(+) NAŞTEREA MAICII DOMNULUI

8 septembrie, prima mare sărbătoarea a noului an bisericesc

„În Maica Domnului avem în cer o inimă de mamă.”
Naşterea Născătoarei de Dumnezeu, nădejdea celor deznădăjduiţi

Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul nostru Iisus Hristos cel Înviat, noi, ortodocşii, îi cinstim pe sfinţi ca să lăudăm pe Hristos, a Cărui lucrare şi-a dovedit eficienţa prin rodirea sa în ei; îi cinstim, cinstind criteriul după care trebuie să lucrăm şi noi, în viaţă.
Fraţilor, noi cerem ajutor sfinţilor, Maicii Domnului, socotindu-ne smeriţi faţă de ei şi convinşi că noi înşine nu putem avea o atât de mare ascultare de la Dumnezeu, pentru că nu suntem atât de smeriţi ca ei. Ne rugăm lăuntric să fie şi ei cu noi, cu rugăciunile lor, dar mai ales, ne rugăm Maicii Domnului.
„… căci nu e bine să mă socotesc eu într-o relaţie singulară cu Hristos - asta seamănă a ceva protestant… Lumea protestantă, refuzând cinstirea sfinţilor, manifestă o totală neîncredere în capacitatea omului de a face prin ea roditoare şi arătată lucrarea lui Hristos şi obligaţia fiecăruia de a conlucra cu Hristos pentru a rodi lucrarea Lui în ei. Se manifestă în aceasta un scepticism nu numai referitor la om, ci şi la eficienţa lui Hristos. Mântuirea oamenilor nu se realizează fără întâlnirea activă între Dumnezeu şi om, printr-un act de putere a lui Dumnezeu asupra omului ca obiect, ca „buştean” fie în viaţa aceasta, fie în cea viitoare. Totala depreciere a omului, ca făptură a lui Dumnezeu, nu se poate să nu se răsfrângă şi asupra lui Dumnezeu” - spune părintele teologiei Dumitru Stăniloaie.
Iubiţilor, umanitatea fiecăruia se realizează în Hristos într-o solidaritate cu toţi semenii Săi. Toţi mărturisesc despre valoarea fiecărui om, în solidaritatea tuturor cu fiecare. Sfinţii arată umanitatea lor deplin actualizată în Hristos prin iubirea ce o arată fraţilor lor, care este iubirea lui Hristos însuşită de ei. Ei le arată această iubire prin rugăciunile lor. Iar cei de pe pământ îşi manifestă voinţa lor de a urca spre actualizarea adevăratei lor umanităţi, prin cinstirea acordată celor ce au ajuns la ţinta umanizării lor în Hristos. Mai unită cu Hristos decât toţi sfinţii, şi de aceea mai presus de toţi sfinţii şi îngerii, se află Maica Domnului, ca cea care L-a purtat în pântece pe Fiul lui Dumnezeu, zămislit şi născut din ea ca om şi apoi L-a purtat în braţe ca prunc şi a rămas unită cu El prin afecţiunea omenească supremă pe care o trăieşte o mamă faţă de fiul ei. Legătura ei cu Iisus este mai intimă ca legătura oricărui sfânt cu El, căci trupul Lui s-a format nemijlocit din trupul ei, ea L-a purtat în braţe, I-a privit neîncetat faţa şi ochii, L-a alăptat şi L-a iubit cu iubirea omenească culminantă proprie unei mame, fiind identificată într-un anumit înţeles cu Fiul ei. De aceea, „îndrăznirea” ei către El este mai mare ca a tuturor sfinţilor şi iubirea ei faţă de noi se resimte de iubirea maximă a lui Hristos faţă de noi.
În Maica Domnului avem în cer o inima de mamă, inima care s-a topit cel mai mult pentru Fiul ei şi a bătut şi bate ea însăşi la inima Lui pentru cauza Lui, care e mântuirea noastră, căci mântuirea nu e o chestiune de justiţie, ci de iubire între Dumnezeu şi oameni; iubire care din partea oamenilor a devenit fierbinte şi culminantă concentrându-se într-o inimă de mamă şi manifestându-se prin ea. Dumnezeu cel întrupat ţine seamă de această inimă a Mamei, care a devenit Maica noastră, pentru că e Maica Lui.
Ea e darul cel mai de preţ făcut lui Dumnezeu de către umanitate, dar un dar prin care Dumnezeu ne răsplăteşte cu nenumăratele Sale daruri. „Ce-Ţi vom aduce Ţie, Hristoase…? Cerul Îţi aduce pe îngeri, pământul Îţi aduce darurile lui. Dar noi, oamenii, Îţi aducem pe Maica Fecioară”, cântă Biserica la Naşterea Domnului.
„Maica Domnului premerge umanităţii şi toţi îi urmează.” Premerge în iubire, în curăţie, în apropierea de Dumnezeu. Ea trece cea dintâi prin moartea pe care Fiul ei a făcut-o neputincioasă şi de aceea, în rugăciunea ce i se adresează la Adormire, toţi îi cer ocrotire. „Întru adormire, Născătoare de Dumnezeu, lumea nu o ai părăsit.” Înălţarea ei închide porţile morţii, pecetea ei e pusă pe neant. E pusă de sus de Dumnezeu-Omul şi de jos, de prima „făptură nouă”, înviată şi îndumnezeită.
De aceea Maicii Domnului îi cerem mai des decât tuturor sfinţilor să se roage pentru noi şi pentru toţi ai noştri. Totdeauna, după două tropare adresate lui Dumnezeu, al treilea este adresat ei. Dacă fiecărui sfânt i se dedică o zi principală în anul bisericesc pentru cinstire şi laudă, Maica Domnului este lăudată în fiecare zi, deşi are şi câteva sărbători la fel de mari dedicate ei în mod deosebit. Apoi, ei nu i se cere numai să se roage lui Hristos pentru noi, ci i se cer şi ei însăşi multe lucruri. Ei ne adresăm cu cereri ca acestea: „Tu mântuieşte pe robii tăi de toate nevoile”; „Stăpână, ajută-ne, milostivindu-te spre noi”; „Aleargă, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, şi ne izbăveşte pre noi de primejdii”; „Numai la tine nădăjduiesc şi alerg sub acoperământul tău”; „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, în vremea vieţii mele nu mă lăsa pe mine, ajutorului omenesc nu mă încredinţa, şi tu însăţi mă apără şi mă mântuieşte”.
Necontenit se repetă refrenul: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pre noi!”. Niciodată nu i se spune însă: „Miluieşte-ne pre noi!”. Prin această expresie, adresată numai lui Dumnezeu, se afirmă credinţa că noi depindem întru totul de mila lui Dumnezeu. „Mântuieşte-ne” adresat Maicii Domnului nu are sensul de mântuire, ca operă înfăptuită de Hristos, ci de „scăpare” sau „izbăvire” din diferite greutăţi, necazuri, primejdii, ispite, care însă au şi ele o legătură cu mântuirea. (…)
Iubiţi fraţi şi surori, de foarte multe ori se spune că ea ne ajută, pentru că mijloceşte la Fiul ei cu deosebită eficienţă.
„Ocrotitoare creştinilor, neînfruntată, mijlocitoare către Făcătorul neclintită, nu trece cu vederea glasurile rugăciunilor celor păcătoşi, ci aleargă ca o bună în ajutorul nostru, al celor ce strigăm cu credinţă către tine, grăbeşte spre mijlocire, aleargă spre rugăciune, cea care ocroteşti pururea, Născătoare de Dumnezeu, pe robii tăi.”
Ajutorul ei este atât de necesar, fiindcă un motiv pentru care Hristos miluieşte pe cei ce aleargă la El este acela că o cinstesc pe Maica Lui. Căci cei ce nu o recunosc pe ea ca Născătoare a lui Dumnezeu întru feciorie şi din puterea Duhului Sfânt, nu-L recunosc pe El însuşi ca Dumnezeu.
„Tărie şi mântuire S-a făcut celor pierduţi, Cel ce S-a născut din tine, Stăpâna lumii, Care a mântuit din porţile iadului pe cei ce cu credinţă te slăvesc pe tine” (din slujba înmormântării).
Maica Domnului are o poziţie unică în cultul Bisericii. Ea e deasupra tuturor creaturilor omeneşti îndumnezeite şi a îngerilor, unite în Hristos. Dar nu e identică cu Dumnezeu şi cu Hristos Dumnezeu-Omul. Ea e numai om. Dar e omul ridicat prin harul lui Hristos deasupra tuturor sfinţilor şi mai venerată decât toţi, fără să i se aducă închinare ca lui Dumnezeu sau ca lui Hristos, Dumnezeu cel întrupat, închinare ca Celui de care depindem în mod total şi absolut în existenţa şi fericirea noastră veşnică. Tot ce are ea, are ca şi noi, prin Dumnezeu, şi mai special prin Dumnezeu cel întrupat, deşi are mai mult decât noi toţi şi s-a ridicat prin curăţia şi iubirea ei faţă de Dumnezeu mai presus decât toată creaţiunea.
Exemplul tipic al adevăratei libertăţi este Prea-sfânta Fecioară Maica lui Dumnezeu. Fie voia Ta, facă-se voia Ta în mine! E o mare plăcere pentru ea să facă aceasta, pentru că lucrul corespunde voinţei celei ce spune aceasta. Dacă două fiinţe se iubesc, una este foarte fericită să facă voia celeilalte pentru a o vedea fericită; ea este foarte fericită s-o vadă fericită.
În Fecioara Maria, iubirea dintre Dumnezeu şi umanitate prin femeie, iubirea curată de orice nevoie, primeşte ca răspuns din partea lui Dumnezeu cea mai mare mărturie sensibilă şi veşnică a iubirii Sale: Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Nu este o creaţie nouă. Este umanitatea înnoită în Hristos Dumnezeu venit în maxima apropiere de oameni, Fiul lui Dumnezeu făcut om pentru a-l îndumnezei pe om. Unirea voinţelor, divină şi umană, a îngăduit Duhului Sfânt să lucreze aceasta.
Sfinţenia Mariei ţine mai întâi de fecioria ei. Ea este liberă de orice dorinţă şi de orice ispită omenească. Sensibilitatea ei este curată de orice poftă şi de orice egoism. Ea este sfântă prin dăruirea deplină de sine însăşi lui Dumnezeu. Ea este sfântă şi prin prezenţa lui Hristos în ea. Sfinţii sunt îndumnezeiţi prin prezenţa lui Hristos în ei.
Iar că Maica Domnului nu învie şi nu se înalţă prin sine însăşi se vădeşte în faptul că ea nu se arată cu trupul ei înviat şi nici în actul înălţării, şi aceasta nu se putea arăta astfel nici în lucrarea văzută a lui Hristos cel înviat şi înălţat lângă ea. Actul învierii şi înălţării ei s-a săvârşit prin Fiul ei înviat şi înălţat în chip nevăzut.
În „Sinaxarul” din Minei se spune că îngerii zburau înaintea ei, purtată de Domnul, şi au strigat şi la înălţarea ei, cum au strigat şi la înălţarea Domnului, cetelor de mai sus: „Deschideţi porţile voastre, să treacă Maica Împăratului tuturor!”. Ea va fi în veci mai cinstită decât Serafimii şi mai mărită decât Heruvimii, aflându-se nemijlocit lângă Fiul ei făcut om şi ridicat pe tronul dumnezeiesc, la dreapta Tatălui, ca să se facă tuturor oamenilor dăruitor al slavei Lui, prin comuniunea cu El şi prin participarea la toate bunătăţile Lui.
Avem, astfel, în cer nu numai pe Fiul lui Dumnezeu făcut om, ca să trimită puterea Sa celor ce cred în El, ca să se ridice între îngeri la slava primită ca om de El, ci şi pe Maica Lui, ca o făptură dintre noi, dar unită în mod deosebit cu El, rugându-se şi ea pentru noi. De aceea, ne rugăm nu numai lui Hristos, ci şi ei, să se roage pentru noi şi, încrezători în rugăciunile ei, îi spunem: „Bucură-te…”.
Hristos ne-a dat, prin acestea, asigurarea că nu numai El a înviat ca om, fiind Fiul lui Dumnezeu, ci şi noi, oamenii simpli, din puterea Lui.
Cine nu se dăruieşte integral lui Dumnezeu, într-o deplină eliberare de patimi, nu-L poate primi integral pe Dumnezeu ca persoană pentru a-şi afla în El personalizarea deplină. Leonţiu de Bizanţ observa că şi mamele altor prooroci au fost sfinţite de Duhul şi prin aceasta şi proorocii ce se aflau în pântecele lor (Ieremia, Ioan Botezătorul etc.). „Dar numai Născătoarea de Dumnezeu este în particular cea care a avut pe Duhul Însuşi sălăşluit în ea, şi L-a născut pe Cel conceput ca ipostas al trupului luat din ea. Căci nu a născut pe cineva sfinţit, ci pe Sfântul care, născându-Se din ea, a şi sfinţit-o.” Aşa să ne rugăm şi noi Preacuratei şi Pururea Fecioarei Maria să mijlocească la Fiul ei şi Dumnezeul nostru, să ne trimită în suflete tăria credinţei şi puterea de a mărturisi Slava Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh spre mântuirea sufletelor noastre. Amin.