Manifestări prilejuite de aniversarea a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române de la 1859, în orașul-stațiune Covasna

În fiecare an, la 24 ianuarie, în toate orașele Țării se sărbătorește Unirea Principatelor Române, eveniment măreț premergător Marii Unirii de la 1918, ce a avut loc în anul 1859. De la Mica Unire, a Moldovei cu Țara Românească, în acest an s-au împlinit 161 de ani. Dar, în acest an, 2020, vom sărbători, peste doar câteva săptămâni, și o cifră rotundă legată tot de acest eveniment istoric, și anume 200 de ani de la nașterea marelui nostru domnitor moldovean Alexandru Ioan Cuza, artizanul principal al Unirii Principatelor, născut la 20 martie 1820 la Bârlad.
Unirea Principatelor Române de la 1859 a constat, practic, într-un proces bazat pe puternica apropiere dintre Moldova și Țara Românească, ce a cunoscut în acea perioadă o etapă decisivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor țări.
Evenimentul a fost marcat prin ample manifestări în orașul-stațiune Covasna, desfășurate vineri, 24 ianuarie, cu începere de la ora 14, în Parcul Tineretului din Voinești, în organizarea Asociației Cultural-Creștine Justinian Teculescu, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Covasna și a Casei de Cultură din localitate. Astfel, la Grupul Statuar ce îi înfățișează pe Regele Ferdinand I, pe Regina Maria, pe Iuliu Maniu și pe Ionel I.C. Brătianu, a avut loc, în prezența mulțimii, dar și a delegației din orașul-înfrățit Călărași (Republica Moldova), ceremonia oficială, în cadrul căreia a fost salutat Drapelul de Luptă al instituțiilor militarizate aparținând Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne și s-a continuat cu slujba de Te-Deum susținută de preoții din oraș. În continuare, s-a dat citire mesajului primului ministru al Guvernului României, Ludovic Orban, s-au rostit mai multe alocuțiuni și s-au depus coroane de flori. A urmat parada militară, după care toți cei prezenți s-au putut bucura de un frumos program artistic ținut la fața locului, în timp ce nu a lipsit tradiționala masă caldă (fasole cu cârnați, vin fiert și ceai).
Seara, cu începere de la ora 18, sala Centrului Cultural Covasna a fost locul în care s-a desfășurat Spectacolul Festiv dedicat evenimentului, intrarea fiind liberă. Au încântat asistența, în cadrul unui spectacol de succes, Ansamblul Folcloric Românașul, Ansamblul Folcloric Junii Covăsneni, Corul Bărbătesc din Covasna, trupa oaspeților basarabeni din orașul înfrățit Călărașiși Ansamblul Veteranii Poieniței din Brașov.

Categorie: