O sută de ani de la executarea, prin spânzurare, a lui Apostol Bologa (Emil Rebreanu)

„Pădurea spânzuraţilor”, operă a creatorului romanului românesc modern, constituie o întoarcere, a lui Liviu Rebreanu, pe urmele şi în memoria tragediei fratelui lui - Emil Rebreanu, ofiţer în armata imperială austro-ungară, executat, pentru încercarea de a trece, în luna mai 1917, pe timpul Primului Război Mondial, la fraţii români, pe frontul din Moldova.
Dincolo de personajele cunoscute, precum Herdelea, Ion, Florica, Ana, Belciug, dincolo de acel „Glas al pământului, Glas al iubirii”, din romanul „Ion”, prin Apostol Bologa din romanul „Pădurea spânzuraţilor”, scria George Călinescu, în a sa monumentală „Istorie a literaturii române de la începuturi până în prezent”, întâlnim, în psihologia umană, „două atitudini impuse din afară (…): roman care ar fi putut fi politic, dar, din instinct creator, a rămas un roman de analiză”.
Se pare că, într-o perioadă, n-au existat cele mai frăţeşti relaţii între Liviu şi Emil Rebreanu. Într-o scrisoare din 10 septembrie 1913, Emil Rebreanu îi scrie fratelui Liviu Rebreanu, aflat la Bucureşti, implorându-l: „Spune-mi să trec cum pot (Carpaţii - n.n.), dacă nu mai mult. Hotărăşte şi va fi făcut!”. Iar în 12 septembrie, Emil scria uneia din surori: „Facă Dumnezeu piatră ori vierme din mine, mi-e totuna mie… Şi eu am avut un vis frumos, şi poate prea frumos a fost, ca acum să-i urmeze atâta părere de rău şi atâtea suferinţe… Liviu - unealta nenorocului meu - crede că, dacă treceam Carpaţii, îi eram spre greutatea lui. (…) Să-mi fi spus, dintru început, că nu mă poate sprijini nici într-un fel, eu m-aş fi înscris la jură (Drept - n.n.) în Cluj, ori mergeam pe altă carieră”.
În luna august 1914, Emil Rebreanu este încorporat, ca voluntar, şi trimis la Şcoala Militară de Artilerie din Ungaria. „Până la dobândirea titlului de cadet, va trăi în condiţii mizere.” La 1 noiembrie 1914, după un an de tăcere, reia corespondenţa cu Liviu Rebreanu: „Sunt singurul român - scrie - între voluntari şi cel mai calic”. În luna decembrie, Emil Rebreanu este mutat pe frontul din Italia.
La 14/27 august 1916, România declară război Austro-Ungariei. Trimis pe frontul împotriva românilor, după ce se logodeşte cu o unguroaică, Apostol Bologa solicită „mutarea pe un alt front”. Refuzat, plănuieşte să dezerteze. Bănuit, încă din momentul în care a cerut mutarea pe un alt front al Primului Război Mondial, Apostol Bologa este prins, devine un trădător, de fapt un martir, în neloialitatea lui faţă de Imperiul Austro-Ungar. La 12-13 mai 1917, Emil Rebreanu este „acuzat de crimă de dezertare şi spion” şi-i condamnat la moarte, deoarece, la 10-11 mai, a avut intenţia să treacă linia frontului, la români. Printr-un ordin al generalului Karg (nume reţinut de Liviu Rebreanu în „Pădurea spânzuraţilor”), la 14 mai 1917, Emil Rebreanu este executat, prin spânzurare, la Ghimeş-Palanca. Apostol Bologa (Emil Rebreanu) „primeşte osânda ca pe o izbăvire”!
Astfel a sfârşit Emil Rebreanu, fratele lui Liviu Rebreanu, născut la 17 decembrie 1891, al cincilea copil al familiei Rebreanu, a cărui viaţă a fost, brusc, curmată, la 14 mai 1917, la Ghimeş-Palanca!
Emil Rebreanu, ajuns pe frontul din Moldova, trăieşte momente dureroase, contradictorii, aflându-se în lupta „cu cosângenii”. Considerându-se „un om fără ideal”, în sufletul lui se trezeşte acel sentiment naţional, al obârşiilor lui româneşti-ţărăneşti din Ţinutul grăniceresc al Năsăudului. Prin Apostol Bologa, personajul din „Pădurea spânzuraţilor”, avem, de fapt, în faţă acea „inteligenţă vie” a apartenenţei rădăcinilor. De la soldatul corect, în starea lui de până la un loc, ca ofiţer, parcurge calea până la trezirea acelui sentiment că nu poate lupta împotriva fraţilor români.
Publicat după prăbuşirea - după dezastrul Imperiului Austro-Ungar, în urma Primului Război Mondial, la doi ani de la executarea lui Apostol Bologa, Emil, fratele lui Liviu Rebreanu - „Pădurea spânzuraţilor” este „un roman psihologic, o monografie chinuitoare, fără clişee politice”, cu un „limbaj profetic”. Este „o dramă a obsesiei”, „un roman al sinuciderii”, după opinia lui George Călinescu, Liviu Rebreanu excelând prin sobrietate, talent scriitoricesc, precum o dovedeşte şi în „Iţic Ştrul dezertor”, cu „dezlănţuiri brutale, fioroase, în deplasările nevăzute ale sufletului”. Nu-i de mirare, din moment ce, din acele „Caiete” ale lui Liviu Rebreanu, prefaţate, în anul 1974, de Niculae Gheran, reiese că autorul se documentează la sânge, hotărât să meargă pe locurile tragice unde a sfârşit fratele lui, iar paginile 350, 351, 352, din acel „jurnal”, cuprind, nu întâmplător, acele capitole denumite „spânzuraţii”.
„Pădurea spânzuraţilor” este un roman despre psihologie şi educaţie creştină ale unui român, ajuns ofiţer tocmai acolo unde nu-i era, de fapt, locul, acela al unei dureroase realităţi transilvane, acolo unde au trăit şi Horia, Cloşca şi Crişan, Avram Iancu, Constantin-Romanu-Vivu, Alexandru Papiu-Ilarian, George Bariţiu, Simion Bărnuţiu, ieşiţi dintr-o istorie a locului, dar şi a Transilvaniei zbuciumate, sub viforul învolburărilor, a năzuinţelor înaintemergătorilor, a strămoşilor.
Destinul lui Apostol Bologa, prototipul lui Emil Rebreanu din „Pădurea spânzuraţilor”, este acela al atâtor români urcându-şi Golgota în seria cauzalităţilor devenirii, pe calea cunoaşterii de sine, trecând, de fapt, prin acea metamorfoză a conştiinţei unui ardelean.
Poate că-i necesară şi o scurtă precizare a unui alt destin, cel al fratelui lui, Liviu Rebreanu, când este vorba despre cei doi fraţi aruncaţi în vălmăşagul nemiloaselor vremi. Născut în Ţinutul grăniceresc al Năsăudului, Liviu Rebreanu a fost bursier la Academia Militară - Ludovika din Budapesta, sublocotenent, ca şi Emil, fratele lui mai mic, în armata austro-ungară. Demisionează din armată, vine la Prislop, unde-i învăţător, iar în anul 1909 trece în România. Este, şi el, urmărit de trimişi ai imperiului, ca un declarat duşman al austro-ungurilor. Este secretar literar la Teatrul Naţional din Craiova, se căsătoreşte, „duce o viaţă discretă, de scriitor”, moare la Valea-Mare, lângă Piteşti, la 1 septembrie 1944, nevăzând încă nordul Ardealului eliberat, după acapararea lui, de Ungaria horthyistă şi fascistă, prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940.
„Pădurea spânzuraţilor” este o carte de recitit, mai ales acum, când, în luna aceasta, la 14 mai, s-au împlinit cei o sută de ani de la moartea lui Emil Rebreanu (Apostol Bologa), ofiţer austro-ungar, spânzurat pentru încercarea lui de a trece la fraţii români, pe frontul din Moldova, pe timpul Primului Război Mondial.
Un coleg de breaslă, Flavius Prodan, propune ca, la anul, când se împlinesc cei 100 de ani de la Marea Unire şi înfăptuirea României Mari, cel mai important moment al veacului, şi de la împlinirea, în acest an - 2017, a celor o sută de ani de la executarea, prin spânzurare, a lui Emil Rebreanu, personajul principal - Apostol Bologa din „Pădurea spânzuraţilor”, să fie emisă o medalie „Apostol Bologa”, pentru militari şi civili, luptători pentru ideile româneşti, luptători pe baricada interesului naţional şi a adevărului istoric!

Categorie: