O NOUĂ TENTATIVĂ DE ÎNFIINŢARE ILEGALĂ A CASEI REGALE ÎN REPUBLICA ROMÂNIA

După ce românii din Ţara-Mamă şi de pretutindeni au aflat Adevărurile ascunse, timp de 70 de ani, despre monarhia alogenă din România, din perioada 1881-1947, domnii Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, şi Nicolae Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, au retras de la Parlament, în luna martie a.c., propunerea lor legislativă privind înfiinţarea Casei Regale a României pentru fetele răposatului rege Mihai I.
Iniţiatorii acelei propuneri legislative au fost convinşi că ea încalcă Constituţia României. Cu toate acestea, ei nu au renunţat la demersul lor şi au ţinut seama de cunoscutul proverb românesc „aceeaşi Mărie cu altă pălărie”. Au apelat la deputatul PSD Vlase Petru Gabriel, din Iaşi, amic cu cetăţeanul Radu Duda, căruia unii regalişti îi zic că-i alteţă regală.
Deputatul Vlase a semnat şi a depus la Camera Deputaţilor, în ziua de 16 mai 2018, o Propunere legislativă privind înfiinţarea instituţiei pentru promovarea valorilor naţionale „Regele Mihai I”. În aceeaşi zi, propunerea legislativă a fost prezentată în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, care a stabilit termene scurte pentru avizul Consiliului legislativ (care este favorabil), al Guvernului şi pentru Raportul Comisiei juridice.
Iniţiatorului Vlase Petru Gabriel i s-au adăugat 34 de semnatari ai propunerii legislative, din care 30 sunt de la PSD şi 4 de la ALDE.
Toţi parlamentarii ştiu că printr-o Decizie a Curţii Constituţionale s-a stabilit că este neconstituţională adoptarea unei legi pentru o singură persoană fizică sau juridică. Cu toate acestea, ei sfidează decizia Curţii Constituţionale!
Iniţiatorul a propus să se înfiinţeze, prin lege, o instituţie „autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar”, cu sediul în Palatul Elisabeta. Directorul instituţiei este numit de Parlament „la propunerea Custodelui Coroanei României”, titlu inexistent legal în Ţara noastră. Cheltuielile instituţiei se suportă, în anul 2018, în sumă de 860.000 euro „din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului”, iar în următoarele decenii, din bugetul Senatului României. Instituţia va avea 20 de angajaţi şi regulamentul ei îl aprobă directorul numit de Custodele Coroanei României.
Românii din Ţara-Mamă şi de pretutindeni au aflat că urmaşii fostului rege Mihai I au moştenit o avere de circa 40 miliarde euro. Pentru ei, partidele politice parlamentare şi Guvernul României vor să aloce anual suma de 860.000 euro, indexată cu rata inflaţiei. Pentru sinistraţii români în urma inundaţiilor din luna iunie a.c. va aloca Guvernul Dăncilă sume derizorii.
În timp ce sute de mii de români care au înregistrat pagube uriaşe în urma inundaţiilor sunt abandonaţi de Guvernul Dăncilă, Parlamentul a fost convocat în sesiune extraordinară pentru a schimba Codul penal cu scopul de a-i scăpa de închisoare pe puşcăriabili şi pentru a adopta Codul administrativ, la cererea UDMR, pentru a introduce limba maghiară ca limbă oficială în toate judeţele din Ţara noastră şi pentru a crea cadru legal care să permită organizarea referendumurilor locale pe tema autonomiei teritoriale şi anexării Ardealului la Ungaria. La toate acestea se adaugă înfiinţarea ilegală a instituţiei pentru fiicele răposatului Mihai I, fost Erou al Uniunii Sovietice, cel care a instaurat comunismul şi teroarea securităţii în România.
dr. Gheorghe Funar,
preşedinte interimar al Partidului România Noastră
Cluj-Napoca,
3 iulie 2018

Categorie: