La Covasna, pe urmele istoriei

Sâmbătă, 20 septembrie 2014, elevi ai Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu” din oraşul Covasna, împreună cu profesoara de istorie Adriana Bota, au vizitat Cetatea Dacică din localitate, loc în care stau îngropate şi aşteaptă a fi dezvăluite marile adevăruri despre originile poporului nostru. Expediţia s-a desfăşurat în cadrul Proiectului „Covasna antiqva” al Asociaţiei Cultural-Creştine „Justinian Teculescu”, realizat în colaborare cu Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, proiect care îşi propune promovarea, în general, a patrimoniului cultural de care dispune zona oraşului Covasna şi, în special, promovarea patrimoniului arheologic bogat reprezentat de Cetatea Dacică - Valea Zânelor.
Cetatea Dacică din Covasna este o fortificaţie unicat în sistemul cetăţilor dacice, datorită modului în care zidurile succesive ale fortăreţei „înşurubează” muntele. În perioada regelui dac Decebal, Cetatea din Valea Zânelor ocupa un loc proeminent în sistemul de apărare a Carpaţilor Orientali. Ea domină depresiunea şi are linii excelente de comunicaţii cu alte două cetăţi dacice contemporane, cea de pe Valea Caşinului şi cea de pe Vârful Ascuţit de la Cernat.
Din cercetările derulate până acum, arheologii au fost în măsură să reconstituie o parte din istoria Cetăţii. Cel mai probabil, primele fortificaţii au fost ridicate în timpul primei vârste a fierului. În perioada dacică, această fortificaţie a devenit, probabil, reşedinţa unui rege sau a unui tarabostes deosebit de puternic. În epoca regatului dac al lui Burebista, cetatea a fost distrusă, probabil în timpul luptelor dintre stăpânul său şi regele dac.
Ulterior, Cetatea Zânelor a fost reconstruită în stil grandios şi a devenit, probabil, reşedinţa unui alt tarabostes, care, cel puţin în epoca regelui Decebal, depindea de regalitatea cu sediul în complexul de fortificaţii din Munţii Orăştiei, la Sarmisegetuza.
În epoca războaielor dintre Decebal şi romani, Cetatea Zânelor a reprezentat una dintre cele mai puternice fortificaţii ale dacilor. Este posibil ca ea să fi devenit piesa principală a rezistenţei dacilor din estul Transilvaniei după căderea Sarmisegetuzei, iar unii istorici cred că regele Decebal ar fi putut lua în calcul continuarea luptei din această cetate, după ce Sarmisegetuza a fost cucerită. Însă moartea regelui dac a dus la prăbuşirea întregului regat. Cetatea Zânelor a mai rezistat o perioadă scurtă asalturilor armatei romane, însă apoi a fost arsă şi distrusă şi, de atunci, nu a mai fost niciodată reconstruită. Una dintre cele mai mari vulnerabilităţi ale cetăţii, la fel ca şi în cazul Sarmisegetuzei, a fost lipsa unei surse de apă în interiorul incintei.
Sursele de apă cele mai apropiate erau reprezentate de câteva izvoare aflate la o distanţă de 100-200 de metri. Chiar în ipoteza în care apărătorii zidurilor cetăţii ar fi fost istoviţi de sete, cucerirea Cetăţii Zânelor a fost deosebit de dificilă. Şi asta pentru că fortificaţia se compune din patru terase, amenajate în Antichitate, apărate de ziduri, precum şi de o Acropolă, de formă triunghiulară. Cetatea ce străjuieşte Valea Zânelor este construită pe un munte înconjurat de prăpastii, iar eforturile apărătorilor au fost concentrate doar pentru apărarea zidurilor care apărau partea cea mai expusă a muntelui. În cazul Terasei a II-a, cea mai mare din cadrul complexului de fortificaţii, zidul de apărare porneşte de la o prăpastie şi se termină la cealaltă.
Prima oară, cetatea a fost cercetată în perioada 1942-1943 de către arheologul clujean Alexandru Ferencz. Cercetările au fost reluate în anul 1949 sub conducerea savantului clujean Constantin Daicoviciu. În anul 1968, cercetările au fost derulate sub conducerea lui Zoltan Szekely. Apoi, vreme de trei decenii, cetatea a fost lăsată pradă căutătorilor de comori. În anul 1995, o furtună puternică a smuls din rădăcini câţiva arbori, iar printre rădăcinile lor au ieşit la iveală noi vestigii, cele situate pe Terasa a IV-a, legată prin ziduri de incintă de Terasa a III-a. Cercetările arheologice sistematice au început în anul 1998. Echipa de cercetare este coordonată de dr. Viorica Crişan şi include cercetători de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca, Muzeul Brăilei, Muzeul Naţional de Istorie a României şi Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti. Până acum, arheologii au găsit un tezaur cu diverse monede romane, o statuetă din bronz, arme din fier, podoabe din bronz şi din fier, vase şi unelte din ceramică şi fier, iar în această vară, echipa de cercetare a făcut o descoperire de excepţie: urmele unui sanctuar dacic. După două milenii, cetatea îşi dezvăluie secretele.
Multe legende sunt legate de cetatea covăsneană şi de comorile pe care le ascunde aceasta. Dar cea mai importantă şi valoroasă comoară păstrată de secole în Cetatea Zânelor este tocmai cetatea însăşi, cea mai mare din estul Transilvaniei. Comoara trecutului şi a identităţii neamului nostru.