(+) ÎNĂLŢAREA DOMNULUI

(Ziua Eroilor) - 29 mai

„… Deci, Domnul, după ce a vorbit cu dânşii, S-a înălţat la cer şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu…!” (Marcu 16, 19)
Hristos S-a Înălţat! Iubiţi fraţi întru Hristos cel înviat, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, după 40 de zile de la Înviere, S-a suit la ceruri şi a şezut de-a dreapta Tatălui. Cu puterea dumnezeiască cu care a înviat şi a părăsit mormântul, tot cu aceeaşi putere S-a înălţat de pe pământ la cer, cu acelaşi trup cu care S-a Răstignit şi a Înviat. El împlinise opera divină pentru care venise în lume: ne-a adus învăţătura mântuitoare, S-a dat cu pilda de împlinire prin întreagă viaţa Sa şi, mai ales, prin jertfa de pe Crucea Golgotei. După ce a înviat, se arată ucenicilor Lui de mai multe ori, vorbindu-le de Împărăţia Lui Dumnezeu şi iată că după 40 de zile sosise timpul să se întoarcă iarăşi la Tatăl Său şi să primească cununa luptelor Sale şi cinstea biruinţei Sale. Aceasta este taina pe care Hristos le-a explicat-o ucenicilor Săi în ajunul morţii Sale, când le-a zis: „Ieşit-am de la Tatăl şi am venit în lume; acum iarăşi las lumea şi mă întorc la Tatăl!”.
Această taina, iubiţilor, o serbează Biserica noastră Ortodoxă pretutindeni cu bucurie sfântă. Să vedem cu luare aminte şi să reţinem învăţăturile şi foloasele pentru mântuirea sufletelor noastre. În timpul celor 40 de zile, după ce a Înviat din mormânt, Iisus i-a mângâiat neîncetat pe apostolii Săi prin arătările Sale publice şi particulare. S-a arătat de mai multe ori ca să-I convingă de Învierea şi Dumnezeirea Sa. În a 40-a zi de la Înviere, se arată din nou şi, pentru ultima oară, îi mustră că au fost aşa de zăbavnici a crede în Învierea Sa, după mântuirea celor care L-au văzut înviat. Apoi le spune că toate cele scrise despre El în lege, în psalmi şi în prooroci s-au împlinit întocmai şi că aşa trebuia să se întâmple, şi le mai aminteşte încă o dată că le va trimite putere de sus, pe Duhul Sfânt, Mângâietorul.
După aceia a ieşit împreună cu ei şi cu mulţi alţii care erau adunaţi, au străbătut împreună străzile Ierusalimului, conducându-i în Betania, la casa lui Lazăr, a Martei şi a Mariei, unde Prea Sfânta Fecioară Maria, cu multe persoane credincioase, aştepta venirea Fiului Său. O mare bucurie a cuprins inimile tuturor atunci când s-au găsit cu toţii. Mântuitorul Iisus Hristos le-a mulţumit apoi la toţi pentru tot ce au făcut pentru El în timpul vieţii Sale, în timpul pătimirii şi îngropării Sale. După aceea, i-a mângâiat dumnezeieşte, spunându-le că s-a apropiat clipa Înălţării Sale la Tatăl şi despărţirea de ei, trupeşte, apoi îi cheamă imediat să-L urmeze.
Toţii s-au îndreptat după Iisus şi au pornit împreună la drum spre muntele Măslinilor, acolo unde cu 40 de zile mai înainte se rugase cu cele mai fierbinţi lacrimi şi căzuse în agonie de moarte; acolo, în grădina Ghetsimani, mâinile I-au fost legate cu lanţuri şi ucenicii toţi s-au risipit. În acest loc a găsit Iisus cu cale să-i adune iarăşi pe ucenicii Săi, în număr mult mai mare ca atunci.
În faţa acestei impunătoare adunări, Iisus, privindu-i pentru cea din urmă oară, întinse mâinile Sale şi îi binecuvântă; apoi cu trupul acela care a suferit atâtea răni şi chinuri, Mântuitorul a început să Se înalţe spre cer şi, pe când Se înălţa, a răsunat de cântările triumfale ale miilor de îngeri şi arhangheli, heruvimi, serafimi şi puteri cereşti, care veniseră să-L întâmpine pe Împăratul Slavei.
În jurul Dumnezeiescului Biruitor al morţii au venit şi sufletele patriarhilor şi ale profeţilor, ale tuturor drepţilor din legea veche şi L-au întâmpinat toate aceste suflete cărora le era închis cerul până atunci: Adam, care şi-a ispăşit neascultarea printr-o îndelungată pocăinţă; Abel, victima nevinovată ucisă de un frate pizmaş şi barbar; Noe, al doilea părinte al neamului omenesc; Avraam, bătrânul patriarh de o credinţă aşa de mare; Isaac, simbolizând nevinovata figură a lui Iisus Hristos; Iacov, tatăl celor 12 triburi; Iosif cel vândut de fraţii săi, după cum şi Iisus avea să fie vândut de fraţii săi; Moise, marele prooroc; David, strămoşul lui Iisus după trup; Melchisedec, regele păcii, simbolul preoţiei legii celei noi; Iov, omul suferinţelor răbdate fără cârtire, şi toţi drepţii L-au însoţit pe Împăratul Slavei împodobind triumful Său, iar cerul care până acum fusese închis pentru păcatul lui Adam, acum s-a deschis ca să intre Iisus, al doilea Adam. Ucenicii şi tot poporul îngenunchiaţi şi cu ochii pironiţi spre cer, spre Mântuitorul, Care se ducea la Tatăl, priveau toţi în lacrimi şi cu multă atenţie la această privelişte minunată.
Pe când se uitau ei încremeniţi de cele ce vedeau, deodată norul L-a învăluit pe Iisus, iar cântările se auzeau tot mai puţin, fiind la mare înălţime. Ucenicii însă, tot în sus priveau, acolo unde se dusese toată bucuria lor, toată dragostea şi toată nădejdea lor. Pe când priveau ei şi lacrimile se scurgeau pe feţele lor, deodată au văzut asupra lor, în văzduh, doi îngeri îmbrăcaţi în haine albe, care le-au zis: „Bărbaţi galileeni, ce staţi căutând spre cer?! Acest Iisus, Care S-a înălţat de la voi la cer, aşa va veni precum L-aţi văzut pe El mergând!”. Cu alte cuvinte, va veni pe norii cerului cu toţi sfinţii îngeri, ca Judecător, la sfârşitul lumii, ca să răsplătească fiecăruia după faptele lui; va veni adică, cu acelaşi trup cu care a suferit, cu rănile deschise, că de aceea spune Sfânta Scriptura că „… vor vedea pe Cel pe Care L-au străpuns”. Cei doi îngeri au fost sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, care au fost slujitorii legii şi de acum parcă şi ei şi-au împlinit misiunea. El se înalţă la cer ca om şi nu ca Dumnezeu, pentru că prin dumnezeirea Sa niciodată nu părăseşte cerul şi este pretutindeni.
Domnul Hristos S-a înălţat la cer să trimită ucenicilor Săi pe Duhul Sfânt. De aceea, la 10 zile după înălţare, în ziua cincizecimii, trimite făgăduinţa Tatălui ceresc peste ucenicii Săi, pe Duhul Sfânt-Mângâietorul, Duhul Adevărului şi Vistierul Bunătăţilor. Dar Domnul Hristos S-a înălţat la cer ca să ne pregătească şi nouă un loc. Însă, ce trebuie să facem noi ca să meritam acest loc?!
Înainte de toate, nu trebuie să uităm niciodată prin ce a trecut înainte de a intra întru slavă Învăţătorul nostru. El a meritat această Slavă prin viaţa Sa cea atât de curată, generoasă şi răbdătoare, liniştită, devotată, plină de umiliri şi de suferinţe. Dacă vrem să ocupăm locul pe care ni l-a pregătit Mântuitorul, trebuie să-L imităm în purtarea Sa şi să luăm parte la amărăciunile paharului Său. Dacă vrem să ne suim cu El întru slavă, trebuie mai întâi să-L însoţim pe Golgota, să ne pironim cu El pe Cruce, să suferim nedreptăţile, calomniile şi hulele vrăjmaşilor noştri fără cârtire, să suferim bolile, lipsurile şi orice prigonire ar veni peste noi din partea lumii şi a diavolului, să suferim până la sânge împotriva păcatului şi a uneltirilor satanei, să suferim Crucea, piroanele şi coroana de spini pe care le întâmpinăm la tot pasul în lumea aceasta plină de răutate, făţărnicie, mândrie şi minciună.
Mândria nu ne înalţă cu Iisus Hristos, Care a fost cel mai umilit dintre toţi oamenii. Lăcomia de avere şi toate ale lumii acesteia nu ne înalţă cu Iisus, Care a fost cel mai sărac. Desfrânarea nu ne înalţă cu Fiul Fecioarei, Care a fost cel mai curat. Nicio patimă, nicio boală sufletească nu ne poate înălţa ca să putem intra să ne lepădăm de toate defectele noastre, că aşa zice El: „Cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia Crucea sa şi să-Mi urmeze Mie!”
Viaţa noastră pe pământ este o viaţă de luptă. Noi nu trebuie să încetăm a lupta şi a-l birui pe satana; nu trebuie să renunţăm la desfătările lumeşti şi la tot păcatul, ci trebuie să răstignim trupul nostru, adică să pironim patimile şi poftele păcătoase încât să nu mai sufle niciuna. Locul pe care ni l-a pregătit Iisus Hristos este o împărăţie cerească, sfântă şi curată şi mai presus de toate este veşnică, fără de sfârşit, de aceea trebuie s-o cucerim; este o coroană, pe care vrea să ne-o dea, dar aceasta nu va veni singură să se aşeze pe capul sufletelor reci, trândave şi nepăsătoare.
Împărăţia şi coroana sunt răsplata serviciilor şi a valorii care trebuie câştigate prin osteneală şi statornicie; să muncim, deci, şi să ne rugăm, să ne spălăm prin pocăinţă cu lacrimile aduse din evlavie către Dumnezeu şi să avem dragoste către toţi fraţii noştri. Suferinţele sunt destule; fiecare îşi are Crucea sa, dar fericiţi sunt cei ce suferă pentru dreptate. Bucuraţi-vă şi să vă veseliţi toţi, căci uşa împărăţiei cereşti ne este deschisă prin Salvatorul nostru Care S-a înălţat la ceruri, Iisus Hristos. Odată cu înălţarea Domnului, noi creştinii, mai sărbătorim şi Ziua Eroilor. Este o faptă înţeleaptă să ne aducem aminte de toţi cei care s-au jertfit pentru dreapta credinţă, pentru Ţară şi pentru Neamul Românesc. Noi pomenim eroii în această zi a Înălţării Domnului, pentru că avem credinţa sfântă şi credem în nemurirea sufletului, aşa cum au crezut toţi adventiştii creştini, moşii şi strămoşii noştri; chiar dacii şi romanii înainte de a se încreştina, credeau în nemurirea sufletului.
Noi nu cinstim astăzi numai ţărâna eroilor, ci opera lor care este Ţara şi sufletul lor nemuritor care este la Dumnezeu, e viu, şi credem că sărbătoarea aceasta ce se face în toată România este răsunet şi în cer, unde sărbătoresc şi eroii. Şi ei se bucură de recunoştinţa noastră, dacă într-adevăr recunoaştem că prin jertfa lor ni s-au păstrat atâtea bunuri, prin jertfa lor avem bisericile în picioare şi ne-am păstrat credinţa până acum. Prin jertfa eroilor şi a martirilor noştri ne-am păstrat numele de creştini şi de români, căci aşa ziceau ei: „Pentru a fi un român adevărat, trebuie mai întâi să fii un creştin adevărat!”.
Luminaţi de credinţa aceasta vie, să mergem la mormintele eroilor şi la crucile martirilor să ne împărtăşim din duhul lor, să ne îmbărbătăm inimile prin puterea vitejiei lor şi cu adâncă recunoştinţă să trimitem şi noi cerului cântările şi rugăciunile noastre, căci mucenicii şi eroii creştinătăţii au murit încredinţaţi că apărând credinţa şi urmând lui Hristos, apără adevărul şi dreptatea. Eroii neamului au murit încredinţaţi că cine luptă pentru dreptate şi libertate luptă pentru Dumnezeu; cine luptă şi îşi apără familia, credinţa, cultura, limba, legea neamul şi patria, luptă pentru adevăr şi dreptate. Amin.

Aparut in :