„Nu este necesar să învăţăm a fluiera, avem legi!“

Interviu cu primarul comunei Voşlăbeni, Dumitru Mihail Tinca

Puţini ştiu câte ceva despre localitatea Voşlăbeni, din judeţul Harghita, şi, şi mai puţini despre faptul că în componenţa sa administrativă se află staţiunea de la Izvoru-Mureşului, renumită prin taberele studenţeşti organizate în regimul trecut, prin Complexul Sportiv generator al marilor performanţe ale sportivilor noştri la campionatele naţionale, internaţionale şi jocurile olimpice, şi, mai de curând, printr-o manifestare internaţională de amploare pentru românii din întregul spaţiul locuit de ei - Universitatea de Vară, organizată sub egida Ministerului Culturii - Centrul Cultural Topliţa, în parteneriat cu, Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni, Centrul European de Studii Covasna-Harghita, Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei şi cu sprijinul financiar al Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni. Pentru a „repara” această lacună, încerc să aduc în faţa cititorului câteva informaţii privind istoria şi activitatea locuitorilor din Voşlăbeni, prin interviul solicitat primarului comunei, Dumitru Mihail Tinca.
- Domnule primar, ştiu că aşezarea Voşlăbenilor este atestată documentar pe la 1650, sub denumirea de Vaslab, ca sat românesc, cu o mică biserică ortodoxă, într-un document-scrisoare a călugărului franciscan italian Modesto din Roma, păstrată în arhiva Vaticanului. Însă, existenţa sa se pierde în negurile istoriei. Cercetările arheologice efectuate în bazinul Giurgeului, de care aparţineţi, evidenţiază formarea localităţilor umane prin fenomenul roirii. Puteţi să ne spuneţi de unde au roit locuitorii şi care este evoluţia demografică a Voşlăbenilor?
- În decursul timpului, cercetătorii care au studiat originile locuitorilor au lansat varianta că o parte din vechii locuitori ai localităţii Voşlăbeni ar fi provenit din satul Oşlobeni, din judeţul Neamţ. Posibil să fie, fiind o asemănare toponimică, dar şi pentru că numele de familie din Voşlăbeni sunt atât nume moldoveneşti, cât şi nume ardeleneşti. Din punct de vedere demografic, vă pot spune, din datele aflate în diferite monografii, dar mai cu seamă din lucrarea „Românii din Covasna şi Harghita” de Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan, Violeta Pătrunjel, că pe la 1748 erau 162 de locuitori, ca peste o sută de ani numărul lor să crească la 746, la 1930 să fie de 1464, iar în 1977 de 1057. Această variaţie a populaţiei, mai cu seamă după ce Voşlăbenii au devenit centru de comună, după primul război mondial, se datorează deselor reforme administrative care au înglobat sau au separat unele sate, precum Boteni, astăzi Izvoru-Mureşului, Hevedere sau Tincani de Voşlăbeni.
- Dintr-o veche monografie din anul 1939, a învăţătoarei Elena Diaconescu, rezultă că numărul locuitorilor în acest an se ridica la 1910, din care: 1723 de români, 168 de maghiari, 17 evrei şi 2 germani. Deci, 90% români, 10% celelalte etnii. Astăzi cum se prezintă situaţia?
- Comuna Voşlăbeni se compune la ora actuală din două sate, respectiv Voşlăbeni şi Izvoru-Mureşului. În Voşlăbeni românii sunt 77%, maghiarii 23%, iar la Izvoru-Mureşului 40-45% români şi 55-60% maghiari.
- Din punct de vedere confesional, conform aceleiaşi monografii, erau 1723 de greco-catolici, 146 romano-catolici, 24 protestanţi şi 17 mozaici. Care este structura confesională de astăzi?
- Compoziţia religioasă reflectă compoziţia pe naţionalităţi. Sigur că au dispărut mozaicii, evreii plecând din comună după al II-lea război mondial, în rest compoziţia este cam aceeaşi: sunt ortodocşi, romano-catolici şi câteva familii neoprotestante, dar numărul acestora este în scădere în ultima perioadă.
- Din rândul voşlăbenilor, de-a lungul timpului, s-au ridicat oameni deosebiţi. Din Voşlăbeni, se zice că se trăgea familia marelui povestitor Ion Creangă, fapt pentru care şcolii din Izvoru-Mureşului i s-a atribuit numele scriitorului. Ce alţi oameni deosebiţi a mai dat Voşlăbeniul?
- Aş putea să zic că toţi au fost deosebiţi. În primul rând, pentru că au rezistat pe aceste meleaguri care au fost permanent în calea marilor migraţii şi nu numai, ci şi la graniţele marilor imperii ale timpului istoric. În al doilea rând, sunt deosebiţi pentru că, permanent, în toată istoria lor, au dus o viaţă corectă şi cinstită, fapt ce reiese din buna vecinătate care au avut-o cu satele ungureşti în sutele de ani de convieţuire ce au trecut. În al treilea rând, din rândul personalităţilor pe care aceste meleaguri le-au dat, putem enumera pe învăţătorul Nicodim Rusu, primul învăţător care a fondat o şcoală laică la Voşlăbeni, profesorul Teodor Chindea, care a fost directorul Liceului „Sfântul Nicolae” din Gheorgheni, şef de catedră la Institutul Interregional de Perfecţionare a Cadrelor Didactice Cluj, care a ajutat mult la dezvoltarea localităţii şi care a scris, în perioada interbelică, alături de cărţi ştiinţifice şi studii de specialitate, o monografie despre Voşlăbeni, apoi învăţătorul Zaharia Blaga, director mult timp al Şcolii Primare din Voşlăbeni şi revizor şcolar, între anii 1934-1941, în judeţul Ciuc. După al II-lea război mondial, s-au ridicat mulţi intelectuali: învăţători, profesori, ingineri, ofiţeri, doctori în ştiinţe care au contribuit la bunul renume al localităţii. Unul dintre aceştia este doctorul în istorie Costel Cristian Lazăr, actualul director al Centrului Cultural Topliţa, organizator principal al actualei ediţii a Universităţii de Vară de la Izvoru-Mureşului, dar şi directorul Complexului Sportiv Naţional în care se desfăşoară Universitatea de Vară, Gavril Chindea, şi el fiu al acestor meleaguri.
- Economic, prin ce se remarcă Voşlăbeniul?
- Agricultura, în zona noastră, este slab reprezentată. Localitatea fiind aşezată la o altitudine de peste 800 de metri, cultivarea cerealelor este puţin avantajoasă, prin urmare oamenii s-au orientat mai ales asupra creşterii animalelor. Dar, Voşlăbeniul, din punct de vedere economic, a avut o dezvoltare mai accentuată între cele două războaie mondiale, când aşezarea primeşte rang de comună. Şi mă refer aici la activităţile nonagricole. S-a dezvoltat prin deschiderea unei cariere de piatră de var (se ardea var în cantităţi mari, gestionată de acele familii de evrei care au părăsit localitatea în primele decenii ale perioadei comuniste), dar şi printr- o altă carieră de piatră de construcţii în perimetrul satului vecin, care se transporta şi se încărca însă în vagoane la Voşlăbeni, aducând venituri importante. De asemenea, au luat fiinţă mai multe firme de prelucrare a lemnului. După război, a urmat o a doua etapă de industrializare, în anii ’70-’80, tot pe baza acelei cariere de piatră de var, mai precis acum s-a prelucrat dolomita, o piatră utilă, pe teritoriul comunei construindu-se o instalaţie pentru prelucrarea acestei bogăţii naturale, folosită în industria chimică, industria siderurgică şi industria sticlei. Această activitate economică a dat un avânt economic comunei, circa 150-200 de familii trăind de pe urma salariului încasat de la această întreprindere.
- Pădurea a constituit şi ea o bogăţie pentru locuitorii din Voşlăbeni, o sursă de asigurare a traiului. Ştiu că au fost dese neînţelegeri pentru stăpânirea acesteia cu locuitorii din comuna vecină, Valea- Strâmbă. Astăzi care este situaţia fondului silvic al localităţii?
- Constituirea comunei Voşlăbeni, după primul război mondial, a găsit localitatea cu o anumită suprafaţă de teren atât intravilan, cât şi extravilan. La fel ca şi în celelalte localităţi din zonă, şi locuitorii din Voşlăbeni au beneficiat de reforma agrară şi au primit, în funcţie de numărul de persoane, de animalele pe care le aveau, de principiile pe baza cărora s-au dat, o anumită suprafaţă de pădure şi de păşune. Referitor la procesul la care vă referiţi, într-adevăr, o parte din reforma agrară, în perioada 1940-1944, a fost anulată şi pentru o parte din terenul primit la reforma agrară s-a intrat în proces cu comuna vecină, Valea-Strâmbă. După 1945, procesul a fost câştigat de Valea-Strâmbă, dar după 1948, tot fondul forestier, încet, încet a fost preluat de stat, şi nu numai fondul forestier care era la momentul respectiv, ci şi o parte a păşunilor au fost transformate în fond forestier prin amenajamente silvice, începute în acel an şi care au continuat de-a lungul timpului. Ultimele suprafeţe care au fost luate de la comună de Ocolul Silvic au fost în anul 1983. La fel s-a întâmplat în toată zona. După 1990, la fel cum ne-au fost luate, în baza actelor pe care le-am avut şi le-am depus, ne-au fost date înapoi prin legile fondului funciar.
- O mare şansă de dezvoltare pentru locuitorii din Voşlăbeni - Izvoru-Mureşului o reprezintă turismul. Care este situaţia în acest domeniu de activitate pe care se pune, în ultima perioadă de timp, un mare accent?
- În special la Izvoru-Mureşului există un lanţ de pensiuni, deţinut de particulari, care au o asociaţie a lor. De asemenea, tot în cadrul staţiunii, există şi Complexul Sportiv Naţional, cu locuri de cazare şi condiţii de turism şi un motel care poate să îndeplinească condiţiile desfăşurării unui turism modern. Din păcate, în ultima perioadă, turismul a stagnat, fapt ce se vede mai ales iarna, dar şi în perioadele în care altădată era plin, cum ar fi cu ocazia Rusaliilor, când este pelerinajul acesta catolic la biserica franciscană de la Şumuleu. Astfel, anul acesta nu s-a reuşit să se umple la capacitate toate pensiunile cu ocazia acestei manifestări religioase. Se vede un regres economic al populaţiei, al celor care altădată au beneficiat de serviciile unor asemenea pensiuni. Dar, să sperăm că toate acestea vor trece cât mai repede. Vreau să mai subliniez o speranţă pentru viitorul turistic al localităţii. Prin edificarea Mănăstirii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” de la Izvoru-Mureşului, de o frumuseţe de excepţie, ctitorie a Înaltpreasfinţitului Ioan al Munţilor, prin organizarea aici a hramului de sărbătoarea Sfintei Maria, la 15 august, localitatea a căpătat noi valenţe, turismul religios fiind mult practicat în întreaga lume, fapt care ne face să privim cu încredere viitorul nostru. Localitatea noastră este o aşezare frumoasă, ospitalieră. Ne străduim să creăm condiţii pentru dezvoltarea economică, pentru a spori locurile de muncă şi a menţine tineretul aici, pentru a rămâne statornici pe aceste locuri. Invităm turişti, oaspeţi din întreaga ţară şi de peste hotare, cum sunt de altfel şi aceste delegaţii ale românilor din afara graniţelor României, participanţi la Universitatea de Vară de la Izvoru-Mureşului, să ne viziteze, să ne cunoască pe noi şi tradiţiile noastre, frumuseţile naturale şi clima benefică sănătăţii tuturor.
- O ultimă întrebare. Ce părere aveţi despre afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu, la Universitatea de Vară de la Izvoru- Mureşului, despre relaţiile actuale dintre români şi unguri?
- În cadrul comunităţilor din Voşlăbeni şi Izvoru-Mureşului relaţiile dintre români şi maghiari sunt nişte relaţii normale. Nu am avut probleme de acest gen, ponderea oamenilor care gândesc normal şi simt că trăim aici împreună - şi toţi vor acelaşi lucru, să trăim mai bine şi în bună înţelegere - este suficient de mare pentru a-i obtura pe cei care ar vrea altceva şi, prin urmare, glasul extremiştilor nu se mai aude. Noi nu am fluierat după nimeni. Nu am avut după cine, pentru că pe la noi nu a trecut niciun demnitar al statului ungar să ne întrebe de sănătate sau să ne viziteze. Dacă ar trece, probabil ar veni într-o vizită oficială şi de prietenie, nu cred că ar veni cu alte intenţii. Chiar dacă sunt derapaje, organele statului trebuie să le vadă, să ia măsurile necesare şi să fie respectată legea. Nu este necesar să învăţăm a fluiera, avem legi!
- Vă mulţumesc pentru amabilitatea de a acorda acest interviu publicaţiei „Condeiul ardelean”. Vă urez ca gândurile dumneavoastră, programul pe care îl aveţi de dezvoltare a localităţii să se îndeplinească şi mulţi ani de acum înainte la conducerea Primăriei Voşlăbeniului!
- Mulţumesc şi mai veniţi pe la noi!

Categorie: