(†) INTRAREA DOMNULUI ÎN IERUSALIM (Floriile)

1 aprilie

Cu o duminică înainte de Slăvitul Praznic ala Învierii Domnului sărbătorim Floriile, praznic ce ne aminteşte de Intrarea triumfală a Domnului Hristos în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de mulţimi de oameni cu ramuri de finic. Intrând ca Împărat în Ierusalim, Iisus anticipează biruinţa Sa apropiată asupra morţii, ca şi biruinţa întregii omeniri pe care o purta în Sine. Duminica Intrării Domnului în Ierusalim este o zi care prevesteşte Învierea lui Hristos, ea este oarecum un Paşte anticipat, o arvună a biruinţei asupra morţii, asupra păcatului, asupra răutăţii oamenilor, o biruinţă a iubirii milostive a lui Hristos Dumnezeu, iubire mai tare decât orice ură şi invidie, decât orice trădare şi laşitate, decât orice lăcomie de bani şi de putere lumească trecătoare. Totodată, Intrarea Domnului în Ierusalim este o biruinţă a Sa asupra morţii prietenului său Lazăr, pe care l-a înviat a patra zi din morţi, dar şi o prevestire a Învierii de Obşte sau a Învierii tuturor oamenilor în Ziua de Apoi. De asemenea, Intrarea Domnului în Ierusalim este o pregătire pentru o altă biruinţă, şi anume biruinţa lui Hristos asupra propriei sale morţi. Căci el nu fuge de moarte, ci în mod liber, de bună voie, merge spre moarte. Trece prin moarte şi o biruieşte din interiorul ei prin Înviere. De aceea, Intrarea Domnului în Ierusalim, după profeţia prorocului Zaharia, este o intrare a împăratului, drept şi biruitor. O altă semnificaţie a acestei sărbători este şi pregătirea Mântuitorului Iisus Hristos pentru a intra după Înviere biruitor în Ierusalimul Ceresc, în Împărăţia Cerurilor, pentru ca să ne pregătească nouă un loc acolo în Iubirea Preasfintei Treimi.
Sărbătoarea face trecerea de la postul cel de 40 de zile al Sfintelor Paşti la intrarea în săptămâna Sfintelor Pătimiri ale lui Hristos, care este o perioadă de pregătire duhovnicească legată mai direct de taina Crucii şi Învierii Domnului, un timp mai sfânt şi mai sfinţitor, pentru că este timpul unei participări mistice sau tainice la sfintele şi mântuitoarele suferinţe ale lui Hristos.
Crenguţele înverzite şi florile, care reprezintă aducerea aminte a evenimentului care s-a petrecut cu aproape 2000 de ani în urmă, sunt simbolul virtuţilor adunate în timpul Postului Sfintelor Paşti.
Florile pe care le purtăm în mână în Duminica Floriilor trebuie să reprezinte florile virtuţilor adunate în timpul Postului, şi anume: lumina rugăciunii, smerenia postirii, bunătatea inimii milostive şi darnice, curăţia minţii dobândită prin pocăinţă, sfinţirea sufletului şi trupului dobândită prin spovedanie şi împărtăşanie mai deasă, pe scurt florile iubirii sfinte faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, aduse ca daruri în ogorul sfânt al Bisericii Dreptmăritoare.
Cu alte cuvinte, spunem că nu este suficientă doar prăznuirea exterioară a acestui eveniment, ci este nevoie de o abordare existenţială şi interioară a acestuia. Rugăciunea, liniştea (isihia) şi cumpătarea sunt mijloacele potrivite pentru ca să ne putem apropia în mod corect de această înălţătoare prăznuire, sărbătorind în chip sfânt, nu superficial. Acest eveniment hristologic este legat de mântuirea omului şi presupune o pregătire corespunzătoare.
Intrarea Domnului în Ierusalim închipuie intrarea lui Hristos în inima curată a omului, din această pricină spunem că se cuvine în primul rând a prăznui lăuntric.
Domnul nostru Iisus Hristos, Cel Care a intrat în Ierusalim şezând smerit pe asin pentru a Se jertfi pe Cruce pentru păcatele noastre, să ne învrednicească să intrăm în Săptămâna Sfintelor Pătimiri cu gând curat de pocăinţă şi de schimbare a vieţii noastre în bine, ajungând cu inimă curăţită şi cuget luminat a ne închina şi Sfintei Învieri. Amin.
(Pentru realizarea acestor articole m-am inspirat din predicile Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, precum şi din lucrarea Arhimandritului Hierotheos Vlachos, Predici la marile sărbători, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2004)