Martie 1990: „Pogromul de la Târgu-Mureş”, o etapă a războaielor psihologice şi de imagine duse împotriva României (V)

Motto: E important să ştim ceea ce s-a întâmplat, dar şi mai important este să ştim de ce şi cum s-a întâmplat…

Un fals disident, dar veritabil revizionist, devine al doilea om în puterea provizorie!
În decembrie 1989, scenariul provocării unui războiul civil care să creeze premisele destrămării României a eşuat, dar el a continuat să opereze folosind alte căi şi mijloace, cum ar fi realizarea, cel puţin a unui vid de putere: la 18 februarie, în cursul unei manifestaţii stradale, a fost atacat şi devastat sediul guvernului provizoriu, după ce, la 12 ianuarie 1990, avusese loc acţiunea „moarte pentru moarte” condusă de Dumitru Mazilu, iar la 28 ianuarie, somarea ultimativă, din partea liderilor partidelor istorice - mai puţin Radu Câmpeanu -, a autorităţilor provizorii să predea puterea [Zeno Millea, Secesiunea Ardealului, Editura Carpatica, 2002, p. 33 şi urm. http://www.scribd.com/doc/59119613/Secesiunea-Ardealului].
A urmat la 15 martie, cu ocazia sărbătoririi zilei maghiarilor de pretutindeni, trecerea graniţei de către câteva mii de persoane de cetăţenie ungară cu intenţia de a manifesta la Satu-Mare, unde doar prezenţa de spirit a autorităţilor şi reacţia adecvată a locuitorilor români ai municipiului au împiedicat, în ultimul moment, ca situaţia să nu degenereze.
La 19-20 martie, după mai bine de două luni de tensiuni interetnice, au avut loc evenimentele dramatice de la Târgu-Mureş, soldate cu morţi şi răniţi. Astăzi se conturează tot mai mult faptul că ceea ce s-a întâmplat a avut ca scop reînfiinţarea unei regiuni autonome pe criterii etnice, ca prim pas spre autonomizarea Transilvaniei în ideea unei eventuale ruperi a ei de România.
Prima etapă a acestei acţiuni a început cu înfiinţarea formaţiunii etnice UDMR. Documentarul MAE ungar „1989 - A csodak eve Magyarorszagon es Europaban”, 1989 - Anul miracolelor în Ungaria şi în Europa, consemnează, la p. 98, că UDMR s-ar fi înfiinţat la 25 decembrie 1989 [http://www.mfa.gov.hu/NR/rdonlyres/DDF6013F-21E3-4B6F-A0C9-96594CFB08F3/....
Tensiunile interetnice din Târgu-Mureş au fost amorsate de acţiunile unui pseudo-disident, Kiraly Karoly. Membru fondator al UDMR, Kiraly a fost între 1968-1972 prim-secretar PCR Covasna, membru supleant al CPEx, membru al CC al PCR.
Kiraly Karoly pierde toate aceste funcţii importante în statul comunist român în urma unui scandal sexual. „După decenii de fidelitate servilă faţă de regim, schimbă brusc cursul. Format în mediul sovietic, Kiraly, (…) atacă cultul personalităţii lui Ceauşescu şi neprincipialitatea ideologică a regimului, probleme care, deşi reale, erau irelevante în contextul politicii în domeniul minorităţilor, pe care le atacase anterior in corpore. Erau însă în deplină conformitate cu scopurile politicii sovietice (s.n.)” [Larry L. Watts, Extorting Peace: Romania, The Clash within the Warsaw Pact and The End of the Cold War, Editura RAO, 2013, pp. 214-217].
Marginalizat politic, Kiraly este contactat de serviciile de informaţii ungare, care îl ajută să îşi creeze o aură de oponent al regimului. În această calitate, încearcă să mondializeze problema Transilvaniei. În 1981, adresează un memoriu atât Organizaţiei Naţiunilor Unite, cât şi Conferinţei de Pace şi Securitate în Europa de la Paris, în care se cerea înfiinţarea Republicii Socialiste Transilvania în cadrul comunităţii statelor socialiste! [Neagu Cosma, Dumitru Marinescu, Fapte din umbră, vol. IV, Bucureşti, Editura politică, 1983, p. 142].
Istoricul Larry Watts crede că nu este exclus ca fostul nomenclaturist să fi fost agent cu dublă subordonare. „Este plauzibil ca Karoly Kiraly să fi fost (şi) agent sovietic. A fost, nu o dată, în URSS. A fost şi la studii acolo. Şi, mai mult decât atât, atunci când Gorbaciov a venit la Bucureşti în ’87, şi Karoly Kiraly era consemnat la domiciliu, Ambasada sovietică a trimis la Târgu-Mureş un automobil, şi l-a adus pe aceste la recepţia la care a fost invitat şi Ceauşescu, iar Gorbaciov a stat de vorbă cu Kiraly vreo zece minute” [Irina Airinei, „Anamnesis”,Editura MarLink, Bucureşti 2011, p. 348].
La data de 26 decembrie 1989, Kiraly Karoly elaborează la Târgu-Mureş, împreună cu alţii, un document prin care solicită autonomia maghiarilor din Transilvania, drepturi colective etc.. La 27 decembrie, îi înmânează, la Bucureşti, lui Ion Iliescu documentul scris în limba maghiară, iar acesta, care dorea/spera să aibă controlul asupra comunităţii maghiare prin Kiraly, fără a mai verifica cine era în realitate fostul prim-secretar PCR Covasna, membru al CC al PCR şi membru supleant al CPEx, îl numeşte pe Kiraly Karoly, la 9 ianuarie 1990, prim-vicepreşedintele al CFSN, omul numărul doi în puterea provizorie!
În această calitate, Kiraly desfiinţează CFSN Târgu-Mureş (care era constituit, în consens, la paritate între români şi maghiari) şi construieşte un nou CFSN format în majoritate de 57% din maghiari. Mulţi dintre ei aveau reputaţie iredentistă sau revizionistă. Aceştia, împreună cu Kiraly Karoly, vor amorsa o serie de acţiuni, de la înfiinţarea unor sindicate pe criterii etnice, la provocarea crizei separării şcolilor, manifestaţii de intimidare a populaţiei româneşti, încercarea de scindare pe criterii etnice a Institutului de Medicină şi Farmacie (IMF) etc. [Virgil Măgureanu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu, De la REGIMUL COMUNIST la REGIMUL ILIESCU, Editura RAO, 2008, pp. 166-172].
Profanarea monumentelor româneşti vine „ca bonus”, dar, psihologic vorbind, dezinformarea/diversiunea instrumentată de av. Kincses Elod, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Mureş, cum că românii ar fi profanat ei înşişi (sic!) monumentul lui Avram Iancu pentru a-i culpabiliza pe maghiari, a fost picătura care a umplut paharul. Toate acestea se petrec pe fondul unei inexplicabile indiferenţe a conducerii provizorii a României.
„Ceea ce trebuie subliniat este că, în mod evident, a existat o pasivitate, ca să nu spunem un dezinteres al autorităţilor de la Bucureşti faţă de ce se întâmpla în Ardeal. Este contextul în care apare o structură de autoapărare a românilor din Transilvania, Vatra Românească, în a cărui document de constituire există această frază: «Constatând dezinteresul şi lipsa de atenţie pe care Bucureştiul o arată faţă de ceea ce se întâmplă la Târgu-Mureş (…) am hotărât să ne organizăm».” [Virgil Măgureanu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu, De la REGIMUL COMUNIST la REGIMUL ILIESCU, Editura RAO, 2008, p. 170].
(va urma)