Jurnal de realitate

18 noiembrie 2020

Ascult cântecele populare inegalabile ale lui Ioan Bocşa. În Mărie, dragă Mărie (nu cred că a observat cineva) avem o formă de poezie de dragoste şi un fond de satiră. Cântecul începe aşa: „Mărie, dragă Mărie, / de te-ar da maică-ta mie”, pentru a marca aşteptarea logică (a dragostei). Apoi, însă, vedem şi de ce o cere: „Să te duc la noi la vie / că s-o-nvăţat porumbii / de ne strică strugurii. // Şi s-o-nvăţat mierla neagră / de ne strică via-ntreagă”. Practic, o cere ca să o pună sperietoare în viţa-de-vie. E o satiră cu subiect lipsă, dar căruia îi observi numai efectele şi reconstruieşti din ele referentul (cam ca la Harold Pinter). Nu e o satiră directă, ci un apropo de satiră foarte specific ţăranului român. Noi, neavând teatru, commedia dell’arte, nici Şcoala femeilor şi alte derivate moliereşti, am pus satira de acest tip în câte un cântec. Cu mare artă.

19 noiembrie 2020

Tema intensă a zilei, viitorul vaccin. Ba chiar, într-o diversiune tipică, pentru a uita (din motive electorale) de eşecul sistemului nostru medical, de la cel mai înalt nivel „vaccinul” este deja rostogolit. Numai că el încă nu există. A fost complicată treaba cu nişte amărâte de măşti din pânză, iar acum distribuie un vaccin care încă nu există, pentru care va fi bătaie şi care trebuie transportat la -80 de grade Celsius?! Om fi noi în patria lui Ionesco, însă e absolut ridicol … În principiu, sunt pentru vaccin. Ştiinţa trebuie crezută. Fără ea, nu ne-am fi înmulţit ca iepurii şi nu s-ar fi prelungit speranţa de viaţă atât de mult în ultima sută de ani. Însă nu cred că aş face un vaccin care beneficiază de mai mult marketing politic decât de validarea timpului. Aş aştepta 2-3 ani măcar, mizând pe imunitatea proprie, protejându-mă şi abia apoi, eventual, mi l-aş administra. Să te arunci ca boul la primul vaccin (doar pentru că vine din partea frecventabilă politic) nu înseamnă respect pentru ştiinţă, ci un fel de nazism ştiinţific, câtă vreme nu îi laşi un timp vaccinului ca să discearnă eventualele reacţii adverse. Ar însemna să îţi bagi marketing în vene, cu orice risc. De ce aş face aşa ceva?

20 noiembrie 2020

Se discută intens, în contextul pandemiei de Covid-19 despre posibilitatea de a nu se organiza Târguri de Crăciun în acest an. A nu organiza Târg de Crăciun şi a nu pune lumini, sub pretextul că faci grădiniţe şi creşe (cum spusese un politician mărunt), e o manipulare tendenţioasă de tipul „vrem spitale, nu catedrale”. Trebuie şi una, şi alta. Din Crăciun face parte şi atmosfera cu lumini a oraşelor, la fel de necesară (chiar şi cu distanţare fizică). Într-un fel, dă înapoi sărbătorescul, chiar dacă luminile şi târgul par superficiale faţă de Naşterea Domnului. Ca de la teatru, toată lumea trebuie să plece mulţumită, de aceea e necesară şi această dimensiune uşor superficială. Aşa e lumea. Cine vrea să o modifice, atentează inclusiv la simbolul religios, întrucât ele, în imaginarul contemporan, sunt indisociabile în aceeaşi măsură în care cei care au 30 de ani leagă Crăciunul de reclama cu tirul Coca-Cola al lui Moş Crăciun sau de filmul Singur acasă (măcar ca aspiraţie). Cine vrea să schimbe obişnuinţele, o face doar ca să impună altele, sub influenţa unor derivate marxiste. Apoi, vor interzice mersul la colindat etc. etc.. Cu cât vom fi mai îngăduitori, cu atât se va restrânge manifestarea acestei ocazii a religiosului şi a credinţei. Nici măcar la această latură superficială şi care pare degeaba nu trebuie să renunţăm. Are şi ea rolul ei. Crăciunul nu e o sărbătoare livrescă, ci plină de toate bucuriile. Între oameni. Inclusiv a celor mai puţin profunzi.

23 noiembrie 2020

Acum 100 de ani, la Cernăuţi, se năştea Paul Celan. Nu am putut niciodată să înţeleg destinul acestui mare poet: să scrii în limba celor care îţi distrug neamul şi să te sinucizi odată scăpat de la Auschwitz, banal, ca orice poet de duzină, aruncându-te-n Sena. În primul rând, să te sinucizi, şi, apoi, să te sinucizi astfel. Sau e mai crunt pentru cei care te-au chinuit să scrii în limba lor şi să nu poată să te ocolească, ba dimpotrivă, să umbli în susul şi în josul literaturii lor ca o remuşcare?! Aşa, ca duhul tatălui prin opera lui Ionesco. Recitesc Mac şi memorie, versurile sale imediat rilkeene…

24 noiembrie 2020

Până acum, în România au murit de Covid-19 cca. 10.000 de oameni, iar în Franţa cca. 50.000. Numeric, victimele par ca ale unei epidemii din Evul Mediu, însă populaţia a crescut. Virusul se comportă medieval, dar noi am evoluat datorită vaccinurilor făcute în copilărie. Probabil că ne vom vaccina şi la bătrâneţe (ad baculum), dar să avem puţintică răbdare… Recent, o companie aviatică australiană afirma că nu va mai îmbarca pasageri fără să facă dovada administrării unui vaccin Covid-19. De aici, de la acest precedent, se va pune în practică un întreg carusel de control şi de înrobire a omului prin reducerea drastică a acţiunilor şi deplasărilor sale. Practic, politizarea prin vaccin te obligă la ideologie. S-ar putea ca, în câţiva ani (nu mulţi), să nu mai existe drepturile omului, ci doar drepturile omului vaccinat. Dar dacă acest vaccin e precum Albastrul de Prusia, din picturile lui Rembrandt sau Bruegel şi, în general, ale vechilor (după cum Ion Barbu îi spusese lui Nichita Stănescu despre Luceafărul eminescian)? Pe măsură ce trece timpul, ce e albastru frumos, celest, devine, pe nesesizate, negru şi întunecat, cu consecinţele de rigoare? Cine ne garantează că nu e aşa? În mod normal, trebuie să treacă un timp pentru ca un vaccin să fie pus pe piaţă şi să fie sigur. Planeta nu se poate juca de-a instinctul adolescentin doar pentru că au interes şi vor unii. Vom trăi în califatul Covid? Trăim deja? Lumea se îndoieşte şi voi crede mereu că e mai legitimă îndoiala (apriorică) decât entuziasmul general şi milităros. Nu cred în „salvatorii” de ocazie pentru că sunt un om de teatru şi cunosc mecanismele, dar nici nu am argumente împotriva vaccinului. Am doar o suspiciune legitimă. Cel mai enervant e nazismul unor contemporani care cer ca el să fie obligatoriu sau al acelora care îţi restrâng drepturile dacă nu ţi-l administrezi. Riscăm să asistăm la împărţirea noastră în noi clase sociale (cu învrăjbirea de rigoare) în funcţie de vaccin?! Votul şi ieşirea în lume vor deveni asemănătoare votului cenzitar şi limitativ? Ce urât vis indus…

25 noiembrie 2020

Trebuie să ne îndoim, dar prin clătirea lucidă a ochilor. E o progresie subliminală, aproape o fiziologie a întrebării care devine fundamentală: un fel de Hamlet mundan. Ştim insuficient, vom şti şi mai puţin…

Categorie: