Kelemen Hunor, preşedintele României

Sunt două săptămâni de când s-a schimbat Guvernul Boc V cu Guvernul Ungureanu I, adică, mai exact, cu Guvernul Boc VI. De ce spun asta? Păi s-au înlocuit premierul şi miniştrii, dar, aşa cum era de aşteptat, al şaselea guvern al lui Băsescu a rămas la fel. La fel de stângaci şi dezinteresat (nu îi doare nici în cot) în gestionarea treburilor urgente şi curente ale Ţării, şi la fel de bun, de perspicace, în umplerea buzunarelor camarilei PDL-UDMR-UNPR. Prin urmare, la fel de incompetent şi de hoţ. Asistăm, aproape neputincioşi, la ravagiile umane şi materiale pe care le-au făcut nămeţii în sudul şi sud-estul României, şi pe care încă o să le mai facă inundaţiile. În general, presa a ajuns mai repede la faţa locului decât statul. Ca de obicei. Aşadar, nenorocirile au fost şi sunt mediatizate încontinuu, asemenea protestelor din urmă cu o lună şi jumătate. Şi, în ciuda acestui fapt, tot nu s-a făcut mare lucru ca sinistraţii din Vrancea, Buzău, Ialomiţa şi celelalte judeţe din zonă să fie salvaţi, acţiunile de tip gâgă (intervenţii după o săptămână, deszăpezirea drumurilor pe care nu mai era pic de nea în locul celor închise, alocarea de fonduri după trei săptămâni etc.) s-au succedat la Guvern şi la instituţiile din subordinea sa. Aşa încât, în loc de Cod Roşu de vreme rea şi calamitate, am avut Cod Roşu de nesimţire şi tupeu (gen „Nu mai putem plăti lenea” - Mihai Răzvan Ungureanu către bătrânii, degeraţi şi lihniţi, de 70- 80 de ani). O singură viaţă de om (nu 86) dacă se pierdea din cauza vremii, dublată de incompetenţă, trebuia instituit Codul Roşu, domnule Băsescu! Dar, nu-i aşa, dacă era vorba de viaţa dumitale sau a lui Ungureanu, atunci acest subiect nici nu mai intra în discuţie şi Codul Roşu se instituia pe loc… Revenind la schimbarea Guvernului Boc V cu Guvernul Boc VI, adică Ungureanu I, trebuie spus că, din cauza „piticilor” dictatorului Băsescu (am stabilit în ediţia trecută de ce e dictator), cu acest prilej Uniunea Democrată Maghiară din România a mai apucat să ceară încă niţel câte ceva. Să pună condiţii, adică să şantajeze, în stilu-i arhicunoscut. E drept, acest lucru se întâmplă de 22 de ani, şi mai cu seamă de 16, deci din 1996, de când UDMR nu a lipsit de la guvernarea României decât 10 luni, în 2009. Am căutat explicaţii peste explicaţii pentru trădarea românilor din Covasna, Harghita şi Mureş de către guvernanţii Ţării. Sunt multe, fireşte, dar una singură e atât de simplă, de adevărată şi de limpede încât nu depăşeşte nivelul de grupa mare - grădiniţă. Şi anume că Kelemen Hunor (scuzaţi…) este, de fapt, preşedintele României, adică şantajistul care, în numele democraţiei şi al drepturilor minorităţilor, îl conduce pe Traian Băsescu. Cum de se poate una ca asta? Nimic mai simplu. Încercaţi un exerciţiu: mâine Kelemen Hunor face şedinţă la UDMR şi hotărăşte trecerea în barca Opoziţiei; poimâine parafează înţelegerea cu USL, care-l primeşte cu braţele deschise; peste doar câteva zile, în plenul reunit al camerelor Parlamentului, Traian Băsescu este suspendat din funcţia de preşedinte; şi, peste alte 30 de zile, la ce popular mai e astăzi în rândul „român’lor” pe care atât de mult i-a invocat din 2004 şi până la demararea protestelor din ianuarie 2012, NU MAI ESTE PREŞEDINTE AL ROMÂNIEI!!! Şi atunci, dragi români, la ce ne mai mirăm?! Este chiar atât de simplu. Trădarea tătarului-comandant de navă poate continua. Şi continuă. Cine este preşedintele României? Kelemen Hunor. Ia uite, de asta suntem unde suntem! Pentru că nu avem atâta demnitate şi sânge în instalaţie ca măcar să ţinem laolaltă, pe timp de pace, ceea ce străbunii noştri au obţinut cu sângele, pe timp de război.

Categorie: