Martie 1990: „Pogromul de la Târgu-Mureş”, o etapă a războaielor psihologice şi de imagine duse împotriva României (VI)

Motto: E important să ştim ceea ce s-a întâmplat, dar şi mai important este să ştim de ce şi cum s-a întâmplat…

Cum se poate orchestra un conflict interetnic…
În cartea De la REGIMUL COMUNIST la REGIMUL ILIESCU, Virgil Măgureanu şi Alex Mihai Stoenescu ajung la concluzii inechivoce: Conflictul interetnic din martie 1990 de la Târgu-Mureş trebuie interpretat din perspectiva creării unor stări de tensiune care să ducă la compromiterea României ca stat naţional unitar, izolarea şi marginalizarea ei. Este vorba de interesul unor state - URSS şi Ungaria - ca Transilvania să devină subiect de drept internaţional şi de schimbarea staus-quo-ului internaţional şi teritorial al României.
Conjunctura care a dus la incidentele din 19-20 martie poate fi structurată astfel:
1. După începutul anului 1990, în cadrul unui veritabil război psihologic şi de imagine, Transilvania este literalmente inundată de hărţi ale Ungariei Mari şi de materiale de propagandă revizioniste aduse din ţara vecină. La data de 7 ianuarie 1990, într-o emisiune în limba maghiară a postului de radio FM 105 din New York, este prezentată o ştire care a fost a fost redifuzată în repetate rânduri în perioada 8-12 ianuarie de Radio Kossuth: „Asociaţia Maghiarilor Americani a discutat ieri (06.01.1990) problema Ardealului. Ceauşescu a căzut cu sânge unguresc; sacrificiul acesta nu este destul. Maghiarii din Transilvania trebuie să fie liberi iar Transilvania alipită Ungariei. În acest caz trebuie să încercăm întâi rezolvarea pe cale paşnică. Sunt trei posibilităţi: Un verdict internaţional; o Transilvanie independentă, de tipul Elveţiei; Transilvania trebuie să treacă la Ungaria chiar cu folosirea forţei”. Efectele psihologice ale acestor acţiuni atât asupra românilor, cât şi a maghiarilor au fost considerabile, instaurând o stare de disensiune, neîncredere reciprocă şi încordare.
2. În acest context, preşedintele Ion Iliescu numeşte alături de el la conducerea Ţării pe Kiraly Karoly; se poate presupune că Iliescu nu cunoştea trecutul iredentist al fostului membru al CC al PCR, ci doar aura lui de „disident” faţă de Ceauşescu.
3. Kiraly Karoly rupe punţile de legătură şi de înţelegere între români şi maghiari în Transilvania; schimbă compoziţia organelor de conducere din Târgu-Mureş, în care românii devin minoritari.
4. Încep acţiuni de destabilizare: înfiinţarea unor sindicate pe criterii etnice, contestarea şi eliminarea directorilor de origine română ai instituţiilor şi întreprinderilor. Are loc profanarea statuilor lui Avram Iancu şi Bălcescu, exemplu concludent de „gândire magică primitivă” constând în atacarea/desfiinţarea simbolurilor adversarului.
Este amorsată „criza separării şcolilor”, la care o contribuţie semnificativă va avea Smaranda Enache, fostă activistă notorie a PCR, convertită rapid în „activist civic”, despre care, ulterior, au apărut documente privind colaborarea cu fosta Securitate. [http://www.ziua.ro/display.php?id=212892&data=2006-12-15;]
Criza separării şcolilor atinge apogeul după ce, printr-o telegramă controversată, ministrul Educaţiei, Mihai Şora, decide evacuarea de la liceul Bolyai a 14 clase cu limba de predare română. În mod spontan, elevii români se adună în curtea interioară şi scandează: „Suntem fraţi, nu ne separaţi!” şi „Suntem de naţionalitate copii!”. Peste trei luni, Mihai Şora va demisiona din Guvernul Petre Roman, pentru ca în noiembrie să devină unul dintre liderii importanţi ai Alianţei Civice. Comentând declaraţia făcută de Ion Iliescu cu ocazia primei sărbătoriri a Zilei Naţionale de 1 Decembrie: „Aş dori ca toţi românii să se regăsească în patria-mamă”, într-un interviu dat săptămânalului francez „L'Express”, Şora va susţine: „Iliescu este incoerent: el doreşte pentru Basarabia ceea ce refuză Transilvaniei!” (sic!) [„L'Express”, 7-14 decembrie 1990, articol semnat Vincent Hugeux]
5. Românii, care se simt abandonaţi, înfiinţează, la 7 februarie, Uniunea Vatra Românească, o organizaţie de autoapărare. În afară de o reuniune publică la care participă câteva mii de persoane şi participarea la şedinţele în care se dezbate degradarea situaţiei din municipiu, activitatea UVR se rezumă la organizarea de spectacole folclorice cu repertoriu patriotic.
6. Transformarea FSN în partid politic influenţează negativ situaţia. Mioapă politic, având în faţă doar perspectiva apropiatelor alegeri, neinformată şi/sau dezinformată, puterea de la Bucureşti se dezinteresează în continuare de problematica Transilvaniei.
Aflat sub influenţa lui Kiraly Karoly, care îl dezinformează, preşedintele CPUN, Ion Iliescu, nu ia în consideraţie semnalele de avertisment ale delegaţiei UVR şi „temporizează” rezolvarea situaţiei. În stradă, românii scandează: „Iliescu nu uita, şi Ardealu-i ţara ta!”.
7. În prima parte a lunii februarie, Kiraly Karoly pleacă la Budapesta pentru a se interna într-o clinică medicală. Zvonul care circulă: este grav bolnav de leucemie, după ce a fost radiat de Securitate. Conform unui săptămânal budapestan [Kepujsag, A tizedes meg a tobbiek, nr. 8 din 24.02.1990], la invitaţia Ministerului Apărării Patriei, la mijlocul lunii februarie, soseşte la Budapesta şi pastorul Tokes Laszlo.
8. La Târgu-Mureş au loc acţiuni psihologice de intimidare a românilor: marşul-procesiune cu lumânări şi cărţi de la 10 februarie, condus de scriitorul Suto Andras, notoriu fost nomenclaturist comunist - 100.000 de persoane, 60.000 aduse din Harghita şi Covasna -, putând fi interpreta şi ca posibil exerciţiu de mobilizare.
9. Pe data de 18 februarie începe o grevă a studenţilor şi profesorilor maghiari de la Institutul de Medicină şi Farmacie (IMF). Ea se manifestă prin pichetarea şi ocuparea, aşezaţi pe jos, a spaţiilor publice ale IMF. [Ambele procedee sunt descrise de Gene Sharp, specialist în „acţiuni nonviolente de acţiune”, http://nonviolentaction.net/serbia-otpor-uses-sharps-work-to-defeat-dict...
Greva este intens mediatizată pe plan internaţional de ziarişti olandezi (care vorbesc limba maghiară…) prezenţi prompt la acţiune. Creşte afluenţa de ziarişti „internaţionali” din presă audio-vizuală, înzestraţi cu camere video, aparate de fotografiat şi de înregistrat, care irită trecătorii cu insistenţa lor în a pune întrebări tendenţioase şi care transmit instantaneu „evenimentele”. Toate acestea presupun coordonarea unui „centru de gândire” profesionist.
10. După 15 martie 1990, când în judeţele Satu Mare, Covasna, Harghita şi Mureş au loc manifestări ale populaţiei maghiare, la Târgu-Mureş are loc o rapidă radicalizare a maghiarilor şi, în paralel, a românilor. Se ajunge ca, la 16 martie, un iresponsabil să intre în forţă cu maşina într-o coloană de demonstranţi români paşnici, rănind 14 persoane, patru dintre ele grav. Kiraly Karoly, care se întorsese din Ungaria şi se afla la Bucureşti, telefonează autorităţilor militare din oraş cerându-le să intervină în mod direct, cu trupe şi tehnică, pentru aplanarea conflictelor (inexistente) din oraş şi a-i proteja pe studenţii maghiari din căminele IMF. Vorbind pe un ton autoritar, el susţine că intervenţia ar fi fost aprobată chiar de Ion Iliescu. Ulterior, ajuns preşedinte al României, Ion Iliescu a negat ferm că ar fi dat vreodată o astfel de dispoziţie.
După ce criza separării şcolilor atinge punctul critic, mitingurile românilor cerând demisia lui Kiraly Karoly şi a avocatului Kincses Elod (ale cărui apeluri la radio şi cuvântări publice erau considerate defăimătoare), şi contra-mitingurile maghiarilor se potenţează reciproc.
La 19 martie, conflictul este amorsat. Un grup numeros de săteni din localităţile de pe Valea Gurghiului atacă clădirea sediului partidelor politice în care se găsea şi un sediu al UDMR. Autorităţile locale au susţinut că „persoane rămase neidentificate”, au aruncat cu diverse obiecte de la etajul clădirii în grupul de sătenii care se deplasa spre clădirea studioului de radio Târgu-Mureş pentru a protesta împotriva unui discurs jignitor la adresa românilor. UDMR susţine că atacul ar fi fost nemotivat. Clădirea este asaltată timp de câteva ore, poliţia e depăşită de eveniment, iar când persoanele aflate în imobil sunt evacuate, scriitorul Suto Andras este grav molestat.
Situaţia se deteriorează iar peste doar o zi, în data de 20 martie izbucneşte un conflict violent între o masă compactă de maghiari numărând circa 15-16.000 de persoane şi alta de români estimată la 2-3.000 de persoane, după ce cordonul firav de poliţişti care despărţeau cele două tabere este rupt.
Rezultatul: 6 morţi, câte trei din fiecare tabără, şi 168 de răniţi, 33 de naţionalitate maghiară şi 135 de naţionalitate română. Tragedia s-a petrecut pe fondul unei deficienţe informative foarte grave din partea autorităţilor locale, mergând până la dezinformarea autorităţilor centrale: maghiarii deliberat, românii din oportunism sau slugărnicie.
Nu am structurat o cronologie mai detaliată a evenimentelor al căror martor am fost, dar ea poate fi lesne filtrată, prin coroborarea cu alte informaţii din cărţile col. Ioan Judea, Târgu-Mureş, Cumpăna lui martie, Editura Tipomur, 1991, şi respectiv, av. Kincses Elod, Martie negru la Târgu-Mureş, Kriterion, 2015.
(va urma)

Categorie: