Minerul-proprietar Mihăilă Gritta din Roşia-Montană, ctitor de biserici ortodoxe şi şcoli confesionale în Munţii Apuseni

- 255 de ani de la naştere şi 180 de ani de la moarte -

Roşia-Montană este o aşezare veche din Ţara Moţilor - Munţii Apuseni, atestată documentar la 6 februarie 131, de 1886 de ani, pe teritoriul căreia se află cel mai mare zăcământ auro-argentifer din România şi de pe întreg continentul Europa.
Mineritul aurifer, ocupaţie de bază a locuitorilor, datează din preistorie, în cele două epoci ale fierului, continuând cu o intensitate mai mare în epoca romană, amplificându-se în perioadele următoare până în zilele noastre.
Mihăilă Gritta a trăit între anii 1762-1837. A venit la Roşia-Montană de pe alte meleaguri ca să lucreze la minele de aur, ajungând proprietar de mine. Cu banii agonisiţi a deschis mina ce îi poartă numele, „Gritta”, în Muntele Cetate - Cetatea Romană, figurată pe planul topografic al lui Pošepný din anul 1868. Gura galeriei se află la marginea drumului ce urcă paralel cu pârâul Roşia. În faţa ei, peste drum, a ridicat o cruce din piatră, cunoscută cu numele de „Crucea lui Gritta”. Alături se află Monumentul eroilor din Primul Război Mondial.
Credinţa ortodoxă are rădăcini adânci în viaţa minerilor. Înainte să intre în mină se rugau, se închinau. Protectoarea minerilor era Sfânta Mare Muceniţă Varvara, pe care o celebrau în fiecare an la începutul lunii decembrie. Munca în mină era grea, cu multe momente neprevăzute. Minerii, însă, erau optimişti, încrezători că prin muncă vor găsi aur care le va face viaţa mai uşoară, mai bună, întărindu-le credinţa în Dumnezeu.
Legenda spune că, lucrând în mină, „Gritta a pus fitilul, dând foc prafului negru, iar explozia ce a urmat a provocat halucinanta apariţie a unui aur curat, greu şi frumos, cum rar s-a mai văzut într-o baie din Roşia”. La întrebarea pusă de Vâlva băii, ce are de gând să facă cu atâta aur, minerul Mihăilă Gritta răspunde: „O, dragul meu şi a lui Dumnezeu, e mult darul aflat, dar pentru scopul meu este puţin! Văd neamul meu în pragul robiei, văd că românilor le este închisă calea la şcoli, şi unicul scut al limbii şi religiei noastre este casa lui Dumnezeu. Toată şcoala românilor este biserica… şi numai sub scutul altarului avem pază a ne păstra limba şi datinile strămoşeşti, … dorul inimii mele e acela să zidesc biserici. Cât se va ajunge din acest aur, tot îl voi împărţi până la ultimul gram…”.
În anul 1928, dr. Pompil Ciobanu publică, la Timişoara, lucrarea economică „Producţia aurului şi reforma monetară”, unde precizează că „Mihăilă Gritta a extras „17 măji metrice” egal cu 1.700 kg aur, din mina aflată în „Cetatea romanilor”, cu care a zidit biserici şi şcoli”.

Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”,
Bucium-Cerbu Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, Gelmar

Mihăilă Gritta a zidit din aurul descoperit 7 (şapte) biserici ortodoxe şi tot atâtea şcoli confesionale pentru moţii Apusenilor, devenind un mecena al culturii româneşti. Dintre acestea am identificat 5 (cinci): Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Roşia-Montană, „Sfânta Treime” din Mogoş, „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Bucium-Cerbu, Joseni şi Gelmar. Celelalte două ar fi la Cărpiniş, Vârtop, Ciuruleasa sau Ardeu-Balşa.
Familia Gritta a fost numeroasă. Din mijlocul acesteia s-au ridicat personalităţi de seamă ale culturii şi istoriei noastre naţionale. O figură proeminentă a fost George Gritta, participant activ şi un important susţinător material al Revoluţiei de la 1848-1849. Iată ce spun testimoniile date de Simion Balint, protopop în Roşia-Montană, participant la revoluţie, şi Avram Iancu, conducătorul revoluţiei de la 1848-1849.
Simion Balint mărturiseşte, în 20 septembrie 1850, că George Gritta a trimis lucrătorii săi (băieşii) să lupte în revoluţie, asigurându-le plata şi mâncarea. De multe ori pe cheltuiala sa, a cumpărat praf de puşcă precum şi două tunuri cu ţevi de la Rusbergu, care au ajutat mult atacurilor împotriva lui Hatvani.
Avram Iancu, avocat, în 25 iunie 1851, la Câmpeni, atestă că George Gritta a fost ridicat la rangul de Tribun în Roşia şi în toată zona, imitând exemplul părinţilor săi, nu a cruţat osteneala şi averea pentru binele obştei.
Recunoştiinţă veşnică acestor bravi români care au luptat pentru credinţa în Dumnezeu şi luminarea Poporului Român.
Mineritul aurifer la Roşia-Montană a fost practicat din cele mai vechi timpuri de asociaţii particulare. Prima unitate de stat s-a constituit la 1 iulie 1846, sub numele de „Galeria Regală şi Sfânta Cruce Orlea” din Roşia-Montană. Exploatarea în paralel a zăcământului de particulari şi de stat se menţine până la 11 iunie 1948, când regimul comunist naţionalizează toate minele organizând „Întreprinderea minieră Roşia-Montană”. În perioada următoare, rezervele aurifere, producţia de minereu şi metale cresc semnificativ, asigurând activitatea pe o perioadă îndelungată.
Mina Roşia-Montană, un tezaur naţional şi universal sub aspect geologic, minier, mineralogic, istoric şi cultural, cu cel mai mare zăcământ aurifer din Ţară şi Europa, se închide în anul 2006, odată cu alte mine din Munţii Apuseni şi din România.
După 1995, apar „salvatorii mineritului”, Societatea canadiană „Roşia Montană Gold Corporation”, care concesionează perimetrul minier pe 20 de ani şi proiecteză să extragă 200 de milioane de tone de minereu, 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint în 17 ani, plus 4 ani perioada de construcţie a minei. Prin implementarea proiectului, vor dispare două localităţi, Roşia-Montană şi Corna, şapte biserici, construcţii de suprafaţă, vestigii istorice, şase munţi - Carpeni, Orlea, Ţarina, Jig-Văidoaia, Cetate şi Cârnic, rezultând un gropan uriaş cu adâncimea de 200-400 de metri etc..
Ce destin tragic i se pregăteşte Roşiei-Montane, cea mai veche localitate din România, atestată documentar de 1886 ani. Minerul Mihăilă Gritta cu două secole în urmă construieşte şapte biserici şi şapte şcoli, iar azi, la începutul secolului XXI, se preconizează distrugerea a şapte biserici şi a mai multor şcoli, exploatarea unui zăcământ în 17 ani, zăcământ care a asigurat pâinea locuitorilor peste 2.000 de ani.
O minte sănătoasă şi luminată poate accepta aşa ceva?
Academicianul Dan Berindei, în decembrie 2002, privitor la proiectul „RMGC”, spunea: „Nu văd utilitatea pentru umanitate să lichidăm în câţiva ani opera unor popoare succesive, care au lucrat acolo. Mi se pare absurd să punem interesele economice mai presus de conservarea patrimoniului naţional. Economia are diverse căi de înflorire, distrugerea patrimoniului este definitivă. În plus, vom pierde tot aurul Ţării, aşa cum am pierdut fără voia noastră uraniul luat de sovietici”.

Categorie: