(+) Naşterea Domnului (Crăciunul)

„Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie.” (Troparul Naşterii Domnului)

Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul nostru Iisus Hristos, minunea întrupării Lui, mai presus de legile firii, a uimit întreg pământul, a înnoit toată lumea, a rupt istoria omenirii în două şi, străbătând cele douăzeci de secole, ni se face cunoscută nouă „astăzi”. Astăzi S-a născut Mesia! Vestea aceasta pe care au adus-o din cer îngerii, pe care au primit-o întâi păstorii şi care ca un fulger s-a revărsat peste toate marginile.
Vestea aceasta, care l-a tulburat pe Irod „şi tot Ierusalimul cu el” (Matei 2, 3), ca o trâmbiţă duhovnicească a răsunat din veac în veac, din hotar în hotar, de la ţărm la ţărm, şi a ajuns astăzi şi la inimile noastre. Vestea Naşterii auzind-o, săracii s-au bucurat, păcătoşii s-au veselit, orbii s-au luminat, bolnavii s-au mângâiat, iar şchiopii au săltat. Vestea aceasta auzind-o, ritorii în nedumerire au căzut, căci ea pe învăţaţi i-a făcut să tacă, pe filozofi să se ruşineze, pe împăraţi să se cutremure. Vestea aceasta pe mame le-a făcut să se bucure, pe fecioare să cânte, iar pe prunci să dănţuiască.
Astăzi S-a născut Mântuitorul! Şi orânduirea cea de sus, pe care îngerii o intonau de bucurie, au rostit-o păstorii, au auzit-o Fecioara cu Iosif, au repetat-o neamurile şi străbătând lungimea vremurilor ca un imn de împăcare a omului cu Dumnezeu, o cântăm şi noi astăzi.
Astăzi a venit în lume Domnul! Şi steaua care a strălucit la răsărit vestind minunea i-a pornit la drum pe cei trei magi şi a purces peste generaţii, peste împărăţii, peste nenumăratele împărăţii, peste nenumăratele noroade şi, iată, o vedem şi astăzi, în aceste vremuri, luminând pe cerul Bisericii lui Hristos. Deci şi minunea Naşterii lui Iisus, şi vestea cea bună, şi cântarea îngerilor, şi lumina stelei ne adună la biserică, fraţilor, ca împreună să ne bucurăm de Domnul şi să prăznuim duhovniceşte această minune.
„Astăzi” se leapădă de El fiii, dar Îl primesc robii. Îl condamnă hulitorii, dar I se închină credincioşii. Zadarnic s-a înfuriat Irod şi tot Ierusalimul cu el, căci astăzi Mesia S-a născut. Zadarnic Îl trec cu vederea cei aleşi, căci neamurile Îl primesc. Zadarnic sabia ucigaşă caută să-L omoare, că străinii Îi fac adăpost. Evreii I-au dat o peşteră săracă, precum unui străin, iar neamurile I-au închinat nenumărate biserici pline de podoabe, ca unui Stăpân a toate. Evreii L-au culcat într-o iesle cu fân, iar neamurile L-au primit în inimă. Evreii I-au dat ce-au avut mai de necinste, iar neamurile I-au adus aur ca unui Împărat, tămâie şi smirnă ca unui Dumnezeu şi om. Hristos din ceruri vine şi popoarele Îl întâmpină, Hristos pe pământ se arată şi toată suflarea Îl laudă.
A sosit plinirea vremurilor. Astăzi bucuriile îngerilor cu ale oamenilor s-au amestecat, cerul cu pământul s-a împăcat, Dumnezeu pe pământ S-a deşertat şi oamenilor aievea S-a arătat. Astăzi Adam şi Eva cu bucurie vin să se închine Noului Adam.
Să călătorim, aşadar, cu sufletul, fraţilor, la peştera din Betleem, călăuziţi de steaua credinţei, ca să vedem minunea ce s-a săvârşit. Vom întâlni o peşteră mică, vom vedea înlăuntru o Fecioară neîntinată, vom vedea alături chipul bătrân şi cucernic al dreptului Iosif, vom vedea o iesle cu fân şi înăuntru o… minune! Dumnezeiescul Prunc înfăşat în scutece. Şi auzind acolo pe îngeri cântând, vom vedea pe păstori lăudând, iar pe magi închinându-se şi vistieriile deschizându-şi.
O, minune! Hristos Se naşte. Împăratul cerului slugă Se face şi împăraţii pământului se grăbesc să-I ia viaţa. Fiul lui Dumnezeu vine să ne mântuiască şi noi uşa inimii Îi închidem. Şi totuşi, taina se săvârşeşte. Hristos vine. Peştera Îl primeşte. Îngerii Îl slăvesc. Păstorii Îl caută. Magii I se închină. Neamurile cred. Biserica se zideşte. Testamentul dragostei se scrie. Mântuirea se arată.
Iubiţi fraţi, o minune nouă s-a săvârşit! În puţină vreme, peştera s-a schimbat în mii şi mii de biserici mari şi frumoase, care împodobesc toate colţurile lumii. Ieslea cea săracă s-a prefăcut în tot atâtea dumnezeieşti altare. Pruncul Cel înfăşat ne aşteaptă acum sub chipul Sfintelor Taine. Locul magilor l-au luat Apostolii, iar al păstorilor, preoţii, care împreună duc vestea mântuirii în toată lumea. Ceata sfinţilor îngeri este mărită acum cu milioane de cuvioşi şi mucenici, care neîncetat slăvesc în ceruri pe Mielul lui Dumnezeu. Iar cântarea cea îngerească este continuată acum de dangătele clopotelor şi de alese cântări bisericeşti ce răsună în toată lumea. Bătrânul Iosif închipuieşte Vechiul Testament, iar Fecioara Maria Legea Noului Aşezământ. Scutecele închipuiesc sfintele odăjdii ale Bisericii. Aurul - slava Dumnezeirii, tămâia - rugăciunile sfinţilor şi ale tuturor credincioşilor, iar smirna - podoaba faptelor bune. În sfârşit, steaua închipuieşte Evanghelia lui Hristos, care luminează ca o făclie întreaga lume.
Aşadar, nu în Betleemul Iudeii, ci la Biserica lui Hristos să ne adunăm, fraţilor, ca să lăudăm Naşterea Domnului. Aici este peştera mântuirii, aici este ieslea cea dumnezeiască. Aici sunt magii neamurilor, aici este steaua, aici lumina, aici darurile Duhului. Şi mai presus de toate, aici este pruncul Iisus - Mirele Bisericii.
Să petrecem cu bucurie sfântă, această minunată zi, lângă ieslea lui Iisus. Nu suntem aici singurii drumeţi, singurii închinători, singurii vestitori ai minunii. În jurul Sfântului Prestol vom întâlni pe slăviţii lui Hristos Apostoli, pe cinstiţii Mucenici, pe aleşii Cuvioşi şi cetele tuturor Sfinţilor Părinţi. Vom vedea aici mame aşteptând mângâiere de la Maica Sa, fecioare cerând ajutor de la Fecioară, prunci primind binecuvântare de la Pruncul, străini căutând adăpost de la Cel izgonit de oameni, cei asupriţi cerşind dreptate de la Judecătorul. Vom întâlni încă păcătoşi primind iertare, orbi cerând lumină, suferinzi aşteptând vindecare, flămânzi cerşind pâine, însetaţi dorind ape limpezi. Dar să nu ne mire că vom vedea în afara ieslei lui Iisus şi destui necredincioşi care hulesc pe Ziditorul, îndoielnici care tăgăduiesc minunea Naşterii, eretici care vor să rupă scutecele Pruncului, păcătoşi şi răzvrătitori care tulbură Biserica, dezbină sufletele şi urăsc lumina.
Aici înlăuntrul Bisericii să stăm, iubiţilor, ca într-o corabie, şi să nu ne temem de mânia lui Irod, nici de gurile ereticilor acestui veac. Căci cu noi înlăuntru este Hristos, afară Mamona. Înlăuntrul Bisericii este unirea dragostei, afară urgia dezbinării. Înlăuntru este ieslea cu Pruncul, afară leagănele fără prunci. Înlăuntru Fecioara cu Iisus în braţe, afară mame fără prunci la piept. Înlăuntru bucurie de mamă, afară suspin de femei pruncucigaşe. Înlăuntru scutece aspre, afară haine moi. Înlăuntrul Bisericii este Pâinea, afară firimiturile, înlăuntru izvorul cel curat, afară apele cele tulburi. Aici cântările cele îngereşti, afară strigătele desfrânate. Aici cămara Mirelui, acolo casa poftelor. Aici crinul Fecioarei, acolo buruienile plăcerilor. Aici adevărul, afară minciuna. Aici este calea, afară haosul tuturor ereziilor. Noi însă, fraţilor, ca cei ce ne hrănim din aceeaşi pâine a dragostei şi ne adăpăm din acelaşi pahar al credinţei, să nu slăbim cu duhul, ci, lăsând pe cele din afară, să ne adunăm ceata duhovnicească în jurul ieslei lui Iisus şi bucurându-ne astăzi, să cântăm cu toţii îngerescul imn: „Slavă intru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14).
Iubiţi fraţi şi surori, vă voi pune la inima dumneavoastră o întrebare. Cum Îl primim noi şi anul acesta pe Mântuitorul Iisus Hristos? Cu îndoială, ca evreii cei de demult, sau cu credinţă, ca magii neamurilor? Îl odihnim pe Domnul în ieslea cea de taină a inimii noastre, sau Îl izgonim cu agresivităţile sufletului, asemenea lui Irod? Jertfim Mântuitorului viaţa noastră, sufletul, puterea, mintea şi tot ce avem mai de preţ? Îl întâmpinăm noi astăzi pe Hristos împăcaţi unii cu alţii, spovediţi, uniţi cu Dumnezeieştile Taine? Sau venim la El plini de ură, certaţi, nespovediţi, neîmpăcaţi şi întunecaţi de patimi? La aceste întrebări să răspundă fiecare în conştiinţa sa. Fiecare dintre noi să treacă prin filtru inimii toată viaţa sa şi să vadă cât de multe eforturi a depus pe altarul credinţei ca să primească în dar bucuria euharistică a Naşterii Domnului Iisus Hristos.
Iubiţilor, dacă am zăbovit prea mult, sau ne-am uitat rostul nostru de creştini în trecut, să nu ne lenevim aşadar de astăzi înainte. Fiecare să se facă un binevestitor al minunii din Betleem. Duceţi bucuria mântuirii acolo unde n-a putut pătrunde. Păstraţi-o în casele celor săraci. Frângeţi-o pe masa celor lipsiţi. Repetaţi-o la căpătâiul celor bolnavi. Întraţi acolo unde nu putem ajunge noi. Bateţi la uşile celor certaţi. Împăcaţi pe cei dezbinaţi, mângâiaţi pe cei tulburaţi, întăriţi pe cei îndoielnici, încălziţi pe cei indiferenţi, aprindeţi pe cei căldicei, aduceţi la Iisus pe cei rătăciţi. Iubiţilor, Naşterea lui Iisus în istorie cumpăneşte timpul între început şi sfârşit. Străbatem zile cu adevărat grele. Ceea ce ne lipseşte, însă, nu este isteţimea, nici puterea, nici banul, nici aşa-zisele valori. Sărăcia noastră cea dintâi, fraţilor, nu este cea economică, ci cu siguranţă una duhovnicească. Însă, ceea ce ne lipseşte cu adevărat este, iubiţilor, persoana lui Hristos. Întreaga istorie de până la Hristos este pecetluită de aşteptarea Lui. După cum scrie la cartea Facerii (49, 10), „nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele”. În perioada de după venirea lui Hristos, aşteptarea sosirii Domnului s-a transformat în aşteptarea întâlnirii şi împărtăşirii cu El. Noi nu aşteptăm să vină, aşteptăm să-L întâlnim. Acesta este praznicul Crăciunului. Întâlnirea cu El ne va lumina mai întâi mintea, iar apoi ne va aduce pacea în inimi şi bucuria îngerilor în vieţile noastre, iar la sfârşit, mult dorita mântuire.
Nu există altă soluţie, iubiţii mei, la drama pe care o trăim zi de zi, decât să învăţăm să prăznuim aceste mari sărbători pe care ni le oferă Sfânta noastră Biserică. Şi nu există altă prăznuire, afară de urmarea îndemnului făcută de minunata catavasie a Naşterii Domnului: „Hristos se naşte, slăviţi-L! Hristos în ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul şi cu bucurie, lăudaţi-L, popoarelor, că S-a Preaslăvit!”.
Iubiţi fraţi şi surori, Hristos se naşte, vine în lumea noastră, să-L slăvim cu recunoştinţă întru credinţă, să-L întâmpinăm cu sfântă dorire şi cu cuget ascultător sfintei Sale voiri, şi astfel, uniţi cu El, să ne înălţăm de la cele pământeşti şi stricăcioase, la cele cereşti şi duhovniceşti; plini de bucurie şi de cugetul praznicului, să ne facem mărturisitori şi părtaşi ai slavei Sale. Pe cât de superficial, de gol şi de lipsit de substanţă este modul în care viziunea contemporană lumească promovează Crăciunul, pe atât de esenţial, de cuprinzător şi măreţ este sensul pe care-l propune Sfânta noastră Biserică. Şi anul acesta doresc să sărbătorim Crăciunul aşa cum se cuvine, sufletul nostru trebuie să se odihnească întru binecuvântarea prezenţei lui Dumnezeu. Doar cu ajutorul Lui sărăcia noastră se va face bogăţie, deznădejdea generală se va preschimba în bucurie, întunericul necunoştinţei va fi luminat de lumina cunoştinţei, teama va face loc speranţei (nădejdii), iar gândul lipsei lui Dumnezeu va fi îndepărtat de trăirea prezenţei Lui, între noi şi întru noi. Şi pe această cale vă doresc un Crăciun sfinţit şi adevărat! Amin.