Noi denumiri de străzi în municipiul Târgu-Mureş!

Prin Hotărârea nr. 150 din 28 mai 2015 a Consiliului Local Târgu-Mureş se aprobă amplasarea plăcilor informative în municipiul Târgu-Mureş privind „denumirea tradiţională” a unor străzi şi pieţe. În baza expunerii de motive înregistrată cu nr. 28.040, depusă de consilierii UDMR la 15 mai, în baza legii (?!), s-a aprobat schimbarea denumirii unui număr de 30 de străzi din municipiul Târgu-Mureş, în ideea respectării „denumirii tradiţionale a unor străzi şi pieţe”.
Pentru a înţelege acest demers, să avem în vedere că municipiul Târgu-Mureş, în 1868, avea o populaţie de 11.886 persoane. Primele străzi apar cu denumiri în anul 1553: Sâncraiului şi Sângeorzului, cu denumiri ungureşti, apoi în 1567 strada Sfântul Nicolae, în 1596 strada Pocloş, în 1575 strada Pasajul Mare, în 1596 Piaţa Trandafirilor şi în 1577 Drumul spre Iedu. Să avem în vedere că, la acea vreme, populaţia românească a fost lipsită de drepturi, nefiind recunoscută ca naţiune. Chiar şi după câştigarea dreptului la autodeterminare, populaţia românească a fost în continuare lipsită de drepturi. Prima acţiune de amploare privind atribuirea de denumiri de străzi a avut loc în 1887, când s-au atribuit denumiri pentru 26 de străzi. Apoi, în 1900 alte 26 de străzi recent construite, apoi în 1907, 1910, 1918, 1934, 1971, 1974, 1982 şi 1990. Iată că în 2015 se schimbă denumirile a 30 de străzi din municipiu, conform „tradiţiei” ocupaţiei şi administraţiei ungare!! Prima stradă de pe listă este Călăraşilor, care devine „Kossuth Lajos utca”; strada Bradului devine „Munkacsy Mihaly utca”; Pasajul Scăricica devine „Rakoczi lepcso”; strada Horea devine „Boross Gabor utca”; strada Revoluţiei şi 22 Decembrie devine „Szent Gyorgy utca”; Piaţa Republicii devine „Szent Gyorgy ter”; Piaţa Trandafirilor devine „Deak Ferencz ter”; strada Rodnei devine „Kemeny Zsigmond utca”; strada Brăila devine „Knopfler Vilmos utca”; strada Mihai Eminescu devine „Jokaj Mor utca”; strada Mărăşti devine „Vorosmarty Mihaly utca”; strada Rovinari devine „Ady Endre utca”; strada Plevna devine „Tancsics Mihaly utca”; strada Bobâlna devine „Kriza Janos utca”; strada Poştei devine „Puskin utca”; strada Memorandului devine strada „Muşat Petru”; Piaţa Victoriei devine „Albina ter”; strada Gheorghe Marinescu devine „Kosardomb utja”; Pasajul Izvorul Rece devine „Kiralykut koz”; strada Târgului devine „Saros utca”; strada Al. Papiu Ilarian devine „Kalvaria utca”; strada Mihai Viteazul devine „Klastrom utca”; strada Corneşti devine „Somosteto”; strada Sinaia devine „Sorhaz utca”; strada Aurel Filimon devine „Iskola utca”; strada Avramescu Gheorghe devine „Rigo utca”; strada Evreilor Martiri devine „Teglagyar utca”; strada Sportivilor devine „Salamon Erno utca”; strada Lăpuşului devine „Csokonaj Vitez Mihaly utca” şi strada Grădinarilor va fi „Petelei Istvan utca”. Ne aflăm în România? Îmi vine să râd, dar răspunsul este afirmativ. Să adăugăm că fondurile cheltuite pentru confecţionarea plăcuţelor indicatoare de străzi şi montarea lor sunt alocate din bugetul municipalităţii. La asta se adaugă cheltuielile populaţiei pentru schimbarea actelor de identitate, iar în cazul societăţilor comerciale, ONG-uri şi altele, şi cele legate de schimbarea ştampilelor etc..
Ce se poate înţelege din toate astea? Foarte multe. Este liber ca fiecare să înţeleagă şi să interpreteze după cum este în stare, dar şi să le mulţumească stimabililor consilieri locali fiindcă şi-au pierdut minţile. Ceea ce este evident, este că e vorba de o simulare a administraţiei româneşti în localitate. Să urmărim în tabel structura etnică a populaţiei din Târgu-Mureş, în dinamica ei.

Observăm că populaţia etnică maghiară a ajuns la o pondere maximă în anul 1910, cu 89,3%, iar în 2011 a scăzut la 44,9%, în timp ce populaţia românească a avut ponderea minimă în 1869 cu 5,2%, iar în 2011 a ajuns la 52,0%. Dacă este vorba de „tradiţia” denumirilor de străzi, este mai degrabă o strategie, negociată în Consiliul Local de UDMR, prin care formaţiunea vrea să reinstaureze atmosfera anilor din feudalismul urbei. Dar timpul nu se întoarce. Doar politicienii o iau razna, cam frecvent, iar faptul este în detrimentul imaginii şi a obrazului lor. Dar şi a oraşului. „Dă Doamne minea românului, ceea de pe urmă”…

Categorie: