†) IZVORUL TĂMĂDUIRII

13 aprilie

Născătoare de Dumnezeu, cea fără prihană, care ai născut, în chip negrăit, pe Cuvântul Tatălui, Cel mai înainte de veci, deschide-mi gura, preacinstită, … ca să te măresc glăsuind către izvorul tău acestea: «Bucură-te, Izvorule al bucuriei celei neîncetate… şi izgonitoare a tuturor bolilor!»”
(Fragment din Utrenia sărbătorii)

Tot în slujba Utreniei mai citim: „Vineri, în Săptămâna Luminată, se prăznuieşte sfinţirea Bisericii Preasfintei Stăpânei noastre şi Maicii lui Dumnezeu, a Izvorului celui de Viaţă purtător. Şi se mai face şi pomenirea minunilor celor mai presus de fire, care s-au săvârşit de către Maica lui Dumnezeu în acest sfânt locaş. Biserica aceasta şi-a luat începutul de la împăratul Leon cel Mare (457-474), care se numea şi Machelie. Căci fiind acela om bun şi preablând, mai înainte de a se sui pe tronul împărăţiei, pe când se număra încă între oamenii obişnuiţi, umblând prin locurile acelea, a dat peste un orb rătăcit şi l-a luat de mână ca să-l călăuzească. Şi ajungând aproape de locul unde s-a ridicat mai târziu biserica, orbul a fost cuprins de o sete arzătoare şi l-a rugat pe Leon să-i dea apă ca să-şi astâmpere setea. Iar Leon, pătrunzând în desişul din apropiere, căuta apă; căci pe atunci locul acela era acoperit cu tot felul de arbori şi desişuri de verdeaţă creşteau pe el. Şi negăsind acolo apă s-a întors întristat. Dar pe când se întorcea, a auzit glas de sus, care i-a zis: «Nu e nevoie să te osteneşti, Leone, căci apa este aproape!». Dar, întorcându-se din nou, Leon căuta. Şi ostenindu-se iarăşi mult, din nou a auzit glasul acela, care i-a zis: «Pătrunde, Leone împărate, mai adânc în pădurea aceasta şi luând cu mâinile apă tulbure, potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi; şi vei cunoaşte de îndată cine sunt Eu, care sălăşluiesc aici de multă vreme». A făcut, deci, Leon precum îi spusese glasul şi îndată orbul a început să vadă. Şi ajungând Leon împărat, potrivit proorociei Maicii Domnului, a zidit lângă acel izvor, cu multă cheltuială, biserica ce se vede şi astăzi.
Minuni nenumărate s-au făcut în acea biserică. După oarecare trecere de vreme, şi Iustinian (527-565), marele împărat al romanilor, care suferea de o boală grea, a dobândit aici vindecare; mulţumind pentru aceasta Maicii Cuvântului, a ridicat o biserică şi mai mare, care însă, crăpându-se de cutremure, a fost rezidită în cele din urmă de către împăratul Vasile Macedoneanul (867-886) şi de fiul său, Leon înţeleptul (886-912). Pe vremea lor, izvorul de aici a săvârşit numeroase minuni: a vindecat multe boli şi a tămăduit nenumărate feluri de răni, molime şi alte suferinţe. A înviat izvorul acesta şi un mort: acesta era din Tesalia şi plecând el cu corabia spre izvor, s-a săvârşit pe cale. Când era să moară şi îşi dădea duhul, a rugat pe corăbieri să-l ducă de acolo la Biserica Izvorului şi să-l îngroape, după ce vor turna peste dânsul trei ciuturi (găleţi) de apă. Ei au făcut aşa, iar mortul, stropit cu apă, a înviat.
După multă trecere de vreme, când sta să cadă acea mare biserică, arătându-se Născătoarea de Dumnezeu a sprijinit-o până ce mulţimea dinăuntru a ieşit afară. Apa aceea, când a fost băută, a alungat mulţi demoni şi a eliberat pe cei legaţi în temniţe. Pe împăratul Leon înţeleptul l-a vindecat de piatră la rinichi şi a potolit frigurile foarte cumplite ale soţiei lui, Teofana; şi pe fratele lui, Ştefan patriarhul, l-a izbăvit de oftică (tuberculoză pulmonară) şi pe patriarhul Ioan al Ierusalimului l-a vindecat de surzenie. Pe marele dregător Tarasie l-a vindecat de nişte friguri preacumplite, ca şi pe maica lui, Maghistrisa, iar pe fiul său, Stelian, l-a tămăduit de o boală de rinichi. Pe o femeie cu numele de Schizina a izbăvit-o de o boală de stomac. Iar împăratul Roman Lecapenul s-a tămăduit cu apă de la acest izvor de o boală de stomac; la fel şi soţia lui. În Haldeea, Maica Domnului a vindecat pe călugărul Peperin şi pe ucenicul lui, la rugăciunea lor; la fel şi pe călugărul Matei şi pe Meletie, care fuseseră pârâţi împăratului. A mai vindecat şi pe nişte înalţi dregători şi pe mulţi alţii - pe care cine i-ar mai putea spune?
Ce limbă ar putea istorisi câte minuni a făcut apa aceasta şi câte continuă să facă până astăzi? Mai multe decât picăturile de ploaie şi decât mulţimea stelelor şi a frunzelor sunt minunile care se săvârşesc acolo şi în zilele noastre. Căci a vindecat, mai presus de fire, ulcerul şi cangrena, perforaţiile şi abcesele aducătoare de moarte, cărbunele (buba neagră) şi lepra şi pelagra. A mai vindecat, apoi, şi alte boli de femei şi boli ale sufletului, lăcrimarea ochilor şi albeaţa şi scăderea vederii. Încă a mai vindecat de boala hidropicei (boală cauzată de acumularea patologică de apă în diferite cavităţi ale corpului sau în ţesuturi) pe Ioan Varanga, iar pe un alt Varanga l-a tămăduit de buba cea rea. Şi pe ieromonahul Marcu l-a scăpat de boala pojarului şi pe călugărul Macarie de sufocarea (astmul) care-l chinuia de 15 ani şi, totodată, de piatră la rinichi. Şi alte foarte multe, pe care este cu neputinţă să le enumerăm în cuvântul acesta, pe care le-a săvârşit şi le săvârşeşte fără încetare apa izvorului aceluia. Pentru rugăciunile Maicii Tale, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin”.
Aşadar, în prima vineri din Săptămâna Luminată, Biserica Ortodoxă face prăznuirea Izvorului Tămăduirii. Este o sărbătoare închinată Maicii Domnului, o sărbătoare a sfinţirii apelor, asemănătoare cu Boboteaza, dar care o are în centru pe Maica Domnului. În toate bisericile şi mănăstirile după Sfânta Liturghie se săvârşeşte slujba de sfinţire a apei (agheasma mică), după o rânduială adecvată Săptămânii Luminate. Vedem prin această sărbătoare importanţa Preasfintei Născătoare în viaţa Bisericii. Căci prin sufletul Maicii Sfinte sabie a pătruns văzându-şi Fiul răstignit pe cruce. Suferinţa Maicii Domnului a fost una profundă. Astfel din această pricină, unul din motivele aşezării acestei sărbători acum este acesta: exact la o săptămână de la Vinerea răstignirii, ni se înfăţişează tămăduirea, vindecarea. Din marea Sa iubire faţă de oameni, Dumnezeu nu aşează o suferinţă fără un scop, fără un sens; orice suferinţă din punct de vedere divin este urmată de bucurie şi de vindecare. Orice suferinţă în desfăşurarea ei ni se pare grea, dar după ceva timp vedem că ea s-a produs pentru un scop de îndreptare, de corectare a vreunei greşeli sau atitudini eronate. Maica Sfântă a suferit lângă cruce fără să fi greşit ceva, iar prin instituirea acestei sărbători, Ei i se face o bucurie, bucurie pe care Preasfânta ne-o trimite nouă prin Izvorul acesta tămăduitor.
Un alt motiv al aşezării acestei sărbători acum este şi acesta: Învierea Domnului este cea mai importantă sărbătoare pentru că este precedată de un post de 7 săptămâni şi are la bază Jertfa pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos. De această sărbătoare trebuie să se bucure toţi creştinii. Noi avem datoria să-i cercetăm pe cei singuri, pe cei bolnavi, ca nimeni să nu fie trist în aceste sfinte zile de bucurie duhovnicească. Dacă totuşi cineva rămâne nemângâiat de vreun semen de al său, atunci iată că vedem cum însăşi Maica Domnului la sfârşitul Săptămânii Luminate prin această sărbătoare aduce mângâiere, alinare şi speranţă celor uitaţi sau celor care nu mai au pe nimeni. Agheasma ce se oferă în această zi, prin puterea Maicii Domnului este un adevărat balsam şi mulţi o folosesc, gustând la nevoie. Ea se păstrează de obicei până la următoarea sărbătoare din celălalt an.
Sărbătoarea aceasta este adânc înrădăcinată în conştiinţa popoarelor ortodoxe din Balcani, de limbă greacă, slavonă sau latină. Grecii o numesc „Zoodohos Pighi”, adică „Izvorul purtător de viaţă”, şi o cinstesc cu un fast deosebit. În Atena, chiar în centrul oraşului există o măreaţă biserică închinată Maicii Domnului şi care poartă numele acestui praznic, ba mai mult, un întreg cartier de la periferia Atenei poartă numele de Zoodohos Pighi. În Constantinopol se află până astăzi izvorul unde s-a petrecut minunea aceasta, în Mănăstirea Balukli, unde se găsesc şi mormintele patriarhilor ecumenici. Şi la slavi sărbătoarea este ţinută ca atare, ei împrumutându-o mai târziu prin filiera greacă. În Biserica noastră românească, Izvorul Tămăduirii este prăznuit cu o solemnitate deosebită mai ales în Muntenia şi cu osebire în Ardeal. Zeci de mănăstiri de pe cuprinsul Ţării şi mai ales din Transilvania au ca al doilea hram al lor Izvorul Tămăduirii (spre exemplu, Mănăstirea „Sfântul Ilie” din Topliţa, judeţul Harghita, are ca al doilea hram această sfântă sărbătoare). Zeci de mii de pelerini sosesc în această zi de praznic la marile mănăstiri de la Sâmbăta de Sus, Râmeţ, Rohia, Recea, Izbuc, Frăsinei, Maglavit, unde participă la Sfânta Liturghie şi la sfinţirea apelor din izvoarele tămăduitoare de acolo şi preamăresc pe Maica Domnului, cea care a devenit în conştiinţa Ortodoxiei cu adevărat „Izvor de tămăduiri” prin minunile pe care le săvârşeşte asupra celor credincioşi.
Refăcută de mai multe ori din cauza vremurilor şi a cutremurelor, Biserica «Izvorul Tămăduirii» a rămas până în zilele noastre în Constantinopol, păstrându-se şi izvorul care şi astăzi săvârşeşte tămăduiri celor care cu credinţă aleargă la ocrotirea şi folosinţa Maicii Domnului. Lângă izvor există până astăzi, în Mănăstirea Balukli, o inscripţie din vremea bizantină ce are următorul conţinut: „NIPSON ANONIMATA MI MONAN OPSIN”, adică „Spală-ţi nu numai faţa, ci spală-ţi şi păcatele”.
În Dobrogea, sărbătoarea se bucură de un deosebit fast prin slujbele de la Mănăstirea Dervent, locaş unde, după ce te-ai închinat icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserică şi crucii despre care se spune că a crescut singură din pământ, tămăduitoare a bolilor, trebuie să mergi la Paraclisul care adăposteşte un izvor despre care se spune că este semn al minunilor săvârşite de Sfântul Apostol Andrei pe pământul Dobrogei. La 250 m de mănăstire, cu arcade domoale ca şi formele peisajului, te întâmpină micul paraclis ridicat în cinstea Sfântului Andrei, care, lovind cu toiagul său în piatră, a făcut să ţâşnească izvorul cu apă tămăduitoare. De altfel, cel de-al patrulea hram al bisericii este Izvorul Tămăduirii, iar numărul mare de pelerini care vin la această sărbătoare face ca locul să semene cu o adevărată scăldătoare Vitezda. În anii comunismului, izvorul secase şi nu curgea decât în ziua sărbătorii.
„Izvorul Tămăduirii” este o sărbătoare dragă creştinului ortodox. Prin Izvorul Tămăduirii putem înţelege două realităţi, în deplină comuniune: Biserica creştină, izvor nesecat al harului dumnezeiesc mântuitor, şi Maica Domnului, prin care S-a născut Hristos în lume şi prin rugăciunile căreia ne izvorăsc nouă tămăduiri şi mulţime de alte minunate binefaceri.
„Pe apa cea izvorâtoare de viaţă a izvorului, pe mana ce revarsă roua cea nemuritoare, pe nectarul cel dumnezeiesc, pe ambrozia cea minunată, pe mierea cea din piatră, cu credinţă să o cinstim”.