O filă din cărțile familiei Novacovici

Trecutul este singurul lucru pe care îl avem şi îl cunoaştem, dar este transformat de la o generaţie la alta. Cunoscându-ne istoria ne facem mai iubitori de om şi de viaţă, iar reîntoarcerea la istorie, la autentic este o datorie umană.
În casa de la Gârbovăţ, dăinuită în timp şi spaţiu vreme de două secole, printre lucrurile vechi am găsit cărţile prăfuite de vreme ale strămoşilor mei, iar răsfoindu-le am descoperit istoria familiei preoţeşti Novacovici. Această familie şi-a încrustat numele în grinda înnegrită de fum şi vreme din cuina casei la anul 1754.
Preoţii din această familie au sfinţit prin trecerea lor prin viaţă casa părintească, care a dăinuit prin timp până în prezent. Alături de cărţile îngălbenite de vreme, s-a păstrat şi mobila tip dormitor originală, probabil din perioada 1850-1880. Casa a fost zidită de preotul Pavel Novacovici (1799-1843, tatăl străbunicului meu Maxim), păstrându-se lemnăria şi uşile originale, casa fiind locuibilă şi în prezent.
Din rădăcina românească creştin-ortodoxă răsare familia Novacovici ca familie preoţească în Gârbovăţ la 1803, iar dintre slujitorii proveniţi din această familie amintesc pe:
- preot Iancu Novacovici (1778-1844);
- preot Pavel Novacovici (1799-1843);
- preot Petru Novacovici (1816-1849);
- preot Maxim Novacovici (1826-1899), străbunicul meu, care a avut 11 copii, iar în anul 1848, pentru ideile sale politice naţionaliste, a fost persecutat şi urmărit de armata ungară, stând ascuns în păduri pe la colibele păstorilor.
Sub pastoraţia sa, între anii 1872-1873 s-a rezidit Biserica din Gârbovăţ. A dotat biserica cu cărţi noi, prapori, a refăcut scaunele, iar în ultima perioadă, orb fiind, a slujit biserica dus de mână de către fiul său, preotul Nicolae Novacovici;
- preot Nicolae Novacovici (1854-1939), un adevărat model prin activitatea sa pe tărâm bisericesc.
Pentru meritele sale naţionale şi bisericeşti a fost ales ca membru în Comunitatea de Avere a Confiniului Militar Banatic nr. 13 Caransebeş, aparând interesele grănicereşti, şi a fost distins în anul 1912 cu brâu roşu de Consistoriul din Caransebeş.
Pentru ţinuta sa politică proromânească i s-a fixat domiciliul obligatoriu pentru un an şi opt luni în Kabold din judeţul Sopron, Ungaria, împreună cu fratele său Emilian Novacovici, învăţător în Răcăşdia, şi nepotul său av. dr. Emilian Novacovici.
Preotul Nicolae Novacovici a cultivat sesia preoţescă în mod raţional şi a îndemnat sătenii să cultive grâu pe pământurile lor, lucru care nu se practica la acea vreme.
A fost un împătimit al căutării existenţei stăpânirii romane pe teritoriul Almăjului, în urma unor săpături pe malul stâng al Nerei descoperind drumul ce lega vechea cetate Dragomireana de localitatea Pripilipeţ.
În hotarul comunei Bănia, în locul cunoscut sub numele de Valea Mică, a descoperit urmele unei mine de aur datând de pe vremea dacilor, dar şi alte locaţii de unde mai târziu se extrăgeau aramă şi fier, constatând faptul că în zonă aurul nu se obţinea doar prin extragerea din mine, ci şi prin spălarea nisipului aurifer din apele Nerei;
- preot Valeriu Popescu;
- preot Nicolae Careba, preot în Rudăria;
- preot Silviu Novacovici, preot în Bănia;
- preot-profesor Romulus Novacovici (1897-1929), primul director al Gimnaziului de Stat „Principele Carol” din Bozovici, preot în Bozovici. A scris lucrarea „Împărăţia lui Dumnezeu”, publicată în Foaia Dicezană între anii 1925-1927, primul eminescolog din Banat,
- Ion Alexandrescu, preot în Verendin, apoi în Lugojel, căsătorit cu Silvia Novacovici;
- Iosif Bololoi, preot în Gârbovăţ şi Şopotul Vechi, căsătorit cu Aurelia Popescu;
- Cornel Mircea, preot în Răcăşdia, căsătorit cu Ana Novacovici;
- Gheorghe Simion, preot în Răcăşdia, căsătorit cu Minodora Mircea;
În Sfânta Biserica au mai slujit ca diaconi:
- Maxim Novacovici (1888-1910);
- Ioan Novacovici (1835-1913);
- Timotei Novacovici (1832-1864);
- Iosif Novacovici.
Dintre valorile reale ale familie Novacovici îl amintesc pe Emilian Novacovici (1862-1936), învăţător în Răcăşdia, un dedicat naţionalist, luptând pentru cauza neamului, context în care i s-a fixat domiciliul obligatoriu pentru un an şi opt luni în Kabold din judeţul Sopron, Ungaria, împreună cu fratele său, preotul Nicolae Novacovici, şi nepotul său av. dr. Emilian Novacovici.
Pentru meritele sale în activitatea didactică, Emilian Novacovici a fost decorat cu Medalia „Răsplata muncii pentru învăţământ”, clasa I, în anul 1925. În anii 1922 şi 1926, pentru ţinuta sa românească a fost decorat cu două medalii ale Ordinului „Coroana României” în grad de cavaler, iar în anul 1933 a fost decorat cu Medalia „Ferdinand I”.
Întreaga avere şi-a donat-o în scopuri caritabile, înfiinţând la 7 octombrie 1926 Fundaţia „Emilian şi Ecaterina cu o panglică pe care era scris „Tinerimea română universitară, Eroului Naţional Avram Iancu, 1848, dormi în pace, noi veghem”. Tot atunci, Gheorghe Novacovici a citit o poezie, compusă ad-hoc, în care proslăvea memoria Eroului Naţional Avram Iancu. Moţii adunaţi la mormântul eroului au intonat cântece patriotice împreună cu delegaţia de studenţi, imediat la faţa locului prezentându-se jandarmii unguri, care au confiscat coroana şi i-au arestat pe studenţi.
În anul 1899, în cadrul luptei sale duse cu condeiul, Gheorghe Novacovici a publicat un articol în „Tribuna” din Sibiu, al cărui conţinut a fost considerat insultător la adresa stapânirii şi drept consecinţă i s-a înscenat un proces de presă, care s-a soldat cu condamnarea sa, ispăşindu-şi pedeapsa în temniţa din Seghedin.
După o zbuciumată viaţă, juristul Gheorghe Novacovici, fiind măcinat în temniţă de o boală necruţătoare, decedează în ziua de 20 august 1908.
Din comunionul Novacovicilor au mai făcut parte şi alte personalităţi care au fost preocupate de a menţine aprinsă flacăra conştiinţei naţionale şi care au apărat interesele îndeptăţite ale românilor, având o conduită morală demnă de-a lungul întregii lor existenţe.
Familia Novacovici a fost preocupată de afirmarea culturii naţionale, apărarea Limbii Române, a bisericii şi a şcolii naţionale, preocupări care se înscriu în procesul desăvârşirii unităţii poporului.

Categorie: