care mi-a spus că ştie fotografie pentru că citeşte multă fotografie. Nu mi-a lăsat impresia că ar fi vrut să spună altceva decât ceea ce reflectă cuvintele acestea. Există oameni care teoretizează în oricare dintre domeniile de exprimare artistică şi este foarte bine că este aşa. Criticii de teatru şi de film sunt oameni care pot să aibă opinii pertinente cu privire la modul în care un regizor de teatru pune în scenă o piesă sau despre jocul actoricesc într-un film de ficţiune. Se cheamă film de ficţiune şi nu film artistic, aşa cum văd în genericele ProCinema sau aud în unele discuţii. Un film poate să aibă valoare artistică şi fără joc actoricesc. Până nu pui mâna pe aparat, nu ai cum să zici că ştii fotografie. Un realizator de emisiune cu care am filmat o perioadă mi-a spus într-o zi că a filmat câteva cadre pentru că nu a avut operator de imagine. A fost cu totul altceva când am ajuns la vizionare cu materialul, era altceva decât filmasem eu. Prin aceste lucruri vreau să spun că teoretizarea este bună şi devine şi mai bună când este însoţită de practică.
- V-aţi apropiat mult, aproape intim, de icoane, de sfinţi şi de arhitectura funerară. Ce aţi urmărit de fapt?
- Nu mi-am propus să aduc neapărat un cult sfinţilor sau icoanelor prin aceste lucrări. Nu mi-am propus să vorbesc, prin imagini, evident, despre arhitectura şi arta funerară. Am făcut fotografii în pelerinajele pe care le-am făcut la mănăstirile din Ţară în decursul a 4-5 ani în interioare, în exterioare, în cimitirele acestor mănăstiri. Am întâlnit oameni frumoşi în locuri minunate. Ce este mai frumos decât să vezi locuri frumoase şi să întâlneşti oameni deosebiţi! Fiecare privitor poate să găsească sensuri şi semnificaţii proprii în legătură cu lucrările acestei expoziţii.
- Aţi avut întâmplări mai deosebite pe parcursul acestor ani de peregrinări?
- O experienţă plăcută am trăit în 2007, pe 1 mai. Împreună cu soţia, am plecat pentru o zi la Constanţa, să vedem marea. Am vorbit cu prietenul şi colegul meu de facultate Cătălin Apostol să ne întâlnim acolo pentru a povesti ce a mai făcut bun fiecare dintre noi. Cu această ocazie, am fost şi la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol. L-am întâlnit aici pe Părintele Arsenie Papacioc. I-am făcut câteva fotografii. Una dintre ele este în expoziţia „Canonicon”. L-am simţit puternic. Este un spirit bătrân venit dintr-un cer mare. Părintele Arsenie Papacioc recomandă o stare de veselie interioară. După ce am citit cuvintele Părintelui, am stat. După aia am stat. După ce am stat, am stat. Iar. Şi m-am dus în mine să văd cum este. M-am dus în creier şi am râs. Ce treabă este asta? Un râs gutural. Şi m-am dus în inimă să văd cum este. Am râs şi aici. Şi am râs cu glas de copil. Şi mi-a plăcut. Şi am stat. După asta, am stat. După ce am stat, ce credeţi? Am stat iar. Lăsaţi inima voastră să vină la Mine, nu creierul vostru. Acolo este copilul din noi. Aceasta este România mea. Fiecare are România lui.
- Fotografiile dumneavoastră sunt regizate?
- Într-un anume fel, toate fotografiile sunt regizate, nu numai ale mele. Faptul că îţi alegi punctul de staţie, încadratură, timpul de expunere, diafragma, înseamnă că tu te-ai regizat pe tine. Ceea ce este în faţa obiectivului nu este regizat şi atunci vorbim despre fotografie-reportaj. Fotografie de reportaj, reportajul în general, are posibilitatea de a se alcătui în jurul oricărui subiect. Există o formă de libertate în artă pe care o descoperi în timp, ca şi în cultură, de altfel. Să faci fotografie înseamnă, în primul rând, să ai tot timpul aparatul de fotografiat după tine. Oricând poţi să întâlneşti o figură interesantă care, ideal, da, se află în decorul potrivit. Aceasta este prima condiţie. Nu-l ai la tine, ai pierdut.
- De ce credeţi că ne năştem pe acest pământ, domnule Dan Mihalcea?
- Te naşti ca să vezi. Ai ochii deschişi şi crezi că vezi. De aici am pornit în 1995, când m-am angajat în televiziune. De aici am pornit când am început să fac fotografie ca mod de viaţă în 1999. Primele fotografii, câteva, le-am făcut pe film în 1989 cu revelator, cu soluţie de fixat şi cu aparat de fixare. Apoi am lucrat pe film, dar le editam după transpunere pe digital. În urmă cu 11 ani am plecat din Râmnicu-Vâlcea, oraşul natal, să mă înţelepţesc la şcoala regizorilor de film din Bucureşti. Nu ştiu dacă mi-a reuşit. Undeva la capătul drumului, după ce am căutat ceva ireal într-o realitate imediată, mă văd cu povestea împlinită.
- Putem vorbi şi despre o anumită energie...?
- Există o energie care vindecă, o vibraţie superioară în locurile acestea din care eu aduc eşantioane de viaţă blândă, de viaţă frumoasă. Fotografia religioasă este căutare în spaţiu şi timp, este fotografia prin care gândesc că mă voi găsi pe mine înainte să plec. Ştiu sigur că nu mă mai întorc.
- Vă mulţumesc mult că ne-aţi fost alături astăzi prin cuvânt, nu numai prin imagine.
- Cu bucurie... deşi am vorbit lung pentru că nu am avut timp să vorbesc scurt despre mine. Asta, aşa, ca să-l parafrazez pe Creangă.

Categorie: