LIMBA ROMÂNĂ

Bună ziua, oameni buni!

Aşa-i că salutul în limba română sună ca un cântec de prietenie, aici în teritoriul libertăţii noastre? Sună frumos, pentru că este pornit dintr-un izvor de omenie, de pace între oameni, de atmosferă caldă pe care românii se străduiesc s-o menţină de 100 de ani, aşa cum şi-au propus atunci: să trăiască în bună înţelegere cu toţi străinii pe care ziua libertăţii Transilvaniei i-a cuprins aici.
Să ştii, maghiarule, că eu nu te urăsc. Dacă te-aş urî, ar însemna să ating un asemenea nivel de degradare, încât să mă plasez mai jos ca tine, să mă cobor în întunericul iadului istoric în care tu te afli, iar toată frumuseţea caracterului românesc s-ar bălăci în mocirla otrăvită în care te zbaţi de 100 de ani. Aşa se explică faptul că, în cei 100 de ani, nu ţi-am oferit niciun prilej de răzbunare, am plâns, în schimb, copleşiţi de durere, pe cei morţi, bocind în mângâierea limbii noastre. Nu te urăsc, maghiarule, dar limba mea va duce, negru pe alb, plângând, din veac în veac, grave scene de sălbăticie, care mă cutremură şi nu mă lasă să uit nimic din şirul faptelor de teroare horthyisto-fascistă din nordul Transilvaniei. Nu uit scene de batjocorire a fiicelor în faţa părinţilor, mă cutremur citind despre preoţi şi învăţători români răstigniţi pe uşile bisericilor şi împuşcaţi în faţa localnicilor, mă cutremur citind despre mărturisirea unui supravieţuitor din camera morţii din Ip, care, neatins de moarte, căzuse sub cadavrele altora şi la un moment dat a simţit cum nivelul sângelui de pe pardoseală îi ajunge la jumătatea craniului.
În vremea de după măcelul anilor ’40, te-ai tot zbătut să tulburi liniştea Transilvaniei, recurgând la cele mai murdare procedee, dar n-ai mai găsit sceleraţi ca Hitler şi Musolini, pentru că minţile luminate au conturat caracterul stirpei maghiare ca „cel mai criminal popor”. Iată cum sună în limba ta fenomenul fărădelegii, mărturisit de secuiul Gyorgy Ferenczy: „A chinui cu un barbarism necruţător oameni lipsiţi de apărare este nemaiîntâlnit în istoria statelor civilizate ale Europei. Nu-mi rămâne altceva decât să mă ruşinez că m-am născut secui-maghiar şi să reneg faptul că am învăţat prima oară să mă rog lui Dumnezeu în limba maghiară” (Radu Teodoru, „Urmaşii lui Attila”, pag. 107). Puternic argument că nu e de acceptat ca limba maghiară să fie oficială aici în Transilvania, unde până şi secuii sunt neîmpăcaţi că li se impune să vorbească limba maghiară, ştiind că se pot ruga lui Dumnezeu în frumoasa şi dulcea limbă română, liberi şi neobligaţi. Cu o înţelegere superioară, secuiul consideră că una este legea războiului în care se confruntă forţe egale şi alta este să ieşi din sfera umanului şi să sfâşii animalic oameni lipsiţi de apărare.
Ungaria şi-a extins în Transilvania doctrina statală că fărădelegea este lege. Aşa şi-a plantat aici figuri de criminali pe care le numeşte statui de eroi. În limba română se numesc fantome ale morţii.
Gândind cu luciditate, discernem că după măcelul în masa de români din Transilvania, ar fi trebuit ca maghiarii conducători ai vremii să alcătuiască bilingv rugi de iertare în faţa românilor şi de autoînvinovăţire faţă de poporul maghiar, neimplicat în cele mai oribile ucideri asupra unui popor cu nimic vinovat faţă de el. Cât de otrăvită trebuie să fie vorba acestei rămăşiţe de nomazi huni dacă, aflaţi la Consiliul Europei, 20 de primari maghiari s-au confruntat cu o româncă al cărei discurs în limba română a convins Puterea Europeană că dreptatea este de partea românilor?! Un nou prilej menit să te convingă că intenţiile tale de jaf nu mai au nicio şansă şi, în disperare, încerci să oficializezi limba drept armă de dominaţie.
Te temi, ungurule, de reromânizare în cele trei judeţe. Aţi mai avut în stăpânire fragmente de teritoriu şi de la alte state vecine. Toţi s-au scuturat de voi ca de holeră şi v-au tăiat orice poftă de acaparare. A venit vremea să curăţăm şi noi Transilvania de molima maghiară!
Nu te las, maghiarule, să-i obligi pe români să-ţi vorbească limba la ei în Ţară! Nu te las, maghiarule, pentru că limba ta este maşina care duce spre maghiarizare a tot ce este românesc! Nu te las, maghiarule, pentru că în ea străbate bucuria sadică la răsunetul ţipetelor copiilor ridicaţi în vârf de baionetă! Nu te las, maghiarule, să-ţi foloseşti limba drept cel mai puternic tun al momentului din care să arunci bomba poftelor tale de propagandă revanşardă!
Tu, maghiarule, comunici în limba ta pofta de acaparare. În limba ta se aud răgetele poruncilor uciderii, urmate de ţipetele românilor chinuiţi şi ucişi, de gemetele morţii, în limba ta, se aude rânjetul sălbatic al ucigaşilor! O astfel de limbă nu va fi niciodată oficială în România! Iar dacă sunt români care ştiu ceva din limba ta, va trebui s-o uite definitiv şi pentru totdeauna. Îndemnăm şi ne alăturăm românilor harghiteni şi covăsneni să refuze să mai vorbească ungureşte în mediul social şi administrativ şi să semnaleze spre a fi sancţionată orice încercare de abuz. Acesta este punctul forte al confruntării lingvistice cu maghiarii, asociat cu deţinerea de funcţii administrative de către români.
În limba românilor, se cântă înălţător eroismul înaintaşilor, în limba română se poartă dialogul păcii, în limba română primim ospitalier pe orice străin bine-venit. În limba mea română, eu cânt imnuri şi ode preamărind izbânzile istorice, cânt frumuseţea şi rodnicia gliei străbune, cânt slăvirea libertăţii.
Tu nu ai nimic celest!
Eu am un Eminescu, luceafăr sfânt, cuvânt al dreptăţii divine, care ţie îţi cere să te opreşti, iar mie îmi spune să continui lupta!

Categorie: