In Memoriam Constantin Catrina

Între acţiunile organizate în cadrul „Colocviului Naţional al Grupului de Cercetare «I.I. Russu» pentru Studiul Sud-Estului Transilvaniei”, un moment distinct îl ocupă manifestarea „In memoriam”, moment de remember la adresa celor plecaţi dintre noi la Domnul, personalităţi care şi-au adus, de-a lungul timpului, contribuţii deosebite la studierea istoriei, culturii şi civilizaţiei din spaţiul locuit de români. La actuala ediţie a manifestării de la Sfântu-Gheorghe, a V-a, cei comemoraţi au fost: istoricul Gheorghe Buzatu, din Iaşi, despre care a vorbit prof. univ. dr. Corneliu Mihail Lungu, publicistul şi scriitorul Constantin Mustaţă, din Cluj-Napoca, despre care a vorbit drd. Vasile Lechinţan, şi muzicologul şi compozitorul Constantin Catrina, din Braşov, căruia i-a prezentat profilul moral şi profesional, prietenul său de o viaţă, dr. Nicolae Bucur, din Miercurea-Ciuc. Reproducem cuvântul acestuia la adresa marelui profesor, etnolog, muzicolog şi compozitor braşovean, plecat de curând dintre noi:

„Viaţa Lui a fost un permanent sunet şi cuvânt”

Emoţia care te cuprinde uneori, şi mai ales în momentele când trebuie să-ţi aminteşti de un prieten de care te-ai despărţit definitiv, te împinge nu să vorbeşti, ci să taci, ori să cugeţi tăcând, şoptind în gând.
Cu fiecare plecare a unei fiinţe dragi trăiesc destinul lui Adam, totul trebuie reluat de la început... naşterea, amintirile, trăirile, iubirile, tristeţile, bucuriile...
Pentru aceste gânduri de adio, aveam să stau mut în faţa colii albe câteva ore... Slovele nu se-nfiripau! Condeiul, tastatura înţepeniseră ca niciodată...
Gemeau în surdină muzica astrală şi acele imodii bizantine.
Reflectam la fraza celebră a marelui poet al teatrului, Heiner Muller: Ceea ce nu mai putem spune, trebuie să cântăm.
Plecarea Lui m-a luat pe nepregătite, fulgerându-mi liniştea.
Cât de solemnă şi gravă sună acum rostirea ADIO! Când ştiu prea bine că el nu-şi putuse duce la bun sfârşit rânduiala prin gândurile şi manuscrisele sale... fiind încă departe de-a încheia Lucrarea.
Ar zice poetul:
Manuscrisul / în inima mea / amorţeşte/ ca-n iarbă / mormintele.
Dar când rugul s-a stins / nu uita / sub cenuşă / mai cântă / Cuvintele.
Aş putea spune: cuvântul nu trăieşte doar în exterior şi vrem să-l extragem din muzicalitate, aşa cum se scoate apa din adâncul fântânii.
Am reţinut de la colegul, prietenul, profesorul, etnologul, muzicologul, compozitorul, precum că dincolo de învelişul cuvintelor, ceva misterios se găseşte depus în sonoritatea muzicală.
Cu câtă dăruire şi discreţie te invita această delicată Fiinţă, cu caracterul atât de sincer şi înnobilat de blândeţe, să-i savurezi ideile, textele, compoziţiile... Insufla, cu empatia sa, stimă şi respect la toţi câţi l-au cunoscut...
Am încercat şi am reuşit să aflu de la El importanţa sunetului în muzică... Ce este mai important la sunet: să-l produci, sau să-l asculţi? De ce trebuie să asculţi şi cum să devii sensibil la ascultare?!
Pentru cartea dedicată Lui, Profesioniştii noştri, ce urmează a fi lansată la toamnă, cu nespuse regrete, In memoriam, l-am onorat cu un delicat şi sincer portret spiritual. Mi-a mulţumit pentru cuvintele prieteneşti, fiind încântat de evocarea trimisă. Speram la noi şi edificatoare întâlniri spirituale, mai ales că eram în faţa unei cărţi comune, editată la cumpăna anilor 2012-2013.
Cu câtă satisfacţie şi bucurie a primit rodul nostru spiritual, o ispită a provocării cu sinele, un drum al neliniştilor şi-n final al satisfacţiilor. Nu l-am putut avea între noi la lansarea de la Topliţa, Miercurea-Ciuc, Sfântu-Gheorghe. Am trăit, alături de familia lui dragă, calvarul celor 33 de zile, cât s-a chinuit şi rezistat, mai mult inconştient, să revină la starea sa plină de lumină şi bunătate. În 28 mai dirijorul şi-a părăsit bagheta, s-a despărţit de noi, pentru a se muta în lumea îngerilor. Acolo, în spaţiul celest, prietenul nostru îşi va continua, cu siguranţă, ucenicia.
Pentru tristul eveniment de astăzi readuc în atenţie cele scrise de Constantin Catrina cu prilejul trecerii în eternitate a părintelui profesor Gheorghe Şoimu (1911-1985), lui Constantin Catrina, laborios colecţionar de articole şi cronici publicate în diverse reviste, lexicoane şi enciclopedii, rămânându- i în atenţie însemnarea compozitorului Dumitru Capoianu. Reţinem aceste rânduri: profesorul, părintele Gheorghe Şoimu se remarca prin acelaşi uşor, dar nedisimulat zâmbet timid, binevoitor mereu... (el era omul) pentru care bucuria lăuntrică pentru aproapele său, pentru omul de lângă el, venea de undeva, din străfundul unei figuri a lui Dumnezeu pentru care invidia, pizma, răutatea sau înfrângerea erau schilodiri umane pe care le afla numai din cărţi sau din spusele altora. (Încrustaţii pe portativul unei colaborări rodnice, In memoriam, Gheorghe Şoimu, în Actualitatea muzicală, Bucureşti, nr. 138, I / decembrie, 1995, p. 2). Aceste caracteristici şi trăsături le-a întrunit şi prietenul nostru, trecut şi el în eternitate.
Să reflectăm şi la cele notate în finalul eseului, acum 18 ani, de reputatul nostru coleg Constantin Catrina: Suntem chemaţi să ne cunoaştem mai bine modelele de viaţă şi creaţie, să le omagiem împlinirile şi munca pilduitoare împreună cu toţi cei care participă direct întru împodobirea vieţii noastre spirituale.
Câtă înţelepciune şi adevăr! Se vor putea oare respecta?
Dumnezeu să-l ocrotească în pace şi linişte!”
A consemnat pentru dumneavoastră, prof. Vasile Stancu (Sfântu-Gheorghe)

Categorie: