Învierea Domnului şi vremurile din urmă

„Întru’nceput era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul Dumnezeu era. Acesta era dintru’nceput la Dumnezeu; toate printr’Însul s’au făcut şi fără El nimic nu s’a făcut din ceea ce s’a făcut. Viaţă era într’Însul, şi viaţa era lumina oamenilor; şi lumina întru întuneric luminează şi întunericul nu a cuprins-o.”
(Evanghelia după Ioan 1, 1-5, traducere redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului)

Câteva consideraţii teologice

Primele versete ale pericopei evanghelice care se citeşte la Praznicul Învierii Domnului, relevă Lumina cea adevărată care se revarsă peste întreaga făptură în „această numită şi Sfântă Zi, Una a sâmbetelor, Împărăteasă şi Doamnă, al praznicelor Praznic şi sărbătoare a sărbătorilor, întru care binecuvântăm pe Hristos în veci” (Canonul Învierii, oda a opta). Dumnezeu-Cuvântul (Logos în greacă şi Verbum în latină) reprezintă atât puterea creatoare a lui Dumnezeu, cât şi, în revelaţia Apostolului Ioan, pe Dumnezeu Fiul, cea de a doua persoană a Sfintei Treimi. Bartolomeu Anania arată cum Logosul se află atât într-o relaţie cu eternitatea, „întru dimensiunea interioară - nemărginită şi supratemporală - a lui Dumnezeu; în veşnicie; înainte de facerea lumii; anterior oricărei creaţii”, cât şi în relaţia Lui cu timpul, prin care „Cuvântul participă nemijlocit la naşterea timpului prin actul creaţiei, dar El era şi rămâne anterior acesteia”. Dumnezeu este Lumină şi Viaţă (nu sub aspect fizic şi biologic), ci ca modalităţi prin care omul poate să existe prin Dumnezeu şi în Dumnezeu. Astfel, enumerarea din Evanghelia lui Ioan: „Dumnezeu-Cuvânt-creaţie-viaţă-lumină-om-întuneric”, reprezintă, în accepţiunea lui Bartolomeu Anania, o succesiune de termeni fundamentali în teologia evanghelistului Ioan.
Până să ajungem a primi în suflete lumina Praznicului Învierii Domnului am trecut prin cele patruzeci de zile ale Postului Mare, l-am văzut pe Lazăr, cel pe care Domnul l-a înviat a patra zi din morţi (închipuind „învierea cea de obşte”), L-am întâmpinat pe Hristos cu ramuri de finic şi cântări de slavă („Osana, Celui dintru înălţime! Bine eşti cuvântat Cel ce vii întru numele Domnului!”) la Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim şi am urmat drumul Crucii, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri, întru nădejdea şi bucuria Învierii.
În timpul Săptămânii Mari, Biserica ne-a chemat să rememorăm şi să retrăim ultimele zile din viaţa pământeană a Mântuitorului, prin slujbe de seară, numite Denii. Termenul denie derivă din slavonul vdenie, însemnând priveghere sau slujbă nocturnă; de fapt, fiecare Denie din Săptămâna Pătimirilor se săvârşeşte în seara anterioară a zilei liturgice, prin slujba Utreniei zilei următoare (de ex.: Denia din Sfânta şi Marea Luni se săvârşeşte în seara din Duminica Floriilor; Denia din Sfânta şi Marea Marţi, luni seara etc.). Primele trei zile ale Săptămânii Pătimirilor ne amintesc de ultimele porunci, sfaturi şi îndrumări pe care Domnul Hristos Le-a lăsat ucenicilor Săi.
În Sfânta şi Marea Luni se face pomenirea fericitului Iosif cel preafrumos care a fost vândut de fraţii săi în Egipt (Facere 37), ca o anticipare a vânzării Mântuitorului de către Iuda, Iosif fiind o preînchipuire a lui Hristos; tot în această zi se face pomenirea şi a smochinului neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 19).
În Sfânta şi Marea Marţi se face pomenirea Pildei celor zece fecioare, pildă care are menirea de a ne ţine permanent trează datoria de a trăi întru Hristos şi a ne gândi permanent la sfârşitul (neştiut) al vieţii noastre pământeşti: „Iată Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednic este iarăşi cel pe care-l va afla lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morţii şi afară din Împărăţie să te încui; ci te deşteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”-
În Sfânta şi Marea Miercuri se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, ca simbol al pocăinţei adevărate şi al îndreptării omului păcătos.
Sfânta şi Marea Joi este închinată amintirii a patru evenimente din ultimele ceasuri petrecute de Hristos în mijlocul ucenicilor: sfânta spălare a picioarelor lor, de către Domnul, ca pildă de smerenie; Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, adică predarea către ucenici a înfricoşatelor şi dumnezeieşti Taine; rugăciunea arhierească (cea mai presus de fire); vânzarea Domnului (Matei 26, 17-20; Marcu 14, 12-18; Luca 22, 7-16; Ioan 13, 1-17).
În Sfânta şi Marea Vineri se prăznuiesc Sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Pătimiri ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insul¬tele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa, şi înainte de toate, crucea şi moartea, pe care Le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, ce a fost răstignit împreună cu El.
În Sfânta şi Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea dumnezeiască şi trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viaţă veşnică. La Denia de vineri seara se cântă Prohodul Domnului, una dintre cele mai puternice, dramatice, sfâşietoare (dar şi dătătoare de bucurie duhovnicească) alcătuiri poetico-muzicale din imnografia Bisericii Ortodoxe. Tot în această zi, sâmbătă dimineaţa, se săvârşeşte Vecernia împreună cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, întru nădejdea Învierii, în care se intonează, în loc de Heruvic, cântarea: „Să tacă tot trupul omenesc şi să stea cu frică şi cu cutremur şi nimic pământesc întru sine să nu gândească; că Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor merge să se junghie şi să se dea spre mâncare credincioşilor. Şi merg înaintea Lui cetele îngereşti cu toată căpetenia şi puterea, heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, feţele acoperindu-şi şi cântând: Aliluia, Aliluia, Aliluia”; iar, în timpul împărtăşirii clericilor în Sfântul Altar, se intonează Chinonicul „Sculatu-s-a ca din somn Domnul, şi a înviat mântuindu-ne pe noi”, cântare ce vesteşte Învierea.

Starea de fapt, în anul de la Hristos 2020

Nu credeam că vom ajunge, în acest an, 2020, la peste două milenii de la întruparea, propovăduirea, pătimirile, răstignirea, moartea, îngroparea şi învierea lui Dumnezeu-Cuvântul, să petrecem Praznicul Bunei Vestiri, Duminica Floriilor, Săptămâna Pătimirilor şi Sfintele Paşti, Sfânta Înviere a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ascunşi şi blocaţi în case, nu de frica iudeilor, precum odinioară ucenicii Lui, după ce Domnul fusese răstignit şi îngropat (Ioan 20, 19), ci prin constrângerea mai-marilor vremelnici peste noi şi slugilor netrebnice aflate sub ascultarea lor ticăloasă faţă de stăpânitorul cel întunecat al acestei lumi căzute!
Iată că, în dispreţ total faţă de Biserica Ortodoxă, majoritară, a Poporului Român, puterea politică abuzivă, vremelnic instalată (cu îngăduinţa lui Dumnezeu, pentru păcatele şi necredinţa noastră, a tuturor, „de la vlădică la opincă”), opreşte şi ascunde Lumina sub obroc (Matei 5, 14-15), lipsind poporul cel binecredincios de Dumnezeieştile şi îndumnezeitoarele, dătătoarele de viaţă Taine: taina spovedaniei şi taina împărtăşirii cu Sfântul Trup şi cu Dumnezeiescul Sânge al Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului Iisus Hristos!
Iată că, din păcate, tot ceea ce anticipasem cu mai bine de o lună în urmă s-a adeverit! Scriam atunci, în finalul articolului dedicat începutului Postului Mare despre „aceste zile de tulburare, când duşmanii Bisericii Ortodoxe şi ai Poporului Român nu pierd nicio ocazie de a lupta, din nou, prin mijloace mârşave, împotriva credinţei dreptmăritoare a Românilor, împotriva Bisericii, sfintelor ei Taine, Sfintei Cruci, sfintelor icoane, moaştelor făcătoare de minuni ale sfinţilor care au bineplăcut Domnului” (în „Condeiul ardelean”, anul XV, Serie Nouă, nr. 397 (432), 6-19 martie 2020, p. 4-5, accesibil şi online: http://www.condeiulardelean.ro/articol/inceputul-postului-mare-traditii-...). Nu puteam să-mi imaginez, atunci când am scris acele rânduri, în urmă cu şase săptămâni, că ticăloşia va fi întregită prin măsura aberantă şi anticreştină de a se închide bisericile, atât în perioada Postului Mare, cât şi a Săptămânii Pătimirilor Domnului şi, mai ales, în Luminata Zi a Sfintelor Paşti. Încheiam atunci acel articol cu îndemnul: „să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte”, să ne cercetăm sufletele, să avem grijă şi discernământ în „ascultarea” duhurilor, să urmăm Calea Postului cu înfrânare şi cu paza minţii, să fim curajoşi în mărturisire şi în păstrarea nădejdii de mântuire, căci Hristos ne îndeamnă: „Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!” (Ioan 4, 23) şi tot El ne sădeşte şi încrederea: „Voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18).
În încheiere, pentru a ne întări în credinţă, doresc să vă pun la inimă câteva dintre cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, în Cuvântul de învăţătură la Sfânta şi Marea Duminică a Sfintelor Paşti: „De este cineva binecredincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest Praznic frumos şi luminat. De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său. […] Nimeni să nu se teamă de moarte, pentru că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe dânsa Cel ţinut de dânsa. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. […] Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit. S-a sculat Hristos şi au căzut demonii; a înviat Hristos şi se bucură îngerii; a înviat Hristos şi viaţa veşnică stăpâneşte, a înviat Hristos şi nici un mort nu este în groapă, căci Hristos, sculându-Se din morţi, începătură învierii celor adormiţi S-a făcut. A Lui este slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin!”.
Iar celor care au nesocotit şi batjocorit Sfintele Pătimiri ale Domnului şi Luminatul Praznic al Învierii, nu le transmitem decât atât: „Gândiţi-vă: cu cât mai aspră credeţi voi că va fi pedeapsa meritată de cel ce L-a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, şi I-a nesocotit sângele testamentului prin care s-a sfinţit, şi a batjocorit Duhul harului? Căci noi îl cunoaştem pe Cel ce a zis: «A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti». Şi iarăşi: «Domnul va judeca pe poporul Său». Înfricoşător lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului Celui-Viu!” (Evrei 10, 29-31). „Iar dacă Hristos n’a înviat, zadarnică vă este credinţa, voi sunteţi încă în păcatele voastre” (I Corinteni 15, 17).
Iar nouă, celor credincioşi, Dumnezeu ne trimite cuvânt cu putere multă, prin cuvintele prorocului Său: „Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi, căci cu noi este Dumnezeu!” (Isaia 8, 9).
În noaptea în care va învia Hristos, aşa cum a înviat acum două milenii, cum a înviat mereu de atunci şi până în zilele noastre, în istorie, şi aşa cum va învia în vecii vecilor, până la A doua Venire a Sa, ne vom şterge pentru o clipă lacrimile şi plânsul lipsirii de Sfintele şi Dumnezeieştile Taine, de Sfânta Lumină şi de Dumnezeiasca Liturghie şi vom cânta cu bucurie şi cu nădejde că Domnul ne va auzi şi ne va izbăvi din moartea păcatelor: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând şi celor din morminte Viaţă dăruindu-le!”.