Octavian Goga, 75 de ani de la moarte (I)

Octavian Goga (foto) s-a născut în ziua de 1 aprilie 1881, la Răşinari, judeţul Sibiu. În ascendenţa poetului se înscrie un lung şir de preoţi ortodocşi, cărturari vrednici, pasionaţi în a demonstra latinitatea limbii şi a poporului nostru. Astfel îl ştim pe protopopul Coman Bârsan Popovici (1768- 1808), care a avut doi copii, ambii preoţi, Sava şi Dan Popovici, Dan Bratu, preotul Ion Bratu (1819-1878), bunicul dinspre mamă al lui Octavian Goga. Acesta l-a găzduit în casa lui din Răşinari pe pribeagul Eminescu, „zdrenţuit de la mâneci până la coate şi cu nişte simpli pantaloni în sus şi în jos”. Mama poetului, Aurelia Bratu, născută la 2 octombrie 1856, învăţătoare şi scriitoare, s-a căsătorit cu preotul Iosif Goga la 27 ianuarie 1880. Iosif Goga, născut în 1851, fiul lui Natanail Goga din Crăciunelul de Sus, fostul judeţ Târnava Mică, unde bunicul poetului după tată „a fost, în 1848, revoluţionar în tabăra lui Axente Sever”. Aurelia, mama poetului, a publicat versuri în Familia şi cunoştea bine, pe lângă limba română, maghiara şi germana.
Octavian Goga îşi trăieşte anii copilăriei în Răşinari, pe Uliţa Popilor, crescând efectiv în umbra Mausoleului lui Şaguna, înconjurat de mormintele strămoşilor. Cu ajutorul mamei, Goga învaţă primele slove încă înainte de a merge la şcoală. Octavian Ioan Goga a mai avut patru fraţi: Victor Iosif (1882-1883), Victoria (1883-1904), Claudia (1886-1961) şi Eugen (1888- 1935). Octavian Goga va cunoaşte de timpuriu viaţa şi munca oamenilor, le va şti universul lor spiritual, aşa cum se afirmă el în folclor şi în toiul şezătorilor, în cadrul cărora a trăit aievea, căci ecouri din duhul şi atmosfera lor vor răzbate puternic în poeziile sale, în care se încheagă toată lumea basmelor de la noi. Din copilărie, Goga se identifică cu universul rural, îmbrăţişândui aspiraţiile: „De la început m-am pomenit într-un mediu pe care am căutat să-l pătrund dus de mână de părinţii mei cărturari. Eu n-am fost ţăran, dar am priceput păsurile satului şi m-am contopit cu toate durerile lui”, avea să scrie mai târziu în „Mărturisiri”.
După ce urmează primele clase la Răşinari, trece la gimnaziul şi liceul unguresc din Sibiu în anii 1890-1899. Referitor la anii petrecuţi la Sibiu, la liceul unguresc, mai târziu, Octavian Goga este obligat să se apere în faţa curţii cu juraţi din Cluj pentru articolul „Generaţia nouă”, în care descrie spiritul detestabil al sistemului de educaţie pe care l-a trăit când era elev. Goga arăta că un bun şi cinstit profesor maghiar l-a lămurit că „noi trebuie să vă învăţăm carte şi să vă facem unguri: pe tine trebuie să te învăţ matematicile şi tot prin rostul meu să te maghiarizez”, arătând care era esenţa nenorocitului dualism.
În clasa a VIII-a e silit să părăsească Sibiul, în urma unui conflict cu profesorul de istorie Tompa Arpad, care îi umilea pe elevii majoritari români şi istoria românilor şi ţinea cu tot dinadinsul să-i deznaţionalizeze pe elevii români. Nemaiputând răbda această situaţie umilitoare, împreună cu Ion Lupaş, Octavian Goga, cu sufletul răscolit, se mută la liceul românesc de la Braşov.
În cadrul societăţii de lectură se aud cu ecouri prelungi versurile sale îndrăzneţe în care pătrunde spiritul protestatar al lui George Bariţiu, Andrei Mureşanu, Vasile Goldiş, Gavril Munteanu, figuri strălucite ce au ilustrat, de-a lungul vremii, viaţa culturală a Braşovului. În 1899, Goga înfruntă energic în coloanele ziarului Tribuna pe calomniatorii marelui revoluţionar de la 1848, Avram Iancu.
După terminarea liceului, se înscrie ca student la Universitatea din Budapesta, în urma examenelor pe care le-a trecut cu succes. Aici intră în contact cu „Luceafărul” lui A.P. Bărnuţiu. La Budapesta, Goga devine un om politic pe deplin format. Talentul său se afirmă vertiginos, gloria lui creşte în luptele dure cu viaţa şi strâmbele rânduieli. Va publica versuri şi articole care- i vor aduce de două ori închisoarea.
Octavian Goga a fost activ, participa la toate activităţile, avea o voce frumoasă de tenor şi deseori cânta între prieteni cântări de tot felul şi, mai ales, cântece româneşti. Fire romantică, sensibilă, ca şi Eminescu, a iubit poezia, frumuseţea vieţii. Multe poezii de iubire sunt generate de sentimentele tânărului Octavian Goga (Tavi) faţă de fetele care i-au plăcut. Sunt cunoscute prieteniile, iubirile, fulgerătoarele sale îndrăgostiri faţă de Veturia Mureşan, Hortensia Cosma, Adelina Olteanu, Leniţa Cernea, Aurelia Rusu, Cella Delavrancea şi multe altele. Unele dintre acestea au jucat un rol foarte important în viaţa şi cariera poetului. Cu Veturia s-a întâlnit încă din anii de liceu şi a fost fiinţa care îi va marca, mai târziu, în mod definitiv viaţa. Ea este cea care, mulţi ani mai târziu, va povesti cu duioşie şi tristeţe clipele petrecute împreună în anii tinereţii. Veturia era fiica lui Zevedei Mureşan, din Sebeş (Alba), preot ortodox, prieten cu preotul ortodox Iosif Goga.
Prietenul şi tovarăşul de-o viaţă al lui Octavian Goga, academicianul Ion Lupaş, de-abia ieşit din închisorile comuniste, în toamna anului 1958, vizitează castelul de la Ciucea unde lasă posterităţii o mărturie scrisă de o deosebită importanţă pentru cunoaşterea anilor de liceu şi de studenţie a celui ce va fi numit de Vasile Voiculescu „prinţul de coroană al poeziei româneşti”. Însemnările lui Ion Lupaş se referă aproape exclusiv la perioada studiilor pe care le-au făcut împreună la Sibiu, Braşov, Budapesta şi Berlin, în care scrie: „În aceeaşi bancă am continuat să stăm unul lângă altul «cot la cot» şi la Sibiu şi la Braşov şi în cursul anilor de studii superioare din Budapesta şi Berlin, împreună am călătorit pe la Viena, Praga, Breslau, ca şi prin nordul Italiei, în primăvara anului 1905, trecând de la Jena pe la Torino, Pisa, Padova, Ravena, Florenţa, Veneţia, poposind apoi câteva săptămâni pe ţărmul lacului Garda”. Ion Lupaş avea să-l urmeze mai târziu pe Octavian Goga şi în viaţa politică, devenind prieteni nedespărţiţi.
Anii de studenţie ai lui Octavian Goga sunt, poate, cei mai prolifici, mai plini de încărcătură pură, spirituală, definitorii pentru structurarea personalităţii artistice, conjugate cu procesul de întrupare a individualităţii luptătorului în arena politică românească la începutul veacului XX. În perioada studenţiei, la Budapesta, Octavian Goga a locuit împreună cu Octavian Tăslăuanu, un alt prieten şi colaborator al poetului. În acea perioadă, Goga s-a întâlnit cu Nicolae Iorga şi cu I.L. Caragiale, cu care va rămâne prieten toată viaţa. Personalitatea lui Octavian Goga începe să se impună de pe acum şi dincolo de hotarele ardelene, în cercurile literare din Bucureşti, Iaşi, dar şi în cele din Budapesta, Viena şi Berlin.
În anul 1904, Goga pleacă la Berlin pentru a urma cursurile Universităţii. Atmosfera de la Berlin, depărtarea de casă, de cei dragi şi apropiaţi, lipsa muncii de redactor la „Luceafărul”, toate acestea nu-i priesc. În istoria noastră literară, Octavian Goga iniţiază publicarea unor mărturii inedite despre legăturile lui Mihai Eminescu cu Transilvania.
În 1905, îi apare volumul „Poezii”, care îl impune ca un poet naţional, având un puternic ecou în critica vremii. Titu Maiorescu, Eugen Lovinescu, Nicolae Iorga au numai cuvinte de laudă la adresa tânărului Goga. Anul de studii la Berlin se încheiase, iar Octavian Goga a plecat la Sibiu pentru a participa, în august 1905, la Adunarea Generală a Asociaţiunii (ASTRA) şi inaugurarea Muzeului Naţional de Istorie şi Etnografie, activităţi la care au participat şi Onisifor Ghibu şi Octavian Tăslăuanu. De la Sibiu, Goga pleacă la Bucureşti, unde se întâlneşte cu Şt.O. Iosif, Ion Gorun, Ilarie Chendi, Alexandru Vlahuţă, Ion Luca Caragiale, Titu Maiorescu, George Coşbuc, Nicolae Iorga, Ioan Slavici, Sextil Puşcariu, Nerva Hodoş, toţi aceştia considerându-l o mare speranţă a poeziei româneşti, iubitul oaspete ardelean bucurându-se de cele mai înalte onoruri.
La 24 decembrie 1905, preotul Iosif Goga, tatăl poetului, în vârstă de numai 54 de ani, a încetat din viaţă. Această tragedie a marcat puternic personalitatea, psihicul, viitorul şi viaţa tânărului Octavian Goga, după ce în urmă cu un an, la 3 martie 1904, o pierdea pe sora sa, Victoria Goga, dăscăliţa de numai 20 de ani.
În anul 1906 i se acordă premiul Academiei Române, poeziile sale fiind tot mai mult apreciate. Aflându-se la Sibiu, Octavian Goga a fost vizitat şi felicitat de Ion Lupaş, Miron Cristea, Tiberiu Brediceanu, Gheorghe Tulbure, Nicolae Ivan. Goga era conştient că în viaţa lui începea o nouă etapă, cu noi încărcături psiho-sociale, spirituale, materiale.
În primăvara anului 1906, idila dintre Tavi Goga şi Hortensia Cosma (1881-1965) se împleteşte tot mai mult, iar la 14 octombrie 1906 se căsătoresc la Sibiu, având naşi pe Alexandru Vlahuţă şi Alexandra Ruxanda Gâlcă (cea de-a treia soţie a scriitorului). Luna de miere tinerii şi-o petrec la Veneţia, Palermo, Capri, Neapole, Roma, Firenze, Marsilia, Paris. Reîntors la Sibiu, Octavian Goga, împreună cu Octavian Codru Tăslăuanu, vor încerca să dea un nou impuls activităţii ASTREI şi va propune Comitetului acesteia înfiinţarea unei noi publicaţii Ţara noastră, ce va apărea începând cu anul 1907. În această perioadă, Goga are o importantă activitate politică împreună cu Vasile Goldiş, Ioan Rusu-Şirianu, Ilarie Chendi, arătând că adevărata lor orientare a fost stabilită la Blaj, în 3/15 mai 1848.
Activitatea literară este prolifică, poetul publică multe poezii, articole în Viaţa românească, Luceafărul, Ţara noastră, Telegraful român, Tribuna. Îi vor apărea volumele „Ne cheamă pământul”, „Din umbra zidurilor”, „Cântece fără ţară”, piesele „Domnul notar”, „Meşterul Manole”, „Strigăte în pustiu”, „Precursori”, „Mustul care fierbe”, „Discursuri”, „Octavian Goga în corespondenţă” şi altele. A crezut întotdeauna că scriitorul trebuie să fie un luptător, un deschizător de drumuri, un mare pedagog al neamului din care face parte, un om care filtrează durerile poporului prin sufletul lui şi se transformă într-o trâmbiţă de alarmă.
Militantul politic, naţional, se afirmă tot mai mult, în sufletul poetului, însă, se fac simţite aceste frământări determinate de stările de lucruri din Transilvania. Are dese întâlniri cu Iuliu Maniu, Allexandru Vaida Voevod, Aurel C. Popovici, Vasile Goldiş, Vasile Lucaciu, Ştefan Cicio Pop, spunându-le care sunt priorităţile sale, dar în primul rând unitatea naţională a românilor.
În toamna anului 1908, atacurile împotriva lui Octavian Goga se înmulţesc, culminând cu încercarea de atentat în pădurea din Răşinari. În pofida atacurilor şi a proceselor de presă, Goga se dovedeşte ferm, hotărât să-şi urmeze drumul de luptă pentru drepturile politice, naţionale ale tuturor românilor, numele lui impunându-se tot mai mult. Soarta a vrut ca în toamna anului 1909, să se reîntâlnească şi să se cimenteze o legendară prietenie între două dintre spiritele cele mai elevate ale geniului românesc, „poetul pătimirii noastre” Octavian Goga şi „zburătorul” Aurel Vlaicu. Drumul spre glorie al lui Aurel Vlaicu a fost deschis şi cu ajutorul hotărâtor al lui Octavian Goga.
În ianuarie 1910, Goga este arestat de autorităţile ungare, care îl căutau, fiind pus sub urmărirea poliţiei maghiare în legătură cu procesele de presă ce fuseseră intentate revistei Ţara noastră, fiind trimis la închisoarea de la Budapesta. Arestarea poetului Octavian Goga a indignat opinia publică şi cercurile politice din România, încât chiar regele Carol I a găsit nimerit să solicite concursul diplomaţiei germane pentru anularea sentinţei ofensatoare.
În aprilie 1910, Octavian Goga a fost ales ca membru în Comitetul Partidului Naţional Român, şi astfel, cu „jurământul lui Horea în sufletul lui”, s-a avântat în politică pentru a-şi sluji Ţara şi Neamul.
În vara anului 1911, toată suflarea românească din Transilvania, dar şi cea de dincolo de Carpaţi se pregătea pentru serbările culturale de la Blaj ale semicentenarului ASTREI, programate la sfârşitul lunii august 1911. Aici, Octavian Goga participă alături de Nicolae Iorga, I.L. Caragiale, Şt.O. Iosif, Aurel Vlaicu, Victor Eftimiu, George Coşbuc, Zaharia Bârsan, Ioan Slavici, Aristiţa Romanescu şi mulţi alţii, care au trăit adevărate clipe de sărbătoare.
Atacurile în presă împotriva lui Octavian Goga declanşate de Alexandru Vaida Voievod şi ceilalţi au culminat în ziua Crăciunului 1911. În urma acestui regretabil conflict, Octavian Goga a fost întemniţat la Szeged, în Ungaria, fiind acuzat pe nedrept de o întâlnire cu Krisstoffy, la care el nu a participat, aceasta fiind o manevră a poliţiei maghiare pentru întemniţarea poetului datorită convingerilor sale naţionale. Conflictul Goga - Vaida care a generat întemniţarea poetului a produs multă vâlvă în România, însăşi Regele Carol I, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Constantin Stere, Aurel C. Popovici, Nicolae Filipescu, Vlădescu, Ion Grădişteanu şi mulţi alţii au discutat cu Alexandru Vaida Voievod. În perioada cât a stat întemniţat, 30 de zile, Goga a primit zeci de scrisori de la Ion Lupaş, Onisifor Ghibu, Octavian C. Tăslăuanu, Lazăr Triteanu (soţul Veturiei, cântăreaţa, privighetoarea Ardealului), Aurel Vlaicu ş.a.. A fost vizitat de Constantin Stere, Ion Luca Caragiale, care l-a impresionat profund pe Octavian Goga. Amintirea acestei vizite l-a urmărit toată viaţa pe Goga, iar desfăşurarea ei a fost evocată la numai câteva luni de la întâlnire, din păcate, cu ocazia atât de dureroasă a trecerii în nefiinţă (22 iunie 1912) a genialului scriitor român. (va urma)

Categorie: