NOI, ROMÂNII, ŞI VOI, UNGURII

Acum o sută de ani, când românii şi-au înscris în registrul existenţei dreptul de stăpân în spaţiul Ardealului, nu doar ca populaţie majoritară, ci, mai ales, ca moştenitori ai proprietăţii dacice, recunoscută din adânc de istorie, certificatul nostru de libertate a fost parafat de state europene, care au considerat îndreptăţit actul nostru de restabilire a dreptăţii prin scoaterea acestui teritoriu din robia regimului austro-ungar. S-a recunoscut, astfel, eroismul Poporului Român, în confruntarea cu forţe mult mai puternice, dar sărace în înţelegerea scopului pentru care luptau.
Glasul Ardealului în întâmpinarea centenarului Trianon declamă profunzimea datinei dacice, rostindu-şi continuu hotărârea de a nu-şi desprinde rădăcinile din glia străbună. Se ştie că în cei câţiva ani cât au stat aici, romanii au stăpânit un teritoriu destul de restrâns, în timp ce dacii liberi au stăpânit restul, păstrându-şi libertatea şi întărindu-şi convingerea că aici nu are drept niciun străin cu pretenţii de stăpân. Aşa se explică speranţa românilor ardeleni, timp de veacuri aflaţi în robia austro-ungară, că va veni vremea când libertatea lor se va instaura în pământul care le aparţine. Şi izbânda anului 1918 a fost obţinută cu mari sacrificii, având izvor convingerea că altfel nu poate să-şi ia în stăpânire Ţara.
Guralivii unguri trâmbiţează în presa lor, şi cu ocazia unor ceremonii, că ei luptă pentru restabilirea dreptului lor asupra Ardealului. E de neînţeles cum un popor poate să-şi târască viaţa în continuă minciună, asupra căreia singuri se demască prin declaraţiile pe care le emit. Ca o replică la faima de criminali a ungurilor în întreaga lume, urmare tragediei îndurate de români în Ardealul de Nord în anii ’40, preotul reformat Bereczki-Orban Zsolt afirmă cu vinovăţie: „Putem deveni mai buni” (site-ul www.szekelyhon.ro) (Condeiul ardelean, nr. 375, 410, pag. 14). Se pronunţă aici o recunoaştere că istoria vieţii ungurilor nu este a unui popor cu „oameni buni”. Românii confirmă acest adevăr prin suferinţele lor în vremea asupririi de către unguri.
Ceremonia ungurilor de comemorare a Trianonului transmite jalnice reproşuri celor care i-au tratat pe unguri cu totală neglijenţă: „Nimeni din lume nu şi-a făcut griji pentru noi, dar nici acum nu protestează din cauza încălcării drepturilor noastre” (idem). Iată o dovadă că cei „din lume” constată că aici în România ungurii se bucură din plin de drepturi, care le asigură liniştea vieţii, le satisface multe mofturi prin care să-şi afirme particularităţile de naţie: drapele, plăcuţe bilingve, limbă, şcoli, televiziuni etc.. Deci nu există dovezi de rău tratament pentru care să protesteze străinii în favoarea ungurilor, ştiindu-se cu claritate constituţia omenoasă a Poporului Român. Publicistul din Ungaria Bayer Zsolt afirmă lăudabil pentru români: „şi noi totuşi suntem aici”, „naţiunea aceasta a rămas în viaţă” (idem). Că existaţi neatinşi în cei 100 de ani, ar trebui să cădeţi în genunchi şi să cereţi iertare urmaşilor celor pe care i-aţi chinuit şi ucis bestial! „Nu vor reuşi niciodată să ne nimicească” (idem), spune acelaşi jurnalist. Răspunsul românilor este că nu ne-am propus aşa ceva şi nu ne stă în fire, doar că ripostăm, ca stăpâni ai teritoriului ardelean, la toate obrăzniciile şi ameninţările manifestate continuu de aceste cioturi maghiare rămase aici.
Este dificil să descifrezi în scrânteala minţii cuvântătorilor maghiari care a fost şi este rolul hotărârii Trianon în stabilirea echilibrului european. Dacă ei afirmă că manifestanţii au „comemorat şi semnarea dictatului de pace de la Trianon” (idem), te întrebi firesc cum este posibil să comemorezi o hotărâre de pace? Răspunsul este, aşa cum s-a dovedit în istorie, că pacea nu intră în regimul de viaţă al ungurilor, aflaţi în continuă răfuială cu cei din jurul Ungariei, deşi trăiesc într-un spaţiu cucerit, nu moştenit, aşa cum este Ardealul pentru noi, românii.
Se desprinde afirmaţia unui alt jurnalist că „Trianon nu este doar un simplu eveniment, ci o realitate cu care trăim” (idem). Dacă trăiţi de atâta vreme fără ca viaţa să vă fie tulburată, în loc de comemorare, mergeţi şi depuneţi buchete de flori pe masa Trianonului şi plecaţi-vă cu pioşenie! „Trăiţi” nederanjaţi pe teritoriu românesc, pentru că noi am acceptat să vă tratăm cu omenie, să împărţim cu voi bunuri ale Ţării. O bilă albă pentru noi!
Se pare, totuşi, că bătrânii politicieni unguri din România, componenţi ai asociaţiilor otrăvitoare UDMR, CNMT, CNS, se află la un început de pierdere a puterii iredentismului maghiar, atât în rândul societăţii civile, cât şi în rândul tinerilor maghiari, fapt remarcat cu supărare de vorbitori: „Interesul faţă de conferinţa Drepturile minorităţii a fost extrem de scăzut. Societatea civilă practic nici nu a fost reprezentată, iar presa a manifestat un interes destul de scăzut”, „Trianon este cea mai mare tragedie a istoriei noastre, totuşi mare parte dintre tineri rămân indiferenţi” (idem). În concluzie, dacă bătrânii politicieni unguri înrăiţi din Covasna şi Harghita se vor duce la judecata lui Dumnezeu, populaţia maghiară trăieşte liniştită în Ţara noastră, iar tinerii au crescut sub ocrotirea Statului Român şi nu simt duşmănia românilor. O bilă neagră pentru voi!
Păcii de la Trianon să-i dorim dăinuire de milenii! Să trăim în pace şi noi, românii, şi voi, ungurii!

Categorie: