O carte despre Samoilă Mârza

Am avut onoarea să primim recent, prin grija autorului principal - Aurel Sîntimbrean, membru al Asociaţiei noastre, ediţia a II-a a cărţii „Samoilă Mârza (1886-1967) - Fotograful Unirii Transilvaniei cu România - 1 Decembrie 1918, Alba-Iulia”.
În generosul autograf pe care Aurel Sîntimbrean ni-l adresează, îl zugrăveşte în câteva cuvinte atât de frumos pe Samoilă Mârza, consăteanul său: „Un fiu de ţăran român, din comuna Sântimbru, satul Galtiu, singurul fotograf prezent la Marea Unire de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918, care a imortalizat acest eveniment istoric al românilor”.
În cele 166 de pagini ale cărţii cu 22 de capitole, care conţin 171 de fotografii, sunt descrise şi imortalizate, pe lângă locurile natale şi viaţa celebrului fotograf, şi aspecte importante de la Adunarea Naţională din Alba-Iulia, precum şi din alte împrejurări trăite de Samoilă Mârza. Cartea se doreşte a fi un omagiu la 130 de ani de la naşterea fotografului Unirii şi la 98 de ani de la Marea Unire. Regăsim imagini de la vizitele familiei regale la Alba-Iulia în 1919, în 1922 (încoronarea de la 15 octombrie), în 1929 şi în 1937.
Se descrie în carte şi istoria palpitantă a celor trei albume de fotografii donate de către Samoilă Mârza unor mari personalităţi ale vremurilor, respectiv: Nicolae Iorga, Iuliu Hossu şi Iuliu Maniu. Aşa cum ne spune prof. dr. Gheorghe Anghel, în „Cuvântul înainte” al cărţii, „prezenta carte a domnului Sîntimbrean şi a colaboratorilor săi reprezintă o deosebită importanţă nu numai pentru istorici, ci şi pentru elevi, studenţi, pentru toţi românii care studiază şi apreciază istoria poporului nostru”.
Călduroase şi sincere felicitări atât autorilor - Aurel Sîntimbrean, Horea Bedelean, Aura Bedelean şi Lucian Muntean -, cât şi artizanilor tipăriturii de excepţie de la „Alexandria Publishing House” din municipiul Suceava (alexandriapublishinghouse@gmail.com).

ing. Ioan Paul Mărginean,
preşedinte fondator al Asociaţiei
„Ţara Iancului - Iubirea Mea”, Deva

Categorie: