+) IZVORUL TĂMĂDUIRII

17 aprilie

Hristos A Înviat, iubiţi fraţi şi surori întru Domnul nostru Iisus Hristos cel Înviat! Ne aflăm încă în săptămâna luminată şi în Vinerea Luminată ne întâlnim cu o sărbătoare deosebită, în cinstea Maicii Domnului, care ne aduce un mare dar în viaţa noastră pământească, născând pe Mântuitorul Hristos, Dumnezeul întrupat; Mamă bună şi preasfântă, care L-a ajutat cu multă dragoste pe Mântuitorul în viaţa Lui pământească şi a suferit foarte mult, ca o mamă lângă Pruncul-Dumnezeu.
Domnul Iisus a suferit foarte mult şi ca prunc, de la naşterea Lui în Betleem, până la fuga în Egipt. Iar ea s-a apropiat cu foarte multă dragoste de El şi în copilărie, dar şi mai târziu, când Iisus a ieşit să vestească Evanghelia Sa în mijlocul mulţimilor şi îi învăţa pe oameni ca nimeni altul. Odată, fariseii şi cărturarii, foarte invidioşi şi geloşi pe El, L-au scos din cetate şi L-au urcat pe sprânceana muntelui, cu gândul să-L arunce în prăpastie. Dar Iisus a trecut foarte liniştit prin mijlocul acelei mulţimi tulburate de ură şi a mers în pace, pe drumul Lui. Maica Domnului, însă, a leşinat de durere şi de spaimă. Ea era de faţă şi a înţeles că duşmanii voiau să-L piardă pe Fiul ei iubit. Mai târziu, pe locul acela unde a leşinat Sfânta Fecioară s-a ridicat o mănăstire numita Mănăstirea Groazei, în amintirea acestui moment de groază adâncă din viaţa Maicii Domnului. Această durere, această groază a urmărit-o toată viaţa, căci a suferit cu amar, alături de Iisus, până la sfârşitul vieţii Lui pământeşti. În ziua Răstignirii, toţi ucenicii L-au părăsit pe Iisus. Au fugit de frică să nu fie arestaţi şi ei, şi asta a fost o mare durere şi pentru Mântuitorul Hristos, şi pentru Maica Domnului. Ea a rămas lângă El şi L-a însoţit pe drumul Crucii, împreună cu alte femei credincioase Lui, a fost martoră şi atunci când Iisus a fost ţintuit pe Cruce. Şi a rămas acolo, lângă Cruce, ea şi Sfântul Ioan Evanghelistul, ucenicul iubit al lui Iisus.
În Biserica de pe Golgota, în Ţara Sfântă, sunt două icoane mari, în mozaic. Una Îl arată pe Iisus jos la pământ, pe Cruce, şi un călău care loveşte cu ciocanul în cuiele din mâini. Cealaltă icoană o reprezintă pe Maica Domnului cu o sabie înfiptă în inimă. Această sabie este simbolul tuturor durerilor pe care ea le-a suferit pentru Iisus, aşa cum îi spusese bătrânul Simeon în proorocie: „Prin sufletul tău va trece sabia”. I se spune sabia durerii - pentru că Maica Domnului a suferit din adâncul sufletului toate durerile şi toate insultele aduse Fiului ei.
De sus de pe cruce, Iisus privea la mama Sa şi la ucenicul iubit şi le-a spus acele cuvinte: „Femeie, iată Fiul tău”, iar ucenicului: „Iată mama ta”. Adică, iubiţilor, Domnul Iisus o lasă pe Mama Sa ca Mamă lumii întregi. Întâi pentru apostoli, pe care ea i-a mângâiat şi i-a ajutat mult, şi apoi pentru toţi creştinii, cu care este întotdeauna bună şi miloasă, ca o mamă adevărată. Maica Domnului a dobândit foarte mult har de la Fiul ei şi a fost înzestrată cu o mare putere de a face minuni. Despre o asemenea minune este vorba şi în sărbătoarea numită Izvorul Tămăduirii. Era cam pe la anul 450, în Constantinopol. Un prinţ se plimba seara în pădurea de lângă palatul său şi întâlneşte un orb însetat care voia să iasă din pădure, dar era cu totul slăbit din cauza setei. Nu era nicio fântână în apropiere şi orbul, ars de mare sete, îl roagă pe prinţ să-l ajute. Prinţul, pe nume Leon, caută apă, dar caută în zadar. Nu reuşeşte să găsească niciun izvor în pădure, şi ar fi vrut să-l ajute pe orb. Şi cum era el în această frământare, aude un glas dulce care-i spune aşa: „Caută, Leon, pentru că izvorul nu este departe de tine”! Uimit şi surprins, prinţul continuă să caute, dar fără niciun succes. Şi iarăşi aude glasul acela dulce care-i spune: „Împărate Leon, izvorul este foarte aproape de tine, caută în dumbravă, adapă-l pe orb şi unge ochii orbului, spală ochii lui cu această apă, ca să vezi puterea lui Dumnezeu”! Prinţul mai face câţiva paşi şi găseşte, într-adevăr, izvorul cu apă. Ia apă în pumni şi potoleşte setea orbului, apoi cu aceeaşi apă îi spală ochii şi orbul se vindecă îndată. Desigur că lumea a aflat foarte repede de această minune şi toţi cei care aveau trebuinţă de vindecare au alergat la acest izvor care s-a dovedit a fi foarte bogat în minuni. Mai târziu, prinţul Leon a ajuns, într-adevăr, împărat al Bizanţului, aşa cum îi spusese acolo, în pădure, glasul dulce al Maicii Domnului; „împărate Leon” - aşa îi strigase ea, vestindu-i că va fi împărat al Bizanţului. Împăratul Leon a făcut în acel loc o biserică pentru creştini, pentru cei care veneau să se vindece la acest izvor făcător de minuni. Chiar împăratul Iustinian cel Mare, care a urcat pe tronul Bizanţului după mulţi ani, s-a vindecat de o boală foarte grea, spălându-se şi bând din acea apă minunată. Iustinian a refăcut biserica de lângă acest izvor care a devenit foarte popular, tămăduind bolile trupeşti şi sufleteşti.
Fraţi creştini, noi totdeauna suntem bolnavi trupeşte, dar mai ales sufleteşte. Pentru bolile trupeşti ne sunt la îndemână medicii, care şi ei au darul lor de la Dumnezeu. Pentru bolile sufleteşti însă, noi umblăm ca şi când am fi deplin sănătoşi şi nu vrem să ne gândim cât de bolnavi suntem pe dinăuntru. Pentru bolile acestea sufleteşti, pentru vindecarea lor, în Sfânta Biserică avem trei sfinte taine, lăsate de Mântuitorul Hristos: taina sfântului maslu, mai ales pentru bolile sufleteşti, taina sfintei spovedanii şi taina sfintei Împărtăşanii, pentru sfinţirea vieţii noastre. De aceea, când ne simţim bolnavi, este foarte bine să mergem la doctor, dar mai înainte de asta e foarte bine să venim la Biserică, pentru a ne tămădui de bolile sufleteşti. Maica Domnului are un rol foarte important în aceste vindecări - aşa cum auzim noi cântându-sa la strană: „Maica Domnului, grabnic ajutătoare”. S-au alcătuit în cinstea ei şapte acatiste foarte frumoase şi trei paraclise. Este foarte bine să citim aceste rugăciuni, atât cât putem. Însă când citiţi, spre exemplu, Acatistul Maicii Domnului, aveţi grijă să fiţi foarte atenţi la fiecare cuvânt de acolo, să citiţi, cum îmi place mie să zic, calitativ şi nu cantitativ, adică să nu vă fie mintea în altă parte. Rugăciunea să fie făcută cu luare-aminte, cu lacrimi şi cu toată încrederea, pentru că Maica Domnului este cu adevărat foarte aproape de noi şi foarte grabnică în a ne ajuta. Ea este Mama noastră cea bună, Mama bătrânilor şi a tuturor celor neputincioşi, „ajutorul celor fără de ajutor”, aşa cum se spune în acatistul ei. Să nu uitaţi că ea este Mama Domnului Iisus, şi are foarte multă putere spre ajutorul nostru.
Să ne rugăm, fraţilor, Maicii noastre, Pururea Fecioara Maria cu atenţie şi cu părere de rău pentru păcatele noastre şi vom afla răspuns, fără îndoială, la toate suspinele noastre, pentru că poartă cu adevărat grijă de sufletele fiecăruia care o cheamă în rugăciunile sale. Nu te lasă niciodată. Te lasă alţii, nu te vor, te ocolesc, te resping, te marginalizează, te împing, te asupresc. Aşa ceva nu poate face mama! Pot face străinii, dar cine are inimă de mamă, nu poate. „Apoi tu, dacă nu mai poţi sta aici, să vii acasă că doar ai unde veni…” Dacă mama cea pământească poate face aşa ceva, gândiţi-vă la Maica Domnului! Maica Domnului să ne părăsească vreodată? Se poate cumva să ne părăsească Maica Domnului? Nu se poate! De ce nu se poate? Pentru că este mamă, pentru că are inimă de mamă şi pentru că nici pe Fiul ei nu L-a părăsit până în ultima clipă a vieţii pământeşti. Noi zicem „Maica Domnului” ca şi când am zice un titlu. Or, noi trebuie să ştim că Maica Domnului este mamă. Şi nu este mamă numai pentru Domnul Hristos, este mamă pentru toţi cei care vrem s-o avem de mamă. Maica Domnului ne cheamă la Domnul Hristos, ne cheamă să fim aproape de Domnul Hristos. Domnul Hristos ne este binevoitor, vrea să ne ocrotească aşa cum găina îşi întinde aripile peste puii ei. Aţi văzut cloştile, cum îşi adună, seara, puişorii în jurul lor, cum îi acoperă şi le dau căldură din trupurile lor? Aşa face mama cloşcă, aşa face mama mamă şi aşa face Maica Domnului: ne duce la Domnul Hristos şi ne recomandă şi pe noi, cum i-a recomandat pe cei de la Nunta din Cana Galileii, care nu mai aveau vin şi cărora Domnul Hristos le-a făcut vin din apă. De ce? Pentru că a mijlocit Maica Domnului.
Sigur că ne ajută Dumnezeu în primul rând. Dar, de multe ori ne gândim că suntem păcătoşi şi că nu suntem vrednici să se ocupe Dumnezeu de noi. Dumnezeu nu ne lasă niciodată! Nu ne lasă niciodată, prin oricât de grele împrejurări am trece. Ori de-am fi bolnavi, ori de-am fi infirmi, ori de-am fi neputincioşi, Dumnezeu nu ne lasă. Nu ne lasă nici Maica Domnului. Maica Domnului este cu noi şi ne ajută, ne întăreşte, se roagă pentru noi, ne ocroteşte şi ne mângâie. „Lumina întunecatului meu suflet, nădejdea, acoperământul, scăparea, mângâierea şi bucuria mea.” Niciodată nu putem fi singuri când Îl avem pe Dumnezeu. Niciodată nu suntem singuri când o avem pe Maica Domnului. Niciodată nu suntem singuri când îi avem pe sfinţii lui Dumnezeu. Niciodată nu suntem părăsiţi când Dumnezeu este cu noi, când Maica Domnului este cu noi. Să avem mai multă încredere în Dumnezeu, mai multă încredere în Maica Domnului, mai multă încredere în bunătatea Lui şi în bunătatea Maicii Domnului. „Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, întru cântări cinstind-o să o mărim.” Să o mărim cum a mărit-o Dumnezeu când a ales-o. Să o mărim cum a mărit-o Fiul său când S-a sălăşluit în pântecele ei cel pururea fecioresc. Să o mărim cum a mărit-o îngerul binevestitor care i-a zis: „Binecuvântată eşti tu între femei” (Luca 1, 28). Amin.