INTRAREA ÎN BISERICĂ A MAICII DOMNULUI

Sfânta Fecioară în templu: Taina sfintei educaţii

Iată sfântul şi marele praznic al Intrării în Biserică a Maicii Domnului. Atunci când a împlinit trei ani, părinţii, Ioachim şi Ana, după făgăduinţa dată, au condus-o pe Prunca Maria în sfântul templu din Ierusalim. Au călătorit de la Nazaret şi în mod solemn au intrat în Biserica lui Dumnezeu, ca să-şi împlinească făgăduinţa.
Dar pentru ce alt motiv prăznuim astăzi această sărbătoare? Sfântul Iustin Popovici (originar din Serbia, 1894-1979) ne spune că în această sărbătoare se află pentru noi toţi „o mare taină, taina sfintei educaţii”. Toată taina aceasta ne înfăţişează pentru ce este creat omul şi ce trebuie să facă din sine, de ce se nasc copii în această lume, cum trebuie să-i educăm. Iată, Sfânta Fecioară Maria a fost educată nouă ani în templu, şi însoţită în templu, aşa cum se spune în cărţile bisericeşti, ca să se educe într-un mod sfânt, ca să dobândească educaţie sfântă. Şi ce înseamnă aceasta? Ca să-şi sfinţească sufletul, ca să-şi sfinţească mintea, ca să-şi sfinţească voia, ca să-şi sfinţească întreaga fiinţă. Căci omul de aceea este creat, ca să fie sfânt, căci voia lui Dumnezeu, spune Sfântul Apostol Pavel, este sfinţirea noastră (I Tesaloniceni 4, 3).Aceasta vrea Dumnezeu de la noi: ca să ne sfinţim, să devenim Sfinţi, ca viaţa noastră să fie sfântă.
Aceasta este ceea ce Domnul vrea să facă cu întreg neamul omenesc, şi mai întâi a făcut cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu: a mântuit-o de păcat, a curăţit-o cu totul de păcat, de moarte şi de orice demon, şi a arătat cum trebuie să fie fiinţa omenească pentru ca să poată exista în această lume. De aceea este Preasfânta Născătoare de Dumnezeu mai presus de toţi Heruvimii şi Serafimii după curăţie, după fiinţa sa fără de păcat, dupa sfinţenia sa. Iată ce este sfinţenia: ea a transformat-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu în Templul lui Dumnezeu, în Templul Viu al lui Dumnezeu. Preasfânta Maria s-a dedicat cu totul slujirii lui Dumnezeu, cu întreaga sa fiinţă - şi sufletul său şi trupul său neîncetat aduceau rugăciuni lui Dumnezeu, şi ea a slujit neîncetat lui Dumnezeu. Astfel, viaţa sa a fost, de fapt, o slujire adusă lui Dumnezeu. O astfel de educaţie i-a fost dată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Astăzi, în lume există o mare confuzie în jurul a ceea ce este educaţia şi ce scop se urmăreşte prin ea. Oamenii de ştiinţă, profesori, învăţători, educatori s-au îndepărtat tot mai mult de binecuvântatul scop al educaţiei şi ne-au propus omul ca urmaş al maimuţei: omul a provenit din animal…! S-au îndepărtat de sfânta educaţie. Dacă suntem animale, de ce să nu trăim animalic? Cine ne poate interzice aceasta? Dacă nu avem conştiinţă, dacă Dumnezeu nu este mai presus de noi, ba mai mult mai nou credem cu tărie în extratereştri. Sau mai grav, se întâmplă astăzi şi este cel mai grav: „Ca şi cum nu erau destul de multe probleme în Educaţie, cu reforme eşuate, manuale greşite, schimbări dese şi neanunţate, în unităţile de învăţământ a apărut un nou fenomen extrem de grav: presiunile şi chiar agresiunile exercitate de părinţi asupra profesorilor”.
Se întâmplă de ceva ani încoace, însă mult timp a fost un subiect tabu. În toate şcolile şi liceele, părinţii fac presiuni, pe toate căile, pentru note bune, pentru a avea teme mai puţine sau pentru a le fi iertate copiilor abaterile disciplinare. Din momentul în care părinţii au fost văzuţi ca salvatorii şcolii, sponsorii principali ai unităţilor de învăţământ, cei care dau bani pentru materiale didactice, pentru dotarea claselor şi paza clădirilor, puterea lor a crescut exponenţial şi, deodată, au devenit şi stăpânii profesorilor. Unii au ajuns să-i certe pe profesori că nu predau cum trebuie, că nu pun notele care trebuie, sau să le reproşeze că nu ştiu să-şi ţină ora şi să-i disciplineze de copii. Aşa se face că, acum, din ce în ce mai multe cadre didactice se plâng că sunt umilite de părinţi, deseori de faţă cu elevii, care ajung să facă acelaşi lucru, pierzându-şi respectul faţă de profesori.
Recent, mulţi dascăli au tras un semnal de alarmă asupra lipsei de respect atât din partea elevilor, cât şi a părinţilor, cu care se confruntă cadrele didactice în ultima perioadă. «Plecând de la acest aşa-zis interes superior al elevului, plecând de la faptul că sistemul public al educaţiei este un sistem pus în slujba societăţii, am ajuns în situaţia în care elevii şi părinţii au păreri care ne sunt impuse, chiar şi în domeniul profesional. Or, dacă eu chem în casă un electrician, nu am să-i spun niciodată cum să facă legăturile, ci ceea ce vreau eu, iar el o să-mi explice ce se poate şi cum se poate. Am fost personal de faţă la o scenă revoltătoare. O colegă, învăţătoare, pe hol, în timpul pauzei, soţ, soţie, cu copii, niciunul nu avea legătură cu sistemul de învăţământ, dar îi explicau, aproape îi impuneau învăţătoarei, cum să predea ora de matematică, ce să facă, câte exerciţii să se lucreze. Aşa ceva, din punctul meu de vedere, este inadmisibil. Trebuie să existe nişte delimitări în ceea ce este impus în această relaţie de colaborare şi ce nu ne poate fi impus», a declarat unul din liderii profesorilor.
Agresarea emoţională tinde să devină un fenomen.
Din păcate, există şi situaţii în care cadrele didactice ajung să fie agresate verbal, ameninţate şi chiar hărţuite, dacă pun o notă mică sau atrag atenţia unui elev indisciplinat. Este un fenomen deja. Cele mai multe probleme sunt întâmpinate mai ales în cazul elevilor cu abateri la disciplină. În momentul în care încercăm să aplicăm o pedeapsă educaţională la nivelul şcolii, părinţii sunt foarte deranjaţi, vin, se supără. Ei nu acceptă situaţia şi copilul lor este cel care are permanent dreptate. Ajung să spună: «Doamnă, l-am trimis la şcoală să înveţe şi dumneavoastră trebuie să-l disciplinaţi». Însă, cadrul didactic nu mai are, în prezent, foarte multe instrumente de pedeapsă. Dacă ridici tonul, a doua zi, părintele vine la şcoală şi spune că al său copil este agresat emoţional. Despre pedepse corporale nici nu se mai pune problema. Nu cred că mai există aşa ceva în învăţământ. Dascălii sunt puşi în situaţia în care nu pot să facă nimic. Până la clasa a X-a, un elev nu poate fi exmatriculat. Singurele instrumente sunt avertismentul verbal, avertismentul scris transmis părinţilor şi discutarea scăderii notei la purtare.
Părinţii elevilor nu vor să accepte că au greşit!
Părintele este cel care are un rol crucial în disciplinarea unui copil şi elevii nu fac decât să aplice modelele de comportament pe care le văd în familie. Copiii îşi ştiu drepturile, dar, din păcate, nu şi responsabilităţile. Ei trebuie să înţeleagă că în şcoală există nişte reguli, societatea funcţionează pe baza unor reguli, deci este bine să le respectăm. În această privinţă, considerăm că ar trebui să existe o echipă formată din profesor, părinte şi elev. Părintele are un rol foarte important în această echipă, pentru că degeaba i se explică la şcoală copilului cum e cu disciplina, dacă acasă i se spune altceva. Câtă vreme actul acesta nu este continuat şi acasă, este muncă în zadar. Însă, să admiţi o greşeală a copilului tău înseamnă că tu, ca părinte, ai greşit ceva, iar mulţi părinţi nu vor să accepte acest lucru. Ei ar trebui să-şi accepte anumite slăbiciuni, erori şi să le îndrepte. Dar de multe ori nu ai cu cine să discuţi. (după http://m.cugetliber.ro/stiri-cultura-educatie-tupeu-fara-margini-cum-au-...)
Pentru ce există omul, care este scopul educaţiei? Domnul Hristos a spus-o, a spus-o Făcătorul omului, Cel Care l-a creat pe om, Domnul Dumnezeu, El a spus care este scopul educaţiei. Dumnezeu l-a creat pe om cu chipul Său în suflet, cu chipul viu. De ce? Ca omul să se desăvârşească şi să se umple de Dumnezeu, ca să devină asemenea lui Dumnezeu după har. Iată, acesta este scopul educaţiei. Acesta este scopul educaţiei pe care Dumnezeu a rânduit-o omului, pe care a rânduit-o Însuşi Domnul Hristos, Dumnezeul cel Viu şi Adevărat, Care a venit în această lume. El ne-a făcut cunoscut şi ne-a poruncit nouă tuturor: „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel Ceresc desăvârşit este” (Matei 5, 48), aşa cum Dumnezeu este desăvârşit. Acesta este scopul educaţiei.
Domnul Hristos este singurul Educator al acestei lumi şi după El şi alături de El, Preasfânta Maică a Domnului. Ea este Educatoarea cea de căpătâi a neamului omenesc. A arătat în ea însăşi ce este fiinţa omenească desăvârşită şi de aceea ea este model şi pildă pentru noi toţi. De aceea ea este Profesoara noastră, Învăţătoarea noastră şi Educatoarea noastră de căpătâi şi veşnică spre a ne conduce pe căile Domnului; pentru a ne conduce pe căile împlinirii poruncilor lui Hristos; pentru a ne conduce din virtute în virtute, dintr-o sfântă virtute evanghelică într-altă sfântă virtute evanghelică, din credinţă în dragoste, din dragoste în nădejde, din nădejde în rugăciune, din rugăciune în post, din post în milostenie, în milostivire şi în toate celelalte sfinte virtuţi evanghelice. Ea este acea Educatoare, iar dupa ea, asemenea sunt şi toţi Sfinţii lui Dumnezeu. Aceştia sunt educatorii de căpetenie ai neamului omenesc, Sfinţii lui Dumnezeu.
O, Preasfântă Maică a Domnului! Tu ne conduci şi ne călăuzeşti, tu să ne fii Educatoarea de căpătâi. Tu ne conduci şi ne călăuzeşti pentru ca să nu cădem pradă morţii, ca măcelul sufletelor să înceteze, ca să slujim Unicului Dumnezeului Celui Adevărat în toate veacurile, Domnului Iisus Hristos, la Care să ne conduci Tu, Maica Domnului, împreună cu toţi Sfinţii. Amin.