Jurnal de realitate

2 august
Un capitol din Sadoveanu, în fiecare seară, înainte de culcare. În câțiva ani, îl termin tot. Te vindecă de noroiul și propaganda cu care ești silit să te îndopi peste zi. Mirific și complex scriitor, în toată simplitatea lui aparentă. Și, mai ales, ce Limbă Română!
3 august
La muzeul în care lucrez, teroarea iacobină asupra celor care refuză să își bage în vene, vorba lui Mircea Dinescu, „balele liliacului de peșteră chinezesc”, se amplifică prin cureaua de transmisie a relațiilor interumane. Atunci când, imediat după salut, mă întreabă câte un coleg neapropiat… „tu te-ai vaccinat?”… și nu am chef să polemizez, ca să nu îi spun că nu e treaba lui și că nu are de ce să îmi adreseze această întrebare intimă, am instalat un fel de jingle radio, care reacționează spunând nume de președinți:
-Tu te-ai vaccinat?
-Iosip Broz Tito.

- Tu te-ai vaccinat?
- Valéry Giscard d'Estaing.

- Tu te-ai vaccinat?
- George W. Bush.

Poate s-or prinde la un moment dat că întrebarea lor nu e firească. Sau vor crede că sunt Hamlet nebun? Nu contează. La absurdul realității adaug și eu câteva tușe.
4 august
Franța e o țară a maniacilor tunsului ierbii. În fața casei în care locuiesc e un petec de gazon. Vineri, un Asterix de Lego l-a tuns de l-a omorât. Acum, iar. De o oră îl muncește. E vreo legătură între natalitate și tunsul ierbii? În altă ordine de idei, dar în aceeași logică, Macron încearcă să convingă lumea, spunând că vaccinarea însăși e o marcă franțuzească. Se referă la Louis Pasteur, dar o spune inabil.Nici nu își dă seama acest cap pătrat în Hexagon că, spunând (ca să convingă prin argument jos și fals naționalist să se vaccineze: nu îl crede nimeni!) că vaccinul e, de fapt, franțuzesc, ajunge să devină un personaj ionescian prin identificarea involuntară cu începutul Cântăreței chele, unde fotoliile, orele, focul din șemineu, ochelarii, mustăcioara etc., toate sunt englezești. Că rinocer a devenit, e cât se poate de clar. Acum, recuperează debutul. Frumos mi ți i-a prins Ionesco la insectar (exact cum o făcuse Caragiale) pe acești irecuperabili demagogi. Oare pe foștii combatanți ai Rezistenței îi va convinge că Pfizer e un nume franțuzesc? Estimp, actrița Sophie Marceau a îndrăznit să spună că are dubii, că se îndoiește de acest heirupism vaccinist. Au sărit imediat locotenenții medicinei politizate să îi dea peste gură, spunând inchizitorial că e mai bine să taci, când cei mai mari medici ai planetei spun ceva. Sunt ei cei mai mari? Cine a stabilit? Sunt ei infailibili? Avem un nou papă? Crede și nu cerceta medical? Trăim epoca pumnului în gură? Îndoielile actriței sunt de bun-simț.
5 august
Lansare, la Cluj-Napoca, de către Ministerul de Interne, a unei noi cărți de identitate, fără Drapelul României. Ce mare lucru că nu e Drapelul României pe noul model de buletine emise de Statul Român și, în schimb, e cel al Uniunii Europene? - vor spune unii. Când ți se iau toate, puțin câte puțin, și nu reacționezi, devii sclav. S-a mai lansat buletinul otrăvit și la Cluj-Napoca, orașul saltului din opinci în închipuiri IT-iste, tot mai des al unui orgoliu ardelenist atât de inconsistent și de jalnic, cu rol de experiment. Contează dacă e tricolorul pe un act de identitate emis de Statul Român și e un fals argument că drapelul UE e pus acolo fiindcă buletinul îndeplinește și funcția de document de călătorie, întrucât aceasta se poate face și cu pașaportul. Așadar, nu e exclusiv. O funcție secundară nu poate determina natura unui document. Sau cumva identitatea trebuie să fie nomadă, câtă vreme nici adresa nu mai apare? În plus, pentru steagul României și-au dat viața milioane de oameni în războaie. Pentru steagul UE nu îmi amintesc să fi murit cineva. Când ți se iau toate, puțin câte puțin, când ți se pun în funcții publice mercenari care se împrumută galopant în numele tău, iar zăcământul a cărui concesiune pe o perioadă determinată putea fi gaj în cazul unei imposibilități de plată îți e blocat prin așa-zisa intrare în patrimoniul UNESCO, drept urmare a trădării din interior, ce îți mai rămâne de făcut?Și dacă, după ce vor impune pass-ul sanitar, pe măsură ce cărțile de identitate vor fi tot mai ne-naționale, ținând deocamdată loc de pașaport, vom ajunge să ne identificăm în contul panicii create, operându-se un transfer de relevanță de la pașaportul tradițional (via cartea de identitate) la pașaportul sanitar? Adică, dacă pass-ul sanitar (care e deocamdată un laissez-passer) va deveni chiar un pașaport transnațional, omogenizând identități și culturi, astfel încât să ne identificăm nu ca fiind ai vreunui stat, ci ca neavând boala? Iar identitatea noastră să fie dezvinovățirea de o vină închipuită, de o anatemă (prezumția de nevinovăție s-a volatilizat în ultimul an sub falsul pretext al unui legendat bine public). Ipotetică și aceea, întrucât și vaccinat fiind te poți infecta și poți contamina pe alții. E una dintre loviturile perverse care pot urma în dorința de a distruge lumea veche și legitimă prin distrugerea relevanței la nivelul administrației și reprezentării. Ideologia nu are timp de nuanțe, dar noi avem datoria să le avem.
6 august
„Azi , s-o schimbat Iisus la faţă. Nu lucră nime’, nu să fac nunţi, nu să fac jocuri, acuma începe toamna, probăjeşte frunza… Să nu te sfădeşti cu nime’, nici în familie, nici în afară. Dacă te probăzăşte cineva în ziua de Probajeni, apoi eşti probozât tăt anu.”(Memoria Ethnologica)
*
Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la descoperirea insulinei de către Nicolae Paulescu. A fost, din păcate, un antisemit notoriu, dar asta nu înseamnă că nu trebuie sărbătorită descoperirea sa, care, ce să vezi, a salvat inclusiv evrei. Sincer, m-am cam săturat de falsul criteriu prin care ceva e frecventabil sau nu literar sau științific în funcție de antisemitismul sau non-antisemitismul persoanei, din simplul motiv că nu e în chestie. Wagner nu a fost mai puțin antisemit, dar muzica lui circulă și încântă, iar festivalul de la Bayreuth are loc în fiecare an. Nimeni, în Germania și aiurea, nu îi neagă geniul. Dacă nu sărbătorim 100 de ani de la descoperirea insulinei, suntem niște căcăcioși ai istoriei, mai ales atunci când vorbim despre instituții, devenite brusc ale muțeniei. Și încă ceva: merităm să ne fi furat canadienii descoperirea.
8 august
Ai mei au fost la Hoghilag și Dumbrăveni, unde Nicolae Suciu și-a lansat trilogia Didactica Nova (reunită într-un singur volum la sugestia mea, în drum spre Chișinău și, pe malul Nistrului, la Vadul lui Vodă). Romanul e un veritabil și robust Criticon contemporan. Merită mai multă atenție decât are, cu atât mai mult cu cât, în ultimii ani, romanele care au apărut s-au scufundat în cea mai crasă mediocritate. Romanul lui Nicolae Suciu nu e fără cusur, dar, pentru a împăca distanța dintre generații, l-aș așeza în bibliotecă lângă Așa să crească iarba pe noi, de Augustin Cupșa, fără doar și poate cel mai bun roman al generației mele, roman la limita alegoriei cu nostalgia (o alegorie degradată pentru a induce tocmai personajul patinei). Împreună, ele spun mai mult decât oricare dintre romanele premiate în ultimii ani despre starea reală a prozei românești actuale.
10 august
În Grecia, am impresia că își pârjolesc țara deliberat ca să se înscrie în minciuna politică a convingerii lumii că schimbările climatice distrug planeta. Oricum, acei ciulini care ard nu produc nimic. Însă trebuie întreținută panica mistică a populației, în speranța că va deveni docilă și, mai ales, trebuie cotizat. Nu cred o iotă din schimbările climatice, toate sunt produse artificiale ale propagandei. În trecut, turcul îi cerea lui Alexandru Lăpușneanu să își ardă cetățile, ca să fie mai supus și să nu poată opune rezistență. Ei bine, acesta le-a umplut de lemne și a ars doar lemnele, ca să se vadă de departe că fumegă. Zidurile nu le-a distrus. Acolo suntem. Se arde ce nu contează ca statele să își salveze pielea, plătind stăpânirii globaliste obol de imagine folosită ca argument. Colateral, în presa de la Atena: „bravul pompier român”, că le plac încasările românești la bugetul elen și trebuie stimulate în plin sezon.
12 august
Refuzi lumea nouă, dar nu știi de fiecare dată să o recunoști în iluziile ei perverse? Gândește-te cum ar fi reacționat bunicii tăi la această nejustificată hipertehnologizare, care, în fond, neagă umanul. Reîndrăgostește-te de felul cum ar fi reacționat ei. Dacă îi crezi doar niște înapoiați, nu ai nicio șansă, ești o cauză pierdută. Sprijini cu viața ta ceapa într-un hamburger pe care cineva îl mănâncă lângă un coș de gunoi, ca să îi arunce ambalajul, dovedindu-l pe acesta din urmă a fi mai important decât însăși funcția hranei, prin comunitarism.
13 august
Citesc cărțulia lui Northrop Frye despre T.S. Eliot. E, din păcate, sub anvergura criticului și teroreticianului Anatomiei criticii.Am scos, totuși, câteva idei, în pregătirea unui eseu despre Eliot.Mai cu seamă despre imprecizia termenilor criticului Eliot, care sunt juste.
14 august
La locul de muncă înotăm prin presiunea care se face asupra noastră să ne vaccinăm. „Nu vreau să mă vaccinez, dar trebuie. Mi-e teamă, dar nu am ce face. Nu mai poți merge nicăieri. Am obosit. Vreau să fiu liber. Fac vaccinul și scap”, mi se spune adesea. Nu vă mai amăgiți, le răspund. Și toată lumea se miră de ce nu am nici cea mai mică intenție să cedez (nu sunt singurul, dar nici mulți nu suntem). Libertatea nu are preț. Azi ți-o plătești cu atât, mâine prețul va crește, că doar nu de pomană au început să condiționeze comerțul non-esențial (așa-numitul loisir), ci ca să aibă dinspre ce să strângă șurubul. Până când prețul libertății va fi libertatea însăși. Societatea postbelică occidentală nu a cunoscut mari greutăți și, încet-încet, i s-a atrofiat nu reactivitatea, ci în bună măsură simțurile. Ba chiar aș spune că reactivitatea i-a fost deviată intenționat ca să îi fie confiscată și cheltuită pe lucruri marginale (mai 68 e un exemplu, situaționismul, letrismul și alte prostii sunt și ele niște exemple etc.). Ar putea beneficia de experiența celor din Est, dacă ar ști să asculte. Suntem mai versați în suferința reală și nu ne mai amăgește orice soluție miraculoasă după o tragedie indusă, în care un procent foarte mic de morți la nivelul planetei a fost folosit precum „idioții utili” ai lui Lenin pentru a credibiliza mediatic (printr-un efect de oglindă) punerea la cale. Două doze și deja se vorbește despre a treia. E acesta un vaccin sau e numit vulgar vaccin și, în fapt, e un tratament care are ca scop să atrofieze ceva în noi, de exemplu fertilitatea? Să nu ne mai amăgim că ne obținem libertatea de a vorbi despre infinit și nimic, precum fac francezii la terase, că nu facem decât să ardem etape și să le dăm exact ce vor. Dacă nu ar fi autist în propria fală trecută, Occidentul ar înțelege că acum e momentul să devină lucid prin experiența celor din Est. Mă tem că va repeta greșeala trufiei burgundului care, la Nicopole, nu a mers pe mâna lui Mircea, deși acesta cunoștea specificul zonei și al inamicului, pierzând.
16 august
Armatele NATO s-au retras din Afganistan și, în decurs de câteva ore, talibanii au preluat puterea. Stupoare, oroare în lumea occidentală.Dar dacă scopul administrației globaliste a lui Biden a fost scăparea deliberată din mână a Afganistanului pentru a genera un amplu val migrator, sub pretextul căruia să se strângă și mai tare șurubul în lumea civilizată? Ca și când virusul, fermentul lor actual, nu ar fi suficient. (Poate că nu e eficient, nu le cunoaștem încă tot sadismul scontat și cu siguranță pot mai mult!) Cu prețul slăbirii NATO prin slăbirea imaginii coeziunii NATO. Nimic nu e imposibil, mai ales că totul prea pare pus cu mâna și neplauzibilă înfrângerea unei asemenea armate de către o mână de oameni ostili. Rușii au stat zece ani în Afganistan și, după plecarea lor, puterea pusă de ei a rezistat câțiva ani. Americanii au stat douăzeci de ani (cu noi y compris) și, după plecarea lor, puterea pusă de ei a rezistat câteva ore. Întrebarea legitimă: a chiar existat terorism, la originea acestui rău de două decenii? Pare că s-au înțeles sau chiar că au fost înțeleși mai de multișor…
17 august
Dacă urmărim cum reacționează presa occidentală, străduindu-se să prezinte afganii fugind (videoclipuri cu oameni agățându-se de avioane date în buclă mai peste tot), înțelegem ce ni se pregătește: primirea lor. O închid, ca la Fazan, cu eșecul nostru, al armatelor participante (noi, din 20 de ani, am stat 19). Doar că el pare anu fi fost un eșec, ci o capitulare interesată, o deviere menită probabil să ajute globalismul. Deja au apărut filmulețe cu talibani care se dau în mașinuțe electrice sau în sala de sport. E clar o chestiune de PR. Întrebarea e cine e interesat să ni-i vopsească în buni? Nu cumva e acesta un început de validare?
18 august
Ieri, când veneam spre casă, mi-a blocat strada o fetiță. Mai încolo era tatăl ei. I-am zâmbit și am întrebat-o dacă vrea să îi arăt pass-ul sanitar. S-a rușinat și s-a întors cu fața la perete. Fiind asiatici, nu au înțeles, iar tatăl a scos repede certificatul de vaccinare să mi-l arate, docil și speriat. „Nu, vă întrebam dacă să vi-l arăt eu.” Era o glumă, fetița dumneavoastră blocase strada, așa cum în alte țări fac copiii atunci când trece nunta. Până la nuntă, ne paște o epocă de crispare.
*
Niște oameni inimoși au comemorat 150 de ani ai Serbării de la Putna. Eveniment frumos și devotat cauzei. Însă nu au participat niciun Eminescu, niciun Slavici, niciun A.D. Xenopol, niciun Porumbescu. Nu există în epocă, oare, corespondenți rezonabili ai acestora? Există, însă mă tem că organizatorii nici nu și-au pus problema. Un astfel de eveniment ar fi avut nevoie, în primul rând, de personalități tinere sigure și în curs de consacrare, nu numai de tineri evlavioși, în tricouri albe. Sincer, când îi văd în tricourile acelea de tip corporatist, mă înfior. Devine o uniformă a credinței, doar că una care nu are de a face cu criteriile ortodoxiei, ci cu ale marketingului. Suprapunerea până la confuzie a celor două nu salvează, ci denaturează. E periculoasă ca o iluzie și șubredă ca o casă de chirpici. Tinerii au adus, la mormântul lui Ștefan cel Mare, o candelă de argint. Problema nu era argintul, ci personalitățile. Cât despre cei maturi, e foarte frumos când ținem discursuri înflăcărate și pline de lirism, doar că, ce să vezi, pe Paulescu nu l-a apărat nimeni. Ci, mai mult, au acreditat faptul că nu a descoperit nimic.
*
Fără să fiu habotnic, țin la credința ortodoxă prin tradiție, dar remarc o formă generalizată de radicalism ortodox, cu care nu am să fiu niciodată de acord: acela de a iubi ortodoxia fără discernământ național: și pe ruși, și pe greci, pe toți, că sunt frații noștri. Ortodoxia la noi a avut mereu o dimensiune națională, iar această fraternitate confesională a existat, episodic, doar când turcul era inamicul comun. A visa la ortodoxie, în afara spiritului național, e o exagerare și o eroare. E suficient să ne uităm la țările din jur ca să constatăm că dintre statele în care există teritorii românești istorice luate cu japca, absolut toate sunt ortodoxe. Nu zic să îi urâm, ci să fim realiști. Dumnezeu ne cere mai degrabă credința realistă decât cea bleagă a iubirii în abstract.

Categorie: