Luna lui Brumar - sărbători şi obiceiuri româneşti

Motto: „Tradiţia este în noi, Tradiţia suntem noi!”
(Constantin Secară)

Luna noiembrie, denumită în popor Brumar, Brumarul Mare, Promorar, vesteşte, în calendarul popular, timpul brumelor groase şi al promoroacelor, dar şi vremea limpezirii vinurilor în butoaie (de aceea se mai numeşte şi Vinicer, Vinar), vremea în care activităţile agricole şi pastorale se restrâng în spaţiul gospodăriei şi se rezumă la intensificarea pregătirilor pentru iarnă.
În această lună, calendarul creştin ortodox cuprinde multe sărbători importante: Sfinţii doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, cei din Asia (1 noiembrie), Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri (8 noiembrie), Sfântul Mare Mucenic Mina (11 noiembrie), Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului şi mama sa, Sfânta Antuza (13 noiembrie), Sfântul Apostol Filip, unul dintre cei 12 Apostoli şi Sfântul Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului (14 noiembrie), Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina (25 noiembrie), Sfântul Apostol Andrei, Cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României (30 noiembrie). Peste acestea, cultura populară a suprapus sărbători şi obiceiuri (unele precreştine) care au înglobat într-un tot unitar (cu diferenţieri în funcţie de regiunile istorice, de zonele şi subzonele etnografice) acest complex de credinţe, cutume, datini şi rânduieli cu puterea unor legi nescrise, sedimentate în conştiinţa poporului din vechimi imemoriale.
În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit Sâmbăta morţilor, numită şi Moşii de toamnă. Femeile merg la biserică şi la cimitir, aprind lumânări şi dau de pomană diferite alimente (colivă, colaci, fructe, vin) pentru sufletele adormiţilor din familiile lor, întru nădejdea învierii de obşte, de la sfârşitul veacurilor. În unele zone, aceste practici legate de cultul morţilor încep încă de la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir (26 octombrie), coincizând cu Moşii de Sumedru (numiţi şi Moşii de Toamnă sau Moşii cei Mari), zi în care se face pomană, invocând spiritele moşilor şi strămoşilor pentru sănătate, belşug şi spor în casă: Voi, moşi strămoşi / să-mi fiţi tot voioşi / să-mi daţi spor în casă / mult pe masă / cu mult ajutor / în câmpul cu flori. Tot în această perioadă, în Moldova şi Bucovina se ţin şi Moşii de Arhangheli, în ajunul şi în ziua Soborului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri (7 şi 8 noiembrie), când se aprind lumânări atât pentru cei în viaţă, cât şi pentru cei morţi fără lumânare în împrejurări năprasnice (îngheţaţi, înecaţi, trăsniţi, omorâţi de animale etc.).
Sfântul Mare Mucenic Mina (11 noiembrie) este cunoscut în popor mai ales pentru că este grabnic ajutător celor care au fost tâlhăriţi, furaţi sau care au pierdut unele lucruri; de aceea, în unele locuri (mai ales în Moldova) ziua aceasta se mai numea şi Ziua Tâlharilor (deoarece se considera că acest sfânt are putere absolută asupra răufăcătorilor şi hoţilor). Prin anumite practici magice (aprinderea intenţionată în mod „greşit” a lumânărilor la capetele care de obicei se lipesc sau se introduc în orificiile sfeşnicului) se credea că pot fi schimbate gândurile duşmanilor şi întoarsă afecţiunea flăcăilor doriţi de fete, astfel că, tot în această zi se plăteau sărindare şi acatiste pentru măritiş, pentru împlinirea blestemelor şi aflarea unor taine.
Numele Sfântului Apostol Filip, unul dintre cei 12 Apostoli (14 noiembrie) a fost suprapus peste cel al Filipilor de Toamnă: personificări ale haitelor de lupi. Dintre aceştia sunt cunoscuţi Filipul cel Mare, sinonim cu Filipul cel Şchiop, prăznuit în calendarul popular în ziua de Ovidenie sau Vovidenie (Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, 21 noiembrie, cf. rus. Введе́ние во храм Пресвято́й Богоро́дицы), zi în care se credea (în Bucovina) că s-ar fi născut Domnul Iisus Hristos. Se mai credea că în noaptea de Ovidenie se deschid cerurile şi vorbesc animalele, de aceea oamenii privegheau la lumina unei lumânări încolăcite pe o strachină cu apă de leac, se practicau diferite acte magice şi rituale (în Bucovina, Moldova, Muntenia şi Oltenia), se făceau farmece şi descântece, se afla ursita, se făceau previziuni meteorologice. În ziua sărbătorii se făceau pomeni pentru copiii morţi nebotezaţi, pentru oamenii înecaţi sau morţi fără lumânare. Împotriva strigoilor, despre care se credea că circulă nestingheriţi în această noapte, se ungeau cu usturoi cercevelele ferestrelor, tocurile uşilor, vatra şi cuptorul. De asemenea, pentru protecţia vitelor împotriva animalelor sălbatice erau interzise toate activităţile în legătură cu prelucrarea lânii şi pieilor. În nopţile Filipilor, când încep împerecherile lupilor, se credea că lupoaicele căutau tăciuni aprinşi, spre a deveni fertile, atât în acel an, cât şi în anul următor; de aceea, pentru stârpirea lupilor, femeile nu scoteau în zilele de Filipi cenuşa din casă şi nu împrumutau vecinelor nici foc şi nici tăciuni.
Ultima zi din noiembrie este dedicată, în calendarul bisericesc, Sfântului Apostol Andrei, Cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României, care a propovăduit învăţătura creştină la Gurile Dunării şi în Dobrogea, în primele decenii ale erei creştine. Calendarul popular îl consemnează la această dată pe Sântandrei, considerat a avea putere nelimitată asupra lupilor. Lupul a exercitat dintotdeauna teamă şi respect; în cultura populară a Românilor, lupul este considerat aproape o divinitate, datorită inteligenţei, demnităţii şi comportamentului său. În vechile culturi ale popoarelor europene, lupul este asimilat cu transformarea unor oameni (vii sau morţi) în strigoi, moroi (vârcolaci), care iau înfăţişare de lupi sau câini. Se consemnează că, la finele secolului al XIX-lea, în zona etnografică Colinele Tutovei, tinerii organizau în noaptea de Sântandrei o petrecere numită Noaptea Strigoilor sau Păzitul Usturoiului. Pentru a fi feriţi de acţiunea malefică a strigoilor şi moroilor, ei camuflau şi ungeau cu mujdei de usturoi ferestrele şi uşile casei în care se desfăşura petrecerea. În acest scop, fetele aduceau câte trei căpăţâni de usturoi, le puneau într-o covată, pentru a fi păzite de o femeie bătrână, la lumina lumânării. Astfel, tinerii se simţeau în siguranţă faţă de forţele malefice care stăpâneau lumea din exteriorul casei; se distrau, cântau, jucau, beau, mâncau şi glumeau. Una dintre băuturile ritualice care se consuma la această petrecere era covaşa, cu gust dulce-acrişor, preparată din făină de grâu amestecată cu făină de mei sau, mai recent, cu mălai de porumb, o băutură considerată a avea rol protector împotriva acţiunilor malefice ale strigoilor. Dimineaţa, când se lumina de ziuă, tinerii ieşeau în curtea casei, încingeau o horă la care un flăcău, aşezat în mijloc, juca având în mâini covata cu usturoi. Usturoiul era împărţit apoi tuturor şi era păstrat de fiecare cu multă grijă, pentru a fi folosit împotriva farmecelor şi descântecelor.
Numele Sfântului Andrei denumeşte luna imediat următoare, decembrie, prezentă în calendarul popular sub forma Undrea, Indrea sau Andrea, uneori şi Neios, care indică abundenţa zăpezilor din această perioadă a anului.
Dar, despre alte aspecte ale culturii populare româneşti, vom avea ocazia să mai povestim, doar aici, în cadrul rubricii Tradiţii. Până atunci, nu uitaţi: „Tradiţia este în noi, Tradiţia suntem noi!”.

Categorie: