Martie 1990: „Pogromul de la Târgu-Mureş”, o etapă a războaielor psihologice şi de imagine duse împotriva României (X)

Motto: E important să ştim ceea ce s-a întâmplat, dar şi mai important este să ştim de ce şi cum s-a întâmplat…

De la războaiele psihologic şi de imagine la războiul logistic şi „ţara-mamă din interior”
În sensul celor scrise mai sus, se poate afirma că, în martie 1990, conducerea României din acea perioadă a fost victima unui proces de intoxicare, iar populaţia ei, îndeosebi, cea din Transilvania - români şi maghiari deopotrivă - a unui fenomen de dezinformare. Aceasta, împreună cu manipularea şi diversiunea în prezentarea evenimentelor de către mass-media - mai puţin în cea din ţară şi masiv în cea internaţională, unde agenţii de influenţă şi-au făcut din plin jocul - au făcut un rău imens României.
Prin lansarea războiului de imagine bazat pe formula „pogromul de la Târgu-Mureş” s-a încercat inducerea concluziei că la 20 martie 1990 s-ar fi dorit „servirea unei lecţii maghiarimii care lupta pentru drepturi etnice (?) şi pentru autodeterminare”. La ce poate duce „lupta pentru autodeterminare” a unei minorităţi, supusă unui proces deliberat de isterizare de către cei care se erijează în liderii ei, dar şi naţionalismul prostesc al liderilor populaţiei majoritare, s-a dovedit peste nu mult timp şi încă foarte aproape de România: în Kosovo, pe vremea când Serbia era condusă de Miloşevici…
Practicând o triplă ofensivă, politică, diplomatică şi de imagine în media internaţionale, şi orchestrând minorităţile maghiare din ţările vecine Ungariei, guvernele naţionaliste de dreapta ale lui Jozsef Antall (1990-1994) şi Orban Viktor (1998 - 2002; 2010 - până în prezent) au făcut din forţarea obţinerii de autonomii pe baze etnice în ţările limitrofe un exerciţiu curent.
Astfel, ulterior eşuării tentativei din martie ’90 de autonomizare a Transilvaniei, au fost puse la cale alte acţiuni de înfiinţare în mijlocul Ţării noastre a unui teritoriu autonom pe criterii etnice, care să refacă defuncta Regiune Autonomă Maghiară de tristă amintire stalinistă, sub titulatura de „ţinutul secuiesc”. Şi nu oricum, ci făcând din el, nici mai mult, nici mai puţin decât „ţara-mamă din interior”!
Ar mai trebui amintită urmărirea unor obiective în domeniul economic-financiar prin care se care doreşte crearea în Transilvania a unei subeconomii subversive. Un adevărat război logistic al cărui pilon principal este bazat pe retrocedările de păduri, de diverse clădiri valoroase, unele de patrimoniu etc.. Dar acesta este un alt episod din războiul politic, psihologic şi de imagine purtat împotriva României…

Epilog - Cercul se închide

Pe vremea când era cancelar al Germaniei, Konrad Adenauer a afirmat într-un celebru discurs că „Istoria este rezultanta erorilor care ar fi putut fi evitate”. Ceea ce s-a întâmplat, însă, la 20 martie 1990 la Târgu-Mureş, pare să arate că unele drame ale istoriei nu se nasc doar din greşeli involuntare… Drept care mă simt dator să relatez două episoade:
La 20 martie 2012, Centrul Cultural Român de la Budapesta şi Muzeul Terorii, condus de istoricul Schmidt Maria, specialistă în istoria serviciilor secrete ungare şi nu numai, au organizat un simpozion intitulat „Condamnaţi să convieţuiască”. (sic!) Invitaţi de onoare au fost Tokes Laszlo, Smaranda Enache şi Gabriel Andreescu. Printre altele, simpozionul a susţinut ideea că defuncta Securitate a fost cea care a pus la cale „pogromul” de la Târgu-Mureş…
Apoi, la începutul lunii noiembrie 2015 am aflat din presa ungară că Kiraly Karoly, despre care în timpul crizei de la Târgu-Mureş s-a spus că este grav bolnav de leucemie, trăieşte bine-sănătos în ţara vecină şi că, împlinind 85 de ani, a fost decorat cu cea mai înaltă distincţie pentru merite deosebite de Ader Janos, preşedintele Ungariei…
*
La întrebarea „De ce şi cum s-a întâmplat de fapt acel episod sângeros şi imund din martie 1990?” se poate răspunde cu un cunoscut verset biblic, care relatează primul caz de război psihologic din istorie. Este vorba despre felul în care poporul evreu, căruia i se promisese Ţara Canaanului, cea unde „curge lapte şi miere”, a cucerit Cetatea Ierihonului:
„Iar la al şaptelea ocol al zidurilor cetăţii, pe când preoţii sunau din trâmbiţe şi chimvale, Iosua a poruncit poporului: „Strigaţi tare, căci Domnul v-a dat în mână cetatea (…), iar zidurile s-au prăbuşit îndată şi gloatele au dat năvală, fiecare drept înaintea lui. Şi astfel au cuprins cetatea”
Biblia, Cartea lui Iosu (6, 16 şi 20).

În final, aş dori să mulţumesc acelor oameni pe care îi caracterizează inteligenţa de a selecta, decripta şi analiza informaţiile, de a face „conexiuni între conexiuni” şi capacitatea de sintetiză, toate dincolo de simţul comun. Mulţumindu-le pentru informaţiile şi ideile pe care le conţin articolele şi cărţile lor, i-aş enumera doar pe câţiva, în ordine cu totul întâmplătoare: Raoul Şorban, Ioan Todericiu, Gheorghe Raţiu, Aurel I. Rogojan, Camil Mureşanu, Emilian P. Braşoveanu, Zeno Millea, Filip Teodorescu, Alex Mihai Stoenescu, Virgil Măgureanu, Victor Negulescu, Vasile Mălureanu, Radu Tinu, Traian Poncea, Ion Calafeteanu, Anca Florea, Mihai Ungheanu, Mihai Stratulat, Radu Portocală, Mihai Racoviţan, Corvin Lupu, Constantin Sava, Teodor Filip şi, nu în ultimul rând, Larry L. Watts.