Gheorghe Funar reintră în ringul politicii româneşti

După evenimentele din decembrie 1989, doi politicieni iubitori de Neam şi Ţară, Vadim şi Funar, s-au interpus în calea furtunii abătută asupra Ţării noastre şi au reuşit să atenueze efectele sale negative. O parte din presa din acea perioadă, cea aservită Puterii dar şi unor interese străine, i-a catalogat ca exageraţi în exprimare, i-a denigrat şi a mers cu tupeul până la a-i eticheta drept nebuni. Majoritatea românilor au putut constata pe propria piele că afirmaţiile celor doi politicieni s-au adeverit în totalitate. După moartea lui Vadim, Partidul România Mare intrând într-un blocaj statutar şi juridic (din 2010 n-a mai putut să organizeze un congres care să fie validat de Tribunalul Bucureşti), a urmat o perioadă în care pretenţiile maghiarilor, lăcomia străinilor şi trădarea guvernanţilor s-au manifestat fără niciun fel de oprelişti.
Iată că, după o absenţă de câţiva ani, Gheorghe Funar (foto) revine pe scena politicii româneşti ca preşedinte al Partidului România Noastră, un partid nou, înscris vineri, 27 aprilie 2018, în Registrul partidelor politice. În aceeaşi zi, a fost sunat de B1 TV pentru a i se cere părerea în legătură cu declaraţia vicepremierului Ungariei care solicită autonomia Ţinutului Secuiesc, amestecându-se în treburile interne ale României. Trebuie să recunoaştem că un naţionalist ca Gheorghe Funar este necesar, fie şi numai ca să-i tempereze pe unguri, să stopeze vânzarea pe nimic a resurselor naturale, să vină cu idei atractive care să determine întoarcerea românilor plecaţi din România ca dintr-o ţară pustiită etc..
Să-i urăm succes şi multă putere de muncă astfel încât partidul pe care îl conduce să devină o voce puternică în Parlament, aşa cum au fost PUNR şi respectiv, PRM.

(Articol, de L.M., preluat din cotidianul „Cuvântul liber” de la Târgu-Mureş, din data de 2 mai 2018)

Categorie: