Jurnalul unui Sfânt pentru Divin de Artangel

Ultima carte a lui Artangel, „Jurnalul unui Sfânt pentru Divin”, apărută în 2019, la Editura „Petru Maior” din Reghin, deşi pare a avea un titlu emfatic, şi-l acoperă prin excepţionala originalitate, fiind integral olografă. O apariţie de acest tip, poate cea mai cunoscută, a fost „Belgradul în cinci prieteni”, de Nichita Stânescu, care cuprindea pagină-contrapagină, versurile editate tradiţional, iar în dreapta cele olografe.
Cartea lui Artangel este un curriculum vitae în acelaşi timp sintetic şi extins, deosebit de emoţionant. „Bunicul cu mai mulţi săteni se duceau prin alte sate să aleagă un preot corespunzător pentru Păpăuţi. L-au ales pe cel din Pava. Primul lucru al preotului a fost să scoată casieria din mâna bunicului. În acel moment bunicul a renunţat la problemele administrative ale bisericii. De atunci decenii întregi (două-trei) nu s-a mai vopsit gardul parohiei.”
Cartea este un poem în proză care distribuie în capitolele sale povestea unei vieţi chinuite, de martiraj, al autorului. Stilul eliptic emoţionează astfel: „Am simţit căldură în palma dreaptă, deci răspunsul primit a fost NU”.
Un nu categoric şi înverşunat este răspunsul pe care viaţa i-l dă autorului în mai toate secvenţele ei. Totuşi, Toth Arpad a reuşit să urmeze două facultăţi, Silvicultură şi Drept, şi să scrie câteva cărţi absolut remarcabile. Volumul de acum are dulcea naivitate şi autenticitate a pânzelor lui Douanier Rousseau, zis şi Rousseau Vameşul, atât de iubit de Picasso, Modigliani si Brâncuşi.
Percepţia noastră este împrospătată şi forţată să îşi lărgească limitele de o carte ca aceasta. Ea impune un fel de religie a autoafirmării sanctităţii vieţii. A oricărei vieţi: „Nimic nu poate fi mai important în viaţa omului decât de a deveni spiritul, una cu Divinul, de a-i simţi prezenţa efectivă în orice lucru, de a-ţi trăi viaţa spre a-i face Lui pe plac. Restul, totul este o iluzie a vieţii deşarte. Sufletul, Spiritul şi Sfântul Duh ne vor părăsi corpul şi vor merge spre Ceruri (Shri Mataji Nirmala Devi). Atunci e timpul să-mi calculez paşii făcuţi în viaţa de acum încolo, cât voi mai avea de trăit”.
O carte neconformistă, non-formală, o apariţie insolită într-un univers al îmburghezirii editoriale şi auctoriale.