„Ioan Lăcătuşu la 70 de ani - Documentar biobibliografic aniversar”

O nouă apariţie editorială - volumul cu numărul 22 al colecţiei „Profesioniştii noştri”, intitulat:
„Ioan Lăcătuşu la 70 de ani - Documentar biobibliografic aniversar”

În perioada 29-30 septembrie 2017, la Hotel „Bradul” din oraşul-staţiune Covasna, va avea loc cea de-a XXIII-a ediţie a Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie, Cultură, Civilizaţie - ediţie închinată aniversării Centenarului Marii Uniri şi împlinirii a 100 de ani de la marile victorii obţinute de Armata Română la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, în timpul Marelui Război de Reîntregire Naţională. Un moment important al Sesiunii Naţionale îl va constitui şi lansarea noilor apariţii editoriale, din rândul cărora ţinem să remarcăm apariţia volumului 22 al colecţiei „Profesioniştii noştri”, volum dedicat sociologului, arhivistului şi istoricului Ioan Lăcătuşu cu prilejul împlinirii a 70 de ani de viaţă. În concepţia îngrijitorilor lucrării, consideraţiile care au stat la baza apariţiei celui de-al III-lea volum destinat unuia dintre proeminenţii lideri ai societăţii româneşti din Arcul Transilvan le vom expune mai jos.
Evenimentele din decembrie 1989 şi începutul anului următor au găsit, fără îndoială, comunitatea românească din sud-estul Transilvaniei total nepregătită în faţa schimbărilor care se petreceau cu rapiditate în toate domeniile de activitate. Transformarea instituţiilor statului totalitar în instituţii democratice, dar, mai cu seamă, acapararea acestora de etnicii secui şi maghiari majoritari, deja bine organizaţi, i-au afectat vizibil şi profund pe românii numeric inferiori din zonă. Pentru liderii maghiari, proveniţi din rândul fostei nomenclaturi de partid şi de stat a vechiului regim politic, trecerea la noul regim s-a făcut printr-o simplă trăsătură de condei - schimbarea denumirii şi reorganizarea, pe criterii etnice, a vechilor organizaţii de partid, FDUS, sindicale sau cultural-sportive. Astfel, UDMR devine pentru majoritatea etnică o pură organizaţie democratică, arogându-şi drepturi nelimitate şi promovând vizibile acţiuni antiromâneşti. Mai mult, datorită unei false perceperi a relaţiilor interetnice din zonă, noile autorităţi centrale ale Statului Român nu au dispus măsuri de apărare a românilor împotriva acestor acţiuni, pur şi simplu abandonând comunitatea românească ce se vedea silită să se apere prin propriile forţe. Din punctul de vedere al ştiinţei istorice, în numele unei false percepţii promovate de regimul comunist privind relaţiile „frăţeşti” cu minorităţile naţionale şi a eliminării „trecutului care ne desparte”, cercetarea, studierea şi cunoaşterea istoriei locale nu numai că nu au fost încurajate de Statul Român, ci dimpotrivă, au fost împiedicate. Astfel că, în ultimul deceniu al secolului al XX-lea, în faţa ofensivei liderilor propagandei maghiaro-secuieşti, agresiv-antiromâneşti, românii s-au trezit total dezarmaţi de lipsa argumentelor ştiinţei istorice. În fapt, practic în acei ani de început ai noului regim, s-a pus cu acuitate problema existenţei viitoare a românilor pe aceste meleaguri. Parafrazându-l pe Dimitrie Gusti*, în anii `90 venise timpul pentru noi, românii din interiorul Arcului Carpatic „să începem munca temeinică” de cercetare, valorificare şi difuzare a adevărului istoric, a cunoaşterii de către generaţiile prezente şi viitoare a originii, vechimii, continuităţii şi a luptei de supravieţuire a moşilor şi strămoşilor noştri români pe aceste meleaguri. Aşa cum în istoria militară a unui popor luptele sunt purtate de ostaşi, dar sunt conduse şi câştigate de generali, lupta pentru existenţa şi afirmarea identităţii naţionale, în toate domeniile activităţilor umane, este rezultatul contopirii energiilor fizice şi creatoare ale poporului sub îndrumarea unor personalităţi, înţelegând prin personalităţi „persoane cu aptitudini şi cu însuşiri deosebite, cu autoritate şi prestigiu, care aduc o contribuţie valoroasă în domeniul social-politic, cultural-ştiinţific şi spiritual” sau, cu alte cuvinte, „om de seamă, important, persoană cu calităţi şi merite deosebite într-un domeniu de activitate”, adică, în înţelegerea mea, un „profesionist desăvârşit într-un domeniu de activitate”.
Şi aşa cum întotdeauna în istoria neamului nostru evenimentele deosebite au determinat apariţia unor oameni deosebiţi, şi de această dată, din rândurile noastre s-au ridicat şi remarcat „persoane cu aptitudini şi însuşiri deosebite”, având „calităţi şi merite deosebite”, care au ştiut şi au reuşit să-i mobilizeze pe români în a se încrede în forţele proprii întru apărarea valorilor româneşti. În rândul acestora îmi permit să-i enumăr pe cei deveniţi lideri de prestigiu şi autoritate, atât pe plan local, cât şi la nivel naţional: IPS Ioan Selejan, dr. Ioan Lăcătuşu, av. Ioan Solomon şi prof. Ilie Şandru, oameni de seamă despre a căror valoare am scris şi îngrijit trei dintre cele 20 de numere ale colecţiei „Profesioniştii noştri”. La iniţiativa, conducerea şi contribuţia directă a acestor lideri, românii au reuşit să se organizeze într-o pleiadă de organizaţii nonguvernamentale - fundaţii, ligi, asociaţii - precum: Fundaţia „Mihai Viteazul”, Liga Cultural-Creştină „Andrei Şaguna”, Asociaţia Cultural-Creştină „Justinian Teculescu”, Fundaţia „Miron Cristea”, Despărţământul ASTRA Covasna-Harghita, Centrul European de Studii Covasna-Harghita (CESCH), dar şi să impună recunoaşterea de către Statul Român a instituţiilor proprii de spiritualitate şi cultură românească: Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” (CEDMNC); editurile „Grai Românesc” şi „Eurocarpatica”, toate slujind scopului apărării şi perpetuării spiritualităţii, culturii şi românităţii din inima României.
Însăşi apariţia, în anul 2010, a colecţiei „Profesioniştii noştri”, la iniţiativa CEDMNC, CESCH, Editurii „Eurocarpatica” şi a Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, a fost determinată de promovarea acestui scop. Obiectivele apariţiei acestei „publicaţii care trebuie să dăinuie”, deviză înscrisă pe coperta interioară a primului număr al colecţiei, presupune o altă formă de cercetare şi cunoaştere a Ţării şi istoriei românilor din această parte de Românie, cunoaşterea prin aducerea în memoria opiniei publice româneşti a acţiunilor, faptelor, scrierilor personalităţilor ridicate din mijlocul lor. Expuse sumar, aceste obiective constau în a evidenţia şi promova ideea de elite profesionale provenite din rândul românilor din Arcul Intracarpatic, cât şi din rândul acelora care şi-au adus contribuţia la studierea istoriei, culturii şi civilizaţiei românilor din inima Ţării; de a oferi modele demne de urmat pentru tineretul studios şi, fapt nu lipsit de importanţă, de a aşeza în ierarhia socială, pe treptele care li se cuvin, potrivit statutului pe care l-au dobândit prin creaţia, munca perseverentă şi faptele lor, aceste personalităţi aflate în viaţă. Cu mici diferenţe datorate bogăţiei materialului informativ sau poziţiei unora dintre profesioniştii noştri, structura fiecărui volum dedicat unei personalităţi cuprinde, exceptând cuvântul înainte (argument sau prefaţa), patru mari capitole: primul intitulat Mesaje, în majoritatea cazurilor - cu toate că, în funcţie de preferinţa subiectului, s-a mai numit în unele volume Cuvinte de apreciere, Mărturisiri, Mărturii, În oglinda prietenilor, Gânduri despre…, La aniversare sau Gânduri pentru un Om, în esenţă cuprinde portretul moral, intelectual, profesional, familial „oglindit” în memoria, amintirile sau imaginea rămasă în rândul unor membri ai familiei, a unor prieteni şi colaboratori apropiaţi, discipoli, editori, critici literari sau buni cunoscători ai operelor scrise ori a faptelor eroului volumului; al doilea capitol, numit Repere autobiografice sau Repere biobibliografice, O viaţă pusă în slujba…, O viaţă închinată…, O viaţă dedicată…, Rememorări, Date despre mine, Amintiri şi fapte, Note biografice, Scriitorul şi Opera, Profil biobibliografic, cuprinde „Curriculum vitae” scris de personalitatea în discuţie, mai mult sau mai puţin cuprinzător, privitor la pregătirea sa şcolară şi universitară, activitatea profesională, opera literară, publicistică sau opera ştiinţifică, amintiri din copilărie, greutăţile întâmpinate în realizarea idealurilor sale, aspecte din viaţa de familie, aşa cum au fost ele percepute de eroul volumului, trecute prin filtrul gândirii şi personalităţii sale; al treilea capitol, care se întinde între 50% şi 70% din spaţiul tipografic destinat fiecărui profesionist, invariabil intitulat Studii, cuprinde, în cea mai mare parte, studiile dedicate, drept cinstire şi preţuire, eroului volumului de către prietenii cercetători, istorici, arhivişti, colegi de breaslă, publicişti, poeţi şi scriitori, cât şi, în unele cazuri, studiile ştiinţifice şi creaţiile literare proprii. Studiile privesc, cu preferinţă, domeniile cercetării şi valorificării acesteia pe planul istoriei românilor, sociologiei, etnografiei, arhivisticii, silviculturii, cinegeticii, muzicologiei, culturii, limbii şi literaturii române din aria sud-est transilvană şi limitrofă acesteia, dar şi a unor probleme de politică parlamentară, numismatică, arhitectură şi construcţii. Pornind de la ideea că „fotografia spune mai mult decât o mie de cuvinte”, ultimul capitol este destinat imaginii, care reprezintă în fapt, practic, un nou CV, mai colorat şi sugestiv, al fiecărei personalităţi cuprinse în colecţie.
Personal, cred că istoria apariţiei volumului de faţă a început odată cu lansarea volumelor I şi II, la cea de-a XVIII-a Sesiune Naţională de comunicări ştiinţifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizaţie”. Atunci, o serie de informaţii şi surse privitoare la profesionistul Ioan Lăcătuşu nu-şi găsise locul în cele 1263 de pagini ale volumelor publicate, fapt suplinit, în parte, de actualul volum, datorită faptului că o mare parte din informaţiile deţinute nu se încadrau în structura stabilită de iniţiatorii colecţiei, impunându-se astfel perfecţionarea acesteia. Înşişi participanţii la lansarea volumelor au subliniat, în intervenţiile lor, fapte, informaţii, faţete ale personalităţii sale neremarcate în paginile dedicate profesionistului Ioan Lăcătuşu. Mai mult, pentru cei care-l cunosc, care ştiu foarte bine că omul Ioan Lăcătuşu nu poate să stea, nu are astâmpărul necesar (pacea, tihna, odihna), fapt care se reflectă, în propria-i conştiinţă, în datoria faţă de neamul său, fiind la vârsta deplinei maturităţi a manifestării personalităţii sale, angrenat profund în activitatea de cercetare ştiinţifică şi valorificare a studiului în noi lucrări de referinţă pentru istoria românilor, conectat deplin la realităţile locurilor şi ale societăţii civice româneşti prin mii de oameni şi zeci de organizaţii neguvernamentale, era clar că „oglinda” profesionistului nu era completă şi va trebui desăvârşită în viitor. Însăşi editarea pe timpul vieţii a imaginii unei personalităţi, pe lângă faptul pozitiv de a avea o influenţă benefică asupra activităţii sale, cât şi asupra societăţii, se dovedeşte a avea pentru posteritate o componentă din start fragmentară şi nedefinitiv[at]ă, de a rămâne incompletă formării imaginii reale a personalităţii avute în vedere, de a nu surprinde totalitatea faţetelor personalităţii profesionistului în discuţie.
Având în vedere aceste aspecte, aniversarea celor 70 de ani mi-a oferit prilejul de a-i propune completarea imaginii sale pentru generaţiile actuale şi cele viitoare prin editarea unui nou volum. Astfel m-am hotărât, într-o clipă de răgaz, a-i trimite următorul mesaj: Sfântu-Gheorghe, 19 martie 2017: „Dragă Ionică, în aşteptarea materialului pe care mi l-ai promis la prânz, reflectam că timpul pentru noi a devenit necruţător. Mai sunt doar şase luni până la împlinirea celor 70 de toamne ale tale. Şi mai cred că este cazul să vorbim marţi, 21 martie, despre vol. III, al numărului 5, al colecţiei „Profesioniştii noştri”, Ioan Lăcătuşu… Desigur, gândit a completa „lacunele” structurii iniţiale a colecţiei dar, mai cu seamă, de a fi prezentat în relaţiile interumane de mare complexitate şi întindere la care interacţionezi la ora actuală. În cei 5 ani care au trecut de la apariţia celor două volume, amprentele tale asupra oamenilor, locurilor şi evenimentelor din viaţa comunităţii româneşti şi naţionale au fost atât de multiple, vizibile şi de esenţă în domeniile cercetării, valorificării şi promovării istoriei, spiritualităţii, culturii şi unităţii de acţiune a românilor, încât, aşa cum am mai spus şi cu alte prilejuri, „neînsemnarea lor la vreme în paginile unor lucrări”, devin amintiri, se depărtează, se decolorează, se împuţinează, se uită, se pierd şi puţine rămân în memoria generaţiilor contemporane, dar mai cu seamă a celor care ne urmează. Pierderea acestor repere identitare înseamnă dispariţia treptată a neamului nostru, în ultima instanţă pieirea sa. Alegerea îngrijitorului volumului rămâne, desigur, la alegerea ta. Eu te atenţionez! Bebe Stancu”. Răspunsul, după cum ne dovedeşte apariţia volumului de faţă, a fost pozitiv. Prezentul volum şi-a propus să completeze, acolo unde a fost posibil, prin noi scrieri, documente, informaţiile capitolelor I, II şi IV, practic capitolele: Mesaje; File autobiografice şi Interviuri, dar şi să scoată în relief, prin tuşe noi, cu accente mai puternice, tabloul personalităţii profesionistului Ioan Lăcătuşu, adăugând noi şi bogate „subcapitole” biobibliografice precum: Gânduri la 70 de ani; Cuvântări, alocuţiuni, comunicări; Prefeţe, argumente şi cuvinte lămuritoare; Recenzii privitoare la scrierile sale; Referinţe; Ecouri în mass-media. Încheind cu aceste informaţii despre cel de-al III-lea volum închinat dr. Ioan Lăcătuşu în colecţia „Profesioniştii noştri”, urăm cititorilor şi tuturor celor interesaţi de istoria românilor din inima Ţării, lectură plăcută!
*Dimitrie Gusti, Ştiinţa monografică. Ştiinţă a realităţii sociale: „Este timpul să începem munca temeinică de cunoaştere a Ţării. Căci a cunoaşte Ţara este cel mai bun mijloc de a o servi. Ştiinţa naţiunii este ştiinţa patriei”.

Categorie: