In memoriam Ion Gheţie (1930 - 2004)

Peste numai câteva zile, pe data de 19 mai, se împlinesc 17 ani de la trecerea la cele veşnice a reputatului filolog bucureştean Ion Gheţie.
Ion Gheţie s-a născut la 21 noiembrie 1930, la Şimleul-Silvaniei, în judeţul Sălaj, fiind primul din cei patru copii pe care Victor şi Elena Gheţie i-au avut.
În 1937, a început clasele elementare în oraşul natal. În 1940, în urma cedării Transilvaniei de Nord, după Dictatul de la Viena, s-a stabilit la Arad, unde îşi încheie studiile elementare în 1941. A urmat cursurile Liceului „Simion Bărnuţiu” din Şimleul-Silvaniei, pentru că familia s-a întors, în 1945, la locurile de baştină. Studiile liceale au fost terminate în 1949, la Liceul „Gheorghe Bariţiu” din Cluj-Napoca. Din 1949, a urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii „Victor Babeş” din Cluj-Napoca. Pe perioada facultăţii a fost interesat de literatura modernă şi de istoria limbii române literare. După absolvirea facultăţii, cu diplomă de merit, a fost profesor suplinitor de Limba Română la două şcoli din Cluj-Napoca. Situaţia s-a schimbat radical în 1955, când a fost chemat la Bucureşti de profesorul Dimitrie Macrea (1907-1988). Acest an a marcat o dată importantă în cariera lui Ion Gheţie, pentru că este anul când începe documentarea temeinică în vederea elaborării teoriilor sale. Un alt an important este anul 1966, când a publicat volumul Opera lingvistică a lui Ion Budai-Deleanu. În anul următor, cu această operă, obţine titlul de doctor în filologie. În 1967, a preluat conducerea colectivului (devenit apoi sector) de limbă literară şi filologie al Institutului de Lingvistică din Bucureşti, fiind succesorul lui Tudor Vianu (1898-1964).
Cele mai importante lucrări ale sale sunt: Începuturile scrisului în limba română. Contribuţii filologice şi lingvistice (1974), Baza dialectală a limbii române (1975), Diaconul Coresi şi izbânda scrisului în limba română (1994), Introducere în studiul limbii române literare (1982), Originile scrisului în limba română (1985), De când se scrie româneşte? (2001). Pe lângă aceste lucrări documentate temeinic, adăugăm şi cele peste 250 de articole de specialitate, în care abordează probleme controversate ale istoriei limbii române literare şi ale dialectologiei româneşti.
Lucrarea Diaconul Coresi şi izbânda scrisului în limba română a stârnit controverse în literatura de specialitate. Această lucrare a declanşat o polemică între Ion Gheţie şi reputatul filolog ieşean G. Ivănescu (1912-1987). Punctul de plecare al polemicii celor doi a fost patria textelor rotacizante. Dacă G. Ivănescu afirma că originea textelor rotacizante este maramureşeană, Ion Gheţie a susţinut, cu dovezi, că textele rotacizante provin din zona Banat - Hunedoara.
În 1975, a apărut lucrarea Baza dialectală a limbii literare, care a impus definitiv în literatura de specialitate teoria conform căreia la baza limbii române literare au stat variantele sau dialectele literare.
În domeniul dialectologiei istorice, a publicat, printre altele, următoarele lucrări: Graiurile dacoromâne în secolul al XVI-lea (1974, în colaborare), Introducere în dialectologia istorică românească (1994), Graiurile dacoromâne în secolele al XIII-lea - al XVI-lea (până la 1521) (2001) şi articole: Asupra repartiţiei dialectale a dacoromânei (1969), Repartiţia graiurilor dacoromâne şi o chestiune de principiu (1970), Diferenţieri dialectale în româna primitivă (1987), Originea dialectelor dacoromâne (1987), Originea graiurilor dacoromâne (1987).
Pe lângă lingvistică şi filologie, un loc însemnat în activitatea lui Ion Gheţie a revenit literaturii. Deşi a scris un număr mare de lucrări literare, romane şi proză scurtă, ele nu au fost publicate din diferite motive decât târziu. Lucrările sale literare s-au bucurat de o serie de recenzii elogioase. Firea sa sensibilă şi imaginaţia bogată l-au ajutat să construiască trama operelor sale. Acţiunea din majoritatea romanelor sale se desfăşoară în zona Transilvaniei. Amintim cele câteva romane publicate de Ion Gheţie, în timpul vieţii: Drumul (1983), Pomul vieţii (1986), Alfa şi omega (1986), S.O.S. (1991), Skepsis (1991), O lume pentru fiecare - 2 vol. (1992), Încotro? (1999). Trilogia Sub salcâmul vremii cuprinde operele Taina tainelor (2002), Fructul oprit (2004) şi Nodul gordian (apărut postum, în 2005). Romanul Antichrist (apărut postum, în 2009) încununează efortul de scriitor de beletristică al filologului Ion Gheţie.
De-a lungul carierei de cercetător a realizat următoarele ediţii de texte: Liturghierul lui Coresi (1969), Pravila ritorului Lucaci (1971), Manuscrisul de la Ieud (1977, în colaborare cu Mirela Theodorescu), Documente şi însemnări româneşti din secolul al XVI-lea (1979), Codicele Voroneţean (1981), Catehismul coresian, Pravila lui Coresi, Fragmentul Todorescu, Glosele Bogdan, Prefeţe şi epiloguri ale unor tipărituri româneşti din secolul al XVI-lea, toate în 1982. Tot cu Mirela Theodorescu a pregătit pentru tipar o ediţie a Psaltirii Hurmuzaki.
Articolele Prima piesă românească? (1960), Consideraţii asupra începuturilor dramaturgiei româneşti (1960), Damaschin al Râmnicului (1964) şi Literatura religioasă în a doua jumătate a secolului al XVIII lea (1964) sunt consacrate unor probleme de istorie literară.
Revoluţia din 1989, care a adus atât de multe schimbări în istoria Poporului Român, nu a adus nicio schimbare în mentalitatea omului Ion Gheţie. A continuat să scrie articole de filologie şi lingvistică temeinic documentate.
La vârsta de 70 de ani s-a retras din fruntea sectorului de Limbă literară şi filologie al Institutului de Lingvistică din Bucureşti, pe care l-a slujit cu devotament mai bine de peste trei decenii. Patru ani mai târziu, pe 19 mai, a plecat pentru totdeauna în eternitate. În urma lui Ion Gheţie, au rămas peste 250 de articole şi lucrări de specialitate, opere beletristice, care vădesc o înclinaţie deosebită pentru studiu şi cercetare. La moartea sa, în 2004, colegii şi colaboratorii au scris articole în care au evocat figura marelui om de ştiinţă Ion Gheţie. Amintim doar două dintre ele: Alexandru Mareş, Ion Gheţie - In memoriam, în „Limba română”, nr. 3-4, 2004 şi Gh. Chivu, Ion Gheţie, în „Limbă şi literatură”, vol. III-IV, 2004. Din aceste articole, aflăm că Ion Gheţie era o fire calculată, chiar scrupuloasă uneori, un exemplu de demnitate şi rigurozitate. Ion Gheţie este considerat un deschizător de drumuri. Personalitate marcantă a culturii româneşti, reprezentant de seamă al şcolii lingvistice bucureştene, de numele lui Ion Gheţie se leagă teorii bine documentate despre problemele filologiei şi lingvisticii româneşti. În toate domeniile de cercetare, pe care le-a abordat de-a lungul carierei sale, Ion Gheţie combate miturile şi formulează teorii sprijinite pe dovezi.
Ion Gheţie este un important cercetător cu origini ardelene, din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Numele său nu trebuie şi nici nu poate fi uitat, pentru că aportul său în domeniile amintite este incomensurabil. Cu siguranţă, ar mai fi avut multe de cercetat şi scris, dar drumul vieţii s-a terminat la vârsta de 74 de ani. Moştenirea lăsată posterităţii este o piatră de temelie în cercetarea românească. Teoriile sale nu pot fi trecute cu vederea de cei care vor să studieze domeniile abordate de Ion Gheţie. Plecat de 17 ani în veşnicie, numele lui Ion Gheţie va dăinui pentru totdeauna în filologia şi lingvistica românească.
(Lucrarea a fost prezentată în cadrul Simpozionului Naţional „Ţara Crăişorului”, ediţia a XVIII-a din martie - mai 2021, organizat on-line de către Asociaţia „Ţara Iancului - Iubirea Mea” din municipiul Deva, judeţul Hunedoara)

Categorie: