Identitatea creştinilor e în împresurare demonică

Interesul naţional al României este mântuirea Neamului

Identitatea Neamului Românesc este conferită şi pecetluită de Ortodoxie

Cu toţii suntem întrebaţi, cercetaţi şi somaţi: Cine suntem? De unde venim?
Mai mult decât noi toţi, însuşi Mântuitorul a fost torturat şi răstignit, tocmai din pricina confuziei şi rătăcirii în care s-au aflat iudeii. Sub niciun chip nu înţelegeau identitatea dumnezeiască a Domnului Iisus Hristos. Iată întrebări de aflare a identităţii divine, care este violentată şi împresurată de dihonia demonică: „Cât ne mai chinuieşti? Spune-ne dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu?”.
Dar, la fel de obsesiv a fost întrebat şi Sfântul Ioan Botezătorul. „Cine eşti? Eşti Ilie? Eşti Tu Prorocul? Deci i-au zis: Cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis!”.
Cunoaştem tragedia răstignirii Fiului lui Dumnezeu. Câtă confuzie, rătăcire şi superstiţie, combinată cu mândrie şi trufie. Toate acestea arată „neatenţia faţă de Dumnezeu”, care stăpânea mintea iudeilor. Tot pe acest soi de confuzie şi eroare satanică se va baza şi se va instala şi Antihristul, când va veni.
Este un adevăr crud, faptul că majoritatea dintre noi, nu ştim de unde venim şi către cine ne îndreptăm. Nu am descoperit şi nu acceptăm că avem pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu în inimă, primit prin Sfântul Botez.
Refuzând identitatea de creştin, omul primeşte influenţa lui Lucifer şi sfârşeşte prin a fi slujitor duhului antihristic care stăpâneşte în prezent lumea.
„Ce spui tu despre tine însuţi?”, este somat Sfântul Ioan Botezătorul de către preoţii şi leviţii trimişi de către iudei.
Se doreşte ştergerea originii divine a omului. Majoritatea fraţilor creştini ne forţează uneori să ne lepădăm sau să ne disociem de lumina şi binele care le avem în totalitate primite de la Domnul nostru Iisus Hristos. Să fim doar pământeşti şi lumeşti ne dorim cu toţii, iar pecetea creştină observăm cu groază că este indezirabilă în toate instituţiile laice statale ale lumii în care vieţuim.
Cine îşi mărturiseşte identitatea creştină este izolat şi exclus din scriptele sociale. Ajunge victimă a manipulării şi i se fabrică capete de acuzare şi de eliminare prin moarte. Cu toate acestea suntem despărţiţi de Dumnezeu nu din pricina oamenilor care refuză Duhul Sfânt, ci din cauza noastră, fiindcă nu suntem uniţi în toate cu Duhul. Sfâşierea identităţii sau răstignirea acesteia este pentru noi un examen care trebuie să-l transcendem.
Este o chemare spre mărturisire, o cale pedagogică şi delicată, oferită de către Divinitate, pentru a ne scoate din letargie, adormire, plictiseală şi indiferenţă. Indiferenţa… care e aşa aproape de ură şi de dogoarea Iadului.
Globalizarea a dezlănţuit acest atac circular asupra identităţii omului. De aceea simţim otrava acestui vânt care a adus boli psihice, care doboară sufletele şi le umple de tristeţe, anxietate, frică, psihopatii şi schizofrenii asociate de neliniştea cea rea. Poate lumea să ajungă mai plină de haos decât un spital de nebuni?!
Salvarea am găsit-o într-o carte care ne cheamă să construim Mănăstirea în lume.
Pentru a înţelege pe ce coordonate se zideşte Mănăstirea în lume, începem prin a arăta, cu ajutorul sfinţilor părinţi - înţelesul cuvântului lume.
Cuvântul lume are două înţelesuri, două mesaje esenţiale. Unul pozitiv, care arată viţa creştină a Neamului nostru. Adică strămoşii noştri au făcut din latinescul lumen (care înseamnă lumină)… cuvântul lume. Ce metaforă excepţională că lumea la români este lumină. Dar este lumină când are la temelie virtuţile creştine: credinţa, nădejdea, dragostea, smerenia, rugăciunea şi alte câteva până la 200, câte au lăsat Sfinţii Părinți ai Filocaliei.
Când la temelie se află iubirea de slavă deşartă, iubirea de arginţi şi iubirea de plăceri, atunci cuvântul lume desemnează „totalitatea patimilor omeneşti”, după cum învaţă Sfântul Isaac Sirul.
Patimile tulbură adâncul inimii, dacă nu este apărată de virtuţi.
Pentru a opri pătrunderea în inimă a patimilor lumeşti, Sfinţii Părinţi propun Mănăstirea în lume. Cum e posibilă construirea unei astfel de mănăstiri?
Mănăstirea în lume e în esență nevoinţa minţii în inimă pentru dobândirea dragostei lui Dumnezeu, care se lucrează prin zăvorâre duhovnicească în adâncul sufletului care caută mântuirea.
Prin nevoinţă interioară; adică o zăvorâre duhovnicească în adâncul oricărui suflet care caută mântuirea. Cu alte cuvinte, Mănăstirea în lume are drept Altar inimile noastre, iar mintea prin nevoinţă e preotul care face tot timpul Liturghie pentru a păstra sufletul virtuos, curat şi pur. Deci oricare creştin poate ajunge Mănăstire în lume dacă lucrează poruncile Evangheliei şi, implicit, Domnul Dumnezeu îi dăruieşte rugăcinea de toată vremea, cum îi spun fraţii ardeleni la Rugăciunea lui Iisus.
Mănăstirea în lume apără creştinul de demonica împresurare care a invadat lumea. Ce este această împresurare demonică, mă veţi întreba? Ne învaţă Sfântul Ioan Evanghelistul, care zice: „Ştim că suntem din Dumnezeu, şi lumea întreagă zace sub puterea celui rău”. Că lumea e sub puterea celui rău oferim câteva exeple: 80 la sută dintre românii ortodocşi resping familia ortodoxă tradiţională. Întreaga omenire este condusă de o oligarhie financiară, care lucrează prin instituţiile apocaliptice aducerea pe tron a antihristului.

Categorie: