+) NAŞTEREA SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL

(Sânzienele - Drăgaica)

24 iunie

„Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuşi, cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decât el.” (Matei 11-11)
Iubiţi fraţi şi surori întru Iisus Hristos cel Înviat, naşterea unei făpturi umane a lui Dumnezeu este pentru o familie creştină un motiv de mare bucurie şi, în acelaşi timp, de laudă adusă Creatorului vieţii. Textul de la Matei (capitolul 11, versetul 11) ne invită să participăm la o astfel de bucurie, ne invită să prăznuim Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, cel care a fost Înainte-Mergătorul lui Hristos. Şi la această bucurie, ne întrebăm: de ce Biserica sărbătoreşte această naştere?
Astfel, această atenţie particulară este justificată de ceea ce Mântuitorul Hristos afirmă despre el: „Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuşi, cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decât el” (Matei 11, 11). Putem spune că această zi de 24 iunie este ziua naşterii sale, însă mai mult de atât, fundamentează „măreţia” Sfântului Ioan Mergătorul-Înainte, după cum îl numeşte Biserica, evocând astfel figura sa profetică şi participarea sa la istoria mântuirii.
Fragmentul evanghelic relatează evenimentul acestei naşteri subliniind, în primul rând, bunătatea şi îndurarea lui Dumnezeu faţă de om. Elisabetei, o femeie credincioasă, Dumnezeu îi dăruieşte un fiu, în ciuda vârstei sale înaintate şi a sterilităţii ei. Este binecunoscut faptul că în Vechiul Testament o femeie fără copii era semnul blestemului lui Dumnezeu, pe când cea care avea copii era semnul binecuvântării lui Dumnezeu. Prin această naştere minunată, Dumnezeu Îşi arată puterea Sa cea mare. Alături de Elisabeta, Evanghelia ni-l prezintă şi pe soţul ei, Zaharia, preot şi slujitor în templu, care din cauza puţinei sale credinţe în această naştere, e pedepsit de Dumnezeu. După gândirea umană, necredinţa lui Zaharia este îndreptăţită, deoarece la vârsta lui era imposibil să poată avea un copil, însă la Dumnezeu acest lucru nu era cu neputinţă. Când această naştere se adevereşte, i se dezleagă limba şi Zaharia îl slăveşte pe Dumnezeu.
Iubiţi fraţi, naşterea lui Ioan a însemnat pentru omenire o schimbare definitivă. Prin apariţia sa, acest copil aduce bucurie părinţilor, rudelor şi tuturor locuitorilor Iudeii. Dumnezeu îi dăruieşte acestui copil o misiune foarte importantă: îl face Înaintemergător şi vestitorul Său, cel care pregăteşte calea venirii lui Mesia. De altfel spus, naşterea sa este o manifestare a puterii lui Dumnezeu. Însuşi numele lui exprimă identitatea sa misterioasă: „Dumnezeu dă har”. Cu acest om, de fapt, se proclamă lumii că a ajuns timpul harului, al blândeţii, al iertării, al dragostei divine.
„Domnul m-a chemat din sânul mamei mele”, relatează profetul Isaia în capitolul 49, făcând referire la Botezător, prin aceasta arătând raportul lui cu Dumnezeu. Harul şi răspunsul omului se împletesc într-un mic dialog de dragoste. Prin Ioan, Domnul provoacă poporul, îl cheamă la convertire şi ştie că va reuşi. Însăşi predica sa care era în perfectă armonie cu viaţa sa austeră şi mortificată, începe cu aceste cuvinte: „Pocăiţi-vă, căci împărăţia lui Dumnezeu este aproape”.
Tuturor celor care veneau la el, atraşi de radicalitatea şi forţa mesajului său, Ioan le anunţa că era timpul de a cere iertare de la Dumnezeu pentru păcatele lor şi de a se pocăi, adică de a-şi schimba felul de a trăi. Pe toţi cei care se decideau să-şi schimbe viaţa, Ioan îi boteza. Botezul său cu apă era semnul exterior al purificării interioare.
Însă botezul lui Iisus va fi acela al Duhului Sfânt, care purifică asemenea focului. Dumnezeu vrea să readucă poporul la sine, vrea să-l pregătească şi să-l mântuiască. Şi aceasta o face prin Ioan Botezătorul. El a fost pentru Israel şi rămâne şi astăzi pentru poporul creştin, „omul” care luminează prin viaţa şi învăţătura sa, chemându-l la mântuire, „omul” care netezeşte drumul Domnului. El este vestitorul care anunţă că sosirea Mântuitorului este iminentă, îi pregăteşte calea în inimile oamenilor, arătând prezenţa lui Dumnezeu, pentru ca toţi să-l poată recunoaşte şi să-l poată primi. Ioan Botezătorul este un profet pentru cuvântul care este „spadă şi săgeată”, adică o realitate care ia iniţiativa. Între Ioan Botezătorul şi Iisus există un raport special cât priveşte viaţa monahală şi de dăruire lui Dumnezeu. Ca şi Iisus, el creşte şi se întăreşte în Duh. Ca şi Iisus, el trăieşte în deşert, în singurătate, rugăciune şi penitenţă. Ca şi Iisus, el este sărac şi detaşat de lucruri. Ca şi Iisus, are forţa cuvântului lui Dumnezeu, care îl susţine şi îl alimentează. Ca şi Iisus, el se manifestă Israelului anunţând că împărăţia lui Dumnezeu este aproape şi pocăinţa este necesară.
Astfel, în solemnitatea naşterii sale, contemplând marea figură a Botezătorului, care şi-a îndeplinit misiunea cu atâta fidelitate, ne putem întreba dacă şi noi pregătim calea ca Dumnezeu să intre în sufletele prietenilor şi părinţilor şi al celor care sunt încă departe de el.
O minune a fost naşterea lui Ioan, dar o minune a fost şi întreaga lui viaţă de după aceea. Ioan, când a venit vremea, a plecat din casă şi s-a dus departe, foarte departe, în pustia care era dincolo de Iordan, şi acolo a rămas ani mulţi şi a trăit o viaţă foarte aspră. Locuinţa lui era peştera. Băutura lui, apa Iordanului. Hrana lui, lăcustele. Haina lui aspră era făcută din păr de cămilă. Însoţitorii lui erau fiarele sălbatice. Cartea pe care o studia era natura, toate cele pe care le-a făcut Dumnezeu. Bucuria lui era rugăciunea. Nădejdea lui, care îi umplea inima, cuvântul că vine Hristos şi că el va trebui să pregătească poporul, ca să-l primească pe Izbăvitorul lumii.
Iubiţii mei creştini! Vom spune încă două cuvinte în jurul numelui care, la porunca lui Dumnezeu, a fost dat unicului copil al lui Zaharia şi al Elisabetei. S-a numit Ioan. Ioan este un nume evreiesc şi înseamnă Darul lui Dumnezeu. Şi, într-adevăr, Ioan s-a dovedit un dar a lui Dumnezeu, o mare binefacere pentru omenire. Întreb: sunt toţi copiii, care vin în lume, daruri ale lui Dumnezeu? Da, toţi copiii sunt daruri ale lui Dumnezeu. Dumnezeu, prin mijlocirea părinţilor, îi aduce în lume, ca să facă binele, să mulţumească părinţilor şi să fie un folos pentru omenire. Din nefericire însă, mulţi din copii - pentru că nu au părinţi buni, cum au fost părinţii Sfântului Ioan, şi pentru că societatea noastră este foarte stricată şi zilnic dă exemple rele copiilor - dezertează de pe drumul cel drept pe care l-a trasat Hristos şi se strică, iar prin crimele pe care le fac devin un blestem şi o nenorocire pentru omenire. Părinţi, mame şi taţi! Luaţi aminte la copiii voştri. Creşteţi-i întru „învăţătura şi certarea Domnului”. Sădiţi în ei frica de Dumnezeu. Păziţi-i de anturajele rele. Şi atunci, copiii voştri vor fi şi pentru voi şi pentru societate daruri ale lui Dumnezeu. Amin.