În lacrima durerii

Ceea ce nu doream să se întâmple, s-a întâmplat. A plecat să se veşnicească în ceruri bunul nostru prieten, LAZĂR LĂDARIU, marele patriot român, ziaristul desăvârşit, pesonalitate a culturii naţionale, descoperitor şi îndrumător de tinere talente, cel care purta în înimă şi în gînd toată istoria neamului nostru, pe care a iubit-o şi a preţuit-o ca nimeni altul.
Nu avem cuvinte spre ai mulţumi la câte a făcut el pentru noi, românii cei trăitori aici, în Ardealul nostru cel răbdător şi sfielnic, aflat mereu sub umbra ocrotitoare a marilor noştri bărbaţi, Avrămuţ cu a lui tribuni jertfelnici, Papiu, Maior, Netea, cu toţi luminătorii neamului ce şi-au luat puterea şi nădejdea din focul revoluţiei, spre a ne-o lăsa nouă ca sfântă moştenire din veac în veac până la el, cel chemat acum la Domnul.
Ne tot răreşti, Mărite Doamne, de oamenii noştri cei buni şi învăţaţi, de cei de care avem atâta nevoie, acum, când ei ne-ar fi fost de mare trebuinţă în aceste vremuri tulburi, nesigure şi neguroase. Poate că ai vrut să ne arăţi, prin lipsa lor, cât de valoroşi sunt ei cât îi avem în viaţă, tocmai pentru a le da importanţa ce li se cuvine şi ai preţui ca atare, iar Lazăr Lădariu al nostru a fost unul dintre ei.
Nădăjduim ca bunul Dumnezeu să-l ierte, să-l aşeze spre veşnicire în nesfârşitele sale raiuri şi să-i odihnească acolo suflettul său cel care a urmat mereu calea cinstei, a corectitudini şi a adevărului, aleasă moştenitre primită ca dar de la bunii şi străbunii lui.

Membrii asociaţiilor, ligilor, fundaţiilor, societăţilor cultural-patriotice româneşti - „Avram Iancu”, „Alexandru Papiu Ilarian”, „Vasile Netea”, „Cultul Eroilor”, „Romulus Guga”, „Liga Scriitorilor Români”

VREDNICITUL

În casa bătrână cu oameni de treabă,
Pe dealul cu soare de vânt răsfăţat,
În lacrima iernii plecate în grabă
Venit-a pe lume urmaş aşteptat.

Cuibarul acela cu vieţi mestecate,
Cu legi şi cu datini din timpul străbun,
Umplut-a copilul cu sete de carte
Cu tot ce avut-a atuncea mai bun.

I-a pus în desagă, să ducă prin lume
Dreptate şi cinste şi pur adevăr
Şi dragul de Ţară, iar faptele bune
Să-i facă prin suflet bătute cărări.

Aşa învăţat-a că viaţa nu-i miere,
Că oamenii-s hulpavi trăind în trădări,
Că vorbele-s false la cei cu putere
Iar nouă ni-s date tăcute răbdări.

Că suntem nimicuri din ce-am fost odată,
Că Ţara-i pe mâna la falşi patrioţi,
C-averea-i vândută, moşia e dată
Pe-o pungă de galbeni la vameşi şi hoţi.

Că mâine Ardealul, a Maicii Grădină,
Va trece la alţii luat pe bucăţi,
Noi slugi vom fi iară cu capul în tină
La alte imperii şi-n altele hărţi.

Cât el mai trăit-a avut-am nădejdea
Că neamul acesta îmi e ocrotit,
Că fi-va un cine ne strige durerea
Dar glasul acesta i-acum amuţit.

Mircea Dorin Istrate

Categorie: