NATURA - Umil

Umil stau o clipă,
Sub bolta umbrită,
Ea mă alină îmi pare un har.

E ca o iubită,
O floare-ndrăgită,
Uit zilele în chin şi-amar.

Mă satur de soare,
Mă satur de-o floare,
Mă chinuie de ani, monotonul coşmar.

Se uită vecinii,
Se strâmbă străinii,
Se scurg zilele primite în dar.

Dar pădurea de fag
Privesc cu drag,
Aici mă plimb în faptul serii.

Gust licoarea,
Împrăştiind savoarea,
Vrăjitului potir al verii.

Făgetul cu-n zumzet,
Şi-al paşilor umblet,
Se-nşiră pe cărări în luna mai.

Cerbii se-adună,
Goarnele sună,
Pe ce poteci ascunse mă chemai!

Privirea-i senină,
E Iubire divină,
Dar viforul îndoaie crengile iar.

Crengile se-ndoaie,
Inima se-nmoaie,
Simfonia lor vrăjeşte-e clar.

Iubită pădure,
Faci omul să-ndure,
Sălbatica viaţă, chinul amar!