O nouă carte despre marele istoric Nicolae Iorga, semnată Petre Ţurlea

Una din temele preferate ale istoricului Petre Ţurlea este cea privind viaţa, activitatea şi valorificarea grandioasei opere a savantului Nicolae Iorga. Din cele 23 de cărţi de autor şi 3 volume îngrijite, scrise şi editate de istoric într-un sfert de veac, prima sa carte era intitulată Nicolae Iorga în viaţa politică a României, (402 p.), publicată la Editura Enciclopedică, Bucureşti, apărută în anul 1991. Publică apoi cărţile de autor: Nicolae Iorga. O viaţă pentru Neamul Românesc (140 p.), la Editura Pro Historia, Bucureşti, în 2001; Nicolae Iorga între Dictatura Regală şi Dictatura Legionară (309 p.), la Editura Enciclopedică, Bucureşti, în acelaşi an, 2001; Nicolae Iorga la Vălenii de Munte (655 p.), Editura România Pur şi Simplu, Bucureşti, 2008. Cu câţiva ani mai devreme, în 1988, îşi începe activitatea editorială cu îngrijirea seriei Scrisori către Nicolae Iorga, la Editura Minerva, vol. III, 1988; vol. IV, 1992; vol. V, 1996, la Editura Academiei, vol. VI, partea I, 2002 şi vol. VI, partea a II-a, 2003 - în total 5 volume pentru care a primit Premiul Academiei Române în anul 2005. De asemenea, a mai îngrijit volumele: Nicolae Iorga. Prelegeri la Vălenii de Munte, Editura România Pur şi Simplu, Bucureşti, 2008, şi în colaborare cu Stelian Mândruţ, vol. Nicolae Iorga şi Universitatea din Cluj, Editura Academiei, Bucureşti, 2005. Cu volumul de autor, apărut la începutul acestui an, în colecţia „Personalităţile Marii Uniri din 1918” intitulat „Nicolae Iorga”, de la Editura Enciclopedică, istoricul Petre Ţurlea a scris, îngrijit şi tipărit nu mai puţin de 8 titluri având ca tematică Nicolae Iorga, în 12 volume care cuprind mii de pagini, la care se pot adăuga aproximativ 200 de articole şi studii scrise de-a lungul anilor. Însăşi colecţia „Personalităţile Marii Uniri din 1918”, care debutează cu volumul „Nicolae Iorga” a fost iniţiată de prof. univ. dr. Petre Ţurlea. Ea a fost lansată în aprilie 2015 de Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, în colaborare cu Editura Enciclopedică, în coordonarea distinsului istoric prof. univ. dr. Ioan Scurtu, având drept program „elaborarea şi publicarea unor monografii consacrate personalităţilor care au contribuit la înfăptuirea Unirii Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România în 1918, precum şi la confirmarea internaţională a Marii Uniri. Sunt avuţi în vedere oameni politici, militari, oameni de ştiinţă şi cultură, clerici, diplomaţi etc. Fiecărei personalităţi îi este consacrat un volum, accentul fiind pus pe contribuţia adusă la realizarea Marii Uniri, dar cu marcarea întregii cariere, astfel încât cititorul să înţeleagă cine era personalitatea evocată, locul şi rolul acesteia în istoria României”.
Mi-am pus firesc întrebarea, pe care am adresat-o şi iniţiatorului colecţiei. De ce s-a hotărât ca primul volum al colecţiei „Personalităţile Marii Uniri de la 1918” să fie dedicat marelui istoric Nicolae Iorga? Din discuţiile avute cu autorul, dar, şi după părerea coordonatorului, s-a dorit să se sublinieze rolul foarte important pe care l-a avut pentru Marea Unire pregătirea spirituală a neamului din toate provinciile româneşti şi imensa influenţă şi activitate desfăşurate de acest „Apostol al Neamului” în acest sens. Nicolae Iorga, spune autorul chiar şi în motivaţia de la deschiderea volumului, „rămâne personalitatea care, aproape o jumătate de secol, a influenţat uneori determinant drumul societăţii româneşti. De menţionat, contribuţia la consolidarea sentimentelor naţionale ale românilor la începutul secolului XX; la consolidarea conştiinţei unităţii de neam şi, de aici, a necesităţii formării unui singur stat naţional; rolul major avut în susţinerea morală a soldatului român luptător în tranşeele Primului Război Mondial, ca şi a celor care se aflau atunci în fruntea României”. Despre cei „care se aflau atunci în fruntea României” pot spune că volumul doi al colecţiei, recent apărut, prezintă personalitatea regelui Ferdinand I în viziunea istoricului Ioan Scurtu. Conform planului editorial al colecţiei, viitoarele volume vor fi dedicate personalităţilor din Basarabia, Bucovina, Transilvania, cât şi a unor comandanţi ai Armatei Române din Războiul de Reîntregire Naţională.
Cartea de faţă cuprinde cinci capitole într-un spaţiu tipografic de 220 de pagini. Primul dintre ele - Scurtă biografie - surprinde, pe baza unor date autobiografice, informaţii oferite de biografi de renume ai marelui istoric (Barbu Theodorescu, Valeriu Râpeanu, Sanda Râpeanu, Gheorghe Buzatu, Gheorghe I. Florescu), precum şi a cercetărilor proprii ale autorului volumului, principalele şi spectaculoasele momente ale evoluţiei şcolare, universitare, postuniversitare ale tânărului Nicu Iorga, dar şi a afirmării profesionale, cultural-ştiinţifice şi politice a omului, total, universal care a fost Nicolae Iorga.
Următorul capitol - Aşezămintele de la Vălenii de Munte în lupta pentru Marea Unire - descrie stabilirea lui Iorga la Vălenii de Munte şi transformarea localităţii patriarhale într-o „cetate a culturii”, prin înfiinţarea unor instituţii culturale. Astfel, în 1908 a luat fiinţă Tipografia „Neamul Românesc”, care avea drept ţel, asumat public de Nicolae Iorga, „de a contribui la înfăptuirea dezideratului unităţii politico-statale a românilor” şi au fost inaugurate seriile de „Cursuri de vară”, numite în perioada interbelică Universitatea Populară „Nicolae Iorga”, având „drept scop pregătirea unităţii statale prin înfiinţarea unei instituţii în care să se adune românii de pretutindeni pentru a se cunoaşte mai bine, pentru a-şi clarifica idealurile în slujba cărora trebuiau să se plaseze toţi, dar şi metodele de atingere a acestor idealuri”.
O altă instituţie de cultură, creată tot în 1908, a fost ceea ce numea istoricul Case de citit. Înzestrată cu biblioteci populare, acţiune subliniată la acest capitol alături de înfiinţarea şi activitatea desfăşurată de Partidul Naţionalist Democrat, subordonat total „scopurilor generale cultural-naţionale… cele mai multe întruniri ale organizaţiilor locale ale PND aveau loc în aceste biblioteci, dezbătându-se predominant problemele cultural-naţionale, nu politice” - Nicolae Iorga în anii neutralităţii (1914-1916), constituie cel de-al III-lea capitol, care cuprinde ca spaţiu tipografic doar 46 de pagini. Acesta debutează cu „Cuvântul la deschiderea cursurilor de vară” susţinut la 1 iulie 1914 şi Declaraţia Partidului Naţionalist Democrat, din 20 iulie 1914, în care se reflectează cu deosebită claritate ceea ce rezumativ a declarat public: „Nici într-un caz cu Austria”. Sunt înfăţişate contactele sale „nezgomotoase” cu membrii Guvernului, oamenii de ştiinţă, studenţii, politicienii şi membrii Casei Regale, acţiunile proantantiste desfăşurate prin intermediul conferinţelor şi a publicaţiei „Neamul Românesc”, dar şi a protestelor sale la acţiunile „antiioghiste” desfăşurate de unele organizaţii sau organe de presă a perioadei neutralităţii (publicaţiile „Tribuna” şi „Fulgerul”). Capitolul continuă cu activităţi parlamentare ale deputatului Nicolae Iorga puse în slujba curentului naţionalist, care avea drept ţel formarea României Mari, şi a „rezolvării problemei agrare ca un act de dreptate social-economică, dar şi pentru că ţăranul urma a fi elementul principal al Armatei Române chemate să lupte pentru Statul naţional unitar”. Urmează activitatea sa de combatere a antiromânismului austro-ungar, de combatere a acelor lideri ai românilor transilvăneni şi politica lor de „împăcare” cu autorităţile austro-ungare (episcopul Vasile Mangra, scriitorul şi publicistul Ioan Slavici, politicienii Alexandru Vaida-Voevod şi Aurel Popovici), de organizare a subscripţiilor publice pentru ajutorarea militarilor români răniţi din Armata Austro-Ungară şi a familiilor celor morţi, despre corespondenţa sa cu istorici şi oameni de cultură din Italia, Anglia şi Franţa, capitolul încheindu-se cu relaţiilor sale cu militarii Armatei Române în perioada neutralităţii.
Cel de-al IV-lea capitol, intitulat - Lupta pentru România Mare în vreme de război (1916-1918) - evidenţiază acţiunile întreprinse, pe plan intern şi extern, de marele istoric în contextul intrării României în război şi a evoluţiei acestuia în anii 1916-1917, precum şi a încheierii tratatului de pace de la Buftea-Bucureşti, din 7 mai 1918. Pentru a sublinia rolul decisiv al marelui savant în cele mai grele momente ale perioadei 1916-1918, autorul prezintă două dintre numeroasele acţiuni întreprinse de Iorga, în Parlament şi pe lângă familia regală, acţiuni care s-au dovedit a fi hotărâtoare pentru evoluţia ulterioară a situaţiei României: Discursul rostit în şedinţa Camerei, din 14 decembrie 1916, care a avut un ecou major atât în Ţară, cât şi în străinătate, fiind „considerat drept început al refacerii credinţei în victoria finală”, „un adevărat Imn naţional” sau „un adevărat imn de credinţă în victoria finală”, şi a doua acţiune a constat în influenţa majoră exercitată asupra regelui Ferdinand I pentru semnarea Înaltului Ordin de zi din 22 aprilie 1917, prin care se promitea ţăranilor de pe front împroprietărirea şi lărgirea dreptului electoral, în preziua unei „proiectate demonstraţii la Iaşi a soldaţilor bolşevizaţi ruşi, care se arătau dornici să înlăture sistemul monarhic din România”. Se mai amintesc numeroasele conferinţe susţinute la cererea unor ministere, propaganda naţională prin intermediul Teatrului Naţional, îngrijirea şi strângerea de fonduri pentru răniţii din spitale, înfiinţarea de orfelinate, sprijinul material al refugiaţilor transilvăneni şi bucovineni, sprijin în favoarea Unirii Basarabiei cu România şi pregătirea opiniei publice din Franţa, Anglia şi Italia în favoarea Marii Uniri.
În ultimul capitol - Recunoaşterea Marii Uniri şi rolul lui Nicolae Iorga -, în cuprinsul celor 16 pagini destinate, sunt amintite acţiunile României pentru contracararea pericolului rusesc şi maghiar la adresa unităţii naţionale şi lupta dusă de Delegaţia României la Conferinţa de Pace pentru recunoaşterea Unirii depline.
Toate cele 5 capitole reconstituie viaţa şi imensa activitate a marelui învăţat în perioada de la naşterea sa până la 29 decembrie 1919. Consider că nu putea fi încununat mai frumos şi merituos acest volum dedicat savantului Iorga şi Marii Uniri decât o face istoricul Petre Ţurlea. În Parlamentul României Mari, ales în noiembrie 1919, Nicolae Iorga, „unul dintre făuritorii României Mari, a avut marea satisfacţie să prezideze şedinţa Camerei Deputaţilor, ... şedinţă în care a fost legiferată Unirea cu România a Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei şi Banatului. Era triumful Ţării şi triumful luptei istoricului. Nimeni altul nu ar fi putut vorbi mai bine şi mai îndreptăţit la acest moment de încununare a eforturilor şi al jertfei atâtor generaţii”, încheie istoricul Petre Ţurlea această interesantă carte biografică dedicată lui Nicolae Iorga.
Înalta ţinută ştiinţifico-documentară a volumului se remarcă prin bogatul aparat ştiinţific folosit de autor, care cuprinde nu mai puţin de 877 note bibliografice întinse într-un spaţiu tipografic de 47 de pagini (16,31% din total), şi acribia lui Petre Ţurlea în nominalizarea surselor pentru orice informaţie folosită în text. Informaţia este ilustrată de 38 de imagini constând din facsimile - publicaţii, cărţi, documente, corespondenţă - şi fotografii, şi completată cu un indice antroponimic de 566 persoane desfăşurate pe 8 pagini.