Frumoasă sărbătoare a poeziei, cuvântului şi cântecului la Covasna

Cronica unei lansări de carte

Joi, 16 octombrie a.c., la Casa Orăşenească de Cultură din Covasna a avut loc un eveniment literar deosebit. Spun un eveniment literar deosebit datorită faptului că manifestarea a reunit sub acoperişul culturii iubitori ai poeziei şi ai cântecului de diferite vârste, proveniţi din rândul celor două etnii din oraş, români şi maghiari, fapt mai rar întâlnit în perioada postrevoluţionară.
Actorii acestei sărbători ai poeziei, cuvântului şi cântecului au fost: poetul Toth A. Arpad (Artangel), poeta şi moderatoarea manifestării literar-culturale Anthonia Amatti, actorul brăilean Laurenţiu Nicolau, profesoara Ligia Dalila Ghinea şi talentata recitatoare Bianca Bontă (de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe), profesoara Florentina Teacă, remarcabilul interpret Alexandru Baciu, elevi ai claselor V-VI de la Liceul „Korosi Csoma Sandor” din localitate, rude, prieteni, colegi ai poetului şi locuitori ai frumoasei urbe a celor o mie de izvoare de sănătate.
Spectacolul lansării noului volum de poezii al juristului-inginer Toth A. Arpad, „Întoarcerea fiului risipitor”, a unsprezecea carte de proză sau poezie tipărită de autor, a debutat cu recitarea poeziei „Covasna”, scrisă de profesoara Mioara Nicolau, alias Anthonia Amatti, membră a Uniunii Scriitorilor din România. Dedicată oraşului Covasna, măiestrit recitată de actorul Laurenţiu Nicolau, poezia are drept mesaj întâlnirea celor două etnii „fără arme, cu sufletul, spiritul, inima, pentru a deveni o singură inimă” în care pacea şi înţelegerea să domine.
Aceasta a fost ideea, mărturisea poeta, pentru care s-a apropiat, acum mulţi ani, de „omul cu însuşiri multiple... reprezentant al limbii române”, de etnicul maghiar Toth Arpad. „Această combinaţie, extrem de reuşită, m-a atras din start şi, colaborarea noastră, unanim recunoscută, şi de mine şi de domnul Toth Arpad, a fost foarte fructuoasă, fapt dovedit în numeroasele cărţi şi articole de presă frumos expuse în standul cu lucrările dânsului din această sală. Deoarece o mare parte a poeziei lui Toth Arpad reflectă iubirea faţă de divinitate, dragostea faţă de Dumnezeu, ca fostă profesoară a sa, îl rog pe talentatul Alexandru Baciu să dea glas unui cântec de factură religioasă”, a menţionat Anthonia Amatti.
După excelenta interpretare vocală a celebrului episod biblic Pilat-Isus-Baraba, de către solistul Alexandru Baciu, în alocuţiunea mea am prezentat personalitatea omului, profesionistului şi scriitorului Toth A. Arpad, începând de la naşterea sa, acum 52 de ani. Am evidenţiat atât sârguinţa, ambiţia, inteligenţa, deschiderea spre competiţie, dorinţa permanentă de perfecţionare dovedite în anii de şcoală, cât şi rezultatele excelente dobândite pe tot parcursul pregătirii sale şcolare şi profesionale până la obţinerea titlurilor de inginer colegiu silvic şi licenţiat în ştiinţe juridice. Alături de performanţele sale în domeniile amintite, am mai remarcat şi deosebita sa înclinaţie, încă de pe băncile şcolii gimnaziale, spre literatură, spre poezie, în special, debutul său în cadrul concursurilor şi olimpiadelor şcolare, în presa timpului, precum şi cele 11 cărţi apărute până în prezent, între care şi cele mai recente - „Întâlnirile omului cu ursul” şi „Întoarcerea fiului risipitor” - lansate la Librăria „Şt.O. Iosif” din Braşov şi în cadrul manifestărilor consacrate Zilelor „Andrei Şaguna” de la Sfântu-Gheorghe.
Pentru a reliefa caracteristicile personalităţii sale, am încheiat cu mărturisirea autorului, făcută publică în cartea sa de poezii „Iubind Pădurea şi Divinul”, privind credinţa sa de a fi, de a se manifesta în viaţa socială, spirituală şi literară, mărturisire care o împărtăşesc şi cititorilor în rândurile următoare: „Am înclinaţii profunde către spiritualitate, având convingerea fermă că Divinul este prezent în fiecare celulă, sau părticică din Univers. Iubirea Lui e incomensurabilă, iar noi avem liberul arbitru de a ne face din viaţă un ţel, de a ne apropia de El şi de a conştientiza prezenţa Lui sub forma trinităţii: a Tatălui - martor detaşat, a Fiului - copilului inocent, iertător şi a Sfântului Duh care este, de fapt, puterea de acţiune. Cei trei nu pot fi separaţi, după cum spunea mentorul meu spiritual, precum nu poate fi separat Soarele de razele sale. Tot din graiul Mamei Divine, am aflat că „toate religiile sunt florile aceluiaşi copac al spiritualităţii”, sau că „Dumnezeu este iubire şi iubirea este Dumnezeu”. Nu ştiu în ce măsură am reuşit să devin „flautul care cântă iubirea divină”, dar m-am străduit din răsputeri să respect legile divine, chiar dacă de multe ori nu am reuşit acest lucru, fiind peste puterile mele limitate de om, fiind de fapt un canal de acţiune al Divinului ce nu trebuie căutat în exterior, fiind ascuns în noi. Nu am adunat averi în viaţă, în schimb am avut talentul a-mi majora datoriile din conturile bancare. Dar, tot conform învăţăturilor divine: „Ce reprezintă banii în ochii lui Dumnezeu? Nici cât colbul de la picioarele Mamei Divine”; pentru că „plecăm din viaţă cu ce am venit”, „cu pumnii strânşi şi cu palmele deschise”. Dar orice zi primită în dar de la Dumnezeu constituie o zi de sărbătoare pentru mine; iar bogăţia cea mai de preţ pentru orice om o reprezintă sănătatea”.
Ar mai fi de adăugat că poetul Toth A. Arpad a fost primit, de curând, în Liga Scriitorilor Români - Filiala Braşov şi este un colaborator permanent al revistei trimestriale de poezie „Claviaturi” din oraşul de la poalele Tâmpei.
O nouă interpretare de excepţie a studentului Alexandru Baciu, piesa „Copacul” de Aurelian Andreescu, a încântat publicul şi a creat climatul poetic necesar continuării manifestării de către un tandem de valoare privind valenţele critice şi artistice, profesor Ligia Dalila Ghinea şi tânăra Bianca Bonta, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”. Prin discursul concis al profesoarei Ligia Dalila Ghinea, îngemănat cu recitările exemplificatoare ale Biancăi din poeziile volumului „Întoarcerea fiului risipitor”, cele două frumoase fiice ale Evei au reuşit să reliefeze meritele poetului şi frumuseţea poeziei sale. Din alocuţiune am desprins un scurt fragment: „Am să încerc să fac o prezentare a volumului pornind de la ideile şi emoţiile pe care ni le transmite lirica domnului Toth - şi-l felicit pentru maniera de abordare şi tratare a diverselor teme din literatura universală -, raportându-mă la ceea ce s-a scris până acum şi la ce se scrie azi, dar având în vedere şi faptul că literatura este o artă a cuvântului. Scriitorii postmodernişti au, uneori, un complex: complexul celui care ştie că s-a scris atât de mult, pe atâtea teme literare, utilizându-se tot felul de motive literare şi mijloace de expresivitate, încât se întreabă: ce s-ar mai putea aduce nou în acest domeniu? Vreau să spun că nu-i, neapărat, vorba de o frustrare, ci e vorba de curaj. E nevoie de curaj ca să abordezi teme care, de-a lungul timpului, au fost foarte bine tratate, divers, bogat, cu o varietate stilistică deosebită, de scriitori precum Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Mihail Sadoveanu, Alexandru Odobescu, Nicolae Labiş şi alţii. Ceea ce face domnul Toth este un act de curaj, pentru că Domnia Sa iubeşte: pe de o parte cuvântul, literatura, ficţiunea, arta şi, pe de altă parte, celălalt plan, al realităţii în care trăieşte, cotidian, o serie de provocări care mai de care mai