Fuga românilor de Sfânta Cruce

La vederea crucii, Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, a exclamat: „Te binecuvântez, o, cruce, care ai fost sfinţită prin trupul lui Hristos!”.

Fuga de Cruce este echivalentă cu depărtarea conştientă de Dumnezeu. Adică iubim mai mult întunericul decât Lumina. Venerăm mai mult pe demoni decât pe îngeri. Se vede aceasta cu ochiul liber în societatea prezentă.
Lumea este în mâna satanei, a iudeilor şi a ateilor. Conchide Ioan Ianolide spre sfârşitul cărţii Întoarcerea la Hristos: De ce lumea nu este în mâna creştinilor? Fiindcă noi, creştinii de azi, nu suntem mai înţelepţi ca şerpii şi mai blânzi ca porumbeii. Nu mai ţinem porunca iubirii, care creşte din pomul Crucii.
Ne lepădăm de Cruce, bine ştiind că ea ne sfinţeşte. Pe turlele bisericilor, pe mormintele din cimitirele strămoşeşti lipseşte cumva Crucea?
Am fost în pelerinaj în localitatea Tulgheş la o Biserică ce are în perimetrul exterior mai multe morminte ale ostaşilor români şi ale altor etnii care au căzut pe front. Un localnic mi-a spus că au fost iniţial cruci pe morminte, mai apoi, nu se ştie cine, a dat jos crucile şi au pus în loc o formă bizară în formă de cerc din beton!
De multă vreme neamul nostru a început să arunce departe crucea, ba chiar prin înjurături să-i aducă blasfemie şi hulă. Dacă am primi crucea şi am lepăda trufia şi voia proprie aşa de mult pervertită de mizeriile veacului, atunci lumea ar asculta cuvântul creştinilor. Dar noi înălţăm statui frumoase vieţii pământeşti, iar cine vorbeşte despre viaţa veşnică şi despre cruce este vizat ca un nebun.
Dacă acel filosof din vechime căuta în plină zi, cu o lumânare aprinsă, un om prin centrul Atenei, acum noi de ce nu slăvim crucea, care e lumina, pe care s-a jertfit Fiul lui Dumnezeu ca să spele cu sângele Său toate fărădelegile noastre? Prin această atitudine de negare a Crucii… să fim convinşi că se stinge lumina din jurul nostru şi se depărtează Duhul celui Preaînalt.
Dacă facem o scurtă incursiune în trecutul nostru, o să ne convingem că strămoşii noştri aveau Sfânta Cruce la mare cinste şi evlavie. Dacă ignorăm Crucea, să ştim că suntem mai răi ca demonii, fiindcă şi aceştia se cutremură şi se înspăimântă la vederea crucii. Nu mai vrem să ştim de istoria noastră?! Dar, atenţie ce învaţă Poetul Mihai Eminescu: „Vrei viitorul a-l cunoaşte, te întoarce spre trecut” (vers din Memento mori sau Panorama deşertăciunilor).
Alt exemplu pentru a ne lămuri: În 1936, românii reuşesc să ridice Crucea de pe vârful Caraiman. Trecuseră 16 ani de la Primul Război şi strămoşii noştri nu-i puteau uita pe cei aprope un milion de ostaşi români care se jertfiseră pentru ca noi să fim în granţele fireşti ale aceleiaşi Ţări. Prin Valea Prahovei trec mai toţi românii şi atunci, s-au gândit conducătorii creştini din acea vreme să înalţe o Cruce pe înălţimea Bucegilor, deoarece sigur va deveni un simbol sfânt. Crucea din vârful muntelui închipuie o unire a ostaşilor din toate timpurile care s-au jertfit pentru reîntregirea Neamului Românesc.
Apoi, ostaşii de la Mărăşeşti şi de pe toate fronturile au urcat cu mult curaj pe Cruce, n-au făcut un pas înapoi din faţa propriului mormânt… cum adesea facem noi!!!
„Cine fuge de Cruce, fuge de mântuire. Suferinţa e cea mai înaltă facultate de Teologie. Braţele Crucii lui Hristos îmbrăţişează totul, lămuresc totul, cheamă la Domnul pe toţi, arată milă tuturor, îi înalţă pe toţi.” Aşa de frumos ne învaţă Sfântul Nicolae Velimirovici în Proloagele de la Ohrida.
Dacă întoarcem spatele Crucii înseamnă că ignorăm şi trădăm trecutul, doborâm inconştient (sau conştient) milioane de Cruci ale strămoşilor; pur şi simplu, profanăm cimitirele României Ortodoxe.
După Războiul de Reîntregire, Mircea Eliade istoriseşte faptul că mii de olteni au venit pe jos către Mărăşeşti, Oituz şi Cireşoaia cu colivă, lumânări şi inimi smerite şi rănite, pentru a face slujbe şi a aduce jertfe pentru eroii şi rudele care nu au abandonat crucea şi moartea, vărsându-şi sângele pentru Patrie. Păi nu spune Sfântul Efrem Sirul ca să ne rugăm a vedea în faţa noastră întotdeauna moartea? Enorm de mult are importanţă cum vom muri! Atunci e atunci… Avem modele pe Domnul Iisus Hristos, toţi Sfinţii şi Eroii. De aceea şi părintele Iustin de la Mănăstirea Petru Vodă, insista foarte mult să nu ne amestecăm cu străinii. Da, facem lucrări împreună, iniţiem schimburi de mărfuri, respectăm toate confesiunile, cu o condiţie: nimeni să nu ne impună a schimba Ortodoxia, cutumele ancestrale şi Sfânta Tradiţie!
Europenii zilelor noastre vor să moştenească pe vecie pămânul cu tot consumismul lui. Noi, românii ortodocşi dorim să primim viaţa veşnică din Împărăţia cerurilor. Dar ca să ajungem acolo e musai să trecem prin supremul examen de trecere prin moartea trupului.
Dar e bine să ne amintim mai des că Sfântului Împărat Constantin i s-a arătat Crucea pe Cer înainte de a porni război împotriva lui Maxenţiu, la Prima Porta din Roma. Şi cu semnul Crucii cusut pe drapele şi steaguri a biruit, iar după război a emis Edictul de la Milano. De atunci avem libertate în exprimarea deschisă a credinţei. Dar a venit comunismul, care a făcut milioane de jertfe, fiindcă a căutat să-l scoată pe Domnul Iisus Hristos din inimile credincioşilor.
Acum asistăm cu îngrijorare la limitarea gravă a săvârşirii cultului şi a Sfintei Liturghii în Biserici. Două luni, românii au fost opriţi prin lege lumească să nu intre în Biserică. Prin urmare, suntem martorii unui regim neocomunist ateu. Ori ştim că toate canoanele ne afurisesc dacă lipsim mai mult de trei duminici de la Sfânta Liturghie. Să luăm aminte, că ne vom trezi într-o zi cu o lipsire a libertăţii exprimării religioase mai totală decât aceea pe care a impus-o comunismul în România. De ce se va întâmpla astfel? Fiindcă românul iubeşte mai mult confortul decât Crucea…
„Când eşti în vreo dificultate, nu păşi până nu-ţi înalţi ochii la Hristos pe Cruce. Pe dânsa vei vedea tainic scris cu litere mari că şi tu trebuie să te răstigneşti în acea greutate. Aplică-ţi această închipuire. Supărat de iubirea de sine, nu scădea cu duhul şi nu te despărţi de Cruce, ci aleargă la rugăciune până-ţi vei înfrânge voinţa a nu dori decât ce voieşte Dumnezeu.” Aşa învaţă Sfântul Nicodim Aghioritul în cunoscuta carte - Războiul nevăzut.
Să amintim că şase milioane de martiri s-au jerfit în catacombe până când a biruit Sfântul Împărat Constantin. Am lipsit două luni de la Biserică, dar nu au apărut la noi catacombe. E timpul să începem săparea lor. Fiindcă toţi conducătorii noştri iubesc confortul şi urăsc Crucea. Să ne rugăm pentru dânşii să-i lumineze Domnul, şi pe noi să ne întărească, fiindcă semnele timpului sunt rele. Închei, amintind că Voievodul Mihai Viteazul tot cu ajutorul Crucii şi a rugăciunii a biruit la Şelimbăr şi a unit Ţările Române la 1600. Ne depărtăm de Cruce, ne depărtăm de Dumnezeu şi strămoşi, şi ne ataşăm de forţele răului. Fraţi Români, a venit momentul să ne trezim şi cu spiritul din somnul cel de moarte!!!
Dacă România rezistă şi nu se prăbuşeşte, atunci, această minune o punem pe seama iubitorilor de cruce. Mai sunt ţărani, preoţi, monahi şi monahii prin munţi şi locuri pustii care se răstignesc pe cruce. Prin această mărturisire discretă, neştiută de nimeni, iubitorii de cruce aplică o lovitură nevăzută şi sectarilor care hulesc crucea şi nu vor să priceapă, din pricina mândriei demonice, că, ea, Crucea, e sfinţită cu sângele Fiului lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos, care aşa ne învaţă: „Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze” (Marcu 8, 34).
Rugăciune pentru întreaga lume alcătuită de Sfântul Paisie Aghioritul (fragment):
Dumnezeul meu, să nu-i părăseşti pe robii Tăi care trăiesc departe de Biserică; dragostea Ta să-i aducă pe toţi lângă Tine.
Pomeneşte, Doamne, pe conducătorii ţărilor şi ajută-i să conducă creştineşte.
Pomeneşte, Doamne, toate popoarele, să le ţii în braţele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzeşti de orice rău şi de război. Şi iubita noastră Ţară, zi şi noapte să o ţii în sânul Tău, să o acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să o păzeşti de orice rău şi de război. Amin.

Categorie: