(†) ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI

14 septembrie

Pe când Sfântul Constantin cel Mare (în anul 312) se pregătea să por¬nească la Roma pentru a-l înfrunta pe potrivnicul său, Maxenţiu, care avea o armată mult mai numeroasă, a văzut apărând pe cer, în miezul zilei, semnul luminos al Crucii celei de viaţă făcătoare, înconjurat de scrierea: Cu acest semn vei birui. Imediat a poruncit să se împodobească stindardele cu semnul Sfintei Cruci şi a obţinut o victorie strălucită, care i-a permis să ajungă în fruntea întregii lumi romane şi să asi¬gure biruinţa creştinismului.
După izbânda Ortodoxiei la Primul Sinod Ecumenic (325), împăratul dorea să ctitorească un edificiu măreţ în semn de mul-ţumire. Chiar în acea vreme, mama sa, Sfânta Elena, în vâr¬stă de vreo optzeci de ani, a plecat în pelerinaj la Ierusalim (326) pentru a se închina la Sfintele Locuri, cu nădejdea de a găsi Sfântul Mormânt şi Crucea Răstignirii (descoperirea Sfintei Cruci şi a Cuielor se prăznuieşte separat pe 6 martie). Într-adevăr, după distruge¬rea oraşului în vremea domniei lui Adrian (135), locul unde Domnul nostru a fost răstignit şi îngropat fusese acoperit de o cantitate mare de pământ, iar deasupra se construise un tem¬plu păgân cu statuia zeiţei Afrodita, astfel că, trecând timpul, s-a uitat sfinţenia acestui loc.
Ajungând la Ierusalim, Sfânta Elena s-a adresat Sfântului Episcop Macarie (pomenit pe 16 august) şi, datorită informaţiilor găsite într-un înscris pe care un iudeu din partea de răsărit îl avea de la strămoşii lui, s-a aflat peştera Învierii. La porunca împă¬ratului, locul a fost curăţat în grabă şi s-au descoperit în apro¬piere trei cruci şi o plăcuţă pe care era scris în ebraică, greacă şi latină: Iisus din Nazaret, regele Iudeilor (Ioan 19, 19-20), precum şi cele trei cuie care ţintuiseră pe cruce Trupul de Viaţă Făcător al Mântuitorului. Însă crucile erau fărâmate, iar bu¬căţile lor împrăştiate, astfel că era cu neputinţă să se deose¬bească Crucea lui Hristos de celelalte două cruci pe care fu¬seseră răstigniţi cei doi tâlhari. Vindecarea unei femei aflate pe moarte la atingerea Sfântului Lemn i-a îngăduit Sfântului Macarie să recunoască Lemnul cel de mare preţ, căci celelalte două cruci nu au înfăptuit nicio minune. Împărăteasa cu toată suita s-au închinat în faţa Sfintei Cruci şi au sărutat-o cu evla-vie. Însă şi poporul, adunat în număr mare în acel loc, dorea să se bucure de acest har sau să vadă măcar de departe unealta Mântuirii noastre, într-atât era de înflăcărată dragostea lui pentru Hristos. Atunci sfântul episcop s-a urcat în amvon şi, luând Crucea în mâini, a ridicat-o sus spre a putea fi văzută de toată lumea, în timp ce mulţimea striga: Doamne miluieşte!
Acelaşi gest a fost repetat în chip solemn de către Sfântul Patriarh Zaharia (prăznuit pe 21 februarie), când, în urma biruinţelor mă¬reţe ale împăratului Heraclie, Sfânta Cruce a fost readusă la Ierusalim (631), după ce fusese furată de perşi în anul 614, când au prădat Ierusalimul.
Sfinţii Părinţi au hotărât ca în fiecare an, în toate biseri¬cile, să se cinstească înălţarea solemnă a Crucii Celei de Mare Preţ, nu numai pentru a pomeni cele două evenimente simbo¬lice ale biruinţei creştinismului, ci şi pentru a arăta că această unealtă de ruşine şi condamnare în vremurile de demult, Crucea, a devenit mândria noastră şi semnul slavei dumnezeieşti a lui Hristos, vădită prin lumina Învierii Sale. Şi în zilele noastre, prin repetarea gestului sfântului episcop al Ierusalimului şi ri¬dicarea Crucii în cele patru colţuri ale văzduhului în timpul cântării Doamne miluieşte (ritual săvârşit la sfârşitul Utreniei, înainte de începerea Sfintei Liturghii), creştinii mărturisesc că Hristos, prin Înălţarea Sa pe Cruce, a împăcat toate lucrurile şi a unit, în Trupul Său, extremele creaţiei: lungimea şi lăţimea, înălţi¬mea şi adâncimea, pentru ca noi să putem ajunge, prin El, la Tatăl (Efeseni 3, 18; Coloseni 1, 20).
Se spune că Sfânta Cruce era făcută din trei feluri de lemn: chiparos, pin şi cedru (chiparos, platan şi merişor după textul iudaic), împlinind astfel prorocia lui Isaia (Isaia 60, 13). Nenumăratele ei frânturi, răspândite în toată lumea creştină, au darul de a rămâne nestricate şi dăruiesc harul Învierii creştinilor care le cinstesc cu credinţă. În zilele noastre, părticica cea mai importantă din Sfânta Cruce se cinsteşte la Mănăstirea Xiropotamou din Muntele Athos. Se vede pe această părticică urma unui cui.
Cu puterea Crucii Tale, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.