interesante, lumea aceea a silvicultorilor, la care nu renunţă când scrie. Volumul de poezii, pe care-l lansăm astăzi, „Întoarcerea fiului risipitor”, este foarte complex şi reflectă, totalmente, ceea ce se observă în literatura postmodernă sau în poezia modernă: temele se îmbină, motivele literare sunt multiple, iar stilul reuneşte diferite registre stilistice. Dată fiind formaţia de inginer a domnului Toth, ni se pare că şi-a organizat opul în funcţie de tematici, în mai multe părţi componente sau secvenţe. Şi ca să susţinem asemănarea cu postmoderniştii, care reiau şi prelucrează original formule estetice diverse, adăugăm că în această carte avem, de pildă, tema naturii şi a iubirii îngemănate, ca în lirica romantică eminesciană, în acelaşi discurs liric. Sunt unele poezii care trimit clar la romantismul şi melancolia eminesciană. De ce? Pentru că Eminescu s-a refugiat în natură, pentru că acolo s-a regăsit pe sine, s-a vindecat, s-a dinamizat, s-a energizat sau a visat, aşa cum se întâmplă şi cu autorul nostru. Ascultaţi această frumoasă poezie „Vindecarea prin natură” în interpretarea Biancăi, text pe care eu l-am considerat drept paliativ (Natura ne vindecă, nu-i aşa?): „Roşcate frunze părăsesc a pomilor coroană, / Se aştern într-un covor prin împrejurimi, / Natura de iarnă se pregăteşte, s-adoarmă, / Pe lângă pârâu mă plimb printre-anini. // Soarele tomnatic prietenos zâmbeşte pe furiş, / Vântul cântă pe strune prin frunziş, / Sălbatice gânduri galopează spre paradis, / Încerc să-mi fac din viaţă o lume de vis”. Aţi remarcat, probabil, şi motivul visului pe care-l întâlnim frecvent în literatura romantică.
O altă poezie în care se îmbină natura şi iubirea, aşa cum spuneam, ca şi la Eminescu, şi prin care recunoaştem vocea silvicultorului îndrăgostit de natură, dar îndrăgostit şi de fiinţa căreia îi dedică, de cele mai multe ori, versurile cele mai frumoase ale domniei sale, este „Într-o pădure deasă de fagi”. Dar eu aş fi propus un alt titlu, dacă-mi permiteţi. Aş fi dat titlul „Ipostaze lirice”, pentru că dumneavoastră, domnule Toth, sunteţi aici, în acest volum, în mai multe ipostaze. (Acesta va fi titlul viitorului meu volum, a venit replica promptă a autorului.) Dar - a continuat doamna profesoară, să o rugăm pe Bianca să citească poezia amintită: „Într-o pădure deasă de fag, / Corpu-mi suplu hoinar şi pribeag, / Se plimbă iar sub clar de lună, / Visând la o viaţă mai bună. // Crengile pe faţă mă plesneau. / Zilele vieţii venin când aveau, / Vraja vieţii-mi scursă sub soare, / Avea poame dulci sau amare. // Doar luna printre frunze sclipea, / O torţă pe cer ea era, / Spre ieşire izvorul pribeag, / Îmi răcorea inima cu drag...”. Mai întâlnim în poezia sa şi portretele soţiei şi al fiicei sale, semn că aceste frumoase versuri, aceste discursuri lirice sunt adresate celor mai dragi fiinţe, care întotdeauna îi inspiră pe scriitori.
O altă voce, de data aceasta a maturului, a adultului care percepe trecerea timpului într-un alt mod decât îndrăgostitul sau melancolicul, ne propune o temă omniprezentă în literatura română şi universală, tema timpului. Iată cum tratează autorul această temă în poezia „Mă salută timpul trecător”: „Mă salută timpul trecător, / Zilele-mi planează într-un zbor, / Soarele zilnic cald mă petrece, / Doar luna lăsându-mă rece! // Floarea vieţii mele o scutură ploi, / Viaţa-i frumoasă... dusă în doi, / Fericirea-i doar trecătoare, / Dispare; ce amarnic doare!”.
În poezia contemporană modernă, dar şi în literatura tradiţională, şi vreau să fac trimitere la Tudor Arghezi şi la Ion Barbu, există o temă (şi avem, aici, alături de noi, tineri care ne înţeleg), şi anume copilăria, reprezentată prin poezia jocului, a boabei şi a fărâmei. Şi lirica domnului Toth, pe alocuri, are amprenta aceasta de ritmuri, de jocuri de cuvinte rimate. Vorbesc aici de ludicul poeziei domnului Toth, care ne aminteşte parcă de poezia lui Arghezi (cunoaşteţi cu toţii, spre exemplu, textul „Zdreanţă” al lui Arghezi)”.
Şi frumoasa profesoară încheie prezentarea cu citirea poeziei „Umil”, scrisă într-o tonalitate ritmată, ludică, după care a urmat un scurt recital din poezia de o mare frumuseţe şi sensibilitate „Puiul de căprioară”, susţinut de elevele Liceului „Korosi Csoma Sandor”, din clasa a VI-a C şi a V-a C, Kovacs Ildiko, Kocsis Kinga, Laszlo Noemi, Foldes Karola, pregătite de profesoarele Florentina Teacă şi Lavinia Manea, continuat de cântecul, pe aceleaşi versuri, interpretat cu mare simţire de Alexandru Baciu.
„Participând, de curând, la lansarea volumului „Exodul”, de Daniel Drăgan, de la Araci, actorul Laurenţiu Ciprian Tudor îmi spunea: „Aţi făcut un lucru minunat că aţi promovat literatura domnului Toth Arpad”. Dacă mai mulţi etnici care locuiesc aici împreună cu noi ar aborda limba română în maniera şi la nivelul domnului Toth, o foarte mare parte a problemelor cu care ne confruntăm s-ar rezolva”, spunea în introducerea cuvântului său poeta Anthonia Amatti. „Dumneavoastră - a continuat domnia sa -, aţi auzit aici recitând copii dintre care două fetiţe erau maghiare... Îmi spune domnul Toth că toate cele patru fetiţe erau unguroaice. Nu am recunoscut. Deci a început această preţuire a limbii ţării unde trăim! Domnul Toth a preţuit din start limba română. Şi, printre altele, are şi o vie inteligenţă, a ştiut să folosească această cunoaştere din şcoală a limbii române şi s-a lansat prin limba română. Colaborarea noastră este veche... Eu, încet, pe domnul Toth l-am adus într-o lume a literaturii care vizează limba română. Eu care sunt corectorul cărţilor sale, lector de carte de mulţi ani, îmi dau seama ce progrese a făcut în acest domeniu şi cred că o să mai facă atunci când se va întâlni mai rar cu ursul şi va lua condeiul, când îi va lua pe Arghezi, Ion Barbu, Augustin Doinaş, poeţii mei preferaţi, sau poeţi contemporani ca Dan Verona, şi va nota cu creionul în mână, chiar în pădure, acolo sub cetină unde se simte atât de minunat, acolo unde îşi găseşte sinele, va nota anumite metafore, anumite expresii, anumite lucruri de care se va folosi. Şi, cum bine s-a subliniat aici, cu calităţile dânsului de ambiţie, perseverenţă, hărnicie, să vedeţi că va abandona această zonă în care s-a remarcat, a unei poezii oarecum regionale şi de circumferinţă ambiental mai strâmtă, şi va sări în plan naţional, desigur după o muncă asiduă la care îl vom îndemna cu toţii, bineînţeles. Rând pe rând au apărut volumele sale, ultimul este chiar „năşit” de mine. Eu sunt naşa şi naşa, în primul rând, dă nume copilului - nu? Numele volumului este dat de mine şi nu-l regret deloc, pentru că are impact asupra cititorului. Una este când un pădurar ia volumul pe care scrie „Ipostaze lirice” şi alta este când ia un volum pe care scrie „Întoarcerea fiului risipitor”. Nu este vorba de Toth Arpad că este fiul risipitor. Noi toţi suntem fii risipitori.”
După ce a vorbit despre tradiţiile cinegetice moştenite de Toth Arpad de la bunicul său, despre „dăruirea sa trup şi suflet ocrotirii naturii”, deosebitele sale înclinaţii ecumenice şi familiale, poeta Anthonia Amatti a continuat vorbind despre greutăţile întâmpinate în promovarea poetului Toth Arpad: „Eu atunci când l-am promovat cu încetinitorul, cu paşi mărunţi pe domnul Toth Arpad, la Araci, am fost criticată că nu am fost expresivă. Deci a fost rău! După ce l-am promovat şi i-am fost corector, lector de carte, colaboratoare şi mă rog uneori chiar mai mult decât atât, am fost criticată de o altă parte a lumii literare că mă implic într-o problemă care are încă un drum lung până a deveni nu ştiu ce şi nu ştiu cum... Deci rău aşa, altfel nu e bine. Statutul meu de membră a Uniunii Scriitorilor - Filiala Braşov, unde am fost, spre surpriza mea, aleasă numaidecât şi de prima dată, îmi permite să am un statut de opinii personale care să mă lase să-i sprijin pe cei pe care-i consider de valoare. Cineva a spus, un om de ştiinţă din epoca actuală, că „este mai greu să vezi dacă s-a descoperit ceva decât să descoperi ceva”, căci nu poţi citi noianul de descoperiri. Vă spun cinstit, un preot ortodox din Brăila, eu sunt catolică, care mi-a fost elev, care are o cultură absolut autentică, din start a preţuit poeziile domnului Toth Arpad, pentru că a spus aşa: „Atâta poezie pornografică scrisă doar de dragul de a fi cumpărată, atâta poezie de la care nu înţelegem nimic, fie ca nivel filosofic, fie ca statut erotic, încât ne-am săturat. Şi iată o poezie curată, bine spălată de izvoarele cristaline ale Covasnei, care vine şi ni se pare inedită pentru că ea se întoarce acolo de unde trebuie de fapt să plecăm cu toţii”. De aceea spun, hai să ne întoarcem, ca fii risipitori, la copaci, la Dumnezeu, la cei pe care îi iubim din familie! Domnul Toth are poezii închinate mamei, soţiei, fiicei, bunicii şi străbunicii. Mie mi-a plăcut cu deosebire cea închinată străbunicii. Mărturisesc că eu am sortat acele tematici pentru că aşa... mi-a căşunat, dar rândul viitor o lăsăm pe doamna profesoară Ghinea să facă această clasificare şi titrare. În valorile domnului Toth Arpad am crezut, în puntea pe care am întrevăzut posibilitatea să o stabilim între cele două etnii, pentru că relaţia nu înseamnă doar să ne împungem în anumite ziare şi să ne instigăm unii împotriva celorlalţi. Hai să ne căutăm şi alte metode! Metoda promovării valorii de care toţi ducem lipsă. Asta m-a îndemnat, contrar criticilor de stânga, dreapta, centru să fiu în permanenţă un sprijin solid în care să aibă încredere. Şi ştiu că are încredere totală pentru că atunci când îi propun, la telefon de exemplu, spune: „Faceţi cum credeţi dumneavoastră!”. Ştie că fac tot ceea ce este bine pentru dumnealui. Nu pentru mine. Şi munca pe care o depun ajutându-l e răsplătită de un caracter frumos, respectuos, cu recunoştinţă spirituală şi manieră. Domnul Toth are printre altele şi o educaţie care se vede de la primul contact cu omul, că altfel, sigur că vă daţi uşor seama, nu m-aş fi ambalat într-o astfel de muncă ce adesea nu a fost simplă. Eu îl îndemn pe domnul Toth, cum zice românul, „s-o ţină tot aşa”, că rusul zice „să ţii coada ca pistolul”, adică să nu se lase influenţat de nimic ceea ce-i în jur şi să lase coada ursului acum, că ursul îl mai găsim noi. Deci, pe domnul Toth, care are câteva cărţi foarte frumoase, pe care le-am citit, le-am corectat, îl îndemn să înceapă să studieze animăluţele, ierburile, „florile de mucegai” mai ales ale lui Arghezi, care pe mine m-au ajutat enorm în activitatea mea literară şi m-au ajutat să public cele 13 volume. După opinia mea, care sunt o exegetă, domnul Toth, curios, este un poet epic. Poeziile lui sunt în majoritate narative. Unele le citeşti chiar ca un roman poliţist. Ba sunt punctate şi de umor, sunt punctate de întâlniri cu oameni foarte interesanţi pe care noi nu am fi avut ocazia niciodată, dacă nu era dânsul, să ni-i prezinte, să-i întâlnim, oameni pe care dânsul i-a dibuit, i-a cunoscut şi care au reuşit să intre în literatură prin condeiul său. Eu consider că datoria noastră de scriitori consacraţi este nu numai aceea de a publica cât mai multe cărţi, ci şi de a sprijini pe cei care au talent, care merită sprijiniţi, care au nevoie reală de acest sprijin pe care ştiu să-l preţuiască şi să-l valorifice, pentru că domnul Toth asta a făcut. A preţuit şi valorificat ajutorul pe care i l-a dat bunicul, ursul şi Anthonia Amatti. ... Aristotel ne-a învăţat că arta are rol de catharsis, adică vindecativ. Hai să ne întoarcem la arta care ne vindecă, nu ne instigă, nu ne învrăjbeşte, la arta care ne ajută să regăsim ceea ce ne face mai buni, mai frumoşi, mai curaţi şi mult mai buni prieteni”.
La finalul întâlnirii, a vorbit autorul volumului, din cuvântul căruia redăm: „Chintesenţa creaţiei mele literare este iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de natură. Prin aceasta am considerat că nu voi greşi niciodată nimănui cu nimic. Iubirea faţă de natură am moştenit-o de la bunicul meu, dar actuala meserie, lucrând mai mult la birou, nu-mi permite, pe cât aş vrea, să-mi petrec timpul în mijlocul ei. Poveştile din cărţile mele cu ursul le-am cules prin viu grai de la oamenii care s-au întâlnit într-adevăr cu ursul, unii dintre aceştia fiind prezenţi aici. Poveştile sunt interesante, şi aşa cum spunea domnul profesor, ele sunt „studiate” la Facultatea de Silvicultură braşoveană, spunându-mi-se că scopul este de a vedea cum reacţionează ursul când se întâlneşte cu omul şi invers... Despre poezie pot spune că scriu din clasa a V-a. Adevăratul meu debut, în presa scrisă, consider a fi anul 2004, în revista „Pădurea şi viaţa”, unde mi-a apărut, pe o pagină întreagă, poezia „Pădurarul”, semnată cu pseudonimul literar Artangel. Aceeaşi poezie va apărea mai târziu în „Antologia vinovatelor plăceri”, a Asociaţiei Culturale „Maria Domina”, din Bucureşti, care cuprindea o sută de scriitori contemporani, printre care şi poeta Mihaela Aionesei din Târgu-Secuiesc. Primele volume le-am scos la o editură din Reghin, apoi la edituri din oraşele Covasna, Bacău, Sfântu-Gheorghe şi cel mai recent volum, cel lansat astăzi, pe care îl consider cel mai reuşit, la o editură din Brăila. În afară de proză şi poezie aş mai vrea să vă spun faptul că am o contribuţie deosebită la scrierea monografiei satului Chiuruş. Practic, am pornit să o scriu eu. Am apelat apoi la o persoană, Szabo Maria, care scrisese monografia Comandăului, pe care am însoţit-o prin sat pentru documentare şi apoi la editură. 90 la sută dintre fotografiile monografiei sunt ale mele. Cartea a fost verificată în amănunţime de către un istoric cunoscut din Sfântu-Gheorghe, care a „scos” mult material din formatul iniţial. Cu excepţia a 2.000 de lei, eu am finanţat apariţia sa, într-un tiraj de 400 de exemplare, verificarea sa de către istoric, corectura lingvistică în limba maghiară, dar nu am ajuns nici colaborator pe coperţile monografiei. Scriitoarea, Szabo Maria, mi-a mulţumit pentru tot ce am făcut, dar mi-a spus deschis că deoarece nu cunosc limba literară maghiară a hotărât să fie doar ea autoarea monografiei, fapt cu care am fost de acord. Monografia nu poate fi reeditată fără acordul meu, al scriitoarei şi al editurii...
Vreau să închei vorbind despre iubirea faţă de Dumnezeu. Desigur, o voi face în versuri, citindu-vă poezia adecvată crezului meu, „Iubirea este Dumnezeu şi Dumnezeu este iubirea”: Lăsaţi iubirea să vă copleşească, / Vorbele dulci, gentile, să-nflorească / Şi sub cupola curcubeului uniţi / Să vibreze-n voi comoara unor sfinţi. // Şi-n orice limbă ne vom exprima... / Doar raze de iubire se vor imprima / Albastrul cer, ochii ce-i dezmiardă, / Nu lasă ploaia iubirii să se piardă. // Când prin seva plantei, iubirea va urca, / Din aceste bunătăţi cine va mânca / Se va îmbăta, copleşit de iubire... / Nu vor mai fi îngâmfaţi... nici asuprire! // Ce va mai conta vreun drapel fluturând / Când flamura iubirii... dulcele cuvânt / În extaz va învălui omenirea, / Femeile-n inimi ţesându-şi iubirea!
Au urmat felicitări, flori, cafele, prăjiturele, păhărele, cărticele şi autografe date cu dărnicie de autor. Una peste alta, a fost o seară frumoasă de muzică şi poezie. Felicitări şi din partea noastră, a redacţiei bilunarului regional de atitudine şi cultură „Condeiul ardelean”, şi aşteptăm să participăm la lansarea viitoarelor volume ale poetului Toth A. Arpad, Artangel.