O dispută între contele Apponyi şi Nicolae Iorga

În 1908, Nicolae Iorga inaugurează la Vălenii de Munte, în judeţul Prahova, cursurile de vară care, în perioada interbelică, vor lua denumirea de Universitate Populară. Acolo a fost pregătită spiritual România Mare, ideea principală propagată fiind aceea a unităţii de neam a românilor, peste graniţele politice existente în acel moment. În Transilvania scopul acestor cursuri a fost imens şi a trezit supărarea furioasă a autorităţilor de la Budapesta. Cel mai supărat s-a arătat contele Apponyi, ministrul Instrucţiunii, autor al legilor de deznaţionalizare a românilor prin şcoală.
Apponyi s-a arătat indignat mai ales de teza lui Nicolae Iorga că românii din Vechiul Regat şi românii din Transilvania sunt acelaşi neam şi au aceleaşi interese majore. De aceea, a dat ordin de interzicere a participării profesorilor, învăţătorilor, studenţilor la cursurile de la Vălenii de Munte, sub ameninţarea pedepselor administrative. „Tribuna” din Arad anunţa, în numărul din 3 iulie 1909, sosirea ordinului respectiv la şcolile din localitate. Iar „Gazeta Transilvaniei”, Braşov, numărul din 4 iulie 1909, anunţa extinderea interdicţiei şi la elevii de gimnaziu.
În 1910, Apponyi a făcut greşeala să se aventureze deschis într-o dispută cu Nicolae Iorga, privind unitatea Neamului Românesc, autohtonia acestuia, drepturile lui istorice. Pe toate le contesta. Iorga îi va răspunde: „Măria Sa, contele Apponyi, binevoieşte a întreba pe modeştii istorici din Bucureşti cu privire la faptul dacă persistenţa „românilor în Ardeal e un adevăr” (…), ori un „basm de doică”, precum crede (…). Ca istoric valah, care am scris istoria acestui Neam (…), cutez a răspunde cele ce urmează: Din vremuri imemorabile a stat în Ardeal, ca şi la noi (în Vechiul Regat), un neam gospodăresc, isteţ şi viteaz, al dacilor, un neam tracic. Roma i-a cucerit, le-a amestecat sângele cu sângele cetăţenilor ei şi le-a dat limba latină, ca veşnic document de neam, unind în el drepturile de aborigeni ale tracilor cu drepturile de cuceritori culturali ale romanilor”. Apoi au venit barbarii. „La toţi v-am ieşit înainte, şi acolo în Ardeal, ospitalier, cu mâinile pline de daruri; v-am dat sângele nobil, cuvinte frumoase, datine înţelepte, gospodărie înaintată şi, după ce le-aţi luat fără a mulţămi, nici atunci, nici acum, v-am dat bani, muncă, sânge, turcilor, tătarilor şi dumneavoastră; vi le-am dat în Ţara noastră, în casa noastră (…). Veţi fi văzut, cred, că „învăţatul valah” are dreptate să spuie ce spun acolo, la dumneavoastră, doicile şi mamele „valahe” de sute de ani în urechile generaţiilor care cresc pe rând, în apăsare, pentru credinţă, muncă şi nădejde” („Neamul Românesc”, din 23 iulie 1910).
Constatând foarte larga receptivitate a românilor transilvăneni la ideile propagate la Vălenii de Munte, Apponyi a propus înfiinţarea unor cursuri similare de vară, pentru acei români, în Ungaria, în limba maghiară - cu prezenţa obligatorie a învăţătorilor şi a profesorilor („Budapesti Hirlap”, din 13 şi 25 iulie 1908). „Trebuie să intre ideea aceasta în public - se afirma în ziarul budapestan - că prelecţiunile în afară de şcoală sunt mijloace de prim rang ale culturii, precum şi ale apărării naţionale, faţă de acele primejdii ale căror baze le-a aşezat acum daco-românismul aproape de graniţa noastră, prin cursurile universitare de vacanţă de la Vălenii de Munte”. „Budapesti Hirlap” constata, cu indignare, că „învăţătorul, profesorul şi studentul român din Ungaria reîntorcându-se de la cursurile universitare din Văleni, cu siguranţă va aduce cu sine mai mult simţ daco-românesc şi ură faţă de unguri”. Cursurile lui Iorga erau receptate ca o contrapondere la Legile Apponyi din 1907, care urmăreau explicit maghiarizarea românilor din Transilvania.
Contele Apponyi a trăit să vadă îndeplinit visul lui Nicolae iorga şi al tuturor românilor; România Mare.

Categorie: