Laudatio Dr. Alexandru-Alin Spânu

Oare este cineva din rândul istoricilor, cercetătorilor, arhiviştilor şi muzeografilor care nu-l cunoaşte pe domnul Alexandru-Alin Spânu? Puţin probabil. Motivele pentru care susţin aceasta le pot enumera, într-o ordine mai mult sau mai puţin subiectivă: 1. dr. Alin Spânu face parte din noua generaţie de istorici, cercetători eminenţi şi buni analişti ai problematicii Serviciilor de Informaţii (Gheorghe Buzatu - n.n.), cercetările, studiile, articolele şi lucrările sale ştiinţifice fiind bine cunoscute în lumea specialiştilor; 2. numeroasele participările anuale ale dr. Alin Spânu la activităţile de valorificare a cercetărilor prin intermediul sesiunilor de comunicări, simpozioane, mese rotunde, lansări de carte au dus la numeroase contacte cu cercetătorii din ţară; 3. atragerea de către domnia sa, nu numai a tinerilor cercetători la manifestările ştiinţifice, cum remarca un bun prieten al meu, ci şi a acelora mai în vârstă, care sunt mai „îndepărtaţi” de sursele centrale de documentare, prin vestita sa disponibilitate de a pune la dispoziţia acestora numeroase documente, inedite în majoritatea cazurilor; 4. apariţiile sale editoriale permanente în mass-media centrală şi locală, în zeci de reviste de specialitate editate de serviciile Arhivelor Naţionale, muzeelor naţionale sau alte instituţii de cultură ţine mereu trează atenţia specialiştilor şi iubitorilor de istorie asupra sa; 5. dar nu şi ultimul, umorul său sănătos şi buna sa dispoziţie molipsitoare, devenită proverbială în rândurile prietenilor de pe tot cuprinsul ţării, reprezintă unul din atuurile comunicării sale excepţionale cu partenerii, atât din lumea ştiinţifică, cât şi a societăţii în care-şi desfăşoară activitatea.
Desigur, mai puţin sau deloc cunoscute, sunt „informaţiile/contrainformaţiile” care provin din istoria personală sau familială, date care, prin „metode specifice serviciilor secrete”, au ajuns în posesia noastră.
S-a născut în aceeaşi zi şi lună cu bunicul său - 19 decembrie - şi de aceea primul său prenume este al acestuia: Alexandru. Diferenţa era că bunicul s-a născut în anii marii răscoale din 1907, în timp ce nepotul a venit pe lume 63 de ani mai târziu, fiind fiul lui Ştefan, ofiţer de paraşutişti, şi al Laurenţiei, profesoară. Numele Alexandru provine din limba greacă, fiind compus din cuvintele alexein = a apăra şi andros = bărbat, luptător. Un nume al multor martiri creştini, din moment ce în calendarul ortodox au fost introduşi nu mai puţin de 44 de sfinţi de diferite ranguri cu acest nume. A devenit apoi un nume purtat de împăraţi, regi, ţari, papi, al unor
domni din Ţările Române şi al primului domn al Principatelor Unite.
Naşul său, din motive care urmează să fie cercetate în profunzime, l-a botezat Alin, cu care şi-a cunoscut faima pe care o păstrează. Alin vine de la vechi nume germanice compuse cu radicalul al, echivalentul lui tot (întreg), evoluat în limbile moderne (italiană, germană, franceză) în adel, adela egal statutului de nobil, apoi în Adelin şi Adelina.
Născut şi crescut în Capitală, acolo unde „Soarele pentru toţi românii de la Bucureşti răsare”, a avut şansa unei frumoase copilării desfăşurată lângă parcul Cişmigiu şi în apropiere de importante elemente istorice naţionale, care, poate, şi-au pus amprenta asupra destinului.
A absolvit Liceul „Tudor Vladimirescu” în 1989 şi pentru că a fost prea comod să înveţe materia Economie politică nu a reuşit la examenul de admitere la Facultatea de Istorie. A primit repartiţie la Întreprinderea de Fabricare şi Montaje Ascensoare (IFMA), tăbliţă existentă în aproape toate lifturile din România, unde a lucrat circa o lună (august-septembrie 1989), înainte de a fi încorporat. Destin sau nu, unitatea sa se afla la Crângul lui Bot - Strejnic (lângă Ploieşti), acolo unde, la 28 noiembrie 1940, a fost găsit trupul lui Nicolae Iorga ciuruit de gloanţele legionarilor. Revoluţia din decembrie 1989 a adus şi scurtarea stagiului militar obligatoriu de la 16 luni la 12 luni, astfel că în septembrie 1990 a fost liberat din haina militară.
A mai lucrat câteva luni la IFMA, înainte să facă parte din prima generaţie de… şomeri. Până la găsirea unui nou serviciu a stat acasă, iar poştăriţa îi aducea ajutorul de şomaj. Norocul a făcut ca, într-un moment propice, să-şi găsească un loc de muncă plăcut şi destul de bine plătit pentru acea perioadă.
A reuşit în cele din urmă la Facultatea de Istorie, pe care a absolvit-o cu brio în anul 2000. A continuat cu un master la Centrul de Studii Euro-Atlantice al Universităţii din Bucureşti, unde a şi lucrat în perioada următoare. Din 2003, a avut şansa să fie doctorandul regretatului profesor Gheorghe Buzatu, care i-a îndrumat nu numai teza, dar şi paşii către afirmarea ştiinţifică.
Astăzi, istoricul Alin Spânu are o frumoasă familie în care soţia sa dovedeşte o largă înţelegere şi îngăduinţă privind timpul afectat cercetărilor şi scrierilor sale, dar, mai cu seamă, pentru foarte desele deplasări la activităţile ştiinţifice din ţară. Este cadru didactic la Facultatea IMST (fostă TCM) din Universitatea Politehnică Bucureşti şi împreună au o fetiţă care a terminat de curând clasa a X-a.
Ceea ce am afirmat în preambulul acestui Laudatio, destinat a motiva acordarea de către Grupul de Cercetare „I.I. Russu” pentru studiul sud-estului Transilvaniei a Premiului „I.I. Russu” domnului dr. Alexandru-Alin Spânu, ţin să argumentez, în continuare, prin activitatea sa ştiinţifică.
Prima apariţie, în presa de specialitate, a numelui său datează din iulie-august 2000, în Revista Trupelor de Paraşutişti, unde a fost solicitat să scrie din amintirile pe care le avea din perioadele când îşi însoţea tatăl, ofiţer de paraşutişti, prin garnizoane sau la salturi. Primul articol are ca subiect modul cum, prin 1982-1983 (aplecat asupra cercetării unui caz de culegere de informaţii terestre), era să dea un avion peste tânărul Alin Spânu la Boteni, care (pretextând că) încerca să traverseze pista în timp ce aparatul venea la aterizare (în fapt strângea informaţii pentru scrierea viitoarei Istorii a serviciilor de informaţii/contrainformaţii româneşti).
Tot în acel an, dar în septembrie, a debutat la Dosarele Istoriei cu un mic articol despre mişcarea legionară, revista având ca temă proclamarea României ca stat naţional-legionar. Ulterior, a început şi continuat colaborări cu Magazin Istoric, Historia, Document. În anii următori, publică şi în foarte multe reviste de specialitate din întreaga ţară: „Acta Bacoviensia”, anuarul Arhivelor Naţionale din Bacău; „Acta Moldaviae Meridionalis”, anuarul Muzeului Judeţean „Ştefan cel Mare” din Vaslui; „Administraţie Românească Arădeană” din colecţia „Slaviciana”- Serie Nouă, Arad; volumele trilogiei „1916 - An hotărâtor pentru Istoria Românilor”, „1917 - Glorie şi deznădejde”, „1918 - Un vis împlinit” ale Universităţii de Petrol-Gaze şi Societăţii Culturale Ploieşti Mileniul III; „Anuarul Arhivelor Mureşene”, Serie Nouă, Târgu-Mureş; revista „Sesiune de Comunicări şi Referate” de la Bilbor-Harghita; revista „Sangidava” a Centrului Cultural Topliţa şi Fundaţiei Culturale „Miron Cristea” Topliţa; revista „Angvstia” a Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei şi Centrului Ecleziastic „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu-Gheorghe; colecţia „Profesioniştii noştri” a editurii „Eurocarpatica” din Sfântu-Gheorghe privind personalităţile care au avut şi au o contribuţie deosebită la studiul istoriei românilor din Arcul Intracarpatic şi multe alte publicaţii din cuprinsul României.
Demnă de remarcat este şi prezenţa sa constantă, cu studii şi comunicări de mare valoare ştiinţifică, la manifestări cultural-ştiinţifice din marile centre universitare din ţară, dar, mai cu seamă, din Arcul Intracarpatic: la sesiunea de comunicări ştiinţifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie, cultură, civilizaţie” de la Sfântu-Gheorghe, Miercurea-Ciuc, Covasna sau Izvorul-Mureşului; sesiunea „Credinţă străbună, Istorie, Cultură şi Civilizaţie” din cadrul Zilelor „Miron Cristea” de la Topliţa; sesiunea „Octavian C. Tăslăuanu” de la Bilbor; Colocviul Naţional al Grupului de cercetare „I.I. Russu” pentru studiul sud-estului Transilvaniei de la Sfântu-Gheorghe, din cadrul Zilelor „Andrei Şaguna” ajunse astăzi la cea de-a XXII-a ediţie.
Numele său a apărut pe coperta unui volum în 2004, când alături de Cristian Troncotă a publicat Documente SSI privind spaţiul sovietic 23 august 1939 - 23 august 1944 (INST, Bucureşti). Colaborarea a continuat şi în anii următori, cu două volume Documente SSI despre poziţia şi activităţile politice din România 6 septembrie 1940 - 23 august 1944, vol. I-II (INST, Bucureşti, 2005-2006), toate cele trei fiind apreciate de critica de specialitate şi distinse cu mai multe premii.
Teza sa de doctorat, susţinută în 2009 şi tipărită în 2010, intitulată Istoria serviciilor de informaţii/contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945, apărută la Casa Editorială Demiurg, din Iaşi, reprezintă, după părerea regretatului mare istoric ieşean Gheorghe Buzatu, „indiscutabil, o contribuţie ştiinţifică de ţinută, rod al unor investigaţii sistematice şi profunde, de durată şi de preferinţă”. Enumerând o pleiadă de renumiţi istorici români care au cercetat domeniul serviciilor secrete din perioada 1919-1945, remarcabilul istoric concluzionează că lucrarea domnului Alin Spânu „desăvârşeşte studiul de ansamblu al serviciilor secrete ale României în perioada 1919-1945, de mare interes şi semnificaţie istorică, îmbinând importante aspecte şi presupunând numeroase şi nebănuite consecinţe actuale”. Lucrarea prezintă, „incontestabil, o serie de calităţi şi de elemente esenţiale, precum, în prima ordine, originalitatea demersului ştiinţific, întemeiat pe o vastă bibliografie şi pe ample cercetări în arhivele interne; orizontul larg în abordarea şi interpretarea problemelor; obiectivitatea şi detaşarea în expunerea faptelor şi fenomenelor; sistematizarea şi structurarea fericită a materialelor şi materiei; preocuparea pentru detaliile pe deplin semnificative, orânduirea şi tratarea lor sistematică, logică şi convingătoare; stilul ales şi plăcut, care îndeamnă pe cititor să consulte textul în integralitate, iar, la urmă dar nu şi cel mai lipsit de importanţă, autorul a îmbinat în chip plăcut şi cu excelente rezultate analiza cu sinteza, astfel încât concluziile avansate sunt veridice şi categorice, în ciuda dificultăţii, recunoscute, a unora dintre problemele investigate”. Părerea excelentă a profesorului universitar, care de altfel a şi coordonat teza de doctorat a tânărului istoric, s-a concretizat în propunerea sa ca autorului să i se acorde distincţia MAGNA CUM LAUDE. De altfel, ilustru istoric ieşean, în prefaţa lucrării publicate în anul 2010, remarca: „În ansamblu, din punctul meu de vedere Istoria serviciilor de informaţii/contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945, a domnului dr. Alexandru-Alin Spânu reprezintă, cel puţin până în acest moment, cea mai solidă monografie publicată la noi consacrată problemei şi perioadei investigate”.
Lucrarea dr. Alexandru-Alin Spânu fiind considerată ca un punct de cotitură în istoria serviciilor de informaţii autohtone a fost distinsă cu premiul „Mihail Kogălniceanu” de către Academia Română, ceea ce înseamnă o recunoaştere a meritelor în domeniul cercetării la o vârstă destul de fragedă în acest domeniu.
O continuare a acestei valoroase lucrări a fost noul volum Serviciul de Informaţii al României în Războiul de Întregire Naţională (1916-1920), apărută la Editura Militară din Bucureşti, în anul 2012, „lucrare care incită şi intrigă în acelaşi timp, deoarece dr. Alin Spânu lansează, pe baza unor documente în majoritate inedite, ipoteze şi prezintă noi cazuri de spionaj şi contraspionaj într-o epocă tulbure”. Ambele lucrări de autor au fost prezentate la sesiunile şi colocviile noastre de la Sfântu-Gheorghe, cea din urmă, acum un an, la aceeaşi manifestare la care participăm şi astăzi.
În numele meu şi al dr. Ioan Lăcătuşu ţin să-i mulţumesc dr. Alin Spânu pentru ajutorul ştiinţific dat, concretizat în sute de pagini de documente inedite puse la dispoziţia noastră, care ne-au ajutat în mare măsură la redactarea unora din studiile noastre, au dus la îmbogăţirea arhivei Centrului Ecleziastic „Mitropolit Nicolae Colan”, au contribuit la eliminarea unor puncte albe din istoria comunităţii româneşti de pe aceste meleaguri.
În finalul acestei încercări de laudatio, la adresa unuia dintre cei mai tineri laureaţi cu premiul I.I. Russu de până acum, a unei personalităţi de excepţie a istoriei noastre contemporane, ţin să evidenţiez unele fapte care mă onorează - colaborarea noastră la volumele V, VII, XV din colecţia „Profesioniştii noştri” şi la o publicaţie regională de cultură şi istorie, cu un profund caracter patriotic şi de demnitate naţională - „Condeiul ardelean”; participările noastre comune la zeci şi zeci de manifestări ştiinţifice pe întregul cuprins al patriei; apariţia semnăturilor noastre în aceleaşi reviste de specialitate din ţară.
Domnule dr. Alin Spânu, demn reprezentant al tinerei generaţii de istorici, eminent cercetător al Istoriei serviciilor de informaţii/contrainformaţii româneşti, permiteţi-mi a fi primul care vă felicită pentru onoarea de a fi distins cu Premiul „Ioan I. Russu”, de către Grupul de cercetare „I.I.Russu” pentru studiul istoriei sud-estului Transilvaniei.

prof. Vasile Stancu

Sfântu-Gheorghe,
28 iunie 2014

Categorie: