Martie 1990: „pogromul de la Târgu-Mureş”, o etapă a războaielor psihologice şi de imagine duse împotriva României (I)

E important să ştim ceea ce s-a întâmplat, dar şi mai important este să ştim de ce şi cum s-a întâmplat…

Preliminarii la conflictul interetnic din martie 1990 de la Târgu-Mureş

Cea mai virulentă acţiune politică antiromânească înainte de 1989 a fost, însă, instrumentarea aşa-numitei Declaraţii de la Budapesta cu ocazia organizării reînhumării, la 16 iunie 1989, a lui Imre Nagy şi a altor victime ale revoluţiei ungare din 1956. La manifestările comemorative au luat parte mai mulţi intelectuali şi politicieni din Magyar Demokrata Forum - care, împreună cu un grup de români trăind în exil, au formulat un apel internaţional referitor la Transilvania, numit Declaraţia de la Budapesta. În acesta se arăta că: „Transilvania a fost şi este un spaţiu de complementaritate şi trebuie să devină un model de pluralism cultural şi religios. (…) Dreptul la o reprezentare politică autonomă şi la autonomie culturală a fiecărei naţiuni (sic!) trebuie garantat. (…)”.
Consternate, mai multe personalităţi a românilor trăitori în exil, printre care şi Liniciu Faina, Alexandru Miele, Ion Varlaam, Dr. Coriolan Brad, au protestat împotriva „transferului de suveranitate” pe care îl proclamau ideile confuze şi termenii ambigui ai «declaraţiei». Liniciu Faina avertiza: „Autonomia politică şi culturală a fiecărei „naţiuni” în parte nu poate duce decât la o vastă anarhie politică şi administrativă în spaţiul transilvan, cu prejudicii grave pentru naţiunea română. Ea ar avea ca prime consecinţe o periculoasă animozitate între români şi unguri (s.n.)”.
Prin Declaraţia de la Budapesta, strategia guvernamentală ungară de revendicare a Transilvaniei intra în etapa formulării unor pretenţii afişate la nivel internaţional, Ungaria nemaiavând niciun fel de reţinere faţă de eventuale acuze de amestec în treburile interne ale României. [Corvin Lupu, România 1989 - De la revolta populară la lovitura de stat, Sibiu, Techno Media 2010, p. 38.]
La mai puţin de o lună de la semnarea Declaraţiei de la Budapesta, la 8 iulie 1989, a avut loc la Bucureşti întâlnirea la nivel înalt a statelor membre ale Tratatului de la Varşovia. Cu această ocazie, într-o întrevedere bilaterală româno-maghiară, intermediată de Mihail Gorbaciov, conducerea ungară, reprezentată de Rezso Nyers, Miklos Nemeth şi Gyula Horn, a pretins că Transilvania nu aparţine de fapt României şi, expresis verbis, a ameninţat că va internaţionaliza problema maghiarilor din România.
În august 1989, agenţi ai Departamentului Securităţii Statului infiltraţi în cantonamente din Ungaria, au raportat primele date în legătură cu pregătirea unor formaţiuni de gherilă urbană, misiunea acestora fiind să acţioneze în România. Organizaţiile „România Liberă” (creată în septembrie 1987 de Brigada România a AVO, serviciul secret ungar) şi Uniunea Mondială a Românilor Liberi au fost paravanul sub care AVO a organizat formaţii paramilitare pe care le-au instruit pentru „acţiuni viitoare de gherilă urbană în România” într-o fostă cazarmă din Bicske, localitate aflată la 40 km de Budapesta, spre Tatabanya. Aici, circa 400 de persoane erau antrenate de instructori, în mare parte unguri originari din România, dar aceştia acţionau doar ca intermediari ai unor servicii speciale. [Gheorghe Raţiu, Raze de lumină pe cărări întunecate, Editura PACO, Bucureşti, 1996, pp. 125-127, 142.]
Apoi, în perioada premergătoare lunii decembrie 1989, diplomaţi români de la Budapesta au transmis informaţii referitoare la redislocarea unor unităţi militare din zona de est a Ungariei în zona Tisei şi desfăşurarea de aplicaţii a căror temă era „eliberarea teritoriului vremelnic ocupat şi instalarea administraţiei ungare pe teritoriul eliberat”. Informaţiile nu erau rezultatul vreunei operaţii de spionaj, ci proveneau din prelucrarea unor ştiri transmise de postul naţional de radio Kossuth! [Open Society Archive - OSA Bp.] http://w3.osaarchivum.org/index.php?option=com_content&view=article&id=8...
Toate aceste piese componente ale unui război compozit - mediatic, psihologic şi de imagine - se constituie în preliminarii la ceea ce urma să se întâmple în decembrie 1989, iar mai apoi, în martie 1990, la Târgu-Mureş, dar nu numai acolo, ci şi la Satu-Mare, precum şi în multe alte localităţi din judeţele Covasna şi Harghita.
Toţi cei care am trăit evenimentele acelui sângeros şi nebulos decembrie 1989 ne amintim că am resimţit data de 22 decembrie ca pe un fel de oră astrală a României. Foarte puţini s-au gândit atunci că ceea ce s-a dovedit apoi a fi „dezinformarea teroriştii”, pusă în operă la Bucureşti, Sibiu, Braşov, Cluj-Napoca, Cugir, Otopeni, exprima intenţia de a instrumenta un conflict armat între trupele MApN şi cele ale Securităţii.
La fel, nu a existat nici percepţia că distrugerea în „secuime” a 41 de sedii ale Miliţiei şi Securităţii şi sustragerea a 468 de arme şi 17.832 de cartuşe, ca şi atrocităţile comise imediat după 22 decembrie împotriva lucrătorilor din Securitate şi Miliţie la Odorheiu-Secuiesc, Târgu-Secuiesc, Cristuru-Secuiesc, Dealu, Zetea şi alte peste 50 de localităţi din „secuime”, puteau amorsa un conflict interetnic. În mod evident, combinarea celor două componente explozive - un conflict între Armată şi Securitate şi un conflict interetnic - putea declanşa un veritabil război civil cu consecinţe catastrofale…
Rămâne de referinţă interviul dat Televiziunii Române Libere în primăvara anului 1991 la Moscova de preşedintele Mihail Gorbaciov. (Interviul a fost realizat de Felicia Meleşcanu, care, pe baza acestuia, a elaborat documentarul „Sindromul maltez”, difuzat de TVR în decembrie 1994.) Înainte de a-i fi pusă prima întrebare, Gorbaciov a transmis felicitări Poporului Român şi conducerii sale pentru performanţa de a fi evitat în anii 1989 şi 1990 două mari pericole: războiul civil şi destrămarea României.
Astăzi au apărut informaţii că intenţia de a dezmembra România s-ar regăsi şi pe fondul înţelegerilor dintre Statelor Unite, URSS, Germania Federală şi Franţa din anii 1988-1989 privind o eventuală schimbare a configuraţiei central şi est-europene, prin încălcarea suveranităţii unor state şi chiar divizarea lor. Ceea ce s-a şi întâmplat peste câţiva ani în cazul Iugoslaviei şi Cehoslovaciei… Intenţia s-a manifestat şi la nivelul activităţii unor servicii de informaţii, inclusiv cele ale Ungariei şi Iugoslaviei.
(va urma)

Categorie: