Întâlnire cu poezia la Braşov

Cronica lansării revistei trimestriale de poezie „Claviaturi”, anul V, nr. 2 (18)

Desfăşurarea evenimentului „Întâlnire cu poezia”, un adevărat spectacol de şi despre poezie, a avut loc miercuri, 28 iunie a.c., la Sala „Baiulescu” din municipiul Braşov, sub conducerea poetului George Echim, redactorul-şef al revistei „Claviaturi”, însoţit de o parte a eficientei sale echipe redacţionale formată din Gheorghe Oprea Holbavianu, Mircea Doreanu, Mircea Noaghiu, dar, afectiv, şi de cei absenţi, precum: prof. dr. Elena Vieru, secretar de redacţie; Narcisa Ciohodaru, culegere text; Irinel Merluşcă, tehnoredactor, care fac posibilă, prin profesionalismul muncii lor, apariţia cu regularitate matematică a revistei. Din păcate, apariţia bilunară a „Condeiului ardelean”, mulţimea subiectelor de mare interes pentru publicul nostru cititor, precum şi spaţiul tipografic redus nu ne-au permis, în ultimele luni, să evidenţiem această aparte manifestare trimestrială de cultură şi sensibilitate poetică devenită unică în peisajul literar braşovean şi covăsnean.
Pentru început, poetul George Echim a ţinut să ureze un călduros bun venit participanţilor - autori ai revistei, cât şi iubitorilor de poezie - veniţi de astă-dată într-un număr mai mare decât de obicei la lansarea revistei, „fapt ce ne bucură pentru că încercările noastre de a aduce ceva frumos, plăcut şi util pentru şi în sufletele noastre devin posibile şi realizabile prin participarea dumneavoastră, într-o formă sau alta, la actul de creaţie”. Profitând de această prezenţă a unui „nou public”, redactorul-şef a intuit că „începutul întâlnirii cu poezia” poate deveni şi momentul favorabil al familiarizării acestuia cu ceea ce numeam, într-unul din articolele trecute, „fenomenul Claviaturi”. În fapt, apreciam şi intuiam, prin această sintagmă, evoluţia viitoare spre împlinire, performanţă şi recunoaştere, în plan naţional sau internaţional, a creaţiei claviaturiştilor braşoveni, impulsionată de atmosfera de excepţie creată de capacitatea intelectuală, ştiinţa comunicării şi înţelepciunea acţiunii liderilor şi membrilor grupului literar braşovean. „Veţi fi observat probabil - îşi continuă discursul George Echim - că revista este o publicaţie de poezie, Serie Nouă, dar nu numai de poezie, ci şi de recenzii, eseuri, articole, opinii, referinţe critice, date biobibliografice, consemnări, interviuri, semnale care au însă un numitor comun - poezia. Seria veche a revista „Claviaturi” a fost fondată cu mult timp în urmă, la Braşov, în anul 1941, de către poetul-jurist Vanea Gherghinescu şi a apărut timp de doi ani sub formă de caiete de poezie. Astăzi se mai găsesc, în arhiva Bibliotecii Judeţene, trei exemplare dintre cele opt care bănuim că au apărut. Între acestea, cel mai voluminos „caiet” cuprinde 36 de pagini. Dar nu volumul este cel care contează, ci valoarea creaţiilor publicate. La vremea aceea au apărut în paginile sale oameni care au rămas în istoria Literaturii Române, precum Lucian Blaga, Ştefan Augustin Doinaş, Tudor Arghezi. Datorită războiului şi a „altor impedimente”, după cum spunea cu amărăciune Vanea Gherghinescu, este determinat „să renunţe la apariţia revistei”. Repet aceste date datorită prezenţei unor noi participanţi la lansările noastre, fiind necesare, în acest context, a se da un minimum de informaţii în legătură cu demersul nostru literar. După încă un an de la încetarea apariţiei revistei, dar de această dată „galactic”, adică 73 de ani pământeni, vasăzică în 2013, revista apare sub aceeaşi denumire „Claviaturi”, însă Serie Nouă. Ea a fost „revigorată”, ca să zicem aşa, la iniţiativa profesorului Constantin Bihara, cu care am colaborat foarte bine, dar, din motive de vârstă şi mai cu seamă de sănătate, s-a retras anul următor „păcălindu-mă” să preiau conducerea revistei. Împlineşte acum, în 2017, 85 de ani. Atunci, în 2013, am simţit că trebuie să facem ceva pentru poezia braşoveană. Revista „ASTRA” murise, revista „Dealul Melcilor”, a domnului Topolog, murise, „Gazeta de Transilvania” cu a sa „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” murise. De ce? Toate din lipsă de finanţare. Şi ne-am găsit noi aceştia, o mână de oameni, vreo 20, să înfruntăm greutăţile materiale ale publicării unei reviste de cultură nesprijiniţi de nicio instituţie a Statului Român. Şi iată că după patru ani şi jumătate rezistăm. Primul număr al noii Serii a avut 92 de pagini, scrisă de 10 poeţi, publicaţi cu câte 10 poezii şi alte materiale în proză. Revista a crescut şi s-a dezvoltat frumos, atât pe verticală, credem noi, adică având în vedere valoarea creaţiei, cât şi pe orizontală, ca răspândire. Dacă la început a fost numai o revistă cu scriitori din Braşov, după câteva numere am avut colaboratori din Ţară, ca, din anul al doilea de apariţie, să avem colaboratori din străinătate, la această vreme fiind publicaţi autori de poezie din peste 20 de ţări de pe cinci continente. Revista nu apare într-un tiraj foarte mare, ci într-unul strict necesar asigurării supravieţuirii - obiectiv care a fost, este şi va fi de bază al activităţii noastre, indiferent cine va coordona apariţia sa. De ce-l afirm? Pentru că noi, cei care „gospodărim” revista, suntem cei care o scriem, o publicăm, o comandăm, o distribuim şi, în acelaşi timp, ceea ce spuneam mai înainte, îi asigurăm supravieţuirea. Este destul de greu să se realizeze acest lucru în condiţiile în care viaţa intelectuală şi spirituală este determinată în bună parte de precaritatea vieţii materiale, adică de crize peste crize şi de „datul înapoi”.
Revenind la revista pe care o lansăm astăzi, remarc faptul că structura sa este completă, că toate rubricile, devenite tradiţionale, au articole. Vă rog să-mi permiteţi enumerarea sumară a acestora. În prima, Poeţi din „Claviaturi”, Serie Veche, este publicat marele poet Tudor Arghezi cu a sa poezie „Zdreanţă”, urmată de Scurta cronică literară a colaboratorului nostru, prof. Vasile Stancu, de la „Condeiul ardelean”, publicaţie difuzată în toate regiunile istorice ale Ţării, scrisă de oameni pe care îi simţim aproape, prin înclinaţii şi preferinţe, care ne însoţesc pe această frumoasă cale a poeziei, a literaturii, în general a culturii. Rubrica Opinie este prezentă printr-un interesant articol privind „Actul şi locul poeziei” în concepţia scriitorului francez Yves Bonnefoy, articol tradus de criticului literar Mircea Doreanu, iar, în continuare, la rubrica Lumină din Lumină, poetul şi artistul plastic Gheorghe Oprea Holbavianu ne vorbeşte în materialul intitulat „Crucea - steagul creştinesc” despre reprezentarea iconografică a sfinţilor Constantin şi Elena şi rolul avut de Sfânta Cruce în viaţa lor şi a bunilor creştini. Sărind peste ceea ce aşteaptă mulţi dintre oaspeţii noştri de astăzi, rubrica Poetul omagiat, asupra căreia vom reveni după scurta enumerare a întregii structuri, revista cuprinde rubricile sale de vocaţie şi esenţă poetică Poeţii şi creaţiile lor, cu cele peste 80 de poezii şi patru titluri consacrate: Poeţi cu câte cinci poezii, partea a I-a şi a II-a, unde sunt publicaţi 10 dintre poeţii colaboratori; Marea poezie, unde apar ca de obicei „Hristosul neamului românesc”, aşa cum îl consider eu pe Mihai Eminescu, faţă în faţă cu cel care scria despre el „E unul care cântă mai dulce decât mine / Cu-atât mai bine Ţării şi lui cu-atât mai bine / Apuce-o înainte să-ajungă cât mai sus / La răsăritu-i falnic se-nchină al meu apus” - Vasile Alecsandri; urmează Un poet - o poezie, unde sunt prezenţi 23 de autori, iar Poeţi de peste hotare prezintă creaţiile bilingve a şapte autori din străinătate în traducerea lui Theodor Echim, Nadia-Cella Pop, Dragoş Barbu şi Ioan Friciu. Rubrica Consemnări prezintă un articol al poetului năsăudean Mircea Daroşi, titrat „Un muzician al poeziei şi un poet al muzicii”, în care vorbeşte despre „cei doi zei ai artei în care au excelat” - Mihai Eminescu şi George Enescu -, iar cea următoare - Text special, reflectă părerea poetului dominican Enrique Antonio Sanchez Liranzo despre poezia mea „Amurguri”. În finalul revistei, la rubrica Semnal, numită de această dată „În memoriam Ioan Tudor”, articolul profesorului zărneştean Miron Baiu ne înfăţişează în date, studii, evenimente, titluri de cărţi publicate şi referinţe literare viaţa şi opera celui care a fost până de curând un vrednic şi apropiat colaborator al revistei noastre, plecat în luna Paştilor” în de-acuma numita Lumea Amintirii, unde nimeni «săracul ori bogatul» nu mai pot sta faţă-n faţă, ci doar în „Priveghere întru Mântuire”. Pe scurt, acesta este cuprinsul revistei. În detalii vom intra în cadrul „desfăşurătorului” care urmează. Potrivit tradiţiei vom începe cu Poetul omagiat, de această dată Mircea Noaghiu, pe care îl rog a se prezenta. Desigur, apoi, va fi „ajutat” de luările de cuvânt ale colaboratorilor revistei şi ale invitaţilor care ne-au făcut bucuria de a fi alături în acest demers”.
Personal, participând la toate lansările revistei „Claviaturi”, l-am cunoscut pe Mircea Noaghiu în primăvara anului precedent. Atunci, în numărul 1 (13)/2016, îi apăreau cinci poezii alături de „palmaresul” celor şase volume publicate - patru de reportaj (în perioada 1985-2014), intitulate: Pamir `77, Avalanşa, Lacrima de piatră, Tributul hazardului, şi două în versuri: La vama norilor (2007) şi Crevasele sufletului (2015). Înalt, suplu, cu alură sportivă la cele peste şapte decenii ale sale, simplu şi uşor îmbrăcat tot timpul anului, permanent „cu vorbele la el” şi „umorul la îndemână”, mi-a făcut o impresie deosebită, întărită şi de modul de raportare, în creaţia sa literară, la plaiurile natale şi oamenii locului. Cel ce a fost antrenor de alpinism, cu performanţe recunoscute pe plan internaţional, în mod excepţional cu echipa de fete a Clubului Sportiv Universitar, cel ce a fost membru fondator şi şeful primei echipe de salvamontişti din Ţară - Salvamontul braşovean - timp de 10 ani, preşedinte al Clubului Sportiv Universitar Braşov timp de 16 ani, publicist, scriitor şi poet timp de 32 de ani, a început, cu recunoscuta-i modestie, prin a mulţumi prietenilor din copilărie, celor care l-au însoţit pe munte, oamenilor Braşovului în mijlocul cărora a trăit, celor prezenţi la această manifestare, care-l cunosc mai bine decât poate spune dânsul, deci, repet, a mulţumit pentru faptul că ei sunt cei care au contribuit la „crearea sa ca om al urbei”. „Alpinismul - a spus în continuare poetul - a fost pasiunea vieţii mele, iar cei din primul rând, octogenarii mei, o pot confirma fiind şi cei cu ajutorul cărora am realizat şi primele filme, făcute în Ţara noastră, despre alpinism. Despre poezie ce pot să spun? Talentul, inspiraţia câteodată „mă pălea” şi-mi umbla mâna cu creionul şi… se pare, că n-a umblat chiar rău din momentul în care sunt câteva poezii care au plăcut şi altora. La ora actuală am în lucru un nou volum de poezii - Hoinar printre stele. Cu permisiunea dumneavoastră, vă voi citi câteva dintre poeziile dragi mie. Încep cu poezia Sufletul Ardealului…”. Relaxat, sau stăpânindu-şi foarte bine emoţiile, cu o dicţie clară şi o exprimare firească a textului, poetul Mircea Noaghiu a adus în faţa participanţilor şi alte sensibile creaţii: Sub vraja teiului, Acuma şi O noapte bizară, fiecare dintre ele răsplătite cu aplauze de auditoriu. Despre poetul Mircea Noaghiu şi poezia sa au vorbit, apoi, Gheorghe Oprea Holbavianu, care a prezentat aprecierile poetei Nadia-Cella Pop la adresa poetului, Mircea Bodeanu, George Echim, Maria Sandu şi Ana Maria Barbu, fiecare subliniindu-i meritele poetice, din a căror vorbire reproduc scurte fragmente necesare cunoaşterii poetului omagiat: „Volum de poezii, La Vama Norilor, cuprinde pagini de înaltă vibraţie artistică, de o înaltă plasticitate, amintindu-ne de marii pastelişti Coşbuc, Iosif, Topârceanu sau Minulescu. Pe fondul unei vibraţii cosmice, este introdusă iubirea, însoţită de cântecul nestăvilit al naturii, iubire adeseori supusă unui destin capricios. Aceasta este faţa romantică a volumului, contra-balansată de latura civilă a unei societăţi debusolate. Indignat de răutatea şi necinstea ce răbufnesc la tot pasul, autorul recurge la satira aspră, de multe ori caustică. Atunci versurile par cioplite din stânca dură a muntelui. Câteodată optimismul robust este atenuat de tristeţea realului, ce-şi găseşte salvarea în mult-aşteptata dreptate supremă” (Nadia-Cella Pop); „Citind poezia Sub vraja teiului, un poem foarte reuşit, dens, dar fără a defini întru totul aplecările autorului, se simte revolta, dar mai ales o duioşie care înclină puternic către liric, construind linie de demarcaţie numită probabil „aşa e viaţa” între durerea teiului, trăită în amintirea altor poveşti întâmplate pe lângă el, atât de bine empatizat, pe de-o parte, şi datoria cioplitorului al cărui strigăt final, de iertare şi de vină, vine după ţipătul securii, care, în final, devine un instrument al pedepsei divine, pe de altă parte. … Ca orice trăitor al acestor pământuri, va şti să le cânte viaţa şi istoria. Aduc în atenţie Sufletul Ardealului, un poem al reîncarnărilor strămoşilor în sufletul poetului, al simţirii „sevei în codrii trupeşti” (Mircea Bodean); Pornind de la mărturisirea şi credinţa poetului omagiat că pentru dânsul „viaţa a fost o luptă crâncenă cu hăul, având ca „parteneră de ring” Gravitaţia, care de la facerea lumii şi până astăzi n-a dat greş niciodată…” şi faptul că: „N-am învins. Dar prin faptul că am supravieţuit, mi-am putut croii liber drum spre creste”, poetul George Echim, interpretând finalul destăinuirii „am supravieţuit” în sensul de „nici nu am fost învins”, continuă concluzionând: „La vârsta la care a ajuns, cartea de vizită pe care o are şi preocupările dânsului ne arată că este un adevărat învingător. Şi afirm, cu certitudine, că Mircea Noaghiu este un poet foarte bun, colaborarea sa fiind un câştig pentru revista „Claviaturi” (George Echim, redactor-şef); „L-am cunoscut ca fiind un mare om iubitor de natură şi chiar dacă în viaţă sa a avut şi zile mai grele datorită timpurilor prin care a trecut, am remarcat sensibilitatea deosebită şi faptul că este un om hâtru. Mă bucur că sunt astăzi aici şi mă bucur, de asemenea, pentru poetul omagiat Mircea Noaghiu, căruia îi doresc multă sănătate pentru a ne încânta şi-n viitor cu poeziile sale” (Maria Sandu); La rostirea cuvântului „încântare”, poeta Nicoleta Drăgan-Bucşa a ţinut să-i sublinieze sensul citind auditoriului încă o poezie a sărbătoritului - Nălucile nopţii. Această intervenţie spontană îmi confirma încă odată faptul că aceste întâlniri ale grupului claviaturiştilor tind să devină fireşti, oamenii se înţeleg din priviri, gândesc în sensul aceloraşi principii, intuiesc ce trebuie, când trebuie, ce este bine, ce este frumos, încântător, logic şi necesar, conştientizând, mai mult sau mai puţin, apartenenţa la atmosfera lucrului plăcut, amical, eficient şi atât de necesar nevoii de exprimare proprie, specifică fiecărei personalităţii, într-o societate în care grija faţă de individ este cea din urmă şi, totodată, cea mai mică preocupare a societăţii. Această atmosferă creatoare se constituie în ceea ce înţeleg eu a fi o parte a „fenomenului Claviaturi”. O ultimă scurtă apreciere la adresa poetului omagiat a ţinut a face şi poeta Ana Maria Barbu: „Un om care a cucerit crestele şi, odată cu ele, sufletul care a trăit aceste reverberaţii ale înălţimilor şi ale muntelui. Cred că a reuşit să transmită această dragoste pentru frumos, pentru munte, pentru înălţimi şi generaţiilor antrenate. Şi, pentru că drumul fiecărui alpinist este spre creastă, spre înalt, spre albastru, m-am gândit să-i dedic poezia mea Albastru, atât de albastru, pe care vă rog să-mi permiteţi să o citesc”. Apoi, a urmat prezentarea creaţiei poetului omagiat, semnificativ intitulată Ora închiderii. Rubrica „Poetul omagiat” astfel se încheia, urmând obişnuitul spectacol susţinut de autorii publicaţi în numărul lansat. În acest sens, potrivit tradiţiei, sexul frumos a avut prioritate. Urmând exemplul Anei Maria Barbu, creatorii Mariana Popa, Nicoleta Drăgan-Bucşa, Viorica Popescu, Petru Catană şi-au dedicat poeziile „învingătorului” zilei. Au mai recitat din creaţiile proprii Rodica Ghinea, Georgeta Blendea Zamfir, George Savin, Toth Arpad - alias Artangel, George Echim şi Mircea Bodeanu. Consumată în finalul întâlnirii, marea surpriză a constat în prezentarea „filmuleţelor”, cum le spunea maestrul Mircea Noaghiu (cinci scurte documentare), având ca temă frumuseţea, spectaculozitatea şi performanţele „de epocă” ale alpinismului braşovean. În timpul unei jumătăţi de oră, expertul alpinist ne-a purtat şi încântat cu peisajele de excepţie ale Bucegilor, Cheilor Bicazului, Alpilor Germaniei sau Elveţiei saxone, cu frumuseţea şi profesionalismul echipei feminine de alpinism a Clubului Universităţii „Transilvania”, convins fiind că „o asemenea echipă nu o să mai fie niciodată în această Ţară”. Apoi, ne-a familiarizat şi cu alţi termeni în afara celor poetici, cum ar fi: escaladă, coardă, asigurare, cap de coardă, iglu, troliu, piolet, rapel, surplombă, echipă de salvamont şi ne-a ridicat tensiunea urmărind „căţărarea în stil german” sau „coborârea la rapel” a componentelor faimoasei echipe braşovene. Interesantă şi pilduitoare lecţie de transmitere a „pasiunii vieţii mele” participanţilor la o asemenea manifestare de simţire literară şi împlinire sufletească.
Cel de-al 18-lea număr al revistei „Claviaturi” a îmbogăţit bilanţul publicaţiei. Aflată la patru ani şi jumătate de la apariţie, cele 18 numere ale revistei cuprind: 269 de materiale în proză constând din articole, recenzii, referinţe critice, opinii, consemnări, note biobibliografice, texte speciale, semnale având ca temă poezia şi poeţii publicaţi, 1.628 de poezii, 260 de imagini - grafică şi fotografie -, toate acestea fiind rodul muncii şi creaţiei unui număr de 206 poeţi, scriitori şi publicişti, rod aşternut de-a lungul a 2.896 de pagini, în format A5 „pentru că se păstrează şi manevrează mai uşor în bibliotecă”, după cum spunea iniţiatorul Seriei Noi a revistei. În rândul celor mai prolifici - între 50 şi 146 de creaţii publicate în paginile revistei şi 92 de cărţi tipărite până în prezent - sunt demne de evidenţiat numele autorilor: George Echim, Gheorghe Oprea Holbavianu, Constantin Bihara, Theodor Echim, George Savin, Constantin Mănuţă, Viorica Popescu, Mariana Popa, Mircea Doreanu, Nadia-Cella Pop şi Ioan Friciu, desigur alături de cele ale mai cunoscuţilor autori, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, colaboratori ai publicaţiei, precum Ioan Suciu, Ioan Gliga, Anthonia Amatti, Mircea Brenciu, Al I. Brumaru, Mircea Doreanu, Constantin Mănuţă, Vasile Oltean, Ioan Popescu-Topolog. În paginile Claviaturilor apar şi 49 de poeţi de peste hotare, din 22 de ţări aflate pe cinci continente: Germania, Ţara Galilor, Malta, China, Cipru, Grecia, Serbia, SUA, Canada, Spania, Mongolia, Rusia, Brazilia, Italia, Franţa, India, Cuba, Republica Dominicană, Polonia, Chile, Australia şi Liban. De asemenea, la rubricile: Poeţii din „Claviaturi”, Serie Veche, şi Marea poezie, din paginile Seriei Noi, au fost puşi la loc de cinste numele unor mari condeieri ai Ţării noastre şi ai lumii: Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, George Coşbuc, Octavian Goga, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Virgil Carianopol, Vania Gherghinescu, Barbu Brezeanu, Ştefan Augustin Doinaş, Adrian Păunescu, Emil Micu, D. Călugăru, Lucian Valea, Vintilă Horia, Grigore Vieru, Wiliam Shakespeare şi Rudyard Kipling. Nu pot încheia aceste rânduri ale evoluţiei „cantitative” a revistei de-a lungul celor 18 numere, fără a spune un „Bun venit în paginile Claviaturi-lor” şi ai remarca pe debutanţii în paginile recentului număr: Miron Baiu, Feb Blue (China), Yves Bonnefoy (Franţa), Anamaria Comes, Adrian P. Gheorghiu, Dinu Mititeanu, Naji Naaman (Liban), Jose Roberto Sechi (Brazilia), Cristian Tabarooky (Franţa) şi Horia Târziu.
Dar, nu pot încheia această cronica nici fără a evidenţia continua evoluţie calitativă a conţinutului revistei şi a poeţilor săi. În prima parte a acestui an valoarea a doi dintre colaboratorii permanenţi ai revistei a fost recunoscută pe plan internaţional prin acordarea, la 24 aprilie 2017, a două menţiuni speciale, la secţiunea „Poezie inedită cu temă impusă - poezie cuantică” şi la secţiunea „Poezie inedită” a Premiului literar Internaţional „Corona”, din Italia, pentru poeziile Iubirea lui este Lumina Stelelor Colindului român şi Esenţe de zestre, poetei Viorica Popescu, preşedintele filialei Braşov a Ligii Scriitorilor din România, iar, la 1 iunie 2017, s-a acordat distincţia Premiul de Merit poetului Toth Arpad la Concursul Internaţional „Naji Naaman”, din Liban, ediţia a XV-a, la care au participat 2.160 de autori, vorbitori a 41 de limbi ale lumii, din care au fost declaraţi câştigători 52 care au fost distinşi cu diverse premii. Să ne bucurăm de realizările dânşilor şi să le urăm calde felicitări şi multe viitoare succese!

Categorie